Psalmul 50 pentru ce se citeste? dar celelalte psalmii ?

[patinina34]

9 Ploaie de bună voie vei osebi, Dumnezeule, moştenirii Tale.
Pe cele numite mai sus „picături”, aici le-a numit „ploaie”. Şi zice că ucenicilor li se dăruia darul dascălilor, după trebuinţă, căci „ploaie” arată adăparea didascaliei[COLOR=#800080][1][/COLOR]. Şi a numit-o „de bună voie” pentru alegerea de sine şi voirea socotelii, că nu se adapă cineva de nevoie, ci doar cel ce se pleacă învăţăturii dobîndeşte darul.
Şi a slăbit, iar Tu ai desăvîrşit-o pe dînsa.
Nu ploaia a slăbit, ci „moştenirea”, iar „slăbiciunea” sînt năpădirile celor rău-credincioşi. Aşa a zis Domnul şi către Pavel: „Destul îţi este ţie darul Meu, că puterea Mea se săvîrşeşte întru neputinţă.” Deci zice: Şi în vremea năpădirii Tu întemeiezi şi întăreşti pe nevoitori, că pe aceştia îi ai moştenire, după proorocia ce zice: „Cere de la Mine şi Îţi voi da Ţie neamurile moştenirea Ta, şi biruinţa Ta - marginile pămîntului.” Aşa a tălmăcit şi Simmah: „ai făcut-o şi ai întemeiat-o”, iar Achila - mai descoperit: „şi pe cea ostenită Tu ai întărit-o”, adică: Obosind ea întru goane, ai păzit-o necutremurată.
10 Dobitoacele Tale locuiesc într-însa.
„Dobitoace ale lui Dumnezeu” îi numeşte pe Sfinţiţii Apostoli, pe care încălecînd, a gonit înşelăciunea şi i-a întors pe oameni spre cunoştinţa de Dumnezeu, cum arată vorbind pentru Pavel: „Vas de alegere îmi este Mie acesta, ca să poarte numele Meu înaintea neamurilor, şi a împăraţilor şi a fiilor lui Israil.” Pe dînşii i-a numit „cai” dumnezeiescul Avacum, zicînd: „Ai adus la mare caii Tăi, tulburînd ape multe.” De aceştia a proorocit proorocescul cuvînt că locuiesc întru moştenirea lui Dumnezeu, adică întru neamuri. Că locuiesc pînă în ziua de astăzi, nu numai sfinţind cu sicriele trupurilor pe cei ce se apropie, ci şi întorcînd sufletele oamenilor cu învăţătura Scripturilor.
Gătit-ai întru bunătatea Ta săracului, Dumnezeule.
Pe aceştia - zice - i-ai dăruit firii celei sărace a oamenilor, pentru bunătatea Ta.
11 Domnul va da cuvînt celor ce binevestesc, cu putere multă.
Pe care i-a numit mai sus „dobitoace”, îi numeşte acum „bine-vestitori”, că - de vreme ce erau pescari, şi vameşi şi croitori de piei, şi s-au hirotonisit dascăli ai filosofilor, ai sofiştilor, ai ritorilor şi ai celor ce se făleau pentru buna limbuţie - după cuviinţă ne învaţă de unde scot ei apele didascaliei cu care aduc adăparea.
12 Împăratul Puterilor, celui iubit frumuseţea casei Tale să împartă prăzi.
Iar Simmah a zis aşa: „Domnul a dat graiuri celor ce bine-vestesc cu oaste multă. Împăraţii oştilor au fost cei iubiţi şi locuinţa casei va împărţi prăzi.” Aici, „oaste multă” numeşte pe cei ce au crezut. Aşa zice şi Apostolul, scriindu-i lui Timotei: „Luptă-te lupta cea bună. Şi nimeni, oştindu-se, nu se împleticeşte cu neguţătoriile vieţii, ca să-i fie plăcut voievodului.” Iar „împăraţi ai oştirilor” i-a numit pe dascălii credincioşilor, care au fost iubiţi de Dumnezeu. La fel îi numeşte pe dînşii şi Domnul: „Voi sînteţi cei iubiţi ai Mei, nu vă voi mai numi pe voi robi, ci prieteni.” Aşa zice şi dumnezeiescul Apostol: „Dragostea lui Dumnezeu ne ţine pe noi”; şi: „Cine ne va despărţi pe noi de dragostea lui Hristos?”
Iar „prăzi” îi numeşte pe cei ce îşi făcuseră mădularele roabe ale păcatului şi ale diavolului. Şi pe aceştia i-a împărţit Sfinţiţilor Apostoli: pe acesta punîndu-l dascăl peste Romani, pe acela peste Elini, pe unii arătîndu-i propovăduitori ai Indianilor, iar pe alţii ai Egiptenilor. „Frumuseţea casei le-a împărţit” Sfinţiţilor Apostoli „prăzile” acestea. „Casă a lui Dumnezeu”, după dumnezeiescul Apostol, sînt cei ce au crezut, iar „frumuseţe a casei” este darul Sfîntului Duh, care o înfrumuseţează şi o străluceşte pe aceasta cu dăruirea felurită a darurilor. Prin cele adăugate, ne-a învăţat aceasta mai descoperit:
13 De veţi dormi între moşteniri, aripile porumbelului vor fi argintate, şi între-umerele lui - cu străluciri de aur.
„Aripi ale porumbelului” numeşte darul Duhului, Care în acest chip a venit la curgerile Iordanului. Şi a zis că aripile acestuia sînt „argintate”, iar între-umerele lui împodobite cu aur, căci El aduce celor mai proşti[COLOR=#800080][2][/COLOR]pe cele mai proaste şi mai lesnicioase, iar celor mai desăvîrşiţi - pe cele mai adînci. Pentru că zice: „Tainele Mele - Mie şi la ai Mei”. Pe unii, ca pe nişte nedesăvîrşiţi, îi hrăneşte cu lapte, iar altora le aduce hrană vîrtoasă. Iar „moşteniri” numeşte cele două Aşezăminte. Deci zice: Întru amîndouă didascaliile apropiaţi-vă şi veţi vedea darul felurit al Duhului. Dar nu aşa prost le-a poruncit să se apropie, ci să stăruiască totdeauna: aceasta a numit prin „de aţi dormi”, fiindcă cel ce doarme rămîne nemişcat.
14 Cînd osebeşte Cel ceresc împăraţi peste ţara Sa, ca zăpada se vor albi în Selmon.
Şi mai sus i-a numit „împăraţi” pe Apostoli, ca pe nişte moştenitori ai Împărăţiei cerurilor, după cum în Psalmul 44 i-a numit „boieri”, zicînd: „Pune-vei pe dînşii boieri peste tot pămîntul.” Iar aici mai-nainte spune pogorîrea Preasfîntului Duh, ce s-a făcut în ziua a cincizecea, întru care Apostolii au primit darul deosebirii limbilor. Şi zice că atunci cînd va împărţi lor împărăţia lumii - poruncind unuia să fie mai mare peste neamurile acestea, iar altuia peste acelea - îi va străluci pe dînşii şi îi va arăta asemănaţi zăpezii. Mai-nainte spune încă şi locul întru care se vor face acestea, „Selmon” numind Ierusalimul, căci acolo a dobîndit ceata Apostolilor darul Preasfîntului Duh.
15 Muntele lui Dumnezeu, munte gras, munte închegat, munte gras.
Pe cei numiţi „dobitoace”, „bine-vestitori”, „împăraţi”, îi numeşte şi „munte”. Aşa a zis Domnul întru Sfinţitele Evanghelii: „Nu poate cetatea să se ascundă stînd deasupra muntelui”, aşa strigă şi Isaia: „Va fi arătat în zilele cele mai de pe urmă muntele Domnului.” Şi îl numeşte „gras şi închegat” pentru că dă multă hrană cirezilor ce se pasc întru dînsul, primind multă grăsime de la dumnezeiescul dar.
16 Pentru ce rîvniţi, munţii cei închegaţi, muntele întru care bine a voit Dumnezeu a locui?
Iar Achila zice aşa: „Pentru ce vă întreceţi, munţi înălţaţi, împotriva muntelui pe care a poftit să şadă Dumnezeu?” Cuvîntul proorocesc se întinde către Iudei şi către adunările cele fără de lege ale ereticilor, care se numesc pe sine „biserici”, şi zice: Pentru ce oare vă trufiţi că vă întreceţi şi vă potriviţi cu muntele pe care Dumnezeu l-a hotărît lăcaş al Său?
Pentru că Domnul va locui pînă în sfîrşit.
Nu va petrece întru acest munte o vreme hotărîtă, după cum - o Iudei! - a locuit la voi, ci acolo va avea veşnică sălăşluire - că „pînă în sfîrşit” asta arată.
17 Carul lui Dumnezeu - cu zeci de mii înmulţit, mii din cei ce prisosesc.
Acum nu va mai avea doar puţini sfinţi peste care să Se înalţe şi întru care să locuiască, aşa cum - o Iudei! - a avut la voi, ci cu zeci de mii mai mulţi vor fi cei vrednici de dumnezeiasca stăpînire. Moştenirea cea nouă are mii şi zeci de mii din cei învredniciţi de cununi care sînt întru belşug, şi aduc roadă lui Dumnezeu buna-credinţă în dreptate şi se sîrguiesc către daruri, urmînd chemării de sus.
Domnul întru dînşii, în Sinai, în cel sfînt.
Zice: Făcîndu-Se om, Cel ce S-a arătat strămoşilor noştri în Sinai îi va hăţui şi pe aceştia, că nu este unul Acela, şi altul Acesta, ci El Însuşi e Domnul tuturor, bogat fiind întru toţi cei ce Îl cheamă pe Dînsul. Aşa, după ce L-a arătat că S-a pogorît şi a pierdut ceata vrăjmaşilor, proorocescul cuvînt Îl arată pe Dînsul suindu-Se şi dăruindu-le slobozenie celor robiţi de demult: