Psalmul 50 pentru ce se citeste? dar celelalte psalmii ?

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 45

Întru sfîrşit, fiilor lui Core, pentru cele de taină.

Mai-nainte vestind cele ce or să fie după multă înconjurare de vreme, Psalmistul a scris iarăşi deasupra „întru sfîrşit”, poruncind să aştepte sfîrşitul proorociei. Psalmul mai-nainte grăieşte de ridicările-asupră împotriva Bisericii, şi de ajutorul dat ei din cer şi de pacea întru care petrece acum. Însă ni se cuvine a şti că oarecari au socotit că Psalmul acesta s-a zis pentru Gog şi Magog[COLOR=#800080][1][/COLOR], oarecari - pentru Ahaz[COLOR=#800080][2][/COLOR] şi Pecah, iar alţii - pentru Iezechia şi Asirianul. Dar, cu ajutorul lui Dumnezeu, tîlcuirea din parte va arăta că înţelegerea Psalmului nu se potriveşte nici unuia din cei zişi.
Dumnezeu este scăparea noastră şi puterea, ajutor întru necazurile ce ne-au aflat pe noi foarte.
După ce Psalmul dinainte a proorocit pentru Biserica adunată din neamurile păgîne şi făcută Împărăteasă, arătînd că fiii ei s-au hotărît boieri peste tot pămîntul, acum arată tulburările de la începutul propovăduirii, ridicîndu-se asupră-i împotrivă-grăitorii şi dîndu-le război celor credincioşi. Apoi, mai-nainte zugrăveşte cum ceata celor goniţi, fiind îngrădită cu nădejdea către Dumnezeu, va defăima valurile ce năpădiseră asupra ei. Şi zice: Avîndu-L cetate tare pe Dumnezeul tuturor, nu simţim necazurile cele de multe feluri.
2 Pentru aceasta, nu ne vom teme cînd se va tulbura pămîntul şi se vor muta munţii în inima mărilor.
Unele ca acestea mai-nainte a vestit şi dumnezeiescul Isaia: „Toată valea se va umple, şi tot muntele şi dealul se va smeri, şi vor fi cele strîmbe drepte, şi cea aspră - în căi netede.” Proorocul numeşte „vale” neamurile cele adîncate şi smerite, lipsite din înălţime, cărora mai-nainte le-a vestit că se vor umple de cuvîntul dăscălesc. Iar „munţi şi dealuri”, a numit capiştile dracilor şi mai-nainte a grăit că feluritele şi înşelătoarele lucrări ale acelora se vor smeri şi vor fi de tot nearătate. De aceea, proorocescul cuvînt arată aici că cei ce au crezut Mîntuitorului strigă: Nu vom primi în suflet nici o temere, văzînd pămîntul tulburîndu-se şi pe draci gonindu-se întru adînc. Totodată, cuvîntul proorocesc mai-nainte grăieşte că va fi deşartă şi se va trimite ca într-un adînc păgînătatea dracilor, care se asemăna de demult cu înălţimea munţilor şi avusese cea mai mare stăpînire a lumii.
Sunat-au şi s-au tulburat apele lor, tulburatu-s-au munţii întru tăria Lui.
Şi Istoria Faptelor ne învaţă cum s-au umplut de tulburare şi de gîlceavă cetăţile cînd Sfinţiţii Apostoli au început să înconjure lumea: în Efes, Dimitrie a pornit toată cetatea de acolo, în Listra şi în Dervi s-a făcut acelaşi lucru. Şi iarăşi: în Filipi, în Tesalonic, în Atena şi în Corint s-au ridicat valuri de către duhurile înşelăciunii. Şi, fiind stăpîniţi de acestea, oarecari strigau împotriva Sfinţiţilor Apostoli: „Cei ce au tulburat toată lumea au venit şi aici.” Şi Fericitul Avacum mai-nainte le-a vestit pe acestea, zicînd: „Ai adus la mare caii Tăi, tulburînd ei ape multe.” Şi i-a numit „cai” pe Sfinţiţii Apostoli, căci ei s-au făcut pe sine căruţă dumnezeiască, fiindcă, purtîndu-Se peste dînşii, Stăpînul a risipit ca pe nişte ape feluritele dogme ale păgînătăţii. Deci Psalmistul zice aici că apele au fost cuprinse de furtună şi munţii s-au clătinat cînd s-a adus propovăduirea Evangheliei în toată lumea. Iar „munţi”, a numit ceata dracilor, pentru umflarea trufiei şi pentru înălţimea îngîmfării, şi „ape” - socotelile oamenilor, ce se poartă aici şi acolo ca nişte ape şi se amăgesc de duhurile înşelăciunii.
3 Pornirile rîului veselesc cetatea lui Dumnezeu.
Iar „rîu” a numit aici propovăduirea cea evanghelicească, şi „cetate” - petrecerea celor bine-credincioşi, care se adapă cu curgerile rîului spre aducerea de roadă. Cei trei au tălmăcit stihul mai descoperit, zicînd: „Despărţirile rîului veselesc cetatea lui Dumnezeu.” Că, precum izvorul Raiului s-a despărţit în patru rîuri, aşa şi rîul acesta al lui Dumnezeu a avut curgeri mai presus de tot numărul, care au alergat la toate seminţiile oamenilor: că unul a alergat către Indieni, altul către Hispani; unul a apucat spre Egipt, altul spre Elada; unora li s-a încredinţat să adape Iudeea, altora Siria şi Cilicia. Iar altora li s-a dat lucrarea pămîntului altor neamuri. Mai-nainte a vestit aceasta şi Fericitul Avacum: „Pămîntul rîurilor - zice - se va despica“, în loc de: Pămîntul se va împărţi după curgerile lor, primind curgerile rîului cel mare, pentru că „rîuri” a numit despărţirile acestuia.
Sfinţit-a lăcaşul Său Cel Preaînalt.
„Cetatea” a numit-o aici „lăcaş”, căci zice Domnul Atotţiitorul: „Voi locui întru dînşii, şi voi umbla, şi voi fi Dumnezeul lor şi ei Îmi vor fi Mie norod.” Deci de aceştia a zis că se adapă şi se sfinţesc de Dumnezeul tuturor.

[COLOR=#800080][1][/COLOR]Despre Gog şi Magog vezi la Iezechil, 38-39.

[COLOR=#800080][2][/COLOR]Împăratul Ahaz (735-719), tatăl bine-credinciosului Împărat Iezechia. A purtat războaie cu Pecah, împăratul din Israil, cu Sirienii şi cu Filistenii, fiind prieten cu Asirienii. A săvîrşit nenumărate nelegiuiri, aşa cum vedem în Cartea a patra a Împăraţilor, capitolul 16, şi în Cartea a doua Paralipomena, capitolul 28.