Psalmul 50 pentru ce se citeste? dar celelalte psalmii ?

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 33


Psalmul lui David, cînd şi-a schimbat faţa sa înaintea lui Avimeleh,


şi l-a slobozit pe el şi s-a dus.

Văzînd dumnezeiescul David amara şi zavistnica socoteală a lui Saul, şi făcîndu-şi-l sfetnic pe minunatul Ionatan[COLOR=#800080][1][/COLOR], a fugit şi a apucat spre cetatea Nobe. Deci acolo, întîlnindu-se cu Avimeleh preotul, a tăinuit fuga şi a zis că s-a trimis de către împăratul la oarecare trebuinţă de nevoie. Şi, cerînd pîini, n-a aflat altele, fără numai pe cele ce se împărţeau preoţilor, şi pe acestea le-a luat, dîndu-le preotul afară de porunca Legii, căci numai preoţilor se împărţea hrana aceasta. Dar aici mai-nainte s-au scris şi s-au însemnat tainele darului şi mai-înainte s-au deschis credincioşilor uşile dumnezeieştii iubiri de cinste: că nu numai preoţilor s-a hotărît dumnezeiasca hrană, ci stă pusă înainte tuturor celor ce voiesc împărtăşirea celor dumnezeieşti. Tot atunci, marele David a luat şi sabia lui Goliat, pe care o dăruise lui Dumnezeu, ca pe o pîrgă din războiul acela. Iar „Avimeleh” l-a numit pe Aviatar, ca pe unul cu două nume. Şi - de vreme ce nu a făcut cunoscută preotului fuga, ci a zis că venise pentru a săvîrşi oarecare trebuinţă împărătească - se zice că David „şi-a schimbat faţa”, fiindcă nu a rostit adevărul, cum îi era obiceiul, ci a luat altă faţă în locul celei obişnuite. Însă oarecari din scriitori au dat altă pricină Psalmului, zicînd că David şi-a schimbat faţa cînd a intrat către Achiş[COLOR=#800080][2][/COLOR], iar apoi, temîndu-se de vrăjmăşiile celor de altă seminţie, s-a făcut că se îndrăceşte şi aşa s-a izbăvit. Dar graiurile Psalmului nu au nici o împreună-glăsuire cu pricina aceasta, ci se potrivesc celor mai sus zise, după cum, ajutînd Dumnezeu, se va arăta îndată.
Bine voi cuvînta pe Domnul în toată vremea, pururea - lauda Lui în gura mea.
Zice: Fugind şi gonind, şi întru bună-norocire, şi întru rea-norocire, Îl laud pe Stăpînul meu.
2 Întru Domnul se va lăuda sufletul meu.
El m-a făcut strălucit şi mă va face vestit.
Să audă cei blînzi şi să se veselească:
3 Măriţi pe Domnul cu mine şi să înălţăm numele Lui împreună!
Nu suferă să aducă lauda singur, ci pe cei ce sînt împărtăşiţi de blîndeţe îi face părtaşi ai cîntării de laudă.
Apoi, arată şi pricina mulţumirii:
4 Căutat-am pe Domnul, şi m-a auzit şi din toate necazurile mele m-a izbăvit.
Rugatu-L-am pe Dînsul - zice - şi m-am ridicat deasupra primejdiilor.
5 Apropiaţi-vă către Dînsul, şi vă luminaţi şi feţele voastre nu se vor ruşina!
Că cel ce se apropie la Dînsul cu credinţă primeşte raze de lumină gîndită, după cum s-a proslăvit la faţă şi marele Moisi. Aceasta o zisese David şi mai înainte: „Însemnatu-s-a peste noi lumina feţei Tale, Doamne”. Îndemnînd aşa pe cei de un nărav, întîi se pune pe sine înaintea lor chip şi pildă:
6 Săracul acesta a strigat, şi Domnul l-a auzit pe dînsul şi din toate necazurile lui l-a mîntuit pe el.
Învăţaţi-vă - zice - din cele întîmplate mie a nădăjdui spre Dumnezeul tuturor: că pe mine, cel ce eram prost şi cioban, m-a învrednicit purtării Sale de grijă şi m-a ridicat deasupra vrăjmaşilor mei.
7 Tăbărî-va Îngerul Domnului împrejurul celor ce se tem de Dînsul şi-i va izbăvi pe ei.
Împreună-glăsuiesc cu acestea şi graiurile Apostolului, care zice pentru Îngeri aşa: „Au nu toţi sînt duhuri slujitoare, care spre slujbă se trimit pentru cei ce vor să moştenească mîntuirea?” Aşa a zis şi Fericitul Iacov, rugîndu-se: „Îngerul ce m-a izbăvit din toate relele…” Aşa a zis şi Patriarhul Avraam către sluga sa: „Domnul Dumnezeu va trimite pe Îngerul Său înaintea feţei tale, şi de acolo vei lua muiere fiului meu Isaac.” Aşa zice Fericitul Zaharia: „Îngerul cel ce grăieşte întru mine...”
8 Gustaţi, şi vedeţi că bun este Domnul, fericit este bărbatul care nădăjduieşte spre Dînsul!
După ce a zis: „Apropiaţi-vă către Dînsul şi vă luminaţi!”, acum îndeamnă: Gustaţi şi învăţaţi-vă bunătatea Stăpînului, că de aici veţi culege fericire. Însă se cuvine a şti că judecata şi înţelegerea aceasta li se potriveşte Iudeilor de demult, dar înţelesul ascuns întru adîncul slovei însemnează darul dumnezeieştilor Taine. Că adevărata luminare se face întru cei ce se apropie prin Preasfîntul Botez, iar gustarea hranei celei de viaţă făcătoare dezvăluie bunătatea Mîntuitorului. Căci ce altceva arată aşa de luminat iubirea Lui de oameni, precum Crucea, şi Patima, şi moartea pentru noi şi a se face hrana şi izvorul oilor Sale?
9 Temeţi-vă de Domnul, toţi Sfinţii Lui, că nu este lipsă celor ce se tem de Dînsul.
10 Bogaţii au sărăcit şi au flămînzit, iar cei ce-L caută pe Domnul nu se vor lipsi de tot binele.
Acestea sînt împreună-glăsuitoare cu cele zise mai sus, sfătuind pe cei ce s-au sfinţit prin Botez să amestece dragostea cu frica şi să aştepte belşugul celor bune de la singur Dumnezeu. Pentru că bogăţia are multe schimbări, şi cel ce este astăzi bogat se schimbă după puţin întru sărăcie. Şi Iudeii, fiind de demult bogaţi cu purtarea de grijă a lui Dumnezeu, au sărăcit şi au flămînzit după ce n-au mai crezut, iar neamurile ce au crezut au primit de la Dumnezeu belşugul bunătăţilor.

[patinina34]

11 Veniţi, fiilor, ascultaţi-mă pe mine: Frica Domnului voi învăţa pe voi.
12 Cine este omul care voieşte viaţa şi iubeşte să vadă zile bune?
După ce a pus mai-nainte, ca pe un semn vrednic de iubit, viaţa cea fără de scîrbă şi pe cea întreit dorită, de aici ne îndeamnă către nevoinţe:
13 Opreşte-ţi limba ta de la rău şi buzele tale, ca să nu grăiască vicleşug!
14 Fereşte-te de rău, şi fă bine, caută pacea şi o urmează pe dînsa!
Mai întîi opreşte răutatea; apoi, ne porunceşte a folosi felurile faptei bune. Şi întîi limba, ca pe un mădular lesne alunecos, ne porunceşte a o curăţi de tot vicleşugul şi răutatea. Şi cu limba împreună - buzele, fiindcă şi ele sînt ajutătoare la pornirile aceleia. Al doilea, legiuieşte lucrarea cea bună, că zice: Fă bine! Dar care este capul bunătăţilor? „Caută pacea şi o urmează pe dînsa!” Îmbrăţişînd pacea către toţi, cel paşnic nu jefuieşte pe ascuns cele ale aproapelui, nu îndrăzneşte a face ucideri, nu bîntuieşte nunţi străine[COLOR=#800080][3][/COLOR], nu grăieşte de rău, nu lucrează lucru rău. Face bine, poartă de grijă, împărtăşeşte, ajută, împreună se primejduieşte, împreună se nevoieşte. Aşa este dragostea curată şi prietenia adevărată. Apoi, iarăşi arată rodul acestora:
15 Ochii Domnului - spre cei drepţi, şi urechile Lui - spre rugăciunea lor.
Zice: Cei ce lucrează acestea se privesc de Stăpînul Dumnezeu şi, cerînd ei cele bune, îşi dobîndesc cererile. După aceea, întăreşte cele zise prin cea împotrivă:
16 Iar faţa Domnului - asupra celor ce fac rele, ca să piardă de pe pămînt pomenirea lor.
Vede - zice - şi pe cei ce îndrăznesc a lucra cele împotrivnice şi scoate asupra lor hotărîrea desăvîrşitei pierzări.
17 Strigat-au drepţii, şi Domnul i-a auzit pe ei şi din toate necazurile i-a izbăvit pe ei.
18 Aproape este Domnul de cei zdrobiţi cu inima şi pe cei smeriţi cu duhul îi va mîntui.
Stăpînul - zice - le este de faţă celor drepţi şi primeşte cu dragoste rugăciunile acestora, dar mai cu osebire se îngrijeşte de cei ce au cuget smerit- că pe aceştia i-a numit „zdrobiţi cu inima”. Şi în alt Psalm zice acest cuvînt: „Inima zdrobită şi smerită, Dumnezeu nu o va urgisi.”
19 Multe sînt necazurile drepţilor, şi din toate acelea va izbăvi pe ei Domnul.
20 Păzeşte Domnul toate oasele lor, nici unul dintr-însele nu se va zdrobi.
Că îi sloboade pe dînşii să cadă întru ispita necazurilor, dar îi arată mai puternici şi mai înalţi decît primejdiile ce li se întîmplă, întărind gîndurile lor şi vîrtoşi făcîndu-i, „oase” numind gîndurile. Fiindcă - precum trupul se poartă de către oase, ca de nişte mai tari - aşa şi sufletul dobîndeşte mîntuirea prin gînduri.
21 Moartea păcătoşilor este rea şi cei ce urăsc pe dreptul vor greşi.
22 Izbăvi-va Domnul sufletele robilor Săi şi nu vor greşi toţi cei ce nădăjduiesc spre Dînsul.
Deci îndrăgitorii faptei bune atîtea bunătăţi vor cîştiga, iar cei ce vieţuiesc întru răutate vor primi sfîrşitul potrivit cu viaţa, şi rău va fi sfîrşitul relei vieţuiri. Iar cei ce au ales slujba lui Dumnezeu şi au cîştigat nădejdea spre Dînsul vor dobîndi de la Dînsul mîntuirea, fiindcă nicidecum nu suferă a greşi împotriva legilor puse de Dînsul.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]Fiul lui Saul.

[COLOR=#800080][2][/COLOR]Împăratul Gateenilor, care l-a adăpostit pe David de urgia lui Saul (vezi Cartea întîi a Împăraţilor, capitolul 21).

[COLOR=#800080][3][/COLOR]Adică nu prea-curveşte, nu curveşte cu nevasta altuia.

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 34


Psalmul lui David.

Fericitul David a zis Psalmul acesta tot pe cînd se gonea de Saul, pomenind viclenia lui Doeg Idumeul, care a vestit lui Saul cele pentru Avimeleh preotul şi s-a făcut pricinuitor al multei aceleia ucideri.[COLOR=#800080][1][/COLOR]Pomeneşte încă şi pe Zifei şi pe ceilalţi care îl vesteau lui Saul pe David, după cum ne învaţă înseşi graiurile.
Judecă, Doamne, pe cei ce-mi fac mie strîmbătate, dă război cu cei ce îmi dau război mie!
Bună este rînduiala celor zise şi cuvenită rugăciunii dreptului,că a cerut să judece Dumnezeul tuturor, apoi să aducă hotărîrea pedepsei.
2 Apucă armă şi pavăză şi Te scoală spre ajutorul meu!
3 Varsă sabie şi închide calea împotriva celor ce mă gonesc!
După ce a pomenit războiul, a trebuit să adauge şi felurile armelor, înfricoşînd prin chipul atot-într-armării pe cei ce trăiesc întru răutate. Că Dumnezeu, pedepsind pe cei nedrepţi, nici n-a folosit atîtea arme vreodată, ci destul Îi este Lui cuvîntul spre pedeapsa cea mai de pe urmă.
Zi sufletului meu: Mîntuirea ta sînt Eu.
Adică: Destul îmi este mie cuvîntul Tău spre mîntuire. Că, pomenind de arme, Proorocul ne-a învăţat după cuviinţă că Dumnezeu nu are trebuinţă de ele, ci numai cu singur cuvîntul pe aceia îi munceşte, iar acestora le face bine.
4 Să se ruşineze şi să se înfrunteze toţi cei ce caută sufletul meu, să se întoarcă înapoi şi să se ruşineze cei ce-mi gîndesc mie rele!
Să fie învinuiţi - zice - dintru acelea pe care le măiestresc şi să li se facă lor ruşinea roadă a răutăţii lor.
5 Facă-se ca praful înaintea feţei vîntului şi Îngerul Domnului necăjească-i pe dînşii!
Şi în Psalmul dintîi a pus aceasta, zicînd: „Nu aşa - necredincioşii, nu aşa; ci ca praful ce-l spulberă vîntul de pe faţa pămîntului.”
6 Facă-se calea lor întuneric şi lunecare şi Îngerul Domnului gonească-i pe dînşii!
Zice: Întoarce-i pe dînşii în fugă, încredinţînd gonirea lor nevăzuţilor Îngeri. Aşa aflăm pe Asirieni că s-au ucis de Înger. Tot pierzătorul i-a omorît şi pe cei întîi-născuţi ai Egiptenilor. Iar „întuneric” şi „alunecare” numeşte căderea, căci cad şi cei ce se poticnesc, şi cei ce alunecă. Şi, arătînd dreptatea rugăciunii, adaugă:
7 Că în zadar au ascuns mie stricăciunea laţului lor, în deşert au ocărît sufletul meu.
Că vrăjmăşii nedrepte nutresc asupra mea - zice. Iar pe acest „au ocărît”, Simmah l-a zis: „dedesubt au săpat”, şi însemnează ascunsa pierzare ce i se gătea.
8 Să-i vină lui cursa pe care nu o ştie, şi prinzătoarea pe care a ascuns-o să-l prindă pe dînsul, şi în cursă să cadă!
Să cadă - zice - întru acelea pe care le gătesc, şi să se prindă întru laţurile lor şi să pătimească neaşteptată vînare. Că acest lucru l-a zis „cursa pe care nu o ştie”.
9 Iar sufletul meu se va bucura de Domnul, veseli-se-va de mîntuirea Lui.
10 Toate oasele mele vor zice: Doamne Doamne, cine este asemenea Ţie?
Iar eu voi dobîndi îndulcire şi veselie pentru bunătăţile Tale, Stăpîne, şi cu toate mădularele mele voi striga că numai Tu singur eşti Dumnezeu. Pentru că acest „cine este asemenea Ţie?” arată că numai Tu singur eşti Dumnezeu, Care ai stăpînire peste toate.
Cel ce izbăveşte pe săracul din mîna celor mai tari decît dînsul şi pe mişelul[COLOR=#800080][2][/COLOR]de la cei ce-l răpesc pe dînsul.
Că nu laşi să se înconjure de cei mai puternici cei mai săraci, ci pe aceia îi strîmtorezi, iar acestora le izbîndeşti.
11 Sculîndu-se asupra mea martori nedrepţi, de cele ce nu ştiam m-au întrebat.
Zice: M-au clevetit, fiind învinuit de cele ce nici nu le-am gîndit. Că - de vreme ce Saul, împuns de zavistie, îl bănuia pe el (pe David) că se va face tiran şi pentru aceasta îi da război - zavistnicii nu încetau cosînd clevetiri împotriva lui. Pe aceştia îi numeşte „martori mincinoşi”. Dintru aceştia era Doeg, dintru aceştia erau Zifeii şi alţii mulţi afară de ei.
12 Răsplătit-au mie rele pentru bune şi nerodire sufletului meu.
Eu - zice - l-am ucis pe Goliat, care se îndîrjea şi se fălea asupra a tot norodul, şi de multe ori i-am biruit pe cei de altă seminţie şi cu zicători şi cîntece duhovniceşti îl slobozeam pe rege de drăceasca nebunie, iar el nu încetează dîndu-mi război, vrînd să mă dea morţii şi uitării. Că „nerodire” a numit uitarea, fiindcă prin copii se păzeşte pomenirea. Şi pentru aceea zice şi Dumnezeul tuturor, prin Isaia Proorocul: „Să nu zică famenul: Eu sînt lemn uscat. Că acestea zice Domnul famenilor celor aleşi: Acelea pe care Eu le voiesc, le voi da lor în casa Mea, şi în zidul Meu loc minunat, şi nume bun, mai înalt decît al fiilor şi al fiicelor.”
13 Iar eu, cînd mă supărau ei, m-am îmbrăcat cu sac şi am smerit cu post sufletul meu. Şi rugăciunea mea în sînul meu se va întoarce.
De aici, ne învăţăm cum se cuvine a dezlega primejdiile, căci zice: Îmbrăcîndu-mă cu sac şi topindu-mă cu post, aduceam rugăciune lui Dumnezeu şi primeam roadele cererii mele. Pentru că aceasta însemnează „şi rugăciunea mea în sînul meu se va întoarce”, în loc de: Rugîndu-mă, am primit de la Dumnezeu cererile, şi am umplut sînul meu.
14 Ca unui vecin, ca unui frate al nostru, aşa bine i-am făcut spre plăcere. Ca şi cum aş plînge şi m-aş mîhni, aşa m-am smerit.
Zice: Toată slujba i-am adus-o lui ca unui frate adevărat, şi am urmat smerenia celui ce plînge şi se mîhneşte, nesuferind să mă laud pentru isprăvile cele bune. Aceasta ne învaţă şi istoria, pentru că, după ce Saul a zis: „Tu eşti, fiule Davide?”, el a răspuns: „Robul tău sînt, domnule împărate” şi iarăşi: „Pentru ce goneşte domnul meu împăratul în urma unui cîine mort şi a unui purice?”

[patinina34]

15 Şi asupra mea s-au veselit şi s-au adunat, adunatu-s-au peste mine bătăi, şi nu am cunoscut.
Iar ei au venit asupră-mi cu mulţime, nădăjduind să mă ucidă, şi m-au năpădit de năprasnă, ispitindu-se a mă prinde, iar eu nu ştiam. Pentru că pe acest „s-au adunat asupra mea bătăi, şi n-am cunoscut”, Simmah l-a tîlcuit aşa: „Se adunau asupra mea bătăuşi, şi eu nu ştiam.”
Despărţitu-s-au, şi nu s-au umilit.
Înşelîndu-se - zice - de nădejdea lor şi risipindu-se, nu s-au căit pentru reaua sfătuire, ci iarăşi s-au apucat de acelea:
16 Ispititu-m-au, batjocoritu-m-au cu batjocură, scrîşnit-au asupra mea cu dinţii lor.
Zice: S-au sîrguit a face toată cercarea, voind să-şi împlinească mînia: uneori se ispiteau a mă vîna cu cuvinte amăgitoare, iar alteori răcneau ca nişte lei, dorind a mă ucide.
17 Doamne, cînd vei vedea?
Însă aceasta nu a zis-o cerînd socoteală, ci dorind ajutorul: Cînd Te vei arăta asupră-mi - zice - şi îmi vei izbîndi mie, celui nedreptăţit?
18 Întoarce sufletul meu de la fapta lor cea rea!
Adică: Arată sufletul meu mai înalt decît măiestriile lor.
Izbăveşte de lei pe cel unul născut al meu!
După ce a zis mai sus: „Scrîşnit-au asupra mea cu dinţii lor”, după cuviinţă i-a şi numit pe dînşii „lei”, că osebit lucru le este leilor scrîşnirea, mustrînd socoteala lor cea mîncătoare de sînge şi sălbatică. Iar pe „cel unul născut al meu”, Simmah l-a zis: „singurătatea mea”, în loc de: „cea pustie de tot ajutorul omenesc”.
19 Mărturisi-mă-voi Ţie, Doamne, întru adunare multă, întru norod greu Te voi lăuda.
Iar pe acest „întru norod greu Te voi lăuda”, Simmah l-a zis: „întru norod prea-mult”. Şi aceasta era mai-nainte grăire, care şi-a primit sfîrşitul: că, prin cei ce au crezut, dumnezeiescul David laudă pe Dumnezeu în tot pămîntul şi marea, fiindcă „adunare multă” şi „norod prea-mult” numeşte bisericile din lume.
20 Să nu se bucure de mine cei ce îmi vrăjmăşesc mie cu nedreptate, cei ce mă urăsc în zadar şi fac semn cu ochii.
Aici iarăşi a făcut pomenire de cei ce întărîtau pe Saul, care se făţărniceau prieteni, dar le lucrau pe ale vrăjmaşilor. Şi, prin cele de aici înainte, le-a zis mai descoperit pe acestea:
21 Că mie cele de pace îmi grăiau, şi spre mînie vicleşuguri gîndeau.
Că, rostind cuvinte prieteneşti, se ispiteau a ascunde mînia ca şi în pămînt, avînd mintea plină de vicleşug.
22 Lărgit-au asupra mea gura lor, zis-au: Bine, bine, văzut-au ochii noştri!
Şi, după ce m-au văzut că am simţit vrăjmăşia lor, şi-au descoperit vrăjmăşia lor ascunsă, veselindu-se cu glas de primejdiile mele.
23 Văzut-ai, Doamne, să nu taci!
Doamne, să nu Te depărtezi de la mine!
24 Scoală-Te, Doamne, şi ia aminte la judecata mea, Dumnezeul meu şi Domnul meu, spre îndreptarea mea.
Judecător eşti, Stăpîne, priveşti peste toate şi nimic nu scapă de privirea Ta; să nu treci cu vederea cele lucrate, nici să mă faci pustiu de purtarea Ta de grijă, ci judecă şi dă hotărîre degrabă. Acest lucru arată şi cele ce urmează:

[COLOR=#800080][1][/COLOR]În nebunia lui, Saul i-a poruncit lui Doeg să-i ucidă pe toţi preoţii Domnului din casa lui Avimeleh, în număr de 85, şi cetatea preoţească Nobe să o treacă prin ascuţişul sabiei (vezi Cartea Întîi a Împăraţilor, capitolul 22).

[COLOR=#800080][2][/COLOR]sărman, umil

[patinina34]

25 Judecă-mă, Doamne, după dreptatea Ta, Doamne Dumnezeul meu, şi să nu se bucure de mine vrăjmaşii mei!
26 Să nu zică întru inimile lor: Bine, bine este sufletului nostru! - nici să zică: Înghiţitu-l-am pe dînsul!
O Stăpîne, dacă vei întîrzia judecata, aceia mă vor batjocori iarăşi, şi vor face chinurile mele pricină de veselie şi de îndulcire, şi a mea rea-norocire o vor socoti buna lor norocire.
27 Să se ruşineze şi să se înfrunteze împreună toţi cei ce se bucură de relele mele; îmbrace-se cu ruşine şi cu înfruntare cei ce grăiesc mari asupra mea!
Potrivită este ruşinea celor ce batjocoresc pe cei de aproape, şi pe aceasta a dorit-o Proorocul celor ce sînt trufaşi şi mari-grăitori.
28 Să se bucure şi să se veselească cei ce voiesc dreptatea mea şi să zică pururea „Mărească-Se Domnul!” cei ce voiesc pacea robului Lui.
Zice: Bucurîndu-se şi veselindu-se să fie cei ce îmi voiesc cele bune şi pace. Şi, după ce vor vedea că am dobîndit-o, Te vor lăuda pe Tine, Stăpînul.
29 Şi limba mea va cugeta dreptatea Ta, toată ziua lauda Ta.
Iar eu, dobîndind a Ta purtare de grijă, voi cugeta la toate poruncile Tale noaptea şi ziua şi totdeauna voi lăuda facerile Tale de bine. Căci pe acest „toată ziua”, Simmah l-a zis: „în toate zilele”, însemnînd prin aceasta necurmarea.
Deci Psalmul acesta s-a sfîrşit. Iar eu rog pe cititori să nu se vatăme din rugăciunea dreptului, nici să ia de aici pricină de blestem asupra vrăjmaşilor, ci să ştie că Proorocul urma Legii celei vechi, nu Evangheliei, iar Legea îi poruncea să iubească pe aproapele şi să-i urască pe vrăjmaşi. Iar Stăpînul Hristos, arătînd fapta bună cea prea-desăvîrşită, a zis: „S-a zis celor de demult: Vei iubi pe aproapele tău şi vei urî pe vrăjmaşul tău! Iar Eu zic vouă: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvîntaţi pe cei ce vă gonesc pe voi!” Asemenea acestora a zis şi dumnezeiescul Apostol: „Binecuvîntaţi-i, şi nu-i blestemaţi!” Deci, căutînd voi către această deosebire, cunoaşteţi ce se potriveşte Legii şi ce - Darului. Şi, dealtfel, nici Fericitul David nu a vorbit blestemîndu-i pe aceştia, ci mai-nainte grăia cu proorocie cele ce aveau să fie negreşit. Iar că nici el, urmînd evangheliceasca punere de lege, nu i-a muncit pe cei ce îl nedreptăţeau, ascultaţi-l pe dînsul zicînd: „De am răsplătit celor ce îmi răsplătesc mie rele, să cad de la vrăjmaşii mei deşert, să gonească vrăjmaşul sufletul meu, şi să-l prindă, şi să calce în pămînt viaţa mea şi slava mea în ţărînă să o aşeze.” Şi nu le-a zis pe acestea fără să le facă, pentru că a pus sfîrşit cuvintelor şi a arătat lucrurile mai luminate decît graiurile: că, de două ori dobîndindu-l în mînă pe vrăjmaş, nu numai că nu l-a ucis, ci i-a şi oprit pe cei ce voiau a-l ucide. Şi, după ce Saul a căzut în război, David îl tînguia cu amar, iar pe cel ce i-a vestit moartea, care se bucura şi se semeţea că l-a ucis pe împărat, l-a dat morţii. Şi am fost silit a le grăi pe acestea, pentru ca cei ce blestemă şi îl aduc în mijloc pe dumnezeiescul David să aibă ca întîi chip şi pildă de folos filosofia cea prea-mare a lui.

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 35

Întru sfîrşit, lui David, robului Domnului.

Apucîndu-l de două ori în mîinile sale pe Saul, dumnezeiescul David nu numai că nu l-a ucis, ci i-a oprit şi pe cei ce se ispiteau a-l ucide. Apoi, făcîndu-se ziuă şi suindu-se pe un vîrf de munte, el i-a cerut socoteală lui Saul şi i-a mustrat vrăjmăşia nedreaptă, arătîndu-i că nu l-a ucis, aflîndu-l dormind noaptea, ci l-a mîntuit ca pe un făcător de bine. Şi i-a arătat pulpana hlamidei lui, vasul de apă şi suliţa pe care le luase spre dovada adevărului graiurilor. Către acestea, Saul a răspuns cu graiuri vopsite cu dragoste şi înfăşurate cu faţă de prietenie, adăugînd încă şi jurăminte şi făgăduind pocăinţă. Deci întru acea vreme a zis Fericitul David Psalmul de faţă, mustrînd pe cei ce trăiesc întru răutate şi propovăduind cu tărie purtarea de grijă a lui Dumnezeu, Care ocîrmuieşte toate. Şi a amestecat întru cuvîntarea de Dumnezeu şi proorocie, pentru care deasupra-scrierea trimite pe cititor la „sfîrşit”.
Zis-a călcătorul de lege să greşească întru sine.
Zice: Cel ce este crescut şi hrănit întru răutate socoteşte că nimeni nu vede sfaturile ascunse ale sufletului său. Pentru că acest „zis-a” e în loc de: „i se pare şi socoteşte.”
Nu este frica lui Dumnezeu înaintea ochilor lui.
Iar pricina unei asemenea nesimţiri e că nu se teme de Stăpînul ce priveşte peste toate.
2 Că a viclenit înaintea Lui, ca să afle fărădelegea sa şi să urască.
Zice: Aşa s-a răsturnat pe sine şi a lepădat frica lui Dumnezeu dinaintea ochilor săi, încît - fiind arătată fărădelegea lui, văzută şi aflată de toţi, şi pentru aceasta vrednică de urîciune - s-a dat pe sine neînduplecat la fărădelege. Şi de bună voie are această necunoştinţă, fiindcă nu voieşte să gîndească cele făcute şi să urască pe cele rele.
3 Graiurile gurii lui - fărădelegea şi vicleşugul. N-a voit să priceapă să facă bine,
4 fărădelege a gîndit întru aşternutul său, stătut-a în toată calea cea rea şi răutatea nu a urît-o.
Acela - zice - rosteşte cuvinte golite de adevăr şi împletite cu vicleşug şi nu voieşte a cunoaşte cuviinţa, ci noaptea măiestreşte rele şi viclene asupra vecinului, iar ziua se ispiteşte a-şi împlini sfaturile. Iar pricina acestui lucru este că el nu se îngreţoşează şi nu se întoarce cu totul dinspre răutate şi viclenie. Pentru că acest „răutatea nu a urît-o” e pus în loc de: „nu s-a îngreţoşat de răutate”, fiindcă şi pe idoli dumnezeiasca Scriptură îi numeşte uneori „îngreţoşări”, iar alteori „urîciuni”. Achila a tălmăcit acest grai, zicînd: „nu a lepădat-o”, Simmah: „nu a defăimat-o”, iar Teodotion: „nu a împins-o de la sine”.
5 Doamne, în cer este mila Ta şi adevărul Tău - pînă la nori.
6 Şi dreptatea Ta - ca munţii lui Dumnezeu,
Deci aceia se apucă a lucra unele ca acestea ca şi cum nimeni n-ar privi asupră-le, iar Tu, Stăpîne, ai şi milă nemăsurată, şi adevăr nemăsurat şi dreptate asemănată cu munţii cei prea-mari. Şi ajunge adevărul Tău pînă la oameni şi, prin Prooroci, ca prin nişte nori, dăruieşte lor mîntuitoarea ploaie.
judecăţile Tale - adînc mult.
Şi, avînd atît de mare adevăr şi dreptate, nu ştiu pentru ce rabzi îndelung! Judecăţile Tale urmează adîncul cel nevăzut, că - precum străfundul aceluia este ascuns oamenilor - aşa nepătrunsă este înţelegerea judecăţilor Tale.
Oamenii şi dobitoacele vei mîntui, Doamne,
Şi care este pricina acestui lucru?
7 că ai înmulţit mila Ta, Dumnezeule.
Că pînă şi la dobitoace ajunge iubirea Ta, încît nu numai pe oameni, ci şi pe cele făcute pentru om le hrăneşti, făcîndu-le oamenilor bine şi prin acestea.
Iar fiii oamenilor întru acoperămîntul aripilor Tale vor nădăjdui.
Cuvîntul acesta are proorocie a schimbării făcute după înomenirea Mîntuitorului nostru, că nu a zis: „au nădăjduit”, ci: „vor nădăjdui”.
8 Îmbăta-se-vor din grăsimea casei Tale, şi cu izvorul desfătării Tale vei adăpa pe dînşii.
Zice: Văzînd rodirea bunătăţilor odrăslind în casa Ta, firea oamenilor va alerga către Tine. Iar prin aceste bunătăţi însemnează nu numai apele dumnezeieştii învăţături, ci şi îndulcirea hranei celei de taină. A însemnat dăruirea atîtor bunătăţi cu „izvorul”, pentru că aceasta nu s-a dat oamenilor din început, şi îi îndeamnă pe toţi să se apropie şi să bea, fiindcă nu este rîu, care curge totdeauna, ci izvor, care curge la o vreme. Astfel, cei ce nu se apropie întru vremea de acum, după ducerea de aici nu mai dobîndesc dumnezeieştile ape. Şi - arătînd că izvorîrea bunătăţilor este curgătoare din fire, adică de-a pururea, dar izvor se face după iconomii, în bună vreme - a adăugat:
9 Că la Tine este Izvorul Vieţii,
Aici ne descoperă arătat taina Sfintei Treimi, că „Izvor al Vieţii” L-a numit pe Unul Născut Cuvîntul lui Dumnezeu. Aşa Se numeşte pe Sine şi El Însuşi, prin Ieremia Proorocul: „Pe Mine, Izvorul apei vieţii, M-au părăsit, şi s-au dus şi şi-au săpat puţuri sfărîmate, care nu vor putea să ţină apă.” Deci spune că „Izvorul Vieţii” este la Tatăl, după evangheliceasca învăţătură ce zice: „Eu - întru Tatăl, şi Tatăl - întru Mine.”
întru lumina Ta vom vedea lumină.
Pentru că, luminîndu-ne de Preasfîntul Duh, vedem razele Unuia Născut Fiului Tău, că spune: „Nimeni nu poate zice «Domnul Iisus», fără numai întru Duhul Sfînt.” Şi nouă ne-a descoperit Dumnezeu prin Duhul Lui şi ne-am învăţat cu dinadinsul, prin prooroceştile cuvinte, cele trei osebiri ale uneia Dumnezeiri.
10 Tinde mila Ta celor ce Te cunosc pe Tine şi dreptatea Ta - celor drepţi la inimă!
Drept aceea - zice - împărtăşeşte totdeauna de a Ta blîndă şi dreaptă purtare de grijă pe cei învredniciţi cunoştinţei de Dumnezeu care voiesc a lucra cele bune. Că pe amîndouă le-a zis pentru aceiaşi, făcînd despărţirea după a sa obişnuinţă: adică nu a cerut milă pentru unii, care Îl cunosc pe Domnul, şi dreptate pentru alţii, drepţi cu inima; ci, hotărînd fapta bună desăvîrşită întru dogme adevărate şi lucruri bune, le-a făgăduit milă şi dreptate celor ce o au pe aceasta.
11 Să nu-mi vină mie piciorul mîndriei, şi mîna păcătosului să nu mă clatine!
12 Acolo au căzut toţi cei ce lucrează fărădelegea, scosu-s-au afară şi nu vor putea să stea.
Pe acest „acolo au căzut toţi cei ce lucrează fărădelegea”, Simmah l-a tălmăcit aşa: „Unde cad cei ce lucrează fărădelegea, se împing şi nu vor putea să stea.” Proorocul - cunoscînd sfîrşitul căii împotrivnice - cere să păzească măsurile firii şi să nu se abată din calea dreaptă prin bîntuielile celor fără de lege. Căci cei ce cad întru calea cea rea - zice - nu vor mai putea să se scoale şi să alerge întru alta. Cu acestea se aseamănă şi cele zise în Psalmul al 6-lea: „Că nu este întru moarte cel ce Te pomeneşte pe Tine, şi în iad cine se va mărturisi Ţie?”

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 36

Psalmul lui David.

Nu rîvni celor ce viclenesc, nici nu urma pe cei ce fac fărădelegea!
Dumnezeiescul David s-a învăţat din cercare de cîte bunătăţi este pricinuitoare blîndeţea şi că sfîrşitul celor ce trăiesc întru nedreptate şi trufie este mîhnicios şi potrivit vieţii lor. Le învăţase pe acestea din cele pentru Saul, din cele pentru Avesalom şi din ale altora cîţi au lucrat asemenea lor. De aceea aduce sfătuire tuturor oamenilor, rugîndu-i să sufere bine cele de scîrbă ce se întîmplă şi să nu socotească fericite bunele-norociri şi îmbogăţirile oamenilor răi, ci mai vîrtos să le numească ticăloase[COLOR=#800080][1][/COLOR]. Pentru care, începînd Psalmul, zice: „Nu rîvni celor ce viclenesc, nici nu urma pe cei ce fac fărădelegea!” Iar pe acest „nu rîvni”, Simmah l-a tălmăcit: „nu te prigoni”, iar Teodotion: „nu te zădărî”, în loc de: Nu te întărîta spre urmarea celor ce trăiesc întru fărădelege, văzînd buna lor norocire. Şi, arătînd vremelnicia bunei-norociri, îndată a adăugat:
2 Căci ca iarba degrab se vor usca şi ca verdeaţa ierbii degrab vor cădea.
Şi Fericitul Isaia a zis acestea: „Tot trupul - ca iarba, şi toată slava lui - ca floarea ierbii: uscatu-sa iarba şi floarea ei a căzut, iar cuvîntul Domnului rămîne în veac.” Aceasta a zis şi Fericitul David.
3 Nădăjduieşte spre Domnul, şi fă bunătate, şi moşteneşte pămîntul şi te vei paşte întru bogăţia lui.
4 Desfătează-te întru Domnul, şi El îţi va da ţie cererile inimii tale.
Prin toate ne-a învăţat cîştigul nădejdii spre Dumnezeu, că zice: Cel ce nădăjduieşte întru Domnul şi se paşte de Domnul se va îndulci de cele dăruite de Domnul. Dar mai cu covîrşire vor dobîndi acestea cei ce socotesc desfătare necurmata vorbire cu Dînsul.
5 Descoperă Domnului calea ta şi nădăjduieşte spre Dînsul, şi El va împlini.
6 Şi va scoate ca lumina dreptatea ta şi judecata ta - ca amiaza zilei.
Dăruieşte-te - zice - lui Dumnezeu, şi pe sine-ţi, şi faptele tale, şi atunci aşteaptă de la Dînsul ajutorul. Că El, ca Judecător, va scoate hotărîrea cea dreaptă, şi te va propovădui pe tine şi te va face strălucit, încît să fi arătat tuturor precum lumina amiezii.
7 Supune-te Domnului şi roagă-L pe Dînsul, nu rîvni celui ce sporeşte în calea sa, omului ce face călcare de lege.
Deci, ştiind acestea, pleacă-te lui Dumnezeu, Ocîrmuitorului tuturor, şi stăruie cerînd de la Dînsul cele bune. Nu te zădărî întru cel ce sporeşte în calea sa, adică întru omul ce face fărădelege. Şi - dacă ai vedea pe cineva că le voieşte şi le alege pe cele rele, şi din scopul său nu greşeşte, ci sporeşte - să nu-ţi cadă cu greu, ca şi cum nimeni n-ar ocîrmui zidirea. Că acest lucru arată cele adăugate:
8 Părăseşte iuţimea şi lasă mînia, nu rîvni să vicleneşti!
9 Că cei ce viclenesc de tot se vor pierde,
Să nu vezi buna lor norocire, ci aşteaptă sfîrşitul, şi le vei vedea pieirea.
iar cei ce aşteaptă pe Domnul vor moşteni pămîntul.
10 Şi încă puţin, şi nu va fi păcătosul; şi vei căuta locul lui, şi nu-l vei afla.
11 Iar cei blînzi vor moşteni pămîntul şi se vor desfăta întru mulţimea păcii.
Să şti bine că cei ce s-au atîrnat pe sine de dumnezeiasca nădejde şi au ales viaţa blîndă vor fi întru linişte şi pace, avînd ca statornică desfătare curăţenia conştiinţei. Iar cei ce s-au nădăjduit la buna-norocire vremelnică vor primi schimbarea grabnică şi se vor da desăvîrşitei uitări.
12 Pîndi-va păcătosul pe cel drept şi va scrîşni asupra lui cu dinţii săi.
13 Iar Domnul va rîde de dînsul, că mai înainte vede că va veni ziua lui.
Şi prin acestea aduce mîngîiere celor nedreptăţiţi, că arată pe cel fără de lege turbîndu-se asupra celor ce au îmbrăţişat viaţa cea liniştită, şi pe Dreptul Judecător rîzîndu-şi de apucarea şi sîrguinţa lui, ca Cel ce vede mai-nainte grabnica lui săvîrşire.
14 Sabie au scos păcătoşii, întins-au arcul lor ca să surpe pe scăpătatul şi pe săracul, ca să junghie pe cei drepţi la inimă.
15 Sabia lor să intre în inimile lor şi arcele lor să se zdrobească!
Aceeaşi înţelegere cu cele zise mai-nainte au şi acestea, învăţîndu-ne că păcătosul întrebuinţează măiestrii de multe feluri asupra celor ce nu l-au nedreptăţit cu nimic, însă va cădea întru ale sale curse şi laţuri - că „sabie” şi „arc” a numit feluritele bîntuieli. Acestea se aseamănă cu cele zise în Psalmul al 7-lea: „Groapă a săpat, şi a deschis-o pe dînsa, şi va cădea în groapa pe care a făcut-o.”
16 Mai bun este puţinul celui drept, decît bogăţia multă a păcătoşilor.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]„Nenorocite”, cum am mai zis.