Poezii preferate...

[nastac_miruna]

E atat de trist sa cugeti ca-ntr-o zi,
poate chiar maine, pomii de pe-alee,
acolo unde-i vezi or sa mai stee
voiosi, in vreme ce vom muri.

Atata soare, Doamne, atata soare
o sa mai fie-n lume dupa noi
cu mii de anotimpuri si de ploi,
cu zori din care siruie racoare..

Si iarba asta o sa mai rasara
iar luna tot asa o sa se plece
voioasa, peste apa care trece,
noi sigur n-o sa fim a doua oara.

Si-mi pare asa de rau ca se mai poate
gasi atata vreme pentru ura,
cand viata nu-i decat o picatura
intre acest moment si celalalt.

Si-mi pare neinteles
si trist ca nu privim la cer mai des
ca nu culegem flori, ca nu iubim,
noi, care-atat de repede murim.

[nastac_miruna]

Invata de la apa sa ai statornic drum,
invata de la flacari, ca toate-s numai scrum,
Invata de la umbra sa taci si sa veghezi,
Invata de la stanci cum neclintit sa crezi!
Invata de la soare cum neclinit s-apui,
invata de la piatra cum trebuie sa spui,
invata de la vantul ce-adie pe poteci,
cum trebuie prin lume de linistit sa treci!
Invata de la toate ca toate-ti sunt surori,
cum treci frumos prin viata, cum poti
frumos sa mori!
Invata de la vierme, ca nimeni nu-i uitat,
invata de la nufar sa fii mereu curat,
invata de la flacari ce-avem de ars in noi,
invata de la umbra sa fii smerit ca ea,
invata de la stanca sa-nduri furtuna grea!
Invata de la soare ca vremea sa-ti cunosti,
invata de la stele ca-n cer sunt multe osti.
Invata de la greier, cand singur esti, sa canti,
invata de la luna sa nu te inspaimanti,
invata de la vulturi cand umerii ti-s grei,
si du-te la furnica sa-i vezi povara ei!
Invata de la floare sa fii gingas ca ea,
invata de la soare sa ai blandetea sa!
Invata de la pasari sa fii mereu in zbor,
invata de la toate ca totu-i trecator.
Ia seama, fiu al jertfei, prin lumea care treci
sa-nveti din tot ce piere, cum sa traiesti in veci!

[silverstar]

[COLOR=green][SIZE=3]Ah, voi sănii, sănii![/SIZE]

Ah, voi sănii, sănii! Şi voi cai, voi cai!
Numai dracul v-a scornit, mişelul!
Peste stepă-n goană cu alai,
Rîde pîn' la lacrimi clopoţelul.

Pretutindeni, prin pustiuri reci
Lună nu-i, nici glas de cîini, nici ceaţă.
Încă n-am îmbătrînit pe veci,
Hai, dă-ţi suflet, viaţa mea-ndrăzneaţă.

Cîntă-n spargul nopţii, vizitiu,
Te-nsoţesc de vrei, dar cu tristeţe,
Despre ochii umezi care-i ştiu
Şi despre voioasa-mi tinereţe.

Pălăria mi-o pleoşteam ades,
Puneam calul între hlube late,
M-aşezam pe-un braţ de fîn ales,
Şi pe urmă, ţine-te, măi frate!

Cum mă mai împăunam, zburînd!
Şi-n tăcerea nopţilor stufoase,
Gureşa-mi harmonică oricînd
Sucea capul fetelor frumoase.

...Totu-i dus. Fugarul a pierit.
S-a schimbat şi părul meu şi glasul.
De prea mult voios pălăvrăgit
Şi-a pierdut harmonica mea glasul.

Sufletul mi-i totuşi plin de rost,
Gerul şi zăpada-mi saltă ţelul,
Fiindcă peste toate cîte-au fost
Rîde pîn' la lacrimi clopoţelul...[/COLOR]
[COLOR=green][/COLOR]
[COLOR=green]Serghei Esenin[/COLOR]

Psalmul 103
de Dosoftei (Sfantul ierarh Dosoftei)

[COLOR=black]Sufletul mieu, ură bine
Lui Dumnezău, cum să vine,
Şi-i zî, Doamne, să trăiască
Mărirea ta şi să crească.
Să te-mbraci cu mărturie,
Cu frâmseţe şi tărie,
Că tu te-nveşti cu lumină,
Ca soarele-n zî senină.
Şi ţ-ai tins ceriul ca cortul,
De l-ai înfrâmşat cu totul,
Şi i-ai pus deasupra ape,
Din tinsori să nu să scape.
Núorii ţ-ai pusu-ţ scară,
Când vei să pogori în ţară.
Caii îţ sunt iuţ ca vântul,
De mărg unde ţi-i cuvântul,
Şi ca gândul mărg de tare
Îngerii tăi cei călare,
Şi pedestrimea ca focul
Merge strălucind cu totul.
Tu-ntemeiez cu cuvântul
De stă nemutat pământul.
Tu i-ai datu-i de mainte
Prăpastea de-mbrăcăminte,
Şi stă gata să te-asculte,
Să dea apa preste munte,
Şi de svânta ta poruncă
Va fugi din deal la luncă,
Că va merge detunată,
De glasul tău înspăimată.
Şi munţâi, şi dealuri nalte
S-or ivi, şi şesuri late,
Pre locul ce sunt urzâte,
Când i-ai făcut de mainte
Şi le-ai pusu-le hotară,
Să nu dea din loc afară,
Ce să-ţ ţâie-ntreg cuvântul,
Să nu-mprésure pământul.
Tu trimiţ ape prin tăuri,
De cură printre munţ răuri,
De să toate heri adapă
Şi le prisoseşte apă.
Şi colunii când li-i sete
Tu-i adăpi fără scumpete.
Tu strângi pasările-n hoarbă
La părău ce vin să soarbă,
De prin pietri, de prin gauri
Slobod cântece şi glasuri.
Tu sloboz roauă pre munte
Dintr-a tale cămări multe,
Şi pre pământ sloboz ploaie,
De să satură-n pohoaie,
Şi cu lucrul tău sporeşte
Tot pământul de rodeşte.
Tu dai fânului să crească,
Dobitoacelor să pască.
Şi creşti pajiştea cea moale,
De scoate grâul din foale,
De-ş culeg oamenii hrană
Să le hie şi pre iarnă.
Că scot pita cu sudoare
Să mănânce la răcoare,
Din pământ agonisită
Pre porunca ta cea svântă.
Şi le-ai dat vinul să-ş facă
Veselie, să le placă.
Cu oloi să-ş netezască
Faţa şi să să-ncrăvască1
Cu pâinea cea de mâncare,
Să să facă omul tare.
Copacilor de pre câmpuri
Tu le dai saţâu pre timpuri,
Şi chedrilor din Livanul,
Ce-i răsădeşti pre tot anul.
Acoló vrabii ş-or face
Cuiburi, di-or şedea cu pace,
Că le este rodionul
Povaţă, pus de la Domnul.
Cerbilor le-ai dat să salte
Pre munţâi cu dealuri nalte,
Şi iepurilor scăpare
Le-ai dat s-aibă supt stânci tare.
Luna ai făcut cu rază,
Să crească-n vremi şi să scază,
Şi soarele ş-nemereşte
Apusul ce odihneşte.
Din tunerec feceş noapte,
De ies gadinile toate.
Lupii urlă şi scâncează,
Când spre vânat să gătează,
Să-ş ceie şi să-ş răpască
De la Domnul să-i hrănească,
Pănă când răsare soare,
De mărg cineş la-nchisoare.
Şi omul, fără de greaţă,
Iese-n treabă demineaţă,
De lucrează pănă-n sară,
Zî de iarnă şi de vară.
Pentr-aceea, Doamne svinte,
Să fii mărit de mainte,
De lucruri ce-ai făcut mare,
Cu sfat bun, cu aşezare!
Pământul îi plin de fapte
Ce-ai făcut cu bunătate.
Şi marea, câtu-i de lată,
Şi largă, şi desfătată,
Într-însă să ţin heri multe,
Jigănii mari şi mănunte.
Preste luciu de genune
Trec corabii cu minune.
Acoló le vine toană
De fac chiţii gioc şi goană.
Şi toate la tine caută
Să le dai hrană bogată,
Să strângă şi să-ş culeagă
Ce le-ai dat, cu voaie largă.
Cându-ţ deşchiz svânta mână,
Atunci toată lumea i-plină
De bişug şi de dulceaţă,
Şi-ş petrec toţ bine-n viaţă.
Şi când ţ-ascunz faţa svântă,
Toată lumea să-nspământă.
Când le iei duhul, s-or stânge
Şi la ţărna lor s-or strânge.
Duhul tău când li-i trimite,
Să vor zidi ca mainte,
Şi cum ţ-ai datu-ţ cuvântul,
Vei înnoi tot pământul.
Şi să-ţ fie, Doamne svinte,
Slava-n veci, ca şi mainte!
Dumnezău gând bun va pune
De lucruri ce-au făcut bune.
Că de svânta ta căutare
Pământul tremură tare,
Şi din munte merge pară,
Când pogori să vez în ţară.
Şi ţ-voi cânta, Doamne,-n viaţă,
În custul mieu, cu dulceaţă,
Cânta-ţ-voi, Dumnezău svinte,
Domnului mieu de mainte.
Pănă ce voi fi cu viaţă,
Îţ voi cânta fără greaţă.
Şi să-ţ placă, Doamne svinte,
Bietele mele cuvinte,
Să mă bucur în tot bine
De Dumnezău, cum să vine,
Ca să pieie cu ocară
Toţ pizmaşii tăi din ţară.
Şi ceia ce-s fără lege
De pre pământ să vor şterge,
Să nu scape nice urmă,
Ce să-i ştergi dintr-a ta turmă.[/COLOR]
[COLOR=black][/COLOR]
[COLOR=black]Minunata limba romana veche![/COLOR]

[silverstar]

[COLOR=green][SIZE=+1]Rochia, [/SIZE][SIZE=2]de Magda Isanos[/SIZE]

Din lada mirosind a molii şi-a parfum
a scos o rochie din tinereţea ei bunica.
Subţire-i şi uşoară ca un fum,
de parcă-ar fi ţesută din nimica.

Ca trist foşneşte crinolina de mătase,
volanele i se distramă şi se taie,
şi-n loc de raze, siluete graţioase,
din alte vremi, dansează prin odaie.

Revede balul cel dintâi batrâna,
îşi recunoaşte rochia de fată
şi-i tremură pe-atlasu' rece mâna
duioşire multă-nfiorată.

Şi cum îşi pleacă fruntea tot mai tare
i-aşa de gârbovă bunica-n vechiul şal...
Ce s-a facut frumoasa dansatoare
care-a plutit în rochia de bal?

Picioarele uşoare şi micuţe,
şi ochii, şi surâsul strălucit,
în trupul gârbovitei bunicuţe
cum, oare, pe vecie de-au murit?[/COLOR]

[silverstar]

[COLOR=#008000]Şi mi-au răspuns mătăsurile moarte,
sau poate chiar bătrâna-n vechiul şal;
nu, n-au murit, dansează mai departe
mereu în alte rochii, primul bal.[/COLOR]

[COLOR=green](Ultima strofă a poeziei de mai sus!)[/COLOR]

[alx]

Balada Lupului Alb

Feciori din daca mama
Pribegi ca doua canturi,
Trecand din vama-n vama,
Sub palmuiri de vanturi,

Mai blanzi ca o poveste
Din care-i lipsa vina,
Ne-au zamislit din Creste
Si ne-a spalat Lumina.

Spalati de ploi si moine,
Curati ca doua schituri,
Ne-au botezat in doine
Si ne-au sfintit in mituri.

Mai plansi ca doua lacrimi,
Cuminti ca doua stele,
Noi dezlegam de patimi
Si descantam de jele.

Din tample ningem vise,
Din Inima dureri,
Sperantele nezise
La porti de Invieri.

Ne-am imbracat in soarta
Cumpliti ca o osanda,
La daca noastra poarta,
Ca lupii, stand la panda.

Vom insera cu anul
Si-om deveni pamanturi.
Ne-o tine minte neamul
Frumosi ca doua canturi.

Ne vom zidi-n Credinta,
In bolta Casei noastre,
Vom ninge cu vointa
Si vom ploua cu astre.

Vom asfinti cu veacul
Si-om deveni zapada.
Ne-o pomeni saracul
In planset de balada...

Ne-o creste foc din Suflet,
Ne-or plange-n palme macii,
Cand ne-om opri din umblet,
Feciori ai Sfintei Dacii...

[vsovi]

nastac_miruna, era o melodie folk cantata de o domnishoara,

am modificat un pic pe ici pe colo prin locurile esentziale ca sa o dreg oleaca cu niste sare...

Învaţă de la apă să ai statornic drum,
Învaţă de la flăcări, ca toate-s numai scruum,
Învaţă de la umbră sa taci si să veghezi,
Învaţă de la stâncă cum neclintit să creezi!
Învaţă de la soare cum trebuie s-apui,
Învaţă de la piatră cât trebuie sa spuui,
Învaţă de la vântul ce-adie pe poteci,
cum trebuie prin lume de liniştit să treeci!
Învaţă de la toate ca toate-ţi sunt surori,
cum treci frumos prin viaţă, cum poti frumos să mori!
Învaţă de la vierme, că nimeni nu-i uitat,
Învaţă de la barză, să fii mereu curat,
Învaţă de la flăcări ce-avem de ars in schit,
Învaţă de la umbră sa fii cu duh smerit,
Învaţă de la stancă să-nduri furtună greaa,
Învaţă de la apă să susuri ca şi eaa!
Învaţă de la soare ca vremea să-ţi cunoşti,
Învaţă de la stele că sus sunt multe oşti.
Învaţă de la ceruri sa fi mereu senin,
Învaţă de la mare să ai un suflet plin.
Învaţă de la greier, cand singur eşti, sa cânţi,
Învaţă de la lună să nu te înspăimânţi,
Învaţă de la vulturi cand umerii ţi-s grei,
Şi du-te la furnică să-i vezi povara ei!
Învaţă de la floare sa fii gingaş ca ea,
Învaţă de la maică să ai blândeţea sa!
Învaţă de la păsări să fii mereu în zbor,
Învaţă de la toate că totu-i trecator.
Ia seama, fiu al jertfei, prin lumea care treci
să-nveţi din tot ce piere, cum să traieşti in veci!
Ia seama, fiu al jertfei, din Viaţa care-i fii
să curgi lapte şi miere, caci doar iubind vei birui!

[nastac_miruna]

Doamne, inca sa nu-mi dai
Frumusetile din rai
Si inca nu-mi darui ale slavei bucurii
Nu ma-ndemn inca sa-ti cer
Fericirile din cer
Pana cand Tu prin lume-ti duci
Tu povara Sfintei Cruci
Pana cand insangerat
Si lovit si inspinat
Treci pe calea cu dureri
Fericire cum sa-ti cer?

Da-mi Stapane Crucea Ta
Si ma-nvata a o purta
Si in inima cu jale
Da-mi durerea Maicii Tale.

Si in piept cu frangere
Da-mi a Maicii plangere
Da-mi Stapane sa-Ti sarut
Urma pasilor in lut.

Si mai da-mi cu sarg s-alerg
Talpile sa Ti le sterg
Cu iubirea mea duioasa
Ca femeia pacatoasa.

[14carol06]

[COLOR=red]lui Scarlat Froda Asculta!...Nisipul aleii Trosneste ca focul din vatra ,Si treptele scarii de piatra saruta pantofii femeii Cebate grabita la poarta Cu degete-absente de statuie sparta... Priveste!...Tacerea coboara-n spirale Rotunde si-ovale,Ca niste confeti de-aceeasi culoare...Aleea-i o strada cu doua canale Inloc de trotuare,Castanii par maturi proptite de zid,Iar scara de piatra(in loc sa se urce) Coboara cu treptele-n vid...Priveste si-asculta- Ce liniste goala... Solemna... Si muta!... .............................................Deste apta-te, frate , si nu mai visa,C-afara nu-i nimeni-Nimic din ce-ai vrea O data macar sa mai fie...E numai femeia din fotografie,O mapa cu "lied"-uri de Grieg pe pian Si fumul ce urca din pipa-n tavan... [/COLOR]