Psalmul 50 pentru ce se citeste? dar celelalte psalmii ?

[patinina34]

TÎLCUIREA PSALMULUI 93

Psalmul lui David, întru o a patra a sîmbetei. Nescris deasupra la Evrei.

Este arătat că alţii au pus scrierea-deasupra, iar nu Proorocul, şi nici cei ce l-au tălmăcit pe acesta dintru început. Iar pricina Psalmului este aceasta: mulţi din Iudei - şi boieri, şi împăraţi - au iubit nelegiuirea, şi scoteau hotărîrea judecînd cu nedreptate şi îndrăzneau ucideri, vînzînd sîngele celor nevinovaţi pentru daruri. Pe aceştia i-a prihănit şi Fericitul Isaia, zicînd: „Ascultaţi, domnii Sodomei... ”, şi iarăşi: „Boierii tăi sînt nesupuşi, iubind darurile, căutînd răsplătire, nejudecîndu-i pe sărmani şi neluînd aminte la judecata văduvelor.” Şi nu i-a prihănit numai, ci i-a şi sfătuit: „Judecaţi sărmanului şi faceţi dreptate văduvei!” Şi Fericitul Avacum a făcut această prihănire şi, aducîndu-I rugăciune lui Dumnezeu, zicea: „Vei face pe oameni ca pe peştii mării şi ca pe nişte tîrîtoare ce nu au povăţuitor, şi cel necredincios mănîncă de tot pe cel drept.” Tot aşa prihăneşte nedreptatea acestora şi minunatul Eremia, şi încă şi ceilalţi Prooroci. Mai-nainte văzîndu-le pe acestea de departe cu ochii prooroceşti, dumnezeiescul David a scris Psalmul ca oamenii din vremile acelea să dobîndească folosul prin cîntarea de laudă ce se făcea în dumnezeiasca Biserică. Şi ne învaţă purtarea de grijă a lui Dumnezeu şi pedeapsa celor ce trăiesc întru răutate. Şi închipuie Psalmul despre faţa celor ce s-au hrănit şi s-au crescut întru buna-credinţă care le-au pătimit pe acestea de la nedrepţii aceia.
Dumnezeul izbîndirilor, Domnul, Dumnezeul izbîndirilor cu îndrăzneală a stătut.
Iar în loc de acest „cu îndrăzneală a stătut”, Achila a zis: „arată-Te”. Aşa încă şi ceilalţi tălmăcitori. Şi zice: Te rog pe Tine, Dumnezeul tuturor, şi Stăpînul şi Cel ce ocîrmuieşti zidirea şi aduci pedeapsa cea vrednică asupra celor nedrepţi, să mă auzi şi să-mi primeşti rugăciunea.
2 Înalţă-Te, Cel ce judeci pămîntul, răsplăteşte răsplătirea celor mîndri!
Arată tuturor înălţimea stăpînirii Tale şi surpă sprînceana celor trufaşi, învăţîndu-i prin lucru că Tu eşti al lumii Judecător.
3 Pînă cînd păcătoşii, Doamne, pînă cînd păcătoşii se vor făli?
4 Pînă cînd vor spune şi vor grăi nedreptate toţi cei ce lucrează fărădelege?
Nu se roagă ca cei fără de lege să pătimească pierzare, ci să nu stăpînească, pentru ca stăpînirea să nu le fie îndemn către nedreptate.
5 Pe norodul Tău, Doamne, l-au împilat, şi moştenirea Ta au necăjit.
6 Pe văduvă şi pe sărman au ucis, şi pe nemernic l-au omorît.
Tot felul de nedreptăţi se îndrăznesc de dînşii – o Stăpîne! – şi pentru stăpînire se trufesc şi folosesc cuvinte nedrepte. Iar lucrările lor sînt mai grele decît cuvintele, că cele lipsite de soţi şi cei ce tînguiesc sărmănia părinţilor lor zac înaintea lor ca un vînat gata, iar cei ce din neamuri s-au apropiat la Legealui Dumnezeu şi au dorit să petreacă după legile Tale pătimesc de la dînşii junghierea cea nedreaptă. Că pe aceştia i-a numit „nemernici”.
7 Şi au zis: Nu va vedea omul, nici va pricepe Dumnezeul lui Iacov!
Zice: Iată întinderea păgînătăţii, căci le îndrăznesc pe acestea nesocotind că-i priveşti şi că porţi grijă de lucrurile omeneşti. Şi nu aşa prost este adăugat acest „Dumnezeul lui Iacov”, ci spre creşterea mustrării, că - cunoscînd multă purtare de grijă a lui Dumnezeu împrejurul norodului: cea prin Prooroci, cea prin Preoţi, cea în război, cea în vreme de pace - nu se înfricoşează de Dumnezeul tuturor ca de Cel ce îi vede.
De aici înainte, le aduce lor sfătuire şi dojenire, nu numai celor ce într-acea vreme boleau cu unele ca acestea, ci şi celor ce pînă acum stăpînesc într-acest fel:
8 Înţelegeţi dar, cei fără de minte întru norod! Şi, cei nebuni, înţelepţiţi-vă vreodată!
Deci: O nebuni! – tîrziu cîndva voiţi a cunoaşte şi a vă învăţa firea lucrurilor! Că asemenea pînzei de păianjen este starea vieţii de acum.
9 Cel ce a zidit urechea au nu aude? Sau Cel ce a zidit ochiul au nu priveşte?
Foarte cu siloghism[COLOR=#800080][1][/COLOR] a adus lor învăţătura, că zice: Cel ce a zidit ochiul din tină şi i-a dăruit lui lucrarea cea văzătoare; şi, de asemenea, a făcut urechile şi le-a dăruit simţirea cea auzitoare, nu vede El, nici nu aude? Oare Ziditorul acestora este lipsit de lucrarea pe care o dăruieşte altora?

[COLOR=#800080][1][/COLOR]Raţionament deductiv compus din trei părţi, în urma căruia cea de a treia judecată (concluzia) se deduce din prima (premiza majoră), prin mijlocirea celei de a doua (premiza minoră). Deci: dacă ochiul este pentru vedere, şi dacă a fost zidit de Dumnezeu, atunci negreşit că Dumnezeu este înzestrat cu vedere.