Mai dulce ca mierea: Doctrina Sf.Parinti

[icamilin]

MILOSTENIA

" Celui care da ceva din putinul pe care il are,se poate sa i se socoteasca mai mult decat celor care dau mult, din multele lor bogatii. Valoarea milosteniei nu depinde de cat dam, ci de gandul cu care dam.
Pentru a face milostenie, nu avem nevoie de bani, ci de bunavointa. Atunci cand avem bunavointa, nu conteaza ca suntem saraci. Iar cand ne lipseste bunavointa, nu ne ajuta cu nimic faptul ca suntem bogati.
De aceea, sa facem fapte bune, care si pe noi ne mantuiesc, si celorlalti le sunt de folos. Iar una din cele mai importante fapte bune este milostenia, care ajuta, intareste si da viata rugaciunii, postului si oricarei alte virtuti.
La ce iti foloseste postul daca esti un om fara de mila?
La ce-ti foloseste rugaciunea, daca nu iubesti?
La ce iti foloseste sa ai trupul curat, daca inima ta este de piatra?
De aceea, nevointele noastre sunt primite de Dumnezeu atunci cand sunt insotite de milostenie. "

[cristiboss56]

"Toti ne chinuim pe pamant si cerem libertate, dar putini stiu ce este libertatea si unde se gaseste. De asemenea, si eu vreau libertatea, si o caut zi si noapte. Am aflat ca se afla langa Dumnezeu, si se da de catre Acesta celor care au inima smerita, celor care s-au pocait si si-au infrant vointa in fata Domnului. Domnul daruieste pacea si libertatea sa-L iubeasca celui care se pocaieste, pentru ca nu exista nimic mai pretios in lume decat iubirea lui Dumnezeu si a semenului. In aceasta, sufletul afla odihna si bucuria ".

[cristiboss56]

"Iubirea este dispozitia buna a sufletului, care-l face pe om sa nu prefere nimic altceva mai mult, decat sa-L cunoasca pe Dumnezeu. Dar este cu neputinta sa dobandeasca cu statornicie inlauntrul lui aceasta iubire cel care s-a lipit cu patima de ceva dintre cele pamantesti"
Marturisirea si indreptarea celor rele, face deci posibila aceasta iubire, altfej totul nu-i decat amagire, amagirea de sine si slava desarta.

[laraG]

I.Despre dorul de Dumnezeu:
Harul lui Dumnezeu da putere de a iubi pe Cel iubit;sufletul e neincetat atras spre rugaciune si nu poate uita pe Domnul, nici macar o singura clipa.Doamne, iubitorule de oameni, cum n-ai uitat pe sluga Ta in pacatul ei?Ci din inaltul Slavei Tale, Ti-ai aruncat in milostivirea Ta privirea asupra mea si -lucru ce intrece intelegerea mea- mi Te-ai aratat.Te-am ranit si intristat neincetat, dar Tu, Doamne, indata ce Te-am chemat, mi-ai dat sa cunosc marea Ta milostivire si uriasa Ta dragoste.Privirea Ta pasnica a atras sufletul meu.
Ce sa-Ti dau in schimb, Doamne,sau ce lauda sa-Ti cant?
Tu dai harul Tau, ca sufletul sa se aprinda neincetat de iubire si sa nu cunoasca odihna, nici zi ,nici noapte, in iubirea pentru Dumnezeu.
*
Cel ce prin Duhul Sfant ramane aici pe pamant in iubirea lui Dumnezeu va fi si acolo sus cu Domnul, caci iubirea nu poate sa se topeasca.dar ca sa nu cadem cu gandul, sa ne smerin dupa cuvantul Domnului:"Fiti ca si copiii, caci a lor este Imparatia lui Dumnezeu"(Matei18,3).
Fragment preluat din cartea"Cuviosul Siluan Athonitul-Intre iadul deznadejdii si iadul smereniei"

[cristiboss56]

In carte I a Sf. Apostol Pavel catre Tesalonicieni scrie :"Neancetat rugati-va !"Sfintii Parinti , talcuind aceste cuvinte , spun ca " a ne ruga neancetat" inseamna a pomeni numele cel sfant al Domnului in toata vremea. Mai clar se vede aceasta in cartea catre Filipieni, unde Sf. Apostol Pavel scrie: "In numele lui Iisus tot genunchiul sa se plece, al celor ceresti si al celor pamantesti si al celor de dedesupt si toata limba sa marturiseasca ca Domn este Iisus Hristos, intru slava lui Dumnezeu tatal".
Sfantul Ioan Carpatiul zice ca atunci cand rostim rugaciunea lui Iisus, adica :"Doamne Iisuse Hristoase , Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul !" , la fiecare chemare a Sfantului Sau nume, Domnul ne raspunde in chip tainic :"Fiule , iertate sa-ti fie pacatele tale ! "

[patinina34]

[COLOR=black]Plansurile[/COLOR]


[COLOR=black]Plansul de luni seara:[/COLOR]
[COLOR=black]Primeste rugaciunea gurii celei intinate si necurate, Stapane al tuturor, Iubitorule de oameni, Iisuse Hristoase, si sa nu Te ingretosezi de mine ca de unul ce sunt nevrednic si nepriceput, nici sufletul meu care de iad se apropie sa il judeci nevrednic de mangaierea Ta. [/COLOR]

[COLOR=black]Cauta-ma pe mine ca pe oaia cea ratacita, ca pustiu m-am facut de toata osardia si cugetarea spre a ma indrepta pe sine-mi. Ca, dupa ce m-am orbit cu dulcetile si cu dezmierdarile, intunecat am sufletul meu si din betia patimilor impaclata am inima mea. [/COLOR]

[COLOR=black]Marturisesc Tie, Doamne, Mantuitorul lumii, toata amaraciunea mea, rautatea, dobitocia. Voi spune iarasi toata a Ta veselie, dulceata pe care ai facut-o cu mine pentru bunatatea Ta, Iubitorule de oameni. [/COLOR]

[COLOR=black]Dintru intaia varsta m-am facut intaratator, fara de osardie catre bunatate, a toata rautatea aflator, a tot pacatul lesne lucrator. Si insuti, o, Stapane, ai trecut cu vederea toata rautatea mea pentru indurarile Tale cele multe, Fiule al lui Dumnezeu. [/COLOR]

[COLOR=black]Capul meu se inalta prin darul Tau, Stapane, dar se smereste iarasi pentru pacatele mele. Ma trage iarasi pe mine darul Tau catre viata, si eu mai vartos catre moarte cu buna osardie ma duc, ca prea-reaua obisnuinta a trandaviei mele ma trage pe mine, si nevrand, catre sinesi.[/COLOR]

[COLOR=black]Grea este obisnuinta patimilor; leaga mintea mea cu legaturi nedezlegate; si dorite, si iubite se afla mie de-a pururea legaturile. Cu obisnuinta curselor ma leg eu, ticalosul, si ma bucur, legat fiind. Cufundat sunt intru iadul cel prea-amar si ma indulcesc. In fiecare zi vrajmasul innoieste legaturile mele, si eu ma bucur. [/COLOR]

[COLOR=black]O, mult-mestesugirea vrajmasului! Ma leaga pe mine cu legaturi pe care eu nu le voiesc, insa de-a pururea imi aduce mie niste legaturi ca acestea si curse pe care eu cu multa dulceata le primesc; ca imi cunoaste aplecarea si voirea, ca este mai tare, si intru o clipeala imi aduce legatura pe care o voiesc. [/COLOR]

[COLOR=black]Acesta este plansul, aceasta este tanguirea, ocara si rusinea; ca m-am ferecat eu ca si cu niste obezi intru voile mele. Ca, putand sa zdrobesc legaturile intru o clipeala de ochi si sa ma fac slobod de toate cursele, nu voiesc sa fac aceasta, de trandavire biruit fiind si obisnuintei patimilor cu aplecarea si voirea robind. [/COLOR]

[COLOR=black]Aceasta este iarasi mai cumplit si plans de rusine plin, ca eu cu voirile mele merg la vrajmasul meu. Ma leaga pe mine si ma omor in patimi de care el se bucura. Si, putand sa zdrobesc legaturile, nu voiesc. Putand sa fug de cursa, nu poftesc. [/COLOR]

[COLOR=black]Este oare altceva mai amar decat plansul si tanguirea aceasta? Este oare alta rusine decat aceasta mai grea? Nu este, socotesc eu, nimic mai amar decat rusinea aceasta, decat a face cineva voile vrajmasului sau. [/COLOR]

[COLOR=black]Si asa aflandu-ma eu, netrebnicul, si cunoscand legaturile mele, le ascund pe ele cu chip de evlavie. Si constiinta mea ma mustra pe mine pentru acestea pe care le lucrez. Pentru fiecare ma mustra: Pentru ce nu te trezvesti, ticaloase? Au nu stii ca langa usa este infricosata zi a Judecatii? Scoala-te ca un puternic; rupe-ti legaturile tale. Intru tine este puterea dezlegarii si a legarii.[/COLOR]

[COLOR=black]Cu aceasta de-a pururea ma mustra pe mine sfanta constiinta, si nu voiesc din legaturile curselor sa ma izbavesc. Ma tanguiesc si suspin pentru acestea in fiecare zi, si intru insesi patimile ma aflu legat. Ticait si ticalos sunt eu, nesporit intru lucrul cel bun al vietii mele, netemandu-ma de cursele mortii. [/COLOR]

[COLOR=black]Trupul meu este imbracat cu chip de evlavie inaintea privitorilor mei, iar sufletul s-a ferecat in ganduri necuvioase ca in niste obezi. Din afara ma fac evlavios cu sarguinta, si din launtru sunt uraciune inaintea lui Dumnezeu. [/COLOR]

[COLOR=black]Imi indulcesc graiul meu cu oamenii, amar fiind si rau cu voirea. Si ce oare voi face in ziua cunostintei, cand Dumnezeu le va arata pe toate inaintea Divanului? Mare frica ticaloseste inima mea adeseori, de vreme ce ma strang cu lanturile nemarginitelor mele faradelegi. Eu insumi stiu ca acolo ma voi munci, daca nu voi imblanzi aici cu lacrimi pe Judecatorul. [/COLOR]

[COLOR=black]Pentru aceasta ma rog sa nu iti incui indurarile Tale, Stapane, intru urgie, ca insuti astepti intoarcerea mea. Caci nu voiesti sa vezi pe cineva in foc arzandu-se, ca voiesti ca toti oamenii sa se mantuiasca in viata cea vesnica. [/COLOR]

[COLOR=black]Deci, indraznind la indurarile tale, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, cad inaintea Ta rugandu-ma: Cauta spre mine si ma miluieste! Scoate din temnita faradelegilor sufletul meu si straluceste-mi mie raza de lumina in cugetul meu mai inainte de a ma duce eu la Judecata ce va sa-mi fie infricosata, unde nu este nicidecum cu putinta a ma pocai pentru rautati. [/COLOR]

[COLOR=black]Frica mare ma apuca pe mine, ticalosul si inversunatul, cum ma duc ne-gata cu totul si gol de fapte bune. Frica si temere ma cuprinde pe mine, ca ma vad pe sine-mi fara de osardie spre bunatate; si cu ganduri impotrivnice ma viscolesc, ca ma plec dracilor, care cu dezmierdarile spre pierzare ma amagesc. [/COLOR]

[COLOR=black]Intru multe ma socotesc a fi trebuincios, de nu ma va mustra constiinta mea. Ma aseman negutatorului trandav si lenevos care isi pagubeste zi de zi castigul. Asa eu, ticalosul, ma pagubesc de bunatatile cele ceresti intru multele invaluiri care ma trag pe mine la cele rele. [/COLOR]

[COLOR=black]Caci ma simt intru sine-mi cum ma fur in fiecare ceas si nevrand ma aflu intru acelea pe care le urasc. Ma spaimantez intru voirea mea, cea prea-rea intru scarbe, intru care de-a pururea pacatuieste in multe feluri. Ma spaimantez intru pocainta mea, cum nu are infranarea ca temelie tare a zidirii; ca nu o lasa pe dansa vrajmasul sufletului meu. [/COLOR]

[COLOR=black]In fiecare zi pun temelie a zidirii, si iarasi cu mainile mele risipesc osteneala mea. Nu a pus inceput bun pocainta mea cea buna. Sfarsit iarasi nu are prea-reaua mea lenevire. Cu voia rob m-am facut trandaviei de catre vrajmasul meu, prea-cu-osardie savarsind toate cele iubite lui.[/COLOR]

[COLOR=black]Cine va da capului meu apa mult-nepovestita si ochilor mei izvoare de lacrimi, ca sa izvorasca de-a pururea lacrimi si sa plang totdeauna catre induratul Dumnezeu ca sa trimita darul Sau mie, pacatosului, si din marea cea innebunita - care cu valurile pacatelor se inviforeaza cu furtuni in fiecare ceas - sa traga sufletul meu? Caci voile mele au biruit ranile, care nicidecum nu primesc oblojiri de vindecare. [/COLOR]

[COLOR=black]Muierea aceea, curva, deodata intreg-inteleapta s-a aratat, fiindca s-a spaimantat si s-a sarguit, de vreme ce a urat lucrurile pacatului celui rusinos, aducandu-si aminte de rusinea cea vesnica ce va sa fie si de chinuirea cea nesuferita a muncii. Iar eu, pentru patimile pacatului in fiecare zi rugandu-ma, nu ma departez de acestea, ci raman de-a pururea, nebunul, intru obiceiul meu cel rau. [/COLOR]

[patinina34]

[COLOR=black]Plansurile[/COLOR]
[COLOR=black][/COLOR]
[COLOR=black][/COLOR]
[COLOR=black]Plansul de luni seara:
Primeste rugaciunea gurii celei intinate si necurate, Stapane al tuturor, Iubitorule de oameni, Iisuse Hristoase, si sa nu Te ingretosezi de mine ca de unul ce sunt nevrednic si nepriceput, nici sufletul meu care de iad se apropie sa il judeci nevrednic de mangaierea Ta.

Cauta-ma pe mine ca pe oaia cea ratacita, ca pustiu m-am facut de toata osardia si cugetarea spre a ma indrepta pe sine-mi. Ca, dupa ce m-am orbit cu dulcetile si cu dezmierdarile, intunecat am sufletul meu si din betia patimilor impaclata am inima mea.

Marturisesc Tie, Doamne, Mantuitorul lumii, toata amaraciunea mea, rautatea, dobitocia. Voi spune iarasi toata a Ta veselie, dulceata pe care ai facut-o cu mine pentru bunatatea Ta, Iubitorule de oameni.

Dintru intaia varsta m-am facut intaratator, fara de osardie catre bunatate, a toata rautatea aflator, a tot pacatul lesne lucrator. Si insuti, o, Stapane, ai trecut cu vederea toata rautatea mea pentru indurarile Tale cele multe, Fiule al lui Dumnezeu.

Capul meu se inalta prin darul Tau, Stapane, dar se smereste iarasi pentru pacatele mele. Ma trage iarasi pe mine darul Tau catre viata, si eu mai vartos catre moarte cu buna osardie ma duc, ca prea-reaua obisnuinta a trandaviei mele ma trage pe mine, si nevrand, catre sinesi.

Grea este obisnuinta patimilor; leaga mintea mea cu legaturi nedezlegate; si dorite, si iubite se afla mie de-a pururea legaturile. Cu obisnuinta curselor ma leg eu, ticalosul, si ma bucur, legat fiind. Cufundat sunt intru iadul cel prea-amar si ma indulcesc. In fiecare zi vrajmasul innoieste legaturile mele, si eu ma bucur.

O, mult-mestesugirea vrajmasului! Ma leaga pe mine cu legaturi pe care eu nu le voiesc, insa de-a pururea imi aduce mie niste legaturi ca acestea si curse pe care eu cu multa dulceata le primesc; ca imi cunoaste aplecarea si voirea, ca este mai tare, si intru o clipeala imi aduce legatura pe care o voiesc.

Acesta este plansul, aceasta este tanguirea, ocara si rusinea; ca m-am ferecat eu ca si cu niste obezi intru voile mele. Ca, putand sa zdrobesc legaturile intru o clipeala de ochi si sa ma fac slobod de toate cursele, nu voiesc sa fac aceasta, de trandavire biruit fiind si obisnuintei patimilor cu aplecarea si voirea robind.

Aceasta este iarasi mai cumplit si plans de rusine plin, ca eu cu voirile mele merg la vrajmasul meu. Ma leaga pe mine si ma omor in patimi de care el se bucura. Si, putand sa zdrobesc legaturile, nu voiesc. Putand sa fug de cursa, nu poftesc.

Este oare altceva mai amar decat plansul si tanguirea aceasta? Este oare alta rusine decat aceasta mai grea? Nu este, socotesc eu, nimic mai amar decat rusinea aceasta, decat a face cineva voile vrajmasului sau.

Si asa aflandu-ma eu, netrebnicul, si cunoscand legaturile mele, le ascund pe ele cu chip de evlavie. Si constiinta mea ma mustra pe mine pentru acestea pe care le lucrez. Pentru fiecare ma mustra: Pentru ce nu te trezvesti, ticaloase? Au nu stii ca langa usa este infricosata zi a Judecatii? Scoala-te ca un puternic; rupe-ti legaturile tale. Intru tine este puterea dezlegarii si a legarii.

Cu aceasta de-a pururea ma mustra pe mine sfanta constiinta, si nu voiesc din legaturile curselor sa ma izbavesc. Ma tanguiesc si suspin pentru acestea in fiecare zi, si intru insesi patimile ma aflu legat. Ticait si ticalos sunt eu, nesporit intru lucrul cel bun al vietii mele, netemandu-ma de cursele mortii.

Trupul meu este imbracat cu chip de evlavie inaintea privitorilor mei, iar sufletul s-a ferecat in ganduri necuvioase ca in niste obezi. Din afara ma fac evlavios cu sarguinta, si din launtru sunt uraciune inaintea lui Dumnezeu.

Imi indulcesc graiul meu cu oamenii, amar fiind si rau cu voirea. Si ce oare voi face in ziua cunostintei, cand Dumnezeu le va arata pe toate inaintea Divanului? Mare frica ticaloseste inima mea adeseori, de vreme ce ma strang cu lanturile nemarginitelor mele faradelegi. Eu insumi stiu ca acolo ma voi munci, daca nu voi imblanzi aici cu lacrimi pe Judecatorul.

Pentru aceasta ma rog sa nu iti incui indurarile Tale, Stapane, intru urgie, ca insuti astepti intoarcerea mea. Caci nu voiesti sa vezi pe cineva in foc arzandu-se, ca voiesti ca toti oamenii sa se mantuiasca in viata cea vesnica.

Deci, indraznind la indurarile tale, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, cad inaintea Ta rugandu-ma: Cauta spre mine si ma miluieste! Scoate din temnita faradelegilor sufletul meu si straluceste-mi mie raza de lumina in cugetul meu mai inainte de a ma duce eu la Judecata ce va sa-mi fie infricosata, unde nu este nicidecum cu putinta a ma pocai pentru rautati.

Frica mare ma apuca pe mine, ticalosul si inversunatul, cum ma duc ne-gata cu totul si gol de fapte bune. Frica si temere ma cuprinde pe mine, ca ma vad pe sine-mi fara de osardie spre bunatate; si cu ganduri impotrivnice ma viscolesc, ca ma plec dracilor, care cu dezmierdarile spre pierzare ma amagesc.

Intru multe ma socotesc a fi trebuincios, de nu ma va mustra constiinta mea. Ma aseman negutatorului trandav si lenevos care isi pagubeste zi de zi castigul. Asa eu, ticalosul, ma pagubesc de bunatatile cele ceresti intru multele invaluiri care ma trag pe mine la cele rele.

Caci ma simt intru sine-mi cum ma fur in fiecare ceas si nevrand ma aflu intru acelea pe care le urasc. Ma spaimantez intru voirea mea, cea prea-rea intru scarbe, intru care de-a pururea pacatuieste in multe feluri. Ma spaimantez intru pocainta mea, cum nu are infranarea ca temelie tare a zidirii; ca nu o lasa pe dansa vrajmasul sufletului meu.

In fiecare zi pun temelie a zidirii, si iarasi cu mainile mele risipesc osteneala mea. Nu a pus inceput bun pocainta mea cea buna. Sfarsit iarasi nu are prea-reaua mea lenevire. Cu voia rob m-am facut trandaviei de catre vrajmasul meu, prea-cu-osardie savarsind toate cele iubite lui.

Cine va da capului meu apa mult-nepovestita si ochilor mei izvoare de lacrimi, ca sa izvorasca de-a pururea lacrimi si sa plang totdeauna catre induratul Dumnezeu ca sa trimita darul Sau mie, pacatosului, si din marea cea innebunita - care cu valurile pacatelor se inviforeaza cu furtuni in fiecare ceas - sa traga sufletul meu? Caci voile mele au biruit ranile, care nicidecum nu primesc oblojiri de vindecare.

[/COLOR]

[patinina34]

Muierea aceea, deodata intreg-inteleapta s-a aratat, fiindca s-a spaimantat si s-a sarguit, de vreme ce a urat lucrurile pacatului celui rusinos, aducandu-si aminte de rusinea cea vesnica ce va sa fie si de chinuirea cea nesuferita a muncii. Iar eu, pentru patimile pacatului in fiecare zi rugandu-ma, nu ma departez de acestea, ci raman de-a pururea, nebunul, intru obiceiul meu cel rau.

Spre nadejde de pocainta imi este asteptarea mea, mie, care ma fur intru desarta fagaduinta a ei. De-a pururea zicand sa ma pocaiesc, niciodata nu ma pocaiesc. Numai cu graiurile ma pocaiesc cu sarguinta, iar cu lucrurile la mare departare stau de pocainta. Iar daca sunt intru odihna, imi uit si firea mea, ca fac intru cunostinta raul si spre urgisire pacatuiesc.

Isav loc de pocainta nu a aflat, de vreme ce spre urgisire a facut pacatul, si nu rapindu-se a pacatuit; caci nu prin inselare, ci intru cunostinta a pacatuit. Si sfatuindu-se, si pe parintii sai i-a amarat, si de Dumnezeu nu s-a rusinat. Si Iuda vanzatorul loc de pocainta nu a aflat, ca impreuna cu Domnul fiind a pacatuit, si stia ceea ce facea, de vreme ce avea cercarea darului.

Deci, pentru pacatele mele cele intru cunostinta facute, ce voi astepta eu, ticalosul? Si daca cel ce numai a gandit raul intocmai este cu cel ce l-a lucrat, apoi eu ce raspuns voi da pentru nenumaratele multimi ale faradelegilor mele?

Ham, gandind rasul tatalui sau, lepadat a fost. Cei ce s-au unit cu Core au fost inghititi, nimic nicidecum zicand sau facand. Si cei din vremea lui Ilie asemenea au patimit. Si Saul, cu gandurile slujirii de idoli invoindu-se, s-a lepadat de la Dumnezeu. Si Ahitofel, numai sfatuind intru pacat, a murit. Si fii lui Aaron, gresind, s-au sfarsit. Si Anania si Safira, cu nebagare de seama petrecand, vreme de pocaintanu au aflat.

Iau in minte fapta mea, si privesc la invoirea mea, si astept hotararea dreptatii, si aratat voi zice ca este dreapta. Pentru ce ma amageste chipul portului meu, strain fiind de faptele bune si cele impotrivnice facand inaintea lui Dumnezeu, Celui ce toate le vede?

Bine mustrandu-se au patimit fariseii, cand Mantuitorul Hristos zicea ca fatarnic este chipul portului lor. Si mie inca de multe ori mi se intimpla atata nelesnire si greutate ca, de constiinta mea mustrandu-ma, ma ingretosez si aspra mi se pare mie ca este mustrarea.

Amar este adevarul celor ce se sarguiesc sa il tainuiasca. Mi se va descoperi chipul portului si se vor arata viermii mei; si voi dezveli fata spoielii si vor vedea cei ce sunt de fata fatarnicia mormantului, si puterea faptei noastre vor socoti-o, si vor privi asemanarea cea fariseiasca. Si, pentru ca aici nu se face aratata, focul o va lamuri la Judecata, dupa cum zice Apostolul.

Tinde-mi mie mana de ajutor, celui ce pe jos ma tarasc, Doamne; caci voind a ma scula, nu pot, fiindca sarcina pacatelor mele prea m-a ingreuiat si obiceiul cel rau ma opreste si ma tine pe mine. Vad, si ca intr-o negura umblu si intru mult intuneric. Misc mana mea, si ca un slabanog sunt.

Sarguitor sunt, dar degrab ma ingretosez. Ma rog sa ma izbavesc si postind ma stramtorez. Voie buna am, insa de oarecare sila ma impiedic. Catre slavoslovie sunt iubitor de osteneala, dar nu ma sarguiesc catre placerea de Dumnezeu.

Cum voi indrazni sa cer lasare pentru pacatele mele cele mai dinainte, petrecerea mea cea mai dintai nicidecum uitand-o? Sau cum ma voi dezbraca de omul cel vechi care se strica, poftele amagirii celei mai dinainte nelepadandu-le?

Vai mie, cum voi suferi mustrarile lucrurilor mele celor necuvioase si ale gandurilor! Miluieste-ma, Dumnezeule, dupa mare mila Ta si dupa multimea indurarilor Tale! Gura nevrednica striga catre Tine, Stapane, si inima nu curata, si suflet intru pacate intinat.

Auzi-ma pe mine pentru bunatatea Ta si sa nu lepezi cererea mea; ca nu lepezi cererea celor ce se pocaiesc intru adevar. Iar pocainta mea nu este curata, ci stricata. Un ceas ma pocaiesc si doua Te intarat.

Intareste inima mea intru frica Ta, Doamne. Intareste sufletul meu pe piatra pocaintei. Biruiasca bunatatea Ta rautatea cea dintru mine. Biruiasca lumina darului Tau intunericul cel dintru mine. Pleaca-Te, Bunule Doamne, nu pentru dreptatile mele, ca nu am nici o bunatate, ci pentru indurarile Tale si pentru multa si negraita bunatatea Ta.

Ridica de a doua oara madularele mele, pe care le-a frant pacatul si lumineaza inima mea, pe care a intunecat-o pofta cea rea. Izbaveste-ma pe mine de tot lucrul rau, ca nu desavarsit sa ma surpe pe mine impotrivnicul.

Sa nu-ti intorci fata Ta de la mine. Sa nu-mi spui mie: ŤAmin zic tie, nu te stiu pe tine!ť Mantuieste, Doamne, din moarte sufletul necajit, Cela ce ai stapanire peste viata si peste moarte. Caci Tu ai zis, Stapane: ŤCereti si se va da voua!ť

Curata-ma, Doamne, de tot pacatul mai inainte de sfarsit si-mi daruieste mie, Iubitorule de oameni, intru toata viata mea aceasta putina sa izvorasc lacrimi din inima spre curatirea intinaciunilor mele celor sufletesti, ca sa pot plati de aici din cele multe inscrisuri ale mele macar putine invinuiri; si acolo voi fi mantuit prin acoperamantul mainii Tale celei atotputernice, cand va tremura tot sufletul de slava Ta cea infricosatoare.

Asa, Stapane, Fiul lui Dumnezeu, Cel unul nascut, auzi-ma si primeste cererea pacatosului si nevrednicului robului Tau. Pacatos sunt eu, mai mult decat tot omul, in dar mantuieste-ma cu darul Tau, ca milostiv si iubitor de oameni Dumnezeu esti, si Tie slava, si multumita, si inchinaciune iti inaltam: Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin!

[carmina]

"Scopul vietii crestine este dobândirea Duhului Sfânt. Dobândeste pacea launtrica si mii de suflete se vor mântui in jurul tau.
Totul este subordonat agonisirii acestei paci, alipirea de Biserica, adevarata nadejde, îndepartarea de patimi, iertarea greselilor, neosândirea aproapelui, tacerea launtrica.
Nimic nu este mai bun decât acea pace în Hristos. prin care sunt respinse navalirile durerilor celor rele, din vazduhuri si de pe pamânt.
Caci lupta noastra nu este împotriva trupului si a sângelui, ci impotriva începatoriilor, împotriva stâpâniilor, împotriva stapînitorilor intunericului acestui veac, împotriva duhurilor rautatii, care sunt in vazduhuri (Efeseni 6, 12).
Un om intelept îsi indreapta duhul înauntrul sau si îl coboara in inima
sa. Atunci harul lui Dumnezeu îl lumineazâ si el se afla într-o stare de liniste suprapamânteasca, adica, având constiinta împacata, caci el contempla harul Sfântului Duh în interiorul sau, dupa cuvântul lui Dumnezeu: ,,Unde este pace, acolo salaslueste El”.
Cel care merge în pace aduna ca si cu o lingura darurile harului.Când un om dobândeste pacea, atunci poate revarsa si asupra altora lumina sufletului sau…
Domnul nostru Iisus Hristos a lasat aceasta pace ucenicilor Sai înainte de moartea Sa ca pe o comoara nepretuita, zicând: Pacea Mea dau voua, pacea Mea las voua (Ioan 14, 27).
Apostolul vorbete de asemenea despre accasta pace: …si pacea lui Dumnezeu, care cavârseste orice minte, sa pazeasca inimile voasre si cugetele voastre, întru Hristos Iisus (Filipeni 4, 7). Si astfel se cuvine ca noi sa ne îndreptam toate gândurile, dorintele si faptele spre dobândirea pacii lui Dumnezeu, strigând totodata impreuna cu Biserica: Doamne Dumnezeul nostru, pacea Ta da ne-o noua… (Isaia 26, 12)."

http://serafimdesarov.trei.ro/?p=14