Psalmul 50 pentru ce se citeste? dar celelalte psalmii ?

[patinina34]

8 Legea Domnului este fără prihană, care întoarce sufletele; mărturia Domnului - credincioasă, care înţelepţeşte pruncii.
9 Dreptăţile Domnului - drepte, cele ce veselesc inima; porunca Domnului - strălucită, care luminează ochii.
10 Frica Domnului - curată, care rămîne în veacul veacului. Judecăţile Domnului - adevărate, îndreptate împreună.
11 Dorite-s mai mult decît aurul, şi decît piatra scumpă mult, şi - mai dulci decît mierea şi fagurul.
„Lege”, şi „mărturie”, şi „dreptăţi”, şi „poruncă” şi „judecăţi” numeşte Legea lui Moisi, că uneori zice: „Acestea sînt dreptăţile şi judecăţile pe care le-a dat Domnul lui Moisi”, iar alteori: „Vei străjui Legea Domnului Dumnezeului tău şi vei păzi poruncile Lui!” Şi se numeşte „lege”, ca ceea ce pune în rînduială vieţuirea prea-bună; şi „mărturie”, ca ceea ce îi mărturiseşte pe cei ce păcătuiesc şi le arată pedeapsa călcării de poruncă; iar „dreptăţi” - ca ceea ce învaţă dreptatea, şi opreşte nedreptatea şi îi arată drepţi pe cei ce isprăvesc fapte bune. Se numeşte „poruncă”, ca ceea ce porunceşte ce se cuvine să se facă şi le rînduieşte cu stăpînire; iar „judecăţi” - ca ceea ce arată dumnezeieştile hotărîri, şi învaţă ce bunătăţi va dobîndi cel ce le păzeşte şi la care munci se va da cel ce le calcă. Deci zice: Legea lui Dumnezeu, fiind slobodă de toată prihana, întoarce sufletele oamenilor şi le face fără de prihană. Mărturia, înfricoşînd pe cei nedesăvîrşiţi şi prunci, îi înţelepţeşte. Dreptăţile veselesc inima, arătînd pricina îndreptării. Porunca luminează ochiul minţii, învăţîndu-l ce mulţumeşte şi împacă pe Dumnezeul tuturor. Iar evlavia şi frica lui Dumnezeu, arătînd cu cuvinte sfătuitoare păzirea acestora, aduce desfătarea veşnicelor bunătăţi. Şi după cuviinţă a numit „curată” frica de Dumnezeu, adică curată de păcat, fiindcă frica omenească este păcătoasă şi se numeşte „temere”. Iar judecăţile le-a numit „adevărate şi îndreptate”, ca cele ce cu adevărat aduc asupra oamenilor şi cinste, dar şi pedepse drepte.
Deci a zis: „Acestea sînt mai scumpe decît aurul şi decît pietrele scumpe şi mai dulci decît mierea”, însă nu tuturor oamenilor, ci celor cu adevărat oameni, a căror viaţă nu se aseamănă dobitoacelor celor necuvîntătoare, după glasul Proorocului.
[COLOR=windowtext]12 Pentru că robul Tău le păzeşte pe acestea [/COLOR]

Pentru a căror dobîndire ne învaţă mai descoperit:
şi, cînd păzesc acestea, răsplătire este multă.
Zice: Celor ce voiesc a le păzi pe acestea le este pusă înainte prea-mare răsplătire. Dar, de vreme ce a zis că păzeşte judecăţile lui Dumnezeu, a luat în minte neputinţa omenească şi, gîndind trufia graiului, îndată a adăugat:

[COLOR=#800080][1][/COLOR]plural

[COLOR=#800080][2][/COLOR]„Facere de faţă” - personificare, figură de stil prin care se atribuie firii neomeneşti însuşiri ale oamenilor.

[COLOR=#800080][3][/COLOR]Cei trei tălmăcitori folosiţi cu osebire: Achila, Teodotion şi Simmah.

[patinina34]

13 Greşalele cine le va pricepe? De cele ascunse ale mele curăţeşte-mă
Că, deşi voiesc cu multă sîrguinţă a păzi poruncile lui Dumnezeu, mă trag de fireasca neputinţă spre multe afară de voia şi de socoteala mea. Şi pe unele le greşesc neştiind, iar pe altele - biruindu-mă de lucrurile puse împrejuru-mi, ce îmi cad înainte. Iar de şi scap de păcatul cu lucrul, gîndurile mă umplu de toată întinăciunea. Pentru aceasta Te rog pe Tine, Cel ce poţi a mă curăţi, şi strig: „De cele ascunse ale mele curăţeşte-mă!”
14 şi de cei străini cruţă pe robul Tău!
Că nu numai gîndurile mă înconjură, ci şi ceata dracilor se pune împrejurul meu: aceia îmi vrăjmăşuiesc de afară, iar acelea împreună lucrează şi le ajută din lăuntru. Şi după cuviinţă i-a numit pe dînşii „străini”, ca pe nişte vrăjmaşi care s-au lepădat cu totul de împrietenirea cu noi.
De nu mă vor stăpîni, atunci fără prihană voi fi şi mă voi curăţi de păcat mare.
15 Şi vor fi întru bună-plăcere cuvintele gurii mele, şi cugetul inimii mele înaintea mea este totdeauna.
Iar eu doresc - zice - să capăt ajutorul Tău, ca - scăpînd de bîntuielile acestora - să-mi pun înaintea Ta sufletul slobod de toată prihana şi, luîndu-mi de la Tine iertarea pentru cele greşite, să-Ţi aduc Ţie lauda veşnică, pomenind de-a pururea cuvintele Tale. Însă prin acestea mai-nainte vesteşte şi Aşezămîntul cel Nou, şi darul Botezului şi dăruirea Preasfîntului Duh, prin care credincioşii capătă lăsarea celor mai-nainte greşite şi, avînd destul ajutor în vremea de aici înainte, biruiesc patimile ce se ridică asupră-le şi duhurile vrăjmaşe şi rele.
După aceea, adaugă:
Doamne, ajutorul meu şi Izbăvitorul meu!
Punînd sfîrşitul potrivit Psalmului, L-a numit „Domn”, ca pe un Făcător şi Ziditor, şi „izbăvitor”, ca pe Cel ce slobozeşte de stricăciunea dinainte prin naşterea de a doua oară a Preasfîntului Botez, şi izbăveşte de robia dracilor şi dăruieşte nestricăciune şi nemurire.
Psalmul acesta le cuprinde pe toate: cele dintîi învaţă pentru zidire şi pentru purtarea de grijă, cele din mijloc - pentru Lege, iar cele de pe urmă - pentru dar. Că zice: „Greşelile cine le va pricepe? De cele ascunse ale mele curăţeşte-mă şi păzeşte de străini pe robul Tău, Doamne, ajutorul meu şi izbăvitorul meu.” Iar dăruitor al bunătăţilor acestora este Noul Testament.

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 19

Întru sfîrşit, al lui David.

Ostăşindu-se oarecînd asupra Iudeii, Senaherim a trimis spre înconjurarea Ierusalimului oaste prea-mare, peste care era voievod Rampsak, şi scrisori Iezechiei, pline de toată hula şi păgînătatea. Fericitul Iezechia, bărbat împodobit cu toată buna-credinţă, luînd epistola aceea şi chemîndu-l spre ajutor pe Proorocul Isaia, a alergat la dumnezeiasca Biserică şi, deschizînd scrisoarea, a arătat-o lui Dumnezeu, spunîndu-I păgînătatea neprietenilor şi rugîndu-L ca pentru hula aceluia să arate Asirienilor a Sa putere. Prin Psalmul de faţă, Fericitul David le prooroceşte pe acestea mai-nainte cu multe neamuri, luminîndu-se de Preasfîntul Duh, şi îl arată pe norod că se roagă împreună cu împăratul (Iezechia), îndemnînd pe Dumnezeu ca rugăciunea lui să fie primită.
Auză-te Domnul în ziua necazului, sprijinească-te numele Dumnezeului lui Iacov!
2 Trimită ţie ajutor dintru cel sfînt şi din Sion sprijinească-te pe tine!
Că, de vreme ce minunatul Iezechia a alergat la dumnezeiasca Biserică, ţinînd scrisoarea cea hulitoare, norodul se roagă să fie primită rugăciunea lui şi să dobîndească de acolo ajutorul. Aici, a numit „sfînt” Biserica.
3 Pomenească Domnul toată jertfa ta, şi arderea de tot a ta să se îngraşe!
Fiindcă şi în vreme de pace se grijea de dumnezeiasca slujbă, după cuviinţă le vorbeşte pe acestea pentru împăratul, rugînd pe Dumnezeul tuturor să caute spre bună-credinţa lui, să pomenească jertfele cele multe şi felurite şi să-i dea iarăşi pace, ca el să-L milostivească cu mai multe jertfe. Căci Simmah a tălmăcit aşa acest „arderea de tot a Ta să se îngraşe”: „prinosul Tău mai mult să-l facă”, adică: Dăruindu-ţi slobozenia păcii, să-ţi dea ţie vreme ca să-L milostiveşti pe Dînsul cu mai multe jertfe.
4 Să-ţi dea ţie Domnul după inima ta şi tot sfatul tău să-l plinească!
Îl rugăm pe Dreptul Judecător - zice - să dea răsplătire cuvenită după curăţenia sufletului tău.
5 Bucura-ne-vom de mîntuirea ta şi întru numele Domnului Dumnezeului nostru ne vom mări.
6 Plinească Domnul toate cererile inimii tale!
Că, luînd tu cererile, ne vom împărtăşi şi noi de veselie, făcîndu-ne străluciţi şi vestiţi cu puterea lui Dumnezeu.
7 Acum am cunoscut că a mîntuit Domnul pe unsul său, auzi-l-va pe dînsul din cerul cel sfînt al Său.
Ne-am învăţat prin înseşi lucrurile - zice - că împăratul nostru, nădăjduind la Dumnezeu, va dobîndi mîntuire şi, aducîndu-şi cererile întru Biserica de jos, va primi ajutorul de sus.
Întru putere este mîntuirea dreptei Tale.
Că prea-mare ajutor de mîntuire este puterea dreptei Lui, pe care-l dăruieşte celor ce se apropie la El. Iar „dreaptă” a zis aici iarăşi omeneşte, numind aşa dumnezeiasca purtare de grijă.
8 Aceştia - în căruţe, şi aceştia - pe cai, iar noi întru numele Domnului Dumnezeului nostru vom chema.
9 Aceştia s-au împiedicat şi au căzut, iar noi ne-am sculat şi ne-am îndreptat.
Zice: Bizuindu-se cailor şi carelor, aceia n-au dobîndit nici un folos de acolo, ci - nevăzut împiedicîndu-se - au căzut. Iar noi, chemînd dumnezeiescul ajutor, am dobîndit vădit mîntuirea şi, ca şi cum neprietenii ar fi căzut jos de frică, ne-am arătat mai înalţi decît vrăjmaşii.
10 Doamne, mîntuieşte pe împăratul şi ne auzi pe noi, ori în ce zi Te vom chema!
Că, după ce am dobîndit atîta sprijinire, noi înşine şi împăratul nostru, Te rugăm, Stăpîne, a o cîştiga pe aceasta totdeauna.

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 20

Întru sfîrşit, Psalmul lui David.

După biruinţa aceea strălucită şi vestită şi după pieirea cea nevăzută a Asirienilor, Fericitul Iezechia s-a bolnăvit şi, înştiinţîndu-se prin Proorocul Isaia că va muri, a milostivit pe Dumnezeu cu lacrimi fierbinţi, s-a izbăvit de boală şi a primit făgăduinţă pentru încă cincisprezece ani de viaţă. Deci dumnezeiescul David a scris Psalmul acesta iarăşi ca despre faţa norodului, care laudă pe Dumnezeu pentru sănătatea împăratului.
Doamne, întru puterea Ta se va veseli împăratul şi de mîntuirea Ta se va bucura foarte.
2 Pofta inimii lui i-ai dat lui şi de voia buzelor lui nu l-ai lipsit pe dînsul.
Puternic fiind - zice - şi iubitor de oameni, ai primit cu dragoste rugăciunea împăratului nostru şi i-ai dat lui toate cererile. Iar mai vîrtos i-a dăruit daruri mai mari decît cererea, că a adăugat:
3 L-ai întîmpinat pe el cu blagosloveniile bunătăţii, pus-ai pe capul lui cunună de piatră scumpă.
Că i-ai dat lui împărăţia fără să o ceară şi cu iubirea Ta de cinste ai împodobit capul lui cu cunună împărătească.
4 Viaţă a cerut de la Tine, şi i-ai dat lui lungime de zile în veacul veacului.
A luat - zice - aceea pentru care s-a rugat şi a dobîndit viaţa pe care a dorit-o, pentru că acest „în veacul veacului” arată şi viaţa ce va să fie, adică pe cea gătită Sfinţilor, care are nepierzarea.
5 Mare este slava lui întru mîntuirea Ta, slavă şi mare cuviinţă vei pune peste el.
Nu numai că i-a dăruit mîntuire, ci l-a făcut pe el strălucit, şi înalt şi vestit pentru moartea cea prea-slăvită a vrăjmaşilor şi pentru că soarele a alergat înapoi cale împotrivnică[COLOR=#800080][1][/COLOR]. Şi aşa s-a făcut de cunoscut acest lucru peste tot pămîntul şi marea, încît Împăratul Babilonienilor a trimis daruri celor ce de demult dădeau ei daruri Asirienilor. El socotea că soarele a făcut acest lucru (ori că l-a pătimit) pentru Iezechia, semnul arătînd moartea Asirienilor.
6 Că îi vei da lui blagoslovenie în veacul veacului, veseli-l-vei pe dînsul întru bucurie cu faţa Ta.
Zice: Avînd atîta îndrăzneală la Tine, de-a pururea va fi pomenit şi mult-vestit întru toate neamurile. Pentru că, pe acest „cu faţa Ta”, Simmah l-a pus: „înaintea feţei Tale”. Deci va avea veselie - zice - şi necurmată îndulcire, dobîndind „faţa Ta”, adică milostivirea Ta. Iar pricina acestora s-a făcut lui căci a nădăjduit spre Tine. Şi a adăugat aceasta:
7 Că împăratul nădăjduieşte spre Domnul şi întru mila Celui înalt nu se va clăti.
Dobîndind darul Tău, el este mai înalt decît cei ce îi dau război. Şi îl dobîndeşte nădăjduind la nici un om, fără numai la Tine.
8 Afle-se mîna Ta tuturor vrăjmaşilor Tăi, dreapta Ta să afle pe toţi cei ce Te urăsc pe Tine!
Simmah a zis acest cuvînt mai descoperit: „Mîna Ta va apuca şi va prinde pe toţi vrăjmaşii Tăi, dreapta Ta va afla pe toţi cei ce Te urăsc pe Tine.” Şi se ţin de aceeaşi urmare cele zise, că nu s-a bizuit în zadar împăratul la nădejdea Ta, „ci ştiind că dreapta Ta este mai înaltă decît toţi vrăjmaşii, şi îi va prinde pe cei prea-iuţi şi grabnici şi pe cei prea-puternici îi va pierde.” Iar „dreaptă” şi „mînă”, iarăşi a zis lucrarea.
9 Că-i vei pune pe ei ca un cuptor de foc în vremea feţei Tale. Domnul întru mînia Sa îi va tulbura pe ei, şi-i va mînca pe ei focul.
10 Rodul lor de pe pămînt îl vei pierde şi sămînţa lor din fiii oamenilor.
Lesne Îţi este Ţie - zice - să-i aprinzi pe dînşii ca pe un cuptor şi să-i mistuieşti ca pe o materie de ars în foc. Şi nu numai pe dînşii, ci şi pe fiii şi nepoţii lor - că pe aceştia i-a numit „sămînţă” şi „rod” - încît să se stingă toată pomenirea lor. Iar acest „în vremea feţei Tale” - în loc de: „în vremea urgiei Tale” - însemnează: Cînd vei cerca să se facă acest lucru şi cînd vei judeca potrivită vremea muncii.
11 Că au plecat asupra Ta rele,
De vreme ce şi-au pornit limba asupra Ta şi au rostit cuvinte hulitoare.
cugetat-au sfaturi care nu vor putea să stea.
Unele din pre-scrieri (adică izvoade[COLOR=#800080][2][/COLOR]) au zis „să stea”, iar Simmah: „Au gîndit gînduri care nu pot să fie.” Prin aceasta, mai-nainte grăieşte de cuvintele hulitoare ale Asirianului: „Să nu te amăgească pe tine Dumnezeul spre Care ai nădăjduit că va izbăvi Ierusalimul din mîna mea!” Pentru graiurile acestea zice că „au gîndit gînduri care nu pot să fie”, ori „au cugetat sfaturi care nu vor putea să stea”, nădăjduindu-se că Îl vor birui pe Dumnezeul cel adevărat, precum făcuseră cu idolii.
12 Că-i vei pune pe dînşii dos,
Simmah zice aşa: „Îi vei pune pe dînşii întorşi”, adică: Pe cei ce au scăpat de rana Îngerului îi vei întoarce în fugă şi-i vei sili să-şi dea spatele, ducîndu-se să vestească cele făcute. Şi pe acestea le-a pus cu proorocie Proorocul, ca pe cele nefăcute încă.
întru cei rămaşi ai Tăi vei găti faţa lor.
Oarecari au zis că acest cuvînt este cu ipervaton, şi l-au înţeles aşa: Întru cei rămaşi ai lorvei găti faţa Ta, adică: Vei aduce pedeapsă şi asupra celor rămaşi, şi asupra celor ce au fugit. Este însă cu putinţă să alăturăm aceeaşi înţelegere, zicînd: „Întru cei rămaşi ai Tăi vei găti faţa lor”, pentru că uşor şi lesne Îţi este a aduce asupra lor pedepsele rămase Ţie, şi Îţi este cu putinţă a-i întoarce înapoi, şi a-i opri şi a-i munci pe cei ce au fugit, şi şi-au dat dosurile şi au socotit că au scăpat de moarte.
13 Înalţă-Te, Doamne, întru puterea Ta, cînta-vom şi vom lăuda puterile Tale!
Nu fiind smerit Se înalţă Dumnezeu, nici nu ia ce nu are, ci arată ce are. Deci după cuviinţă a zis: „Înalţă-Te, Doamne, întru puterea Ta”, ca să se arate înălţimea Ta, pe care noi o vom cînta şi o vom lăuda, povestind facerile Tale de minuni.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]Cerînd semn că se va însănătoşi cu adevărat, împăratul s-a învrednicit de acea nemaiauzită minune, căci soarele s-a întors din drumul său, dînd înapoi umbra ceasului solar cu zece linii (v. Cartea a patra a Împăraţilor, 20:9, 10).

[COLOR=#800080][2][/COLOR]„izvod” -manuscris original, prima sursă

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 21


Întru sfîrşit, pentru sprijinirea de dimineaţă, Psalmul lui David.

Psalmul acesta mai-nainte vesteşte Patimile Stăpînului Hristos, şi Învierea, şi chemarea neamurilor şi mîntuirea lumii. Deasupra-scrierea aceasta arată. „Zice: «întru sfîrşit, pentru sprijinirea de dimineaţă». Acel «întru sfîrşit» este pus ca să înţelegi «iconomia ce s-a făcut de Dînsul la sfîrşitul veacurilor»”. Iar „sprijinire de dimineaţă” este arătarea Mîntuitorului nostru, Cel ce a strălucit ca o dimineaţă celor ce şedeau întru întuneric. Căci Stăpînul Hristos este Lumină adevărată şi a săvîrşit dimineaţa care a risipit întunericul şi „negura diavolească, pentru că «răutatea», în multe locuri ale Scripturii, se înţelege în loc de «întuneric», cu ghicitură. Iar oarecare numeşte «sprijinire de dimineaţă» vremea Învierii Mîntuitorului.” Deci pentru Dînsul s-a zis Psalmul, căci se cuvine a crede mai mult Sfinţiţilor Apostoli şi Mîntuitorului Însuşi, Celui ce a pricinuit arătat înainte-cuvîntarea Psalmului, decît celor ce se apucă a-l tîlcui rău.
Dumnezeule, Dumnezeul Meu, ia aminte spre Mine, pentru ce M-ai lăsat?
Stăpînul a slobozit acest glas şi pe Cruce, fiind pironit, folosind însăşi limba Evreilor: „Ili, ili, lema sabahtani?” Aşadar cum este cu putinţă să facă ei neadevărată mărturia Adevărului Însuşi? Iar că „S-a lăsat“, zice fiindcă a suferit moartea, care luase stăpînirea asupra celor păcătoşi, măcar că nu s-a făcut de Dînsul nici un păcat. Deci nu numeşte „lăsare” despărţirea Dumnezeirii celei unite - după cum au socotit oarecari - ci slobozirea ce s-a făcut patimii. Pentru că Dumnezeirea era de faţă şi cînd pătimea Chipul robului[COLOR=#800080][1][/COLOR]şi L-a slobozit să pătimească, măiestrind mîntuire la toată firea omenească. Ea însă nu primea patimă întru Sine, căci cum era cu putinţă să pătimească firea cea fără de patimă? Ci Stăpînul Hristos le zice pe acestea ca un om şi - de vreme ce întru cele aduse asupră-I El era pîrgă a firii omeneşti - vorbeşte pentru toată firea.
2 Departe de mîntuirea Mea sînt cuvintele greşelilor Mele.
Se cuvine a şti că nici unul din ceilalţi tălmăcitori nu a pomenit „greşelile”, ci Achila zice: „răcnirea Mea”, Simmah: „tînguirile Mele”, iar Teodotion: „strigarea Mea”. Dar, ca să nu fim în bănuială că i-am trecut cu vederea pe ceilalţi tălmăcitori şi că dintru aflare a minţii îi mustrăm pe cei ce au tîlcuit într-alt fel Psalmul acesta, vom folosi tălmăcirea Celor 70. Luînd aminte la acest stih, şi aceia au zis că Psalmul nu se potriveşte la Domnul, căci „cum era cu putinţă să zică Cel ce nu a păcătuit: «departe de mîntuirea Mea sînt cuvintele greşelilor Mele»?” Deci ascultă-l strigînd pe marele Ioan: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii”. Şi pe dumnezeiescul Pavel: „Pe Cel ce n-a cunoscut păcat, pentru noi păcat L-a făcut, ca noi să ne facem dreptate printr-Însul.” Şi iarăşi: „Hristos pe noi ne-a răscumpărat din blestemul Legii, făcîndu-Se, pentru noi, blestem.” Deci - precum a luat asupră-Şi păcatul nostru, fiind izvor al dreptăţii; şi a luat blestemul ce zăcea asupra noastră, fiind noian al blagosloveniei; şi a răbdat Crucea, defăimînd ruşinea - tot aşa a rostit şi cuvintele cele pentru noi. Că - dacă S-a vîrît, cu voia, sub pedeapsa hotărîtă nouă, căci „pedeapsa păcii noastre este peste Dînsul”, după cum zice Proorocul - apoi cu mult mai vîrtos şi mai bine a rostit cuvintele cele pentru noi în locul nostru, şi strigă: „Departe de mîntuirea Mea sînt cuvintele greşelilor Mele.” Să nu cauţi - zice - la greşelile firii, ci dă-i mîntuire pentru Patimile Mele. Şi, de vreme ce a iconomisit patima după omenire[COLOR=#800080][2][/COLOR], în vremea Patimilor S-a rugat de multe ori, zicînd: „Părinte, de este cu putinţă, treacă paharul acesta de la Mine!” Şi, mîhnindu-Se, zicea: „Întristat este sufletul Meu pînă la moarte.” Deci, după cuviinţă, şi Psalmul de faţă le-a zis pe acestea, mai-nainte vestindu-le.
3 Dumnezeul Meu, striga-voi ziua către Tine, şi nu vei auzi; şi noaptea, şi nu spre nepricepere Mie.
Ori, după ceilalţi: „Şi noaptea, şi nu cu tăcere.” Zice: Necurmat strigînd Eu noaptea şi ziua şi nesuferind a tăcea, nu ai auzit şi M-ai dat la Patimă, dar cu toate acestea ştiu taina iconomiei. Că aceasta a arătat „nu spre nepricepere Mie”, adică: Am înţeles că nu în zadar ai întîrziat darea cererii, ci iconomisind din Patimă un lucru mare şi mîntuitor.
4 Iar Tu în cel sfînt locuieşti, lauda lui Israil.
Lucrul mai prea-slăvit decît toate - zice - este că Patima se lucrează locuind Tu în trupul acesta sfînt. Iar „laudă a lui Israil” Îl numeşte pe Dînsul ca pe Cel ce Se laudă şi Se cîntă de ai Săi slujitori, căci, în loc de „laudă”, ceilalţi tîlcuitori au pus „cîntare”.
5 Spre Tine au nădăjduit părinţii noştri,
Arată cîştigul nădejdii:
nădăjduit-au, şi i-ai izbăvit pe dînşii.
6 Către Tine au strigat, şi s-au mîntuit. Spre Tine au nădăjduit, şi nu s-au ruşinat.
Ştiu arătat - zice - că, nădăjduind la ajutorul Tău, părinţii noştri nu s-au înşelat de nădejde şi, chemîndu-Te pe Tine spre ajutor, au dobîndit purtarea Ta de grijă.
7 Iar Eu sînt vierme, şi nu om, ocara oamenilor şi defăimarea norodului.
[COLOR=windowtext]Iar Eu - zice - ca un vierme şi prost[/COLOR][COLOR=windowtext][3][/COLOR][COLOR=windowtext]M-am arătat, şi am fost cu totul de rîs. Oarecari au zis că prin „vierme” se arată şi naşterea din Fecioară, că nu din împreunare are acesta (adică viermele) pe fiu. Iar eu socotesc că prin „vierme” se arată aici numai prostimea, asemuind aceasta din cele de mai jos, căci zice: [/COLOR]
8 Toţi cei ce M-au văzut M-au batjocorit, grăit-au cu buzele, clătit-au cu capul:
9 Nădăjduit-a spre Domnul, izbăvească-L pe El, mîntuiască-L pe El, că-L voieşte pe El!
Iar acestea se află şi întru Sfinţitele Evanghelii, că zice: „Mulţi, clătind cu capetele, ziceau: Pe alţii a mîntuit, pe Sine nu poate să Se mîntuiască!” Şi unul din tîlhari zicea: „De eşti Tu Fiul lui Dumnezeu, mîntuieşte-Te pe Sine-Ţi şi pe noi!” Se poate a-l afla întru Sfinţitele Evanghelii încă şi pe acest „Nădăjduit-a spre Domnul, izbăvească-L pe El, mîntuiască-L pe El, că Îl voieşte pe El!”

[patinina34]

10 Că Tu eşti Cel ce M-ai tras din pîntece, nădejdea Mea, de la sînul Maicii Mele.
11 Spre Tine m-am aruncat din mitras[COLOR=#800080][4][/COLOR], din pîntecele Maicii Mele Dumnezeul Meu eşti Tu.
Şi Fericitul Isaia le-a mai-nainte vestit pe acestea: după ce a zis că „fecioara va lua în pîntece, şi va naşte Fiu şi vor chema numele Lui Emmanuil”, a adăugat: „Unt şi miere va mînca mai-nainte de a cunoaşte El binele sau răul. Va lepăda răutatea, ca să aleagă binele.” Deci şi Fericitul David zice, ca despre faţa Stăpînului Hristos: Tu M-ai plămădit în mitră, şi de acolo iarăşi M-ai scos şi, încă aplecîndu-mă Eu şi trăgînd sînul cel de maică, am spînzurat nădejdile Mele de a Ta purtare de grijă.
12 Să nu Te depărtezi de la Mine, că necazul este aproape, şi nu este cine să-Mi ajute Mie!
Pentru că atunci L-a părăsit pe Dînsul şi ceata ucenicilor. După aceasta, mai-nainte grăieşte şi felurile necazului:
13 Înconjuratu-M-au viţei mulţi, tauri graşi M-au cuprins,
14 deschis-au asupra Mea gura lor, ca un leu ce răpeşte şi răcneşte.
Numeşte „tauri” pe preoţi şi pe cărturari, cărora le era încredinţată începătoria norodului şi care erau foarte aspri şi semeţi, iar „viţei” - pe cei rînduiţi sub dînşii. Şi le spune „graşi” pentru că s-au desfătat întru bunătăţile dăruite de Dînsul. Aşa a zis mai-nainte şi marele Moisi: „Şi a mîncat Iacov, şi s-a săturat cel iubit şi a zvîrlit cu piciorul; îngrăşatu-s-a, îngroşatu-s-a, lăţitu-s-a şi a părăsit pe Domnul ce l-a făcut pe dînsul.” Încă şi Fericitul Osie asemuieşte norodul junicei celei sirepe[COLOR=#800080][5][/COLOR], căci ca o junică a strechiat[COLOR=#800080][6][/COLOR]Efraim. Şi într-acest fel l-a numit: „Aşa şi Efraim, junică învăţată să iubească vrajba” - adică prigonitoare şi iubitoare de pricire, că „nikos”[COLOR=#800080][7][/COLOR]nu numeşte „biruinţa”, ci „iubirea de pricire”. Şi, arătînd smerenia de după acestea, a adăugat: „Iar Eu mă voi sui pe frumuseţea grumazului ei. Grumazul ei cel înalt şi trufaş îl voi smeri şi jugul temerii deasupra ei îl voi pune.” Deci şi Psalmul acesta mai-nainte scrie ridicările asupră ale arhiereilor, cărturarilor şi fariseilor, care - urmînd sălbăticia taurilor şi nebunia leilor - înconjurau pe Stăpînul nostru Hristos.

[patinina34]

15 Ca apa s-au vărsat toate oasele Mele,
„Oase”, îi numeşte pe Sfinţiţii Apostoli, fiindcă şi Biserica o numeşte „trup”, iar tăria trupului sînt oasele, că de acestea se poartă partea cea moale şi care curge a trupului. Şi zice: Toţi s-au risipit în vremea Patimii, despărţindu-se aici şi acolo, ca nişte apă.
făcutu-s-a inima Mea ca ceara ce se topeşte, în mijlocul pîntecelui Meu.
16 Uscatu-s-a ca un vas de lut vîrtutea Mea, şi limba Mea s-a lipit de gîtlejul Meu, şi în ţărîna morţii M-ai pogorît.
Toate acestea s-au făcut în vremea Patimii: de temere, inima s-a risipit ca ceara de foc, şi vîrtutea nu mai arăta lucrarea dinainte şi limba petrecea nemişcată. Iar dumnezeieştii Evanghelişti ne învaţă că, fiind El întrebat de multe ori, n-a răspuns nimic. După Patimă S-a dat încă şi mormîntului, pe care l-a numit „ţărînă a morţii”, pentru că cei ce se îngroapă se acoperă cu ţărînă.
17 Că M-au înconjurat cîini mulţi, adunarea celor vicleni M-a cuprins.
După Iudei, acum numeşte oastea din neamuri, că acestora L-au dat pe Dînsul. Proorocia a păzit rînduiala lucrurilor şi după cuviinţă i-a numit „tauri” pe aceia, şi „cîini” pe aceştia: „Că aceia erau sub jugul Legii - deşi călcau Legea la arătare - iar aceştia, după Lege, erau necuraţi. Aşa a numit-o şi Domnul pe Hananianca: «Nu este bine - zice - a lua pîinea fiilor şi a o da cîinilor.»” Cu toate acestea, după Patimă, cei ce erau „cîini” s-au mutat prin credinţă întru rînduiala fiilor, iar cei ce de demult au avut purtarea de grijă a fiilor au primit numirea cîinilor, căci ca nişte cîini s-au turbat asupra Stăpînului. Pentru aceştia strigă Fericitul Pavel: „Vedeţi cîinii, vedeţi lucrătorii cei răi, vedeţi ucidere!” Aşadar, numindu-i „cîini”, cuvîntul cel proorocesc a zis: „M-au înconjurat cîini mulţi, adunarea celor vicleni m-a cuprins.” Apoi, povesteşte cele îndrăznite de dînşii:
18 Săpat-au mîinile Mele şi picioarele Mele, numărat-au toate oasele Mele,
Acest lucru este arătat şi descoperit şi celor foarte prigonitori, că întru Sfinţitele Evanghelii auzim pe Însuşi Domnul zicînd către Sfinţiţii Săi Ucenici: „Vedeţi mîinile Mele şi picioarele Mele, că Însumi Eu sînt.” Încă şi Tomei i-a arătat semnele cuielor şi rana de suliţă. Iar „numărat-au toate oasele Mele” acest lucru zice: Pironindu-Mă, atîta M-au întins, cît lesne era celui ce ar fi voit să cunoască şi numărul oaselor.
iar ei au privit şi s-au uitat la Mine.
În loc de: „batjocorindu-Mă şi rîzînd de Mine”.
19 Împărţit-au hainele Mele loru-şi şi pentru cămaşa Mea au aruncat sorţi.
Istoria Sfintelor Evanghelii ne învaţă arătat şi acest lucru.
20 Iar Tu, Doamne, să nu depărtezi ajutorul Tău de la Mine, spre sprijinirea Mea ia aminte!
21 Izbăveşte de sabie sufletul Meu şi din mîna cîinelui pe cel unul născut[COLOR=#800080][8][/COLOR] al Meu!
22 Mîntuieşte-Mă din gura leului şi din coarnele inorogilor - smerirea Mea!
Zice: De vreme ce nu am nici un ajutor omenesc, Mă rog să dobîndesc sprijinirea Ta şi să Mă izbăvesc de aceştia şi de cel ce lucrează prin aceştia şi vine asupra Mea ca un cîine şi ca un leu. Că „leu”, şi „cîine” şi „inorog” numeşte pe cel ce are - după glasul Apostolului - stăpînia morţii, adică pe diavolul, care şi în vremea Patimii a năvălit asupra Lui ca o fiară, aducînd asupră-I moartea. Aceasta a zis-o şi Domnul întru dumnezeiasca Evanghelie: „Acum este judecata lumii acesteia. Acum stăpînitorul lumii acesteia se va scoate afară.” Şi iarăşi: „Vine stăpînitorul lumii acesteia, şi întru Mine nu va afla nimic.” Dar şi nimic aflînd din acelea ce căuta - căci căuta învinuiri de păcat - L-a dat la moarte cu obrăznicie şi foarte cu nedreptate. Iar El suferea nedreptatea, meşteşugind să strice moartea cea de obşte.
23 Spune-voi numele Tău fraţilor Mei, în mijlocul Bisericii Te voi cînta.
Şi de aici este arătat că omeneşte grăia acestea, fiindcă omeneşte pătimea cele grăite. Astfel, „fraţi” numeşte pe cei ce au crezut întru Dînsul. Fraţi sînt însă ca ai unui om, căci Se numeşte Stăpîn şi Domn ca Dumnezeu, iar ca om - şi frate. Căci este Unul Născut, dar şi „întîi-născut”, şi aceea se potriveşte Celui ce este Dumnezeu şi Domn, iar aceasta - Celui ce este om. Este singur născut ca Dumnezeu şi Unul Născut se numeşte; iar ca om Se zice şi „întîi-născut”, şi martor este Apostolul, zicînd: „Ca să fie El întîi născut întru mulţi fraţi.” Iar aici zice: Povestindu-le pe acestea fraţilor Mei, printr-înşii Te voi cînta pe Tine, gătindu-i să ţeasă lauda aceasta. Apoi, împlineşte făgăduinţa:
24 Cei ce vă temeţi de Domnul, lăudaţi-L pe El, toată sămînţa lui Iacov, slăviţi-L pe El!

[COLOR=#800080][1][/COLOR]Încă o dată: omul Iisus.

[COLOR=#800080][2][/COLOR]După firea cea omenească, după „omenitate”.

[COLOR=#800080][3][/COLOR]„Prost” – aici: „smerit”, „simplu”, „sărac”.

[COLOR=#800080][4][/COLOR]„Mitras” - sălaşul pruncului din pîntecele mamei (grecism).

[COLOR=#800080][5][/COLOR]rea, sălbatică

[COLOR=#800080][6][/COLOR]A înnebunit, muşcat de streche.

[COLOR=#800080][7][/COLOR]„Nikos” - „biruinţă”, dar şi „vrajbă”, în greceşte.

[COLOR=#800080][8][/COLOR]Pentru acest „unul născut”, vezi tîlcuirea la Psalmul 34, stihul 17.