Versetul care ne invata sa ne smerim

http://www.plasticsusa.com/ortho/filo_smerenie.html

[windorin]

Intreaga Sfanta Scriptura este "un verset ce ne cere sa ne smerim".

De fiecare data cand omul a inceput un lucru pe cont propriu, a ajuns sa se impotriveasca lui Dumnezeu si a sfarsit rau. Totul ne indeamna spre a iubi fara masura si spre a asculta de Dumnezeu in mod neconditionat.

Biblia este o carte a versetelor dedicate caderilor si intoarcerilor sufletelor la Dumnezeu.

[janina]

Biblia este un studiu greu de aprofundat adevărata smerenie are și dragoste și milostenie ,înțelepciune ,ascultare -acestea ar rebui să meargă înpreună ! pt creștini ,dar este greu mai ales în zioa de astăzi (globalizare secularizare)

[georgeval]

[SIZE=2]Noi suntem chemati la libertate si suntem chemati la smerenie. Apostolul Ioan spune: "Cunoasteti adevarul si adevarul va va face liberi". Hristos spune: "Invatati de la Mine, ca sunt bland si smerit cu inima si veti afla odihna sufletelor voastre ". Din aceasta noi vedem bine ca in Evanghelie smerenia si libertatea, nu doar ca nu se contrazic, ele sunt acelasi lucru, desi libertatea este mai mult decat smerenia.[/SIZE]
[SIZE=2]Noi suntem chemati la libertate prin smerenie. Dar libertatea adevarata nu o vom cunoaste decat dupa ce vom cunoaste smerenia adevarata, dupa ce smerema ne va elibera. Iar libertatea aceasta nu va fi libertatea care sau la care suntem indemnati in strada, ci va fi libertatea cea pe care ne-o da adevarul, Adevarul care este insusi Hristos; libertatea pe care o vom avea in chip si mai desavarsit in ziua cea neinserata a imparatiei Sale.[/SIZE]

[windorin]

Astazi, mai mult ca odinioara, tacerea este una dintre cele mai bune forme de asceza. Iar din tacere se poate naste si smerenia. Smerenia este neraspunderea si neintoarcerea cuvantului. Iar versetul care imi vine in minte este urmatorul:

"Si sculandu-se in mijlocul lor, arhiereul L-a intrebat pe Iisus, zicand: Nu raspunzi nimic la tot ce marturisesc impotriva Ta acestia? Iar El tacea si nu raspundea nimic." Marcu 14, 60-61