Pedeapsa pentru pacate

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de mirelat

cred ca ai vrut sa zici "nu lasa nepedepsite pacatele nespovedite", nu pacatele iertate.

totusi, recitind povestioara ta, parca nu-mi vine sa cred ca Dumnezeu te da in gura leului ca sa te pedepseasca pentru pacate mici... apoi, noi cand ne spovedim, cu siguranta nu apucam sa spunem chiar totul, de aceea stiu ca preotul la sfarsit rosteste anumite cuvinte, cum ca te iarta Dumnezeu si pentru ce n-ai apucat sa spovedesti, fara voie...

Confirm ceea ce am afirmat mai sus, caci asta e morala: Dumnezeu iti iarta pacatul, insa urmarea pacatului deja iertat va ramane si vei suferi din cauza calcarii voii divine.

Eu inca mai caut sa ma documentez la capitolul suferinta. Din cate am inteles, suferinta este consecinta implacabila a pacatului:

1. Adam a fost nevoit sa munceasca dupa ce a pacatuit si sa-si castige painea cu sudoarea fruntii. El si noi toti muncim din greu pentru a ne castiga existenta.

2. Vedem pe propria piele ca pacatele pe care le facem au consecinte negative directe sau indirecte. Orice cale am alege (cu Dumnezeu sau impotriva Lui), de suferinta nu scapam.

3. Hristos a acceptat sa ne ia pacatele asupra Sa. Insa asta a presupus si asumarea suferintei pe care intreaga omenire ar fi trebuit s-o patimeasca din cauza incalcarii voii divine. Aici se vede sensul Crucii, al spinilor, al calvarului Lui dus pana la extrem, care culmineaza cu moartea pentru pacatele noastre, din cauza efectului lor cumulat... Jertfa din iubire coincide cu omorarea mortii, cu invierea, dar prin suferinta...

Asa si noi trebuie sa ne asumam crucea in fiecare zi si sa traim intr-o stare continua de jertfa pentru celalalt, dupa modelul suprem care ne-a fost dat de Insusi Mantuitorul.

De acord?

[eu-cristina83]

Este adevarat ca Dumnezeu ne mai da sa si suferim in urma pacatelor pe care le-am savarsit, chiar daca ele sunt spovedite. Dar ma intreb, oare nu ne mai da sa suferim si pt. a ne indrepta? La sf. spovedaniei duhovnicul ma intreaba daca imi pare rau de pacate, daca ma caiesc si daca ma voi chinui sa ma indrept. Raspund cu "da" si peste putin timp sunt la el tot cu aceleasi pacate. Nu cumva Dumnezeu in marea Lui milostivire ne ajuta sa nu le mai facem, tocmai prin suferinta pe care ne-o da? De ex.: nu ne mai ajungem cu banii si spunem ca asta este de la Dumnezeu din cauza pacatelor (suferinta), eu cred ca poate fiind mandrii si dupa cum stim, mandria este un pacat greu si care nu se invinge usor, Domnul ne vine in ajutor. Nu inseamna neaparat ca ne cearta, din contra, vazand ca am pacatuit si in acelasi timp ne-am si marturisit ne intinde o mana de ajutor.

[cristiboss56]

Sfanta Biserica ne invata ca pedeapsa pacatului este grea. Pedeapsa vine nu numai din partea cugetului nostru si al semenilor nostri, ci ea vine maî ales din partea lui Dumnezeu, Care la judecata din urma, va da fiecaruia dupa faptele sale. Atunci cei buni vor primi rasplata vietii celei de veci, iar cei rai vor fi lasati in suferintele pe care singuri si le-au pregatit, prin neascultarea si indreptarea de Dumnezeu si de poruncile Lui ( Matei 25,31-46 ). Marturisirea pacatelor este vitala pentru insanatosirea trupurilor si sufletelor noastre caci : " Pentru pacatele mele cele multe mi se imbolnaveste trupul si slabeste sufletul meu" ( Paraclisul Maicii Domnului ) . Pacatele noastre sunt cauza imbolnavirii, chiar de la zamislire, a copiilor nostri : "Ca iata intru faradelegi m-am zamislit si in pacate m-a nascut maica mea " (Psalmul 50). Cum am mai scris si in alte topice, mult mai grav este nemarturisirea pacatelor si neandreptarea lor ce face ca multe din cele nespovedite si indreptate sa se repercuteze asupra generatilor urmatoare, asupra copiilor, copiilor nostri si asta nu dintr o razbunare a lui Dumnezeu ci din nesocotinta noastra dobitoceasca , folosind voia libera data, in patimi grele si desfrau. Marturisirea este o infatisare de buna voie, prin cuvan , a faptelor rele, a vorbelor si a gandurilor, in fata lui Dumnezeu, prim mijlocirea preotului duhovnic, care a luat aceasta putere de la Domnul nostru Iisus Hristos, atunci cand dupa Invierea Sa din morti, S-a aratat in mijlocul Sfintilor Apostoli si , binecuvantandu-i si sufland asupra lor , le-a zis : "Luati Duh Sfant , carora veti ierta pacatele, vor fi iertate si carora le veti tine, vor fi tinute " ( Ioan 20,22-23) . Deci una din doua : sau aici trebuie sa arati pacatele catre duhovnic, sau acolo se vor arata de catre infricosatorul Judecator inaintea tuturor ingerilor si a oamenilor : " Mustrate-voi si voi pune inaintea fetei tale pacatele tale"( Psalmul 49 )

[cristiboss56]

Dar iata ce ne spune Sfantul Ioan Gura de Aur , pentru ca tot am spus mai tot timpul , ca Invataturile Sfintilor Parinti sa ne fie meru alaturea in credinta noastra : "Dar cineva va intreba :< de ce unii sunt pedepsiti in viata aceasta si altii in viata cealalta ?> Intr-adevar, Dumnezeu ii pedepseste pe unii aici , si pe altii nu. Adica, ii pedepseste aici pe unii hulitori, ca sa inceteze rautatea lor si sa le usureze pedeapsa in viata viitoare. Sau ca sa-i izbaveasca cu desavarsire, iar ceilalti vazand pedeapsa pedagocica, poate vor deveni mai intelepti. Pe altii Dumnezeu nu-i pedepseste ca sa-i rusineze indelunga lui rabdare , sa se pocaiasca si sa scape si de pedeapsa de aici si de cea de acolo. Daca staruie in rautatea lor, atunci vor rabda mai mare pedeapsa pentru dispretul deplin fata de rautate a lui Dumnezeu".

În prealabil postat de Florin-Ionut

Confirm ceea ce am afirmat mai sus, caci asta e morala: Dumnezeu iti iarta pacatul, insa urmarea pacatului deja iertat va ramane si vei suferi din cauza calcarii voii divine.

nu le am cu teologia inalta, dar totusi cred ca ce spui tu se rezuma la o contraductie in termeni, si ca atare gresesti.

odata iertat, Dumnezeu nu isi ia vorba inapoi, adica nu te mai pedepseste pentru ce a iertat. ce se intampla mai departe pe linia vietii nu este neaparat legat de un punct de inflexiune pe care tu il consideri a fi acel pacat.

oricum, gandirea/judecata Dumnezeiasca nu este liniara precum logica omeneasca... asa ca este greu de spus pentru ce si de ce Dumnezeu pedepseste. cred ca nu e cazul sa ne pierdem in astfel de "cautari", mai bine sa traim cu inima curata si sa nu ne punem singuri piedici mentale, viata si asa nu-i usoara.

Domnul nu cere nimic imposibil, prin poruncile Sale te indeamna sa faci cee ce poti, iar ceea ce nu poti cere de la EL si te va ajuta sa poti. Nicio cadere nu este de neiertat atat timp cat o spovedesti curat si sincer.Dar cu o singura conditie , sa nu ramaii la stadiul de a o spune, ci lupti sa o lasi. NU spunand (doar) te mantuesti ci facand fapta cea buna. NU stiu daca mai platesti pentru un pacat iertat insa stiu ca ORICE pacat ai face daca e spovedit din inima e iertat. Marturie este bucuria ce o simti cand te ridici de la scaunul de spovedanie. parca zbori.. Cu niciun chip sa nu ne descurajam chiar daca am cazut. Am cazut iar ma ridic iar am cazut iar ma ridic. Si am nadejde ca Domnul vazand lupta mea de a nu mai cadea si faptul ca nu merg la Dumnezeu strain nu va pedepsii copii mei pentru pacatele mele. Am eu o vorba asa cum sunt, a Ta sunt Stapana, in alta paret nu ma duc Primeste-ma ca nu am alta Mama. Parintii ne invata ca Domnul este milostiv cu noi cat suntem aici pe pamant. Dreptatea incepe dincolo, la judecata. Ceea ce insa ramane in urma spovedaniei este, Constiinta fiecaruia. Acesta NU va tacea pana nu vom inchide ochii. Ea va fi cea care va striga mereu impotriva noastra desi in inima avem marturia iertarii. De aici si indemnul Tine mintea in iad DAR NU deznadajdui.

[cristiboss56]

Asa este, Dumnezu nimic nu ne cere peste puterile noastre. Si cum poate fi altfel ! Un adevarat parinte nu numai ca nu le cere copiilor lui, lucruri imposibile, dar exista si acea protectie parinteasca, nascuta din iubire, din multa iubire. Oare cine este izvorul iubirii ? Bunul Dumnezeu, Cel mult milostiv ! Jenica a punctat foarte bine , punand accentul pe acea comuniune permanenta cu Dumneze. Constientizarea pacatelor savarsite, marturisirea lor cu multa cainta , dorinta ferma de indreptare, rugaciunea pornita din suflet , iata elementele de baza a comuniunii cu Dumneze . Aceasta este parerea mea, pot fi desigur si alte pareri, dar toate cele de mai sus sunt elemente, pot spune vitale, a unei relatii continue cu Dumneze. Dumnezeu ce ne da la randu-I dragostea Lui, iertarea Lui , ajutorul Lui , care de altfel este indispensabil. Cel ce crede ca poate face ceva , fara ajutorul lui Dumnezeu, se afla in mare ratacire si impatimit de mandrie pana-n dinti. Sa avem multa nadejde, vointa, dragoste si intelepciune ! Asa sa ne ajute Dumnezeu !+

[Florin-Ionut]

1 Petru 2, 18-23:

"Slugilor, supuneţi-vă stăpânilor voştri, cu toată frica, nu numai celor buni şi blânzi, ci şi celor urâcioşi.
Căci aceasta este plăcut lui Dumnezeu, să sufere cineva întristări, pe nedrept, cu gândul la El.
Căci, ce laudă este dacă, pentru greşeală, primiţi bătaie întru răbdare? Iar dacă, pentru binele făcut, veţi pătimi şi veţi răbda, aceasta este plăcut lui Dumnezeu.
Căci spre aceasta aţi fost chemaţi, că şi Hristos a pătimit pentru voi, lăsându-vă pildă, ca să păşiţi pe urmele Lui,
Care n-a săvârşit nici un păcat, nici s-a aflat vicleşug în gura Lui,
Şi Care, ocărât fiind, nu răspundea cu ocară; suferind, nu ameninţa, ci Se lăsa în ştirea Celui ce judecă cu dreptate."

Pentru greseala suntem datori cu "bataia intru rabdare". Ba mai mult, se vede clar ca Dumnezeu ne vrea caliti in suferinte, spre desavarsirea noastra si pentru incercarea credintei.

Cautam o viata fara suferinta? Atunci ma tem ca nu suntem suficient de... crestini.

Doamne, ajuta ne-credintei si ne-vointei noastre!

[cristiboss56]

Asadar prima cale a pocaintei si a iertarii pacatelor este marturisirea. Si pentru a te incredinta ca asa este, priveste cum un altul, marturisindu-si pacatul , i s-a sters. Proorocul si Imparatul David a cazut intr-un pacat indoit, al adulterului si crimei. A vazut, spune Scriptura, o femeie frumoasa care se imbaia, a dorit-o puternic si in continuare a pacatuit cu ea. Astfel un prooroc a cazut in adulter, un margaritar cazut in noroi. Dar nu pricepuse inca pacatul sau; atat de mult il intunecase patima. Caci sufletul este pentru trup ceea ce este carausul pentru car. S-a imbatat carausul ? Si carul inainteaza in dezordine. S-a intunecat sufletul de patima ?Si trupul sa tavaleste pri noroi. Ce a facut asadar David ? A savarsit adulter. Nu-si dadea insa seama de raul pe care l-a faptuit, desi se afla aproape la batranetile lui. Batranetile, fireste, nu sunt de folos celui nesarguincios si nesocotitor, si nici tineretea nu-l poate vatama pe cel care are ravna pentru virtute. Caci moralitatea nu este plasmuita de varsta, ci este izbanda vointei. Dovada pentru asta este neandoelnic proorocul Daniel, care la varsta de doisprezece ani era deja judecator, iar acei judecatori batrani, la o varsta atat de inaintata, voiau sa pacatuiasca cu evlavioasa Suzana. Nici pe acela nu l-a vatamat tineretea lui, nici lor nu le-a folosit parul alb. Si David , asadar, care a pacatuit la o varsta destul de inaintata, nu-si dadea seama de pacatul lui, pentru ca mintea ii era imbatata de patima desfraului.
Iar Dumnezeu ce-a facut ? I-a trimis pe proorocul Natan. Proorocul a venit la prooroc. Asa li se intampla si doctorilor. Cand un doctor se imbolnaveste, are nevoie de alt doctor. La fel si aici. Un prooroc a pacatuit, alt prooroc a adus leacul. A venit asadar Natan, dar nu l-a cercetat indata ce a intrat la el, nici nu i-a spus :"Nelegiuitule si nerusinatule. . . . . ". Natan n-a spus asa ceva, ca sa nu-l faca si mai necuvios, caci pacatosul , cand i se descopera pacatele, este cuprins de necuviinta. Ce-i spune deci ? "Intr-o cetate erau doi oameni: unul bogat si altul sarac. Cel bogat avea foarte multe turme si cirezi iar cel sarac n-avea nimic , in afara de o mielusea mica, pe care o cumparase si pe care a tinut-o si a hranit-o, si ea a crescut laolalta cu el si copiii lui. Din painea lui manca si din paharul lui bea si la sanul lui dormea" - prin aceasta arata cinstita legatura a barbatului cu sotia lui. " La omul bogat a poposit un calator, dar el nu s-a indurat sa ia din turmele lui si din cirezile lui ca sa gateasca pentru calatorul care venise la el, ci a luat mieluseaua omului sarac si a gatit-o pentru oaspetele sau". ( II Regi 12, 1-4 ) .Iar imparatul ce a raspuns ? Crezand ca e vorba de altcineva, s-a maniat foarte si i-a spus lui Natan : "Vinovat de moarte este omul care a facut aceasta ; de sapte ori va plati mieluseaua " ( II Regi 12, 5-6 ) . Hotarare foarte severa. Asa sunt insa oamenii. Pe ceilalti ii osandesc lesne, cu mare severitate si asprime. Ce face atunci Natan ? Nu pune pentru multa vreme leacuri alinatoare pe rana, ci dupa cateva clipe afunda bisturiul adanc, ca sa-l indurereze pe imparat . " Tu esti omul care a facut aceasta " ii spune . Iar David raspunde imediat : "Am pacatuit impotriva Domnului" ( II Regi 12, 13 ) . Nu spune : " Cine esti tu care ma cercetezi ? . . . . . . ." Ci si-a dat seama de pacatul lui si a recunoscut : "Am pacatuit impotriva Domnului". Atunci si Natan il incredinteaza : " Si Domnul ti-a indepartat pacatul" . Domnul l-a iertat , pentru ca s-a osandit pe sine. I-a sters pacatul fiindca l-a marturisit cu barbatie. Asadar marturisirea este prima cale care duce la pocainta . Exista insa si o alta cale, tanguirea sau plangerea. Nici aceasta nu necesita osteneala. . . . . Sa plangi pentru pacat. Si de unde stiu, ma vei intreba iarasi, ca, daca plang, pacatul imi va fi sters ? Ai pentru asta dovezi in Scriptura.

[tigerAvalo9]

Asa este,Bunul Dumnezeu ne va ierta pacatele daca Acesta va vedea ca noi chiar meritam asta.Noi nu ne dam seama de ce suferim,de ce ne-am impiedicat si ne-am rupt piciorul sa zicem,de ce facem o anumita boala pe care poate o vindecam deoarece Dumnezeu ne incearca,ne da obstacole si ne ajuta tot El sa trecem peste ele.Nu ne dam seama ca peste 30 de ani ti-ai pierdut casa (sa zicem ,dau un exemplu) pentru un pacat grav pe care l-ai facut,noi zicem ca daca ne-am pierdut casa e vina oamenilor rai,daca avem o boala e vina unui lucru pe care ai facut rau organului respectiv,defapt cauza unei boli exista,un om are pneumonie deoarece a stat in frig sau a inhalat aer rece,a alergat etc dar Dumnezeu a pus toate la cale,ne-a dat acest obstacol ,ca sa suferim pentru pacatele noastre dar nu in ultimul rand si cel mai important PRIN GHIMPELE BOLII SA NE INTOARCEM LA CREDINTA.In concluzie oamenii nu isi dau seama de ce sufera,de ce au patit ceva,pun cauza lucrurile lumesti dar defapt este vorba de Dumnezeu.Doamne ajuta!