Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Biserica ortodoxa > Biserica Ortodoxa Romana
Răspunde
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #1  
Vechi 13.01.2009, 23:52:43
razvan_m
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit Ecumenismul=EREZIA MONDIALA A LEPADARII DE HRISTOS!

[continuarea postului precedent]
Citat:

[COLOR=black]13. Să luăm cazul copiilor. Se întâmplă adesea ca să se nască mai mulți, împreună sau unul după altul, dintr-unul și același pântece. Alt exemplu: aceeași mână lovește, scrie, face bine și se întinde către Dumnezeu. Dar a scrie este o sarcină proprie mâinii; lucruri asemănătoare putem spune, dacă vrem, și despre picior. Cine ar putea să creadă, doar dacă nu este nebun, că mersul este un lucru specific atât mâinii, cât și piciorului, că faptul de a vedea aparține atât ochiului, cât și urechii, sau alte lucruri de acest fel?[/COLOR]
[COLOR=black]Dimpotrivă, la fel cum mădularele sunt despărțite și așezate în spațiu, încât să poată fi distinse unele de altele, la fel și acțiunea lor, energia proprie fiecăreia dintre ele, este strâns legată de firea mădularului care acționează, și se diferențiază de celelalte. Aceeași specificitate există și la nivelul ființelor care sunt cu totul independente de alte ființe, adică a ipostasurilor, a persoanelor.[/COLOR]
[COLOR=black]14. Ce scăpare le mai rămâne adepților acestei hule? Răul are atâtea șiretlicuri cu care să ne înșele! Totuși, puterea și înțelepciunea Pietrei Unghiulare, vorbind prin gura robilor Săi, dejoacă cu ușurință aceste stratageme.[/COLOR]
[COLOR=black]Să fim serioși! La ce subterfugiu au să mai facă acum apel, pentru a întări blasfemia lor? Cu a cui autoritate se vor mai acoperi? Cu cuvântul însuși al Domnului! Da, într-adevăr, nu le ajunge să hulească împotriva Stăpânului; mai trebuie să mai și demonstreze că El Însuși le-a dat ideea acestei hule, și că El a făcut din aceasta o lege.[/COLOR]
[COLOR=black]„Mântuitorul, spun ei, zice: «Acela va primi din al Meu și El aceea vă va vesti vouă» (In. 16,14)”[/COLOR]
[COLOR=black]Dar, tocmai acest pasaj este cel la care ne putem referi pentru a-i contrazice, și pentru a demonstra că Duhul primește de la Tatăl și purcede de la Tatăl, într-un mod cu totul neîndoielnic. Deci, dacă acești oameni își susțin erezia pe un verset care, în realitate, îi contrazice în cel mai înalt grad, nu sunt ei de plâns? Acești teoreticieni lamentabili se arată încă și mai lamentabili în dialoguri. Nu este acesta versetul dorit? Ce poate fi însă mai limpede, decât acest cuvânt al Domnului, pentru a respinge îndrăzneața lor teorie? Nu ar putea reieși de altundeva mai cu claritate că Duhul purcede de la Tatăl și nu de la Fiul.[/COLOR]
[COLOR=black]15. Într-adevăr, ceea ce Domnul ne învață în altă parte, când spune că Duhul purcede de la Tatăl (In. 15,26), El exprimă aici prin cuvintele „Duhul va primi (va lua) din al Meu”. Să luăm aminte: El nu spune „de la Mine”, ci „din al Meu”, adică, în mod evident, din Tatăl. Doar dacă nu există, pentru ei, altcineva, în afară de Tatăl și de Duhul, care să fie al Fiului și pe care Fiul să îl numească „al Meu”.[/COLOR]
[COLOR=black]Dacă vrăjmașii noștri își mai imaginează, că mărturii atât de copleșitoare pentru ei, converg sensului pe care îl doresc ei, nu știu ce avocat ar mai putea găsi, pentru a susține dogma lor absurdă.[/COLOR]
[COLOR=black]Ei se arată neputincioși de a înțelege texte care sunt cunoscute de toată lumea; neputincioși de a păstra dogma pe care au ținut-o în mână; și neagă faptul de a învăța, de la altcineva, ceea ce nu cunosc. Ar fi trebuit să cerceteze cu ardoare și să ceară ajutorul oamenilor înțelepți, care i-ar fi scos din neștiința lor. Ei, în schimb, se prezintă ca niște stăpâni și care niște părinți, ai propriilor lor elucubrații.[/COLOR]
[COLOR=black]Pentru că Domnul zice: „Duhul va primi din al Meu și aceea vă va vesti vouă”, oare n-au nici un scrupul, ca să nu înțeleagă cuvintele „din al Meu”, altfel decât ni le-a spus Mântuitorul? De ce falsifică ei, ceea ce El a spus, citind „de la Mine”, în loc de „din al Meu”? Căci poate că tocmai acest mod de a citi, i-a condus să gândească, că ar fi aici o confirmare a ideii lor.[/COLOR]
[COLOR=black]Dar, admițând chiar, că Domnul ar fi spus aceasta – ceea ce nu este cazul – eu susțin totuși, că interpretarea lor rămâne inacceptabilă. Căci termenul „lambanein” (a lua, a primi) nu este totdeauna folosit, pentru a arăta purcederea. El poate îmbrăca, în anumite contexte, un sens cu totul diferit.[/COLOR]
[COLOR=black]Trebuie să facem foarte bine diferența între două idei. Faptul că un ipostas primește și face să țâșnească apele înțelepciunii într-un alt ipostas (sau: izvorăște ceva într-un alt ipostas), nu are nimic de-a face cu faptul de a purcede, adică de a-și primi ființa sau ipostasul. Astfel, luând în considerare numai sensul termenilor folosiți, și tot nu văd nici o îndreptățire a gândirii lor.[/COLOR]
[COLOR=black]Un cu totul altul argument al lor, se arată a fi îmbibat de aceeași demență, și produsul aceleiași neștiințe; și în același timp, bun de a-i înfunda în aceeași necredință și lipsă de evlavie, care îi poartă spre moarte.[/COLOR]
[COLOR=black]16. Iată aici noul lor argument: „Să zicem că este adevărat ceea ce spuneți; Dar Sf. Ambrozie cel Mare, Augustin, Ieronim și încă alții câțiva, care se bucură de aceeași autoritate și de aceeași importanță dogmatică ca și acești trei Părinți, și care sunt de asemenea cunoscuți, prin viața lor luminoasă și virtuoasă, au învățat, nu o dată, în operele lor, că Duhul purcede de la Fiul. Urmându-i pe acești învățători, noi credem și mărturisim această dogmă; și noi nu vrem să îi nedreptățim pe acești Sfinți Părinți și să îi acuzăm de erezie!”[/COLOR]
[COLOR=black]Primul răspuns care trebuie să le fie dat, sare în ochi: dacă zece, sau chiar douăzeci de Sfinți Părinți, ar fi spus aceasta, atunci când zece mii spun contrariul, atunci întreb: cine îi insultă pe Sfinții Părinți? Cei care restrâng acest ocean imens de credință, la o foarte mică minoritate, cei care fac din această mână de oameni, împotrivitori și vrăjmași ai Sfintelor Sinoade Ecumenice și ai mulțimii nenumărate de Sfinți Părinți purtători de Dumnezeu ? Sau cei care sunt din marea majoritate?[/COLOR]
[COLOR=black]„Dacă refuzăm să spunem că Duhul purcede de la Fiul, zice potrivnicul nostru, atunci îi ridiculizăm pe Sfinții Părinți, care au spus tocmai aceasta.” Dar dacă acceptăm să o spunem, nu ne batem joc atunci, cu atât mai mult, de Sfinții Părinți, care, în majoritatea zdrobitoare a lor, n-au acceptat această dogmă, nici pentru o clipă?[/COLOR]
[COLOR=black]„Dar a susține contrariul a ceea ce au spus ei, înseamnă a-i insulta pe Sfinții Părinți”. Dar nu înseamnă a insulta, cu atât mai grav, Atotputernicia Stăpânului a toate, atunci când se falsifică cuvintele Sale și când este ales un alt învățător, în afară de El, pentru a face cunoscută teologia?[/COLOR]
[COLOR=black]Pe de altă parte, cine susține aceste lucruri pe care le pretindeți? Da, cine îl insultă pe Augustin, acest om sfânt, pe Ieronim sau pe Sfântul Ambrozie? Nu este mai degrabă același care se opune Stăpânului și Părintelui tuturor? Ba da, el este, și nu cel care, fără a înainta pe acest drum, recunoaște smerit că toată lumea trebuie să se supună sfintelor porunci ale Stăpânului universului.[/COLOR]
[COLOR=black]17. Dar, din două, una – insistă potrivnicii noștri – : ori acești Sfinți Părinți de care vorbim, au afirmat o dogmă adevărată, și atunci toi cei care îi socotesc în numărul Părinților, trebuie să îmbrățișeze și ei această opinie; sau ei au proferat o hulă, și atunci trebuie să îi condamnăm cu totul, împreuna cu dogma eretică.[/COLOR]
[COLOR=black]Ce nedreptate enormă! Iată deci, până unde merge necuviința![/COLOR]
[COLOR=black]Încă nemulțumiți îndeajuns pentru această „subminare” (subversion) a Teologiei, din care ei fac lege, li se pare că nu au parcurs decât jumătate din drum, dacă nu reușesc să îi sară chiar și pe aceia pe care îi socotesc Sfinții lor Părinți! Ei îi supun unui examen cu totul necuvincios, și „le dezvelesc rușinea”. Da, ei sunt cu adevărat urmașii lui Ham care, în loc să acopere rușinea tatălui său, a avut îndrăzneala și impudoarea să o descopere. Dimpotrivă, fiii Bisericii, inimile credincioase învățăturilor și dogmelor sfinte, știu, vrednici urmași ai lui Sem și Iafet, atât să acopere rușinea părintelui lor, cât și să condamne comportamentul urmașilor intoleranți ai lui Ham, fugind de tovărășia lor.[/COLOR]
[COLOR=black][/COLOR]
[continuarea in postul urmator]
Reply With Quote
  #2  
Vechi 13.01.2009, 23:56:04
razvan_m
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit Ecumenismul = EREZIA MONDIALA A LEPADARII DE HRISTOS!

[continuarea postului precedent]
Citat:
[COLOR=black]18. Este bine de remarcat că, dacă oamenii pe care i-am numit Sfinții Părinți, nu au spus nimic împotriva Stăpânului tuturor, nici noi nu ne opunem lor cu nimic. În schimb, dacă voi spuneți, că ei se împotrivesc cuvintelor Stăpânului, atunci vă asumați responsabilitatea unei greșeli duble: Îl așezați pe Stăpânul în al doilea rând, după ei; și îi socotiți voi înșivă foarte vinovați, pentru că au nesocotit poruncile Domnului.[/COLOR]
[COLOR=black]Dar cât de multe scuze putem invoca, totuși, pentru a-i dezvinovăți pe acești fericiți oameni! Câte împrejurări nu au existat, ca să îi constrângă, pe mulți dintre ei, să păstreze tăcerea asupra a diferite lucruri, și să spună altceva, din grija de a menaja auditoriul, sau pentru a răspunde atacurilor eretice, sau în sfârșit, din cauza unei neștiințe pur umane, care este partea noastră a tuturor! Unul, zic, era în plin război împotriva eterodocșilor; altul dorea să se pogoare la slăbiciunea ascultătorilor săi; al treilea urmărea un alt scop, și presându-l împrejurările, a trebuit să renunțe, într-o măsură care nu e neglijabilă, la rigoare și la acrivie, în scopul de a salva un adevăr mai esențial. Iată cum și unii și alții s-au aflat purtați să spună și să facă ceea ce noi nu putem nici să spunem, nici să facem, în prezent.[/COLOR]
[COLOR=black]19. Să ne gândim, de exemplu, la Sfântul Pavel, pentru a nu-l cita decât pe el. Nu a acceptat el, marele învățător al neamurilor, să se curățească după poruncile Legii și, anume, să se tundă (Fapt. 18,1 ? Nu a „hrănit cu lapte” el, pe cei care erau încă începători în credința creștină, refuzându-le „hrana tare” (I Cor. 3,2)? Și dacă am vrea, plecând de la el, să studiem istoria în amănunt, și să punem în evidență, la autorii care fac parte din ceata sfântă a Părinților, toate cazurile asemănătoare, ne-ar lua toată viața, această îndeletnicire![/COLOR]
[COLOR=black]Dar, cei care iau în considerare astfel de texte și trec cu vederea slăbiciunea ascultătorilor vremii, precum și nevoia oratorului de a se folosi de blândețe în asemenea împrejurări, precum și polemica pe care o angajase împotriva vrăjmașilor săi, pe scurt, dacă scoatem din context anumite texte și le prezentăm astfel, ca dogme și le primim cu acest titulatură, autorii lor înșiși vor protesta împotriva unui astfel de procedeu și îl vor condamna.[/COLOR]
[COLOR=black]20. Pe de altă parte, dacă autorii cu pricina au fost avertizați asupra unui punct capabil să stârnească polemici, iar ei au continuat totuși să insiste în împotrivirea lor împotriva cetei Părinților; dacă ei au împins îndrăzneala până la sfidare și până la răzvrătirea deschisă; dacă au continuat în această părere rătăcită și sunt morți știind ceea ce li se impută; atunci, da, fără nici o îndoială, trebuie să îi respingem, împreună cu dogma lor greșită.[/COLOR]
[COLOR=black]În schimb, dacă au formulat ceva incorect, și un anumit motiv, astăzi uitat, i-a purtat ca să facă o mică modificare legii celei drepte; dacă nici o cercetare nu le-a fost propusă asupra problemei în discuție; dacă nimeni nu le-a atras atenția să se lumineze în privința Adevărului; în acest caz, ca și când nu ar fi spus niciodată acel cuvânt [care poate fi eronat], vom continua să îi considerăm ca Sfinți Părinți, datorită strălucirii vieții lor, a evlaviei pe care o avem față de virtuțile lor și față de adânca lor credință ortodoxă, altfel ireproșabilă. Nu le vom urma însă definițiile care sunt atinse de eroare.[/COLOR]
[COLOR=black]Potrivnicii noștri acționează însă invers. Vrând cu orice preț, să pună mărturia Sfinților Părinți în dezacord cu însuși glasul Domnului, ei par, declarativ, că îi cinstesc și îi numesc Sfinți Părinți; dar în realitate, după raționamentul lor, îi fac să pară vrăjmași și vinovați de paricid.[/COLOR]
[COLOR=black]Noi, care suntem conștienți de faptul că mai mulți Sfinți Părinți și Fericiți s-au îndepărtat, în alte cazuri, de rigoarea absolută a dogmelor ortodoxe, refuzăm, de fiecare dată, a le urma în greșeli și a le include pe acestea în conținutul de credință; dar, față de persoanele lor, ne păstrăm cinstirea. Facem la fel și de această dată, dacă se dovedește că unii s-au înșelat și au spus că Duhul purcede de la Fiul. Nu vom accepta această idee, care se împotrivește cuvântului Domnului; dar nu-i vom izgoni din ceata Sfinților Părinți, pe acești oameni vrednici de cinstire.[/COLOR]
[COLOR=black]21. Nu este și Sf. Dionisie al Alexandriei în această situație? Numărându-l în ceata Sfinților Părinți, nu primim însă și propovăduirea sa cu tentă ariană, pe care a ținut-o împotriva libianului Sabelie. Dar ce spun, că „nu primim”? Nu numai că nu o primim, dar o și respingem, chiar și cu ultima suflare.[/COLOR]
[COLOR=black]Putem apune la fel și despre Sf. Metodie, marele Mucenic și Arhiepiscop, care a avut cheile tronului de la Patara; de asemenea și despre Sf. Irineu, Arhiepiscop al Lyonului și despre Sf. Papius de Ierapole (Papius d’Hiérapole). Sfântul Metodie a primit cununa de mucenic; ceilalți doi s-au arătat vrednici urmași ai Sfinților Apostoli, și viața lor virtuoasă strălucește cu o lumină cu adevărat minunată. Ei bine! Dacă ei nu au fost întotdeauna la înălțimea Adevărului și s-au rătăcit câteodată în păreri contrare dogmelor comune ale Bisericii, în acestea nu le vom urma. Dar nu micșorăm întru nimic cinstea și slava pe care o merită, ca Sfinți Părinți.[/COLOR]
[COLOR=black]22. O zi întreagă nu ar fi de ajuns, dacă aș încerca să fac o listă cu toți cei pe care îi cinstim și îi slăvim ca Sfinți Părinți, fără totuși a merge în urma lor, atunci când calea lor se îndepărtează de adevăr.[/COLOR]
[COLOR=black]Acest lucru trebuie să îl facem și în cazul de față, dacă se dovedește că unii dintre Sfinții Părinți au afirmat purcederea Duhului de la Fiul, împotriva cuvântului Domnului, Care ne-a învățat pe noi. Ne delimităm de această noutate, în măsura în care ea trădează și falsifică, cuvântul Stăpânului; în schimb, în ce-l privește pe părintele acestei noi dogme, ne abținem să îl condamnăm, cu atât mai mult cu cât nu este prezent, și nu poate nici să vorbească, nici să se apere. Dar, atunci când acuzatul nu este în măsură să apară în fața noastră și nici să trimită delegați, cine ar fi atât de nebun încât să dea drumul unei acuzații împotriva lui? Și fără acuzator, această problemă nu poate veni la judecată; fără judecată, nici condamnare, este imposibil ca să fie jignit cineva, care nu a luat parte la nici o dezbatere, fără a te acoperi tu însuți de rușine.[/COLOR]
[COLOR=black]23. (1) „Sfinții Părinți au spus că Duhul a purces de la Fiul”. Aceasta este obiecția. Noi răspundem că aceștia sunt în număr mic și că majoritatea Sfinților Părinți nu a consimțit acestei păreri.[/COLOR]
[COLOR=black](2) Câțiva Sfinți Părinți – pe care îi putem număra pe degete – au ținut această învățătură. Dar hotărârile Sfintelor Sinoade au osândit pe cei care se împotrivesc astfel cuvântului Stăpânului.[/COLOR]
[COLOR=black](3) Au fost Sfinți Părinți cei care au spus aceasta. Dar la ce ne folosește să ne certăm asupra numărului Sfinților Părinți în chestiune? Când toată Zidirea face să se audă un singur glas, nimeni nu va părăsi niciodată Mistagogia, nici învățătura Ziditorului și Creatorului universului, pentru a alege creatura în locul Lui, dacă s-ar întâmpla ca aceasta să vorbească împotriva Celui ce a zidit-o. Nimeni nu se va închina în fața legilor iscodite de creatură, disprețuind pe cele ale Făcătorului și Întemeietorului lumii.[/COLOR]
[COLOR=black]24. Invoci mărturia Sfinților Părinți pentru a-ți susține dogma? Iată aici mărturia Stăpânului Însuși. Iată hotărârile Sfintelor Sinoade Ecumenice. Iată, în sfârșit, și ceata celor mai mulți dintre Sfinții și de Dumnezeu purtătorii Părinți. Acestea sunt izvoarele dogmatice la care s-au adăpat duhovnicește, înainte de tine, episcopii Romei, la care ne-am referit puțin mai înainte. Ei au primit nealterată, datorită Simbolului sfânt de credință, dogma Sfintei Treimi consubstanțiale, și au transmis-o în toate provinciile din apus. I-am citat[/COLOR]
[COLOR=black](a) pe cei doi Sfinți Leon – Sfântul Părinte care a strălucit la al IV-lea Sfânt Sinod Ecumenic, și cel care e părtaș cu el la același nume și la aceeași credință. Dar exemplul lor este departe de a fi singular. Să ne gândim:[/COLOR]
[COLOR=black](b) Strălucitul Adrian a condus același tron apostolic. Dar, în corespondența sa cu Sfântul și Prea Fericitul Tarasie, unchiul nostru din partea tatălui, el se declară, deschis și fără ezitări, apărător al dogmei purcederii Duhului de la Tatăl, și nu de la Fiul.[/COLOR]
[continuare in postul urmator]
Reply With Quote
  #3  
Vechi 13.01.2009, 23:58:03
razvan_m
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit Ecumenismul = EREZIA MONDIALA A LEPADARII DE HRISTOS!

[continuarea postului precedent]
Citat:
[COLOR=black]apropiate de noi, ne sunt cunoscute – pe preoții care, în vremea noastră, au venit la noi din Vechea Romă. Lucru ce s-a întâmplat nu o dată, ci de trei ori. Când am discutat, așa cum este drept, la întâlnirea pe care am avut-o cu ei, problema credinței noastre ortodoxe, ei nu ne-au spus, nici nu au lăsat să se înțeleagă, că ar avea în cugetarea lor, vreo dogmă diferită de credința care s-a întins peste tot pământul. Dimpotrivă, au strigat împreună cu noi, în mod limpede și fără ambiguități, că Duhul Sfânt purcede de la Tatăl.[/COLOR][COLOR=black][/COLOR]
[COLOR=black](d) Mai mult decât atât: în timpul unui sinod reunit pentru a hotărî anumite probleme bisericești, reprezentanții trimiși de Roma de către Părintele nostru Sfânt, Papa Ioan, pentru a stabili împreună cu noi, adevărata și dreapta teologie, ca și cum ar fi fost el însuși prezent, au făcut cunoscut, prin toate cuvântările și prin semnătura lor, că sunt adepții Simbolului ce este după cuvântul Domnului, și care a fost propovăduit și afirmat de toate Sfintele Sinoade Ecumenice.[/COLOR][COLOR=black][/COLOR]
[COLOR=black]26. Pentru că aceasta este realitatea și pentru că Biserica Romei s-a arătat întotdeauna, în cuvinte și în cugetare, în acord cu celelalte patru Patriarhii, spuneți-mi, cum de au ajuns urmașii lui Ham, să poată să dezvelească, fără scrupule, rușinea celor pe care îi proclamă Părinții lor, dar pe care îi ridiculizează în mod public? Dacă ar fi avut cea mai mică grijă pentru cuvântul Sfinților Părinți, ar fi trebuie să se supună hotărârilor Sfintelor Sinoade; să asculte de cuvintele episcopilor Romei; să se plece în fața cetei Sfinților și de Dumnezeu purtătorilor Părinți, în loc să se lege numai de unii, pe care îi necinstesc, acuzându-i de răzvrătire împotriva Stăpânului tuturor, deși pretind că le urmează regula și canonul credinței. Ar fi trebuit să înțeleagă că le fac cu mult mai mult rău acelora, arătându-i ca și vrăjmași ai Domnului, decât pot să le facă bine numindu-i „Sfinți Părinți”. Și chiar dacă le-ar fi indiferent faptul că i-au ultragiat pe Sfinții Părinți, ar trebui totuși să tremure și să se înțelepțească la gândul osândirii și al blestemului dumnezeiesc, care l-a lovit pe Ham, primul autor al unui asemenea paricid. Și temându-se să îl imite pe acel blestemat, ei nu ar trebui să descopere, ci mai degrabă să acopere ceea ce ar putea găsi smintitor la Părinții lor.[/COLOR][COLOR=black][/COLOR]
[COLOR=black]27. Dar dorința noastră cea mai dragă ar fi ca să nu fi existat niciodată nimeni care să imite acea faptă și nici să atragă un asemenea blestem! Fie ca Hristos Dumnezeul nostru să-i miluiască pe cei care s-au lăsat duși de val ca să comită acest paricid și care s-au răzvrătit împotriva cuvântului Său și a Legii Sale. Fie ca El, în marea Sa iubire de oameni, să le arate căderea lor, să-i împace cu cei pe care i-au jignit, și să le insufle dorința îndreptării. Fie ca El să-i primească în binecuvântarea celor care au acoperit rușinea Părintelui lor și să nu mai lase pe nimeni să devină prada și hrana lupului gânditor, începătorul răutății.[/COLOR][COLOR=black][/COLOR]
[COLOR=black]Pentru tine, iubite și sfinte ierarh, care lupți pentru mântuirea acestor oameni și care iei cununile biruinței împotriva vrăjmașului neamului omenesc, tu, care faci roade pentru Dumnezeu și îi aduci Lui în dar mântuirea celor pierduți, fie ca tu, pentru toate aceste osteneli, să păstrezi întreg și nestins focul iubirii dumnezeiești, pe care ni-l mărturisești, în Hristos Însuși, Adevăratul nostru Dumnezeu; cu rugăciunile Prea Sfintei Stăpâne și Maicii lui Dumnezeu, cu ale dumnezeieștilor Îngeri și cu ale tuturor Sfinților. Amin![/COLOR][COLOR=black]
[/COLOR]
[COLOR=black][/COLOR]
[COLOR=black]Romeo[/COLOR]
Reply With Quote
  #4  
Vechi 13.01.2009, 23:59:34
razvan_m
Guest
 
Mesaje: n/a
Implicit

Erata:
Inaintea primului rand al mesajului precedent trebuie scris:

"[COLOR=black]25. (c) Credem de asemenea că e necesar să îi arătăm – chiar dacă aceste evenimente, fiind ..."[/COLOR]
[COLOR=black][/COLOR]
[COLOR=black]Romeo[/COLOR]
Reply With Quote
Răspunde



Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
Erezia catolica cu privire la nasterea din Dumnezeu tikkun_olam Biserica Romano-Catolica 37 20.07.2013 14:29:23
eretic predicand erezia in biserica ortodoxa emanuel2007 Stiri, actualitati, anunturi 144 02.01.2012 19:33:56
Unde se termina Dragostea de aproapele si incepe Lupta cu erezia??? Remus Generalitati 25 04.03.2010 11:45:27
Adunarea ecumenica de la Sibiu si erezia ariana mihailt Despre Biserica Ortodoxa in general 10 03.09.2008 09:45:41