Ispita !

[14carol06]

În prealabil postat de cristiboss56

Ispitele sunt ingaduite ca sa se vadeasca patimile ascunse, ca sa fie razboite, si astfel sufletul sa se vindece. Si acestea sunt dovada milei dumnezeiesti. De aceea, lasa-te cu incredere pe tine insuti in mainile lui Dumnezeu si cere ajutorul Lui, incat sa te intareasca in lupta ta. Nadejdea in Dumnezeu nu te duce niciodata in deznadejde. Ispitele aduc smerenia. Dumnezeu stie rabdarea fiecaruia dintre noi si ingaduie ispitele pe masura puterilor noastre. Sa ne ingrijim insa sa fim si noi privighetori şi cu luare aminte, ca sa nu ne ducem noi insine in ispite.

[COLOR=red]Cata dreptate ai!Pentru a infrunta ispitele sunt de parere ca trebuie sa avem rabdare cu noi insine,cu cei apropiati si as mai departe.Iata ca vorba parintelui Cleopa:Rabdare,rabdare...,se adevereste sin cazul acesta! [/COLOR]

[windorin]

Ispita vine din nepurtarea noastra de grija sau din randuiala lui Dumnezeu.

Lipsa dragostei fata de cei apropiati ai nostri ne face sa pierdem rugaciunea.

Nu ne putem ruga cu inima mahnita pe vreun om.

[cristiboss56]

În prealabil postat de windorin

Nu ne putem ruga cu inima mahnita pe vreun om.

Tot de la draci apare gandul necontrolat ce duce la tulburare , la mahnire , si inevitabil la imprastierea mintii , caci el cauta prin ispitirea noastra sa ne aduca in minte pe cei cu care ne-am vrajmasit , si de aceea inima va fi in mahnire , mintea va fi in imprastiere , si toate nevointele noastre vor fi tulburate . Foarte importanta este impacarea cu cei din preajma noastra , caci asa cum la Sfintele Altare nu putem duce darurile noastre pana cand nu ne vom impaca cu cei aflati in vrajba , nici rugaciunea nu este cu rod si bine primita cand inima si mintea este tulburata de tot felul de dispute ce apar cu cei de langa noi . Ispititorul iti va aduce in minte tot timpul si pacatele neandreptate , nespovedite , vrajmasiile si dusmaniile cu cei din jur , si de aceea o curatenie in viata noastra se impune mai mereu . Doamne ajuta !+

[cristiboss56]

Un articol interesant l-am descoperit pe acest site , si sper sa va fie de folos si voua . Doamne ajuta !http://www.crestinortodox.ro/sfaturi...ici-68496.html

[George.m]

Mi-a placut tare mult cand Parintele Arsenie Papacioc, intrebat fiind Ce ne facem cu dracul?, a raspuns printr-o intrebare: Ce ne facem fara dracul?
Ridica ispitele, spunea Sfantul Antonie cel Mare, si nimeni nu este care sa se mantuiasca.

[George.m]

Ar fi bine sa avem constiinta ca, odata cu ispitele, asupra noastra se revarsa harul lui Dumnezeu, cu ajutorul caruia le putem invinge.
Adam, de exemplu, in vremea ispitirii era plin de har. Ispita i-a fost prilej de a conlucra cu Dumnezeu pentru biruirea ei, de a se apropia de Acesta, de a creste spiritual. Iar caderea in pacat a fost dovada refuzului sau de a colabora cu Dumnezeu. In zadar s-a dezvinovatit, pentru ca nu ispita a fost motivul caderii lui, ci uitarea de Dumnezeu.

Daca nu vom face apel la ajutorul lui Hristos in vremea ispitirii noastre, vom fi pierduti; ne vom cufunda in tot felul de pacate.

[George.m]

"Cand voiesti sa pui inceput unei lucrari bune, pregateste-te pentru ispitele ce vor fi aduse asupra ta si sa nu te indoiesti de adevar. Caci e un obicei al vrasmasului ca, atunci cand vede pe cineva incepand cu credinta fierbinte o buna vietuire, sa-i aduca in cale ispite felurite si infricosatoare, ca, venind prin aceasta la frica, sa-si raceasca hotararea lui cea buna si sa nu mai aiba o ravna fierbinte de a se apuca de lucrarea placuta lui Dumnezeu.

Nu pentru ca vrasmasul are o astfel de putere (caci altfel n-ar mai putea nimeni sa faca vreodata binele), ci i se ingaduie de Dumnezeu, cum am invatat din cazul dreptului Iov. Deci tu pregateste-te sa intampini cu barbatie ispitele aduse in calea virtutilor si apoi apuca-te de lucrarea lor. Iar daca nu te pregatesti de mai inainte spre intampinarea ispitelor, retine-te de la lucarea virtutilor" (Sfantul Isaac Sirul).

[George.m]

"Dumnezeu nu vrea ca lucrarea celor sarguinciosi sa fie nechinuita, ci foarte incercata. De aceea ingaduie focul ispitelor si retrage putin harul dat lor de sus si lasa ca pacea gandurilor sa fie tulburata de duhurile rautatii pentru o vreme, ca sa vada aplecarea sufletului, cui se daruieste el mai mult; Lui, Facatorului si Binefactorului lui, sau simtirii lumii si lunecusului in placeri?

Pe urma, sau le da har indoit, celor ce sporesc in dragostea Lui, sau ii biciuieste cu aceste ispite si necazuri pe cei lipsiti de lucruri, pana ce vor castiga neplacerea fata de lucrurile vazute si nestatornice si vor spala prin lacrimi amaraciunea de pe urma placerilor venite de la ele" (Cuviosul Nichita Stithatul, Cele 300 de capete despre faptuire, despre fire si despre cunostinta).

[Mihnea Dragomir]

Noi avem o imagine inversată în privinţa ispitei. Noi credem în secvenţa: "mai întâi ispita, pe urmă păcatul", astfel transformând, în mod eronat, ispita în cauză a păcatului. În realitate, Ispititorul nu este decât complicele nostru. Cauza păcatului suntem noi înşine. Ispita nu vine fără ceva care să o favorizeze. Să ne amintim Păcatul Strămoşesc, paradigmă a oricărui păcat. Dezastrul nu începe odată cu ispitirea Evei de către Şarpe. Dezastrul începe cu o secvenţă mai devreme: Eva se plasează, mai întâi, într-o situaţie periculoasă. La început, o vedem pe Eva singură în faţa pomului interzis. Şarpele vine DUPĂ aceea. Ispita e favorizată mereu de noi: Eva se afla într-un loc în care nu trebuia să se afle. Noi, de câte ori ne plasăm în situaţii periculoase, ca apoi să aruncăm vina pe ecuaţia "păcat = ispită plus slăbiciune", ori chiar, reducând la zero slăbiciunea, pe ecuaţia "păcat = ispită", aşa cum a făcut Eva, care a dat vina pe Şarpe ?

Când întârziem asupra unor situri pe care nici nu ar fi trebuit să le deschidem, suntem asemenea Evei, singură în faţa pomului interzis. Şarpele va veni negreşit, că ăsta e jobul lui. Când venim noaptea acasă, la ore târzii, după un şpriţ prelungit sau o discotecă, suntem asemenea Evei. Când intrăm într-un cazinou, nu, nu ca să jucăm banii copiilor noştri, ci doar ca să ne uităm, suntem asemenea Evei, într-un loc în care nu ar trebui să fim. Când acceptăm invitaţia a doi sau trei eretici de a merge împreună la o "sesiune de studiu biblic", noi neavând suficientă pregătire apologetică şi nefiind de curând întăriţi de Sf Taină care asigură scutul credinţei, suntem asemenea Evei.

Vedeţi, deci, cât de puţin ne-am schimbat !

[cristiboss56]

În prealabil postat de Mihnea Dragomir

Noi avem o imagine inversată în privinţa ispitei. Noi credem în secvenţa: "mai întâi ispita, pe urmă păcatul", astfel transformând, în mod eronat, ispita în cauză a păcatului. În realitate, Ispititorul nu este decât complicele nostru. Cauza păcatului suntem noi înşine. Ispita nu vine fără ceva care să o favorizeze. Să ne amintim Păcatul Strămoşesc, paradigmă a oricărui păcat. Dezastrul nu începe odată cu ispitirea Evei de către Şarpe. Dezastrul începe cu o secvenţă mai devreme: Eva se plasează, mai întâi, într-o situaţie periculoasă. La început, o vedem pe Eva singură în faţa pomului interzis. Şarpele vine DUPĂ aceea. Ispita e favorizată mereu de noi: Eva se afla într-un loc în care nu trebuia să se afle. Noi, de câte ori ne plasăm în situaţii periculoase, ca apoi să aruncăm vina pe ecuaţia "păcat = ispită plus slăbiciune", ori chiar, reducând la zero slăbiciunea, pe ecuaţia "păcat = ispită", aşa cum a făcut Eva, care a dat vina pe Şarpe ?Bun , si ce este de facut ?

Când întârziem asupra unor situri pe care nici nu ar fi trebuit să le deschidem, suntem asemenea Evei, singură în faţa pomului interzis. Şarpele va veni negreşit, că ăsta e jobul lui. Când venim noaptea acasă, la ore târzii, după un şpriţ prelungit sau o discotecă, suntem asemenea Evei. Când intrăm într-un cazinou, nu, nu ca să jucăm banii copiilor noştri, ci doar ca să ne uităm, suntem asemenea Evei, într-un loc în care nu ar trebui să fim. Când acceptăm invitaţia a doi sau trei eretici de a merge împreună la o "sesiune de studiu biblic", noi neavând suficientă pregătire apologetică şi nefiind de curând întăriţi de Sf Taină care asigură scutul credinţei, suntem asemenea Evei.

Vedeţi, deci, cât de puţin ne-am schimbat !

Bun , si ce este de facut ?