Psalmul 50 pentru ce se citeste? dar celelalte psalmii ?

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 35

Întru sfîrşit, lui David, robului Domnului.

Apucîndu-l de două ori în mîinile sale pe Saul, dumnezeiescul David nu numai că nu l-a ucis, ci i-a oprit şi pe cei ce se ispiteau a-l ucide. Apoi, făcîndu-se ziuă şi suindu-se pe un vîrf de munte, el i-a cerut socoteală lui Saul şi i-a mustrat vrăjmăşia nedreaptă, arătîndu-i că nu l-a ucis, aflîndu-l dormind noaptea, ci l-a mîntuit ca pe un făcător de bine. Şi i-a arătat pulpana hlamidei lui, vasul de apă şi suliţa pe care le luase spre dovada adevărului graiurilor. Către acestea, Saul a răspuns cu graiuri vopsite cu dragoste şi înfăşurate cu faţă de prietenie, adăugînd încă şi jurăminte şi făgăduind pocăinţă. Deci întru acea vreme a zis Fericitul David Psalmul de faţă, mustrînd pe cei ce trăiesc întru răutate şi propovăduind cu tărie purtarea de grijă a lui Dumnezeu, Care ocîrmuieşte toate. Şi a amestecat întru cuvîntarea de Dumnezeu şi proorocie, pentru care deasupra-scrierea trimite pe cititor la „sfîrşit”.
Zis-a călcătorul de lege să greşească întru sine.
Zice: Cel ce este crescut şi hrănit întru răutate socoteşte că nimeni nu vede sfaturile ascunse ale sufletului său. Pentru că acest „zis-a” e în loc de: „i se pare şi socoteşte.”
Nu este frica lui Dumnezeu înaintea ochilor lui.
Iar pricina unei asemenea nesimţiri e că nu se teme de Stăpînul ce priveşte peste toate.
2 Că a viclenit înaintea Lui, ca să afle fărădelegea sa şi să urască.
Zice: Aşa s-a răsturnat pe sine şi a lepădat frica lui Dumnezeu dinaintea ochilor săi, încît - fiind arătată fărădelegea lui, văzută şi aflată de toţi, şi pentru aceasta vrednică de urîciune - s-a dat pe sine neînduplecat la fărădelege. Şi de bună voie are această necunoştinţă, fiindcă nu voieşte să gîndească cele făcute şi să urască pe cele rele.
3 Graiurile gurii lui - fărădelegea şi vicleşugul. N-a voit să priceapă să facă bine,
4 fărădelege a gîndit întru aşternutul său, stătut-a în toată calea cea rea şi răutatea nu a urît-o.
Acela - zice - rosteşte cuvinte golite de adevăr şi împletite cu vicleşug şi nu voieşte a cunoaşte cuviinţa, ci noaptea măiestreşte rele şi viclene asupra vecinului, iar ziua se ispiteşte a-şi împlini sfaturile. Iar pricina acestui lucru este că el nu se îngreţoşează şi nu se întoarce cu totul dinspre răutate şi viclenie. Pentru că acest „răutatea nu a urît-o” e pus în loc de: „nu s-a îngreţoşat de răutate”, fiindcă şi pe idoli dumnezeiasca Scriptură îi numeşte uneori „îngreţoşări”, iar alteori „urîciuni”. Achila a tălmăcit acest grai, zicînd: „nu a lepădat-o”, Simmah: „nu a defăimat-o”, iar Teodotion: „nu a împins-o de la sine”.
5 Doamne, în cer este mila Ta şi adevărul Tău - pînă la nori.
6 Şi dreptatea Ta - ca munţii lui Dumnezeu,
Deci aceia se apucă a lucra unele ca acestea ca şi cum nimeni n-ar privi asupră-le, iar Tu, Stăpîne, ai şi milă nemăsurată, şi adevăr nemăsurat şi dreptate asemănată cu munţii cei prea-mari. Şi ajunge adevărul Tău pînă la oameni şi, prin Prooroci, ca prin nişte nori, dăruieşte lor mîntuitoarea ploaie.
judecăţile Tale - adînc mult.
Şi, avînd atît de mare adevăr şi dreptate, nu ştiu pentru ce rabzi îndelung! Judecăţile Tale urmează adîncul cel nevăzut, că - precum străfundul aceluia este ascuns oamenilor - aşa nepătrunsă este înţelegerea judecăţilor Tale.
Oamenii şi dobitoacele vei mîntui, Doamne,
Şi care este pricina acestui lucru?
7 că ai înmulţit mila Ta, Dumnezeule.
Că pînă şi la dobitoace ajunge iubirea Ta, încît nu numai pe oameni, ci şi pe cele făcute pentru om le hrăneşti, făcîndu-le oamenilor bine şi prin acestea.
Iar fiii oamenilor întru acoperămîntul aripilor Tale vor nădăjdui.
Cuvîntul acesta are proorocie a schimbării făcute după înomenirea Mîntuitorului nostru, că nu a zis: „au nădăjduit”, ci: „vor nădăjdui”.
8 Îmbăta-se-vor din grăsimea casei Tale, şi cu izvorul desfătării Tale vei adăpa pe dînşii.
Zice: Văzînd rodirea bunătăţilor odrăslind în casa Ta, firea oamenilor va alerga către Tine. Iar prin aceste bunătăţi însemnează nu numai apele dumnezeieştii învăţături, ci şi îndulcirea hranei celei de taină. A însemnat dăruirea atîtor bunătăţi cu „izvorul”, pentru că aceasta nu s-a dat oamenilor din început, şi îi îndeamnă pe toţi să se apropie şi să bea, fiindcă nu este rîu, care curge totdeauna, ci izvor, care curge la o vreme. Astfel, cei ce nu se apropie întru vremea de acum, după ducerea de aici nu mai dobîndesc dumnezeieştile ape. Şi - arătînd că izvorîrea bunătăţilor este curgătoare din fire, adică de-a pururea, dar izvor se face după iconomii, în bună vreme - a adăugat:
9 Că la Tine este Izvorul Vieţii,
Aici ne descoperă arătat taina Sfintei Treimi, că „Izvor al Vieţii” L-a numit pe Unul Născut Cuvîntul lui Dumnezeu. Aşa Se numeşte pe Sine şi El Însuşi, prin Ieremia Proorocul: „Pe Mine, Izvorul apei vieţii, M-au părăsit, şi s-au dus şi şi-au săpat puţuri sfărîmate, care nu vor putea să ţină apă.” Deci spune că „Izvorul Vieţii” este la Tatăl, după evangheliceasca învăţătură ce zice: „Eu - întru Tatăl, şi Tatăl - întru Mine.”
întru lumina Ta vom vedea lumină.
Pentru că, luminîndu-ne de Preasfîntul Duh, vedem razele Unuia Născut Fiului Tău, că spune: „Nimeni nu poate zice «Domnul Iisus», fără numai întru Duhul Sfînt.” Şi nouă ne-a descoperit Dumnezeu prin Duhul Lui şi ne-am învăţat cu dinadinsul, prin prooroceştile cuvinte, cele trei osebiri ale uneia Dumnezeiri.
10 Tinde mila Ta celor ce Te cunosc pe Tine şi dreptatea Ta - celor drepţi la inimă!
Drept aceea - zice - împărtăşeşte totdeauna de a Ta blîndă şi dreaptă purtare de grijă pe cei învredniciţi cunoştinţei de Dumnezeu care voiesc a lucra cele bune. Că pe amîndouă le-a zis pentru aceiaşi, făcînd despărţirea după a sa obişnuinţă: adică nu a cerut milă pentru unii, care Îl cunosc pe Domnul, şi dreptate pentru alţii, drepţi cu inima; ci, hotărînd fapta bună desăvîrşită întru dogme adevărate şi lucruri bune, le-a făgăduit milă şi dreptate celor ce o au pe aceasta.
11 Să nu-mi vină mie piciorul mîndriei, şi mîna păcătosului să nu mă clatine!
12 Acolo au căzut toţi cei ce lucrează fărădelegea, scosu-s-au afară şi nu vor putea să stea.
Pe acest „acolo au căzut toţi cei ce lucrează fărădelegea”, Simmah l-a tălmăcit aşa: „Unde cad cei ce lucrează fărădelegea, se împing şi nu vor putea să stea.” Proorocul - cunoscînd sfîrşitul căii împotrivnice - cere să păzească măsurile firii şi să nu se abată din calea dreaptă prin bîntuielile celor fără de lege. Căci cei ce cad întru calea cea rea - zice - nu vor mai putea să se scoale şi să alerge întru alta. Cu acestea se aseamănă şi cele zise în Psalmul al 6-lea: „Că nu este întru moarte cel ce Te pomeneşte pe Tine, şi în iad cine se va mărturisi Ţie?”