Psalmul 50 pentru ce se citeste? dar celelalte psalmii ?

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 88

Al priceperii lui Etam Israiliteanul.

Fericitul David - văzînd pe mincinoşii dumnezei cinstiţi cu biserici, şi numai pe singur Chivotul adevăratului Dumnezeu necinstit petrecînd - s-a făgăduit să zidească dumnezeiasca Biserică. Primind această socoteală a lui, Dumnezeu îi răsplăteşte făgăduindu-i că din coapsele lui Îşi va găti Lui-Şi cuvîntătoare Biserică, şi prin Aceasta va lucra mîntuirea tuturor oamenilor şi Îi va dărui împărăţia fără sfîrşit. Şi aceste făgăduinţe le-a făcut prin Proorocul Natan, cum ne învaţă arătat Istoria Paralipomenilor. Şi încă întru a doua Carte a ÎmpăraţilorNatan a zis către David: „Şi-ţi va vesti ţie Domnul cînd Îşi va zidi Lui-Şi casa.” Pomeneşte de acestea încă şi istoria Faptelor, că Fericitul Petru, făcînd cuvînt de învăţătură între Iudei, lîngă altele multe, a spus şi acestea: „Că - Prooroc fiind, şi ştiind că Dumnezeu S-a jurat lui cu jurămînt că din rodul coapselor lui va ridica pe Hristos după trup, şi mai-nainte văzînd că Îl va pune pe scaunul lui - David a grăit pentru învierea Lui, că «nu se va lăsa în iad sufletul Lui, nici trupul Lui nu va vedea stricăciune»”, al Celui ce este fără de păcat. Şi nu este cineva între oameni fără de păcat, fără numai Iisus Hristos, Dumnezeu-Cuvîntul, Cel ce din David S-a întrupat. Şi către Patriarhul Avraam a făcut aceste făgăduinţe, că a zis către dînsul: „Întru sămînţa ta se vor blagoslovi toate neamurile pămîntului.” Şi, tîlcuind acest grai, dumnezeiescul Pavel a zis aşa: „Şi lui Avraam s-au zis făgăduinţele, şi sămînţei lui. Nu zice «întru sămînţe», ca pentru multe, ci ca pentru unul: «întru sămînţa», care este Hristos.”
Privind către aceste făgăduinţe, şi văzîndu-se robiţi, şi siliţi a locui în ţară străină, şi cetatea lor împărătească pustie, iar împărăţia stinsă, strănepoţii acestora aduc aminte Dumnezeului tuturor făgăduinţele. Şi uneori îl aduc în mijloc pe Patriarhul Avraam, şi pe fiul aceluia, şi pe nepotul, amintindu-I lui Dumnezeu tocmelile şi făgăduinţele; iar alteori - pe Fericitul David şi făgăduinţele făcute către dînsul. Tot aşa, Fericiţii Mucenici Anania, Azaria şi Misail, rugîndu-se lui Dumnezeu în cuptor, au făcut pomenire de Avraam, şi de Isaac şi de Israil. Deci proorocescul dar mai-nainte a scris Psalmul acesta tot spre folosul acelora, învăţîndu-i cum se cuvine să-L îmblînzească pe Dumnezeu şi să cîştige iubirea Lui de oameni. Pentru aceasta s-a şi scris deasupra: „al priceperii”, că de aceasta este trebuinţă cu covîrşire celor ce, jeluindu-se, se învaţă să nu zică nimic neglăsuit şi nepotrivit, ci să aştepte dumnezeiasca milă. Iar lui Etam i se încredinţase şi lui ceată de cîntăreţi în Biserică, care Îl lăuda pe Dumnezeu. Că Psalmul nu este al lui Etam, după cum au spus oarecari, ci el era mai mare peste ceata cîntăreţilor, aşa cum am zis, şi l-a luat de la prea-dumnezeiescul David să-l cînte împreună cu ceilalţi.
Milele Tale, Doamne, în veac le voi cînta, în neam şi în neam voi vesti adevărul Tău în gura mea.
Cerînd dumnezeiasca milă, ei laudă mila şi, dorind să vadă adevărul făgăduinţelor făcute lui David, se făgăduiesc că vor învăţa fiecare neam[COLOR=#800080][1][/COLOR].
2 Că ai zis că în veac mila se va zidi, şi în ceruri se va găti adevărul Tău.
Acesta e cuvîntul lui Dumnezeu rostit către David, că va păzi în veac mila seminţiei lui. Deci făgăduinţa aceasta o pomenesc, zicînd: Tu ai zis că vei creşte, şi nu vei micşora mila. Pentru că pe acest „se va zidi” l-a pus în loc de: „se va creşte şi va lua adăugire”. Iar Simmah a zis: „Se va întemeia.” Te-ai făgăduit – zice – să întăreşti cu lucrul adevărul cuvintelor.
3 Pus-am aşezămînt celor aleşi ai Mei,
Acestea s-au zis de către faţa lui Dumnezeu şi Tatălui, împreună cu cele de aici înainte:
juratu-m-am lui David, robului meu:
4 Pînă în veac voi găti sămînţa ta, şi voi zidi în neam şi în neam scaunul tău.
Cu acel grai, „ai zis”[COLOR=#800080][2][/COLOR], s-au împreunat şi acestea, adică: „pus-am aşezămînt celor aleşi ai Mei”. Iar „aleşi” numeşte pe Avraam, pe Isaac şi pe Israil. Şi, pe lîngă aceştia, a zis că S-a jurat şi lui David că-i va păzi sămînţa nepieritoare şi că scaunul lui va înflori întru tot neamul.
Aşa, povestind făgăduinţele lui Dumnezeu, şi nevăzînd împlinirea lucrurilor, totuşi primejdia nu-i face să zică nimic nepotrivit şi de îngreuiere, ci cu laude cinstesc pe Ocîrmuitorul tuturor:
5 Mărturisi-vor cerurile minunile Tale, Doamne, şi adevărul Tău întru adunarea Sfinţilor.
Iar Teodotion: „şi credinţa Ta întru adunarea Sfinţilor”, în loc de: Toţi cei ce au nădejde întru Tine vor păzi credinţa Ta. Că se cade ca Tu să fi lăudat de toţi, iar mai vîrtos de cei ce locuiesc în ceruri, şi privesc mai cu de-amănuntul minunile Tale şi ştiu adeverirea făgăduinţelor. De adunarea aceasta cerească face pomenire şi Fericitul Pavel, zicînd: „V-aţi apropiat la muntele Sion, la cetatea lui Dumnezeu, la Ierusalimul cel ceresc şi la Biserica celor întîi-născuţi scrişi în ceruri.”
6 Că cine în nori se va potivi cu Domnul, şi cine se va asemăna Domnului întru fiii lui Dumnezeu?
Iar Simmah, aşa: „Că cine în văzduh se va face deopotrivă cu Domnul şi se va întocmi cu Domnul întru fiii dumnezeilor?” „Fii ai lui Dumnezeu” îi numeşte pe dumnezei, ca „fiii oamenilor” pe oameni. Şi le zice „dumnezei” nu pentru că ar fi cu adevărat, ci ca pe unii ce sînt socotiţi astfel de către necredincioşi. Deci zice: Eşti mai înalt decît cei cereşti şi cu nepotrivire mai presus decît toţi, şi nimeni din cei ce sînt nu va putea să se alăture Ţie,

[COLOR=#800080][1][/COLOR]Adică leat, generaţie.

[COLOR=#800080][2][/COLOR]Din stihul al doilea.