Povesti cu talc

[silverstar]

[COLOR=#0000ff]O poveste adevărată[/COLOR]

[SIZE=3][COLOR=black][SIZE=3]În Scoţia trăia un ţăran sărac care se numea Fleming. Într-o zi, aflându-se la lucru pe câmp ca să-şi câştige pâinea, a auzit un strigăt de ajutor, a alergat în direcţia de unde venea şi a dat peste un copilandru care căzuse în cursa unei mlaştini şi începuse să se scufunde. L-a tras afară, l-a spălat şi i-a dat drumul.[/SIZE][/COLOR]
[COLOR=black][SIZE=3]A doua zi s-a pomenit la uşa casei cu un nobil englez.[/SIZE][/COLOR]
[COLOR=black][SIZE=3]– Sunt tatăl copilului pe care l-ai salvat de la moarte şi am venit să te recompensez.[/SIZE][/COLOR]
[COLOR=black][SIZE=3]– Sire, eu nu am făcut-o pentru vreo răsplată şi nici nu am de gând s-o accept. Dumnezeu a vrut ca fiul dumneavoastră să strige, iar eu să fiu aproape.[/SIZE][/COLOR]
[COLOR=black][SIZE=3]– Acesta e băiatul dumitale? a întrebat nobilul, cu ochii pe tinerelul care tocmai îşi făcuse apariţia şi care era cam de aceeaşi vârstă cu copilul său.[/SIZE][/COLOR]
[COLOR=black][SIZE=3]– Da, e fiul meu, a răspuns ţăranul.[/SIZE][/COLOR]
[COLOR=black][SIZE=3]– În cazul acesta, îmi dai voie să-i ofer copilului dumitale nivelul de educaţie pe care i l-aş da fiului meu?[/SIZE][/COLOR]
[SIZE=3][COLOR=black]Ţăranul s-a învoit bucuros, tânărul a făcut studii strălucite, pe care şi le-a desăvârşit la celebra Facultate de Medicină „Holy Cross Hospital” din Londra şi a devenit [/COLOR][COLOR=#800000]savantul Alexander Fleming, cel care a descoperit penicilina şi a fost apoi încununat cu Premiul Nobel.[/COLOR][/SIZE]
[COLOR=black][SIZE=3]Între timp, fiul nobilului s-a îmbolnăvit de o gravă pneumonie şi a scăpat cu viaţă în urma unui tratament cu penicilină. Numele nobilului care l-a întreţinut la studii pe Fleming este Randolph Churchill, iar fiul său, salvat de la moarte prin penicilina lui Fleming, a intrat în istoria glorioasă a Marii Britanii sub numele de Winston Churchill.[/SIZE][/COLOR]

[SIZE=3][COLOR=black]CONCLUZIA: [/COLOR][COLOR=#0000ff]O binefacere, cât de mică, se poate revărsa oricând asupra binefăcătorului, chiar şi aici, pe pământ.[/COLOR][/SIZE]
[/SIZE]

[SIZE=3]

[SIZE=3][COLOR=#800080]http://www.popasduhovnicesc.ro/[/COLOR][/SIZE]

[/SIZE]

[silverstar]

[COLOR=#008000][SIZE=5]Legea proprie

[/SIZE]Gingis Han, imparatul imparatilor, stapanul lumii, a dus razboaie crancene si indelungate. Mereu victorios, stransese averi nemasurate, palate intregi pline cu aur, bijuterii si nestemate, iar imparatia lui se intindea acum catre toate zarile, fara hotare.[/COLOR]

[COLOR=green]Atunci, ca rasplata pentru ca l-au slujit cu credinta in razboaie, Gingis Han a daruit generalilor sai aur, pietre pretioase fara numar a caror splendoare mintea nu o poate cuprinde.[/COLOR]

[COLOR=green]Dar legea proprie (svadharma) a supusilor sai cerea ca ei sa traiasca in pustietatea largii stepe batute de vanturi, in iurte, asemenea inaintasilor lor: razboaiele terminate, Gingis Han insusi, imparatul imparatilor, stapanul lumii, si-a parasit palatele falnice si luxoase si bogatiile sale necuprinse si a plecat in stepa pustie, spre a trai intr-o iurta asa cum ii cerea legea sa proprie.[/COLOR]

[COLOR=green]Si anii au trecut.[/COLOR]

[COLOR=green]Intr-o buna zi, el a vrut insa sa vada ce mai fac vechii sai generali, cu care castigase atatea razboaie.[/COLOR]
[COLOR=green]In straie simple, cu o mica suita de oameni de incredere, a plecat prin stepa.[/COLOR]

[COLOR=green]Ajungand insa in locul unde pe vremuri se ridicau iurtele simple ale generalilor sai, nu si-a putut crede ochilor.[/COLOR]

[COLOR=green]In locul vechilor corturi saracacioase, se ridica acum un intreg oras indestulat din care se auzeau muzica si chiote de petrecareti.[/COLOR]

[COLOR=green]Intrand in oras fara sa starneasca zarva, Gingis Han s-a dus intins catre locul unde era asezata odinioara iurta mai-marelui intre generalii sai. Dar acolo, in locul simplitatii cerute de Legea proprie se lafaia acum cu nerusinare un palat luxos in care chicoteau femeile si din care razbateau sunete de petrecere si cantece de oameni beti.[/COLOR]

[COLOR=green]De manie, Gingis Han si-a tras sabia din teaca, si fara sa se mai uite in jurul sau s-a repezit pe poarta palatului.[/COLOR]

[COLOR=green]Garzile insa, nerecunoscandu-l, au scos armele. Dar Gingis Han, imparatul imparatilor, stapanul lumii, cel neintrecut in manuirea armelor nu putea fi oprit. Sabia lui, care taiase mii de razboinici, a taiat si strajerii care-i barau drumul.[/COLOR]

[COLOR=green]Auzind zarva si lovituri de spada garzile palatului au napadit asupra sa. Dar Gingis Han singur facea cat o suta de mii de osteni, iar cei din suita sa, desi putin numerosi, erau toti alesi unul si unul; asa ca pe somptuoasele scari ale palatului cadeau, unul cate unul, toti cei care li se opuneau.[/COLOR]

[COLOR=green]Nestiind cine face atata zarva, fostul general, altadata falnic, acum imbuibat si cu aburii betiei jucandu-i inaintea ochilor, a iesit manios din sala unde chefuia sa vada cine cuteaza sa-i tulbure petrecerea.[/COLOR]

[COLOR=green]Vazandu-l, Gingis Han a intins sabia spre el, repezindu-se sa-l ucida; din soldat de temut, fostul sau general se transformase acum intr-un burtos buhait la chip si imbatranit de chiolhanuri si femeiusti.[/COLOR]

[COLOR=green]Recunoscandu-si Stapanul, generalul a aruncat sabia si apoi s-a aruncat pe sine la picioarele imparatului sau implorand iertare.[/COLOR]

[COLOR=green]Gingis Han i-a crutat viata, poruncind ca intregul oras, care-i facuse supusii, nevrednici, sa fie daramat, piatra cu piatra. [/COLOR]

[COLOR=green]Generalul i-a implinit porunca si, schimbandu-si viata, si-a regasit legea proprie.[/COLOR]

[COLOR=green]Si, cand totul s-a sfarsit, Gingis Han a plecat pe neasteptate, fara zarva, intovarasit numai de mica sa garda de incredere, precum venise.[/COLOR]

[COLOR=green]Imparatul imparatilor, stapanul lumii, s-a retras in iurta sa prapadita si saraca, pierduta intr-un colt nestiut al marii stepe strabatute de vanturi.[/COLOR]

[silverstar]

[COLOR=green]Rugaciunea... [/COLOR]


[COLOR=green]Intr-o zi, s-au intalnit intr-o biblioteca trei crestini. Patrunsi de frumusetea cartilor pe care le citeau, nici nu au observat cand s-a facut seara. [/COLOR]

[COLOR=green]Cand doar ei mai ramasesera in biblioteca, au inceput sa discute aprins despre ceea ce citisera peste zi. Deodata, lumina s-a stins si au ramas cufundati in intuneric. Unul dintre ei zise: [/COLOR]

[COLOR=green]- Hai sa ne rugam. Sa spunem fiecare "Tatal nostru" si poate Dumnezeu se va indura de cel care se roaga mai frumos si lumina se va aprinde. [/COLOR]

[COLOR=green]Ceilalti doi au fost imediat de acord. [/COLOR]

[COLOR=green]Primul a inceput sa se roage. Ruga sa a fost atat de frumos spusa, dar camera a ramas in continuare in intuneric. [/COLOR]

[COLOR=green]Atunci, s-a rugat si al doilea. Rugaciunea lui nu putea sa nu te impresioneze. Cuvintele veneau din suflet, spuse cu multa evlavie, dar lumina a ramas tot stinsa. [/COLOR]

[COLOR=green]In sfarsit, a inceput si cel de-al treilea sa-si spuna rugaciunea. Doar ca, in timp ce rostea cuvintele cu smerenie, linistit si cu grija, s-a ridicat de la masa unde se aflau cu totii, a plecat incet, pe bajbaite spre intrare, a gasit tabloul electric, a schimbat siguranta si s-a intors. [/COLOR]

[COLOR=green]In timp ce el isi incheia rugaciunea, spunand "Amin!", intreaga incapere fu inundata de lumina. Apropiindu-se de prietenii sai, nedumeriti, le spuse, aratandu-le Biblia de pe masa: [/COLOR]

[COLOR=green]- Mai devreme, citeam din Sfanta Scriptura. Cand s-a stins lumina, eram tocmai la versetul care spune: "Mantuirea si rugaciunea nu stau in vorbe." [/COLOR]

[COLOR=green]Nu se poate rugăciune fără acţiune.[/COLOR]

[silverstar]

[COLOR=#008000]Lista de cumparaturi

Louise Redden, o femeie imbracata saracacios, cu o privire de om invins, a intrat intr-o zi intr-o bacanie. S-a apropiat de stapanul magazinului intr-un mod foarte umil si l-a intrebat daca nu ar putea sa-i dea si ei pe datorie cateva alimente.

I-a explicat cu glas usor ca sotul ei era foarte bolnav si ca nu putea munci, si ca aveau si sapte copii, care trebuiau hraniti.
John Longhouse, bacanul, a privit-o de sus si i-a cerut sa paraseasca imediat magazinul sau.
[/COLOR]
[COLOR=green]Avand insa in gand nevoile familiei sale, femeia i-a mai spus: [/COLOR]
[COLOR=green]- Va rog, domnule, o sa va aduc banii inapoi de indata ce voi putea.
John insa ii spuse ca nu-i poate da pe datorie, pentru ca nu are credit deschis la magazinul sau.
[/COLOR]
[COLOR=green]Langa tejghea se mai afla inca un client, care a auzit discutia dintre cei doi. Clientul facu cativa pasi inainte si ii spuse bacanului ca o sa acopere el costurile pentru orice are aceasta femeie nevoie pentru familia sa.
Bacanul raspunse parca in sila: [/COLOR]

[COLOR=green]- Ai o lista cu cumparaturile de care ai nevoie?
Louise a raspuns: [/COLOR]
[COLOR=green]- Da, domnule.
- Ok, spuse bacanul, atunci pune-o pe cantar si eu o sa-ti dau marfa de aceeasi greutate cu lista dumitale.
[/COLOR]
[COLOR=green]Louise, ezitand o clipa, cu privirea in jos, baga mana in geanta si scoase o bucatica de hartie pe care scrise ceva in graba. Apoi puse cu grija biletelul pe cantar, cu privirea tot aplecata.
[/COLOR]
[COLOR=green]Ochii bacanului si ai celuilalt client priveau plini de uimire cum cantarul statea inclinat in partea cu hartia. Bacanul, privind la cantar, s-a intors usor catre client si ii spuse mormaind: [/COLOR]
[COLOR=green]- Nu-mi vine sa cred!
[/COLOR]
[COLOR=green]Clientul a zambit, iar bacanul a inceput sa tot puna pe cantar alimente. Cantarul tot nu se echilibra, asa incat acesta tot punea pe el alimente, din ce in ce mai multe, pana cand pe cantar nu a mai incaput nimic. Bacanul sedea privind cu dezgust. In fine, smulse bucatica de hartie de pe cantar, si o privi cu mare uimire.
[/COLOR]
[COLOR=green]Nu era vorba de o lista de cumparaturi, ci era o rugaciune, care spunea asa:
[/COLOR]
[COLOR=green]"Iubite Doamne, Tu imi cunosti nevoile, asa ca eu le pun in mainile Tale."
[/COLOR]
[COLOR=green]Bacanul ii dadu femeii alimentele si privea in continuare tacut, inmarmurit. Louise ii multumi si pleca din magazin. Celalat client ii dadu bacanului o hartie de 50 de dolari si ii spuse: [/COLOR]
[COLOR=green]- A meritat toti banii!
[/COLOR]
[COLOR=green]Numai Dumnezeu stie ce greutate are o rugaciune.[/COLOR]

[silverstar]

[COLOR=#008000]Ecoul vietii

[/COLOR]

[COLOR=#008000]Aflandu-se in excursie pe munte, o tanara familie a poposit intr-o cabana de la marginea unei vai. Baiatul cel mic, suparat pe fratele sau, s-a dus in spatele cabanei si a strigat de ciuda: "Te urasc!" Dar, imediat, un glas puternic i-a raspuns: "Te urasc, te urasc ...!". [/COLOR]


[COLOR=green]Speriat, copilul a alergat in casa si i-a povestit tatalui toata patania, spunandu-i ca, afara, cineva striga la el ca-l uraste. Au mers impreuna la locul cu pricina, unde tatal i-a spus fiului sau: [/COLOR]
[COLOR=green]- Aici erai cand ai auzit ca cineva te uraste ? [/COLOR]


[COLOR=green]- Da! [/COLOR]
[COLOR=green]- Ia spune-i ca-l iubesti! [/COLOR]
[COLOR=green]- Te iubesc! - a strigat copilul si, de indata, vaile i-au raspuns: "Te iubesc, te iubesc! ..." [/COLOR]


[COLOR=green]- Tine minte, i-a mai zis tatal, asa este si in viata: daca esti om rau, numai rautate vei intalni, dar daca esti om bun si te porti frumos cu ceilalti, atunci doar dragoste vei gasi, la tot pasul. Si, chiar daca nu vei fi iubit totdeauna de catre oameni, in schimb dragostea Domnului va fi mereu cu tine. Sa nu uiti asta![/COLOR]

[silverstar]

[COLOR=#008000]Dumnezeu vede tot...

Era odata un om naravit la furat. Si macar de-ar fi fost sarac... Dar de unde! Era bun gospodar, cu nevasta credincioasa si copii cuminti, cu pamant si acareturi, cu cai, cu vaci si cu oi, dar asa fusese el crescut rau de parintii lui, ca nu era satul pana ce nu manca din ceva furat! Femeia lui de multe ori il dojenea, sfatuindu-l si rugandu-se de dansul sa se lase de un asemenea narav, dar el raspundea mereu:
[/COLOR]
[COLOR=green]- Femeie, nu-ntelegi ca eu nu pot altfel?! Pana n-oi lua ceva de la unul sau de la altul, nu-mi tihneste si pace!
[/COLOR]
[COLOR=green]Odata, prin luna lui iulie, intorcandu-se din tarina intr-o noapte cu luna plina si vazand lanurile imbelsugate ale altora, indata se gandi: "Ce-ar fi sa-mi aduc eu acasa o caruta din minunatia asta de grau!". [/COLOR]

[COLOR=green]Si iata ca se duse iute, pregati caruta si caii, si in toiul noptii, cand doarme si pasarea, cum zic taranii, pleca la furat, luand cu el si o copilita de-a lui, de vreo 4-5 anisori, careia ii placea nevoie mare sa mearga cu tata-sau in caruta.
[/COLOR]
[COLOR=green]Ajunsi la lanuri, copila ramase in caruta, iar omul nostru prinse a se furisa, privind in toate partile (caci se vedea ca ziua) cand la stanga, cand la dreapta, cand inainte, cand inapoi... In mintea ei necoapta, dar curata, copila se tot minuna de ce se uita tata-sau in toate partile, numai intr-una nu... Omul, dupa ce s-a incredintat ca nu-l vede nimeni, inhata cativa snopi si veni cu ei la caruta.
[/COLOR]
[COLOR=green]- Tataica, matale ai uitat ceva! - zise deodata copila, aproape speriindu-l.
- Draga tatii, dar ce-am uitat?!
- Mata ai uitat ceva... In toate partile te-ai uitat, dar ai uitat sa te uiti si in sus...
[/COLOR]
[COLOR=green]Ea nu se gandise sa-si dojeneasca parintele, caci nici nu pricepea bine ce facea acesta, dar asa se socotise cu capsorul ei, ca daca tot s-a uitat in toate celelalte parti, ar fi fost bine sa se uite si in sus...
[/COLOR]
[COLOR=green]Iar cuvintele nevinovate ale copilei asa-l cutremurara pe om, trezind in el frica de Dumnezeu, ca s-a si dus de a pus snopii la loc, intorcandu-se acasa mai cait si mai rusinat ca niciodata. [/COLOR]

[COLOR=green]Femeia, cand l-a vazut cu caruta goala, a crezut ca l-or fi prins la furat, dar el i-a povestit totul de-a fir a par, ca daca se uita mai intai in sus, nu mai era nevoie sa se mai uite in celelalte parti, ca de ochiul lui Dumnezeu nimeni nu se poate pazi![/COLOR]

[Maria-Raluca]

"Copil fiind, imi petreceam verile la tara, la bunici. Iar casa bunicilor, batraneasca si mica, era pentru mine cea mai primitoare si incapatoare casa din lume, caci aici se gaseau laolalta toate bucuriile copilariei: linistea si intelegerea dintre bunici, curatenia si ordinea din casa lor unde nici macar timpul nu se grabea, jucariile cele mai fantastice incropite din cateva nimicuri, mirosul imbietor al bucatelor gatite de bunica, mii si mii de mici bucurii care impreuna formeaza cea mai mare si mai intensa bucurie- copilaria. De fiecare data cand ploua, ne strangeam nepoteii in jurul bunicului si il rugam sa ne spuna o poveste, ori sa ne istoriseasca o intamplare de pe front...
Insa cel mai frumos lucru pe care bunicul ni l-a povestit a fost intr-o dupa-amiaza cand...
<<-Bunicule, ne mai spui o poveste? Te rugam frumos, haide!
-Daca ma rugati, fie. Va las pe voi sa alegeti: va spun Povestea printului neinvins, sau Legenda codrilor fara sfarsit, ori, daca vreti, va povestesc ce mi s-a intamplat cand m-a chemat Dumnezeu sa ma intalnesc cu El!
-Cum, bunicule, te-a chemat Dumnezeu? Cand? Si ce s-a intamplat? Hai, spune-ne, te rugam!
-Ei, mai usor, nazdravanilor, ca va spun tot, dar s-o luam cu binisorul si de la-nceput. Odata, cand eram mai tanar, am visat intr-o noapte ca stateam singur in fata casei si deodata o voce puternica m-a strigat. Ma uit in josul ulitei, nimeni, ma uit in susul ei, nici tipenie. Glasul acela puternic m-a strigat iar, si abia atunci am inteles ca vocea venea de sus, din cer. Era glasul lui Dumnezeu. Mi-a spus sa ma pregatesc pentru a doua zi si sa vin sa ma intalnesc cu El, caci ma asteapta.
-Unde, bunicule?
-Nu a mai apucat sa-mi spuna, ca de atata emotie si nerabdare m-am trezit din somn si visul s-a spulberat. Dar simteam ca nu e un vis oarecare, ci unul important pe care trebuia sa-l urmez. Asa ca dimineata m-am pregatit cum se cuvine pentru o asemenea intalnire: m-am spalat, mi-am facut rugaciunea si mi-am pus hainele cele mai bune. Dar cand am ajuns la poarta, incotro s-o iau? Oare unde ma astepta Dumnezeu? <Evident ca la Biserica satului!> mi-am zis si am grabit pasii intr-acolo. Nu era nici duminica, nici vreo sarbatoare mai importanta, asa ca Biserica era zavorata. M-am asezat cuminte pe o bancuta din fata sfantului lacas si am asteptat cu rabdare. <Cu siguranta ca am ajuns mai devreme> mi-am spus. Asa ca m-am hotarat sa astept cat va fi nevoie. <Mai bine ca am ajuns eu inainte, caci nu s-ar cadea ca Domnul Dumnezeul meu sa vina primul si sa astepte un pacatos ca mine.> Si cum stateam asa si ma gandeam la cat de norocos sunt sa fiu chemat chiar de Dumnezeu, aud deodata in spatele meu un planset de copil. Ma intorc si, ce sa vezi!, un baiat de prin sat, inalt de-o schioapa, dar neastamparat ca frunza plopului, venea pe drum cu un genunchi zdrelit si oracaia cat il tinea gura de ziceai ca-i sfarsitul lumii.
-Ce-ai patit, mai prichindocea?
-Aoleu, nene, incepu el printre lacrimi si suspine, am alergat la vale si nu stiu cum, da` m-am impiedicat si uite ce rana am la picior si aoleu, ce ma mai doare...!
- Stai, mai viteazule, ca nu mori tu dintr-atata!
Si l-am luat cu vorba buna, am scos apa de la fantana din curtea Bisericii, i-am spalat rana si i-am legat bine piciorul cu batista alba si curata pe care o aveam la mine. Prichindelul s-a inveselit, mi-a multumit, si a zbughit-o apoi la joaca de-i sfaraiau calcaiele. M-am intors pe bancuta si m-am asezat linistit, sa-L astept pe Dumnezeu, caci onoare mai mare ca asta nici ca se poate. Cum stateam eu asa, iaca trece pe drum parintele si, vazandu-ma in curtea Bisericii, imi striga:
-Tii, ce bine s-a nimerit sa vii tocmai azi, ca tare nevoie mai aveam de ajutorul dumitale.
-Cu placere, parinte, dar la ce?
-Pai, uite care e necazul: usa mare a Bisericii s-a subrezit si abia o mai pot deschide cand vin oamenii la slujba, mi-e si frica sa nu vina odata gramada peste lume. De mult voiam eu sa o repar si tare bine mi-ar prinde ajutorul dumitale, caci te stiu om harnic si priceput.
-Si uite-asa, din vorba-n vorba, ne apucaram de treaba. Mai cu priceperea noastra, mai cu mila Domnului, am vazut treaba sfarsita cu bine. Ti-era mai mare dragul sa deschizi acum usa mare a Bisericii si sa-i treci pragul. Asa ca am inceput sa facem si curat in biserica, sa fie totul primenit si primitor. Am batut bine covoarele, am facut curat in sfantul altar si, in cateva ceasul, ti-era mai mare dragul sa treci pragul sfintei noastre Biserici. Parintele mi-a multumit, a inchis sfantul lacas si a plecat.
Trecuse deja de miezul zilei si dupa atata vreme si mai ales, dupa atata munca, ma cam razbise foamea. Am dat o fuga pana acasa si mi-am luat in graba cate ceva de-ale gurii: o paine proaspata, o bucata de branza buna si cateva mere si m-am grabit sa ma intorc in curtea Bisericii, caci Dumnezeu putea aparea oricand.
M-am asezat pe bancuta sa mananc, dar chiar atunci am zarit pe drum un calator ostenit. L-am intrebat de vrea sa isi traga sufletul o clipa langa mine si l-am invitat la masa. Omul mi-a multumit din suflet, caci caldura zilei si praful drumului il istovisera. A mancat cu placere si la plecare mi-a multumit frumos.
Iar stateam singur pe bancuta de lemn si asteptam. Incepea sa se insereze si, marturisesc, m-am cam speriat, caci nu intelegeam de ce intarzie atata Bunul Dumnezeu, caci El ma chemase la intalnire. Mi-ar fi fost drag sa ma vada Domnul asa cum venisem eu dimineata, vesel si cu hainele curate. Acum eram obosit si hainele mele se facusera totuna dupa curatenia din Biserica. Nici macar batista n-o mai aveam sa-mi sterg sudoarea de pe frunte...
Se intunecase de-a binelea cand, cu parere de rau, m-am hotarat sa ma intorc acasa, unde m-am culcat. Eram atat de trist...Dar, dragii mei, ce credeti ca s-a intamplat: am avut iarasi acelasi vis, in care Bunul Dumnezeu imi spunea ca ma mai asteapta si altadata sa ma intalnesc cu El.
<Pai, Doamne-am spus eu cu tristete in glas- eu Te-am asteptat si astazi intreaga zi si nu ai venit.>
Dar ce credeti ca mi-a raspuns Dumnezeu:<Cum sa nu vin tocmai Eu la intalnire. Ne-am intalnit azi de trei ori: mai intai am fost ranit, si tu M-ai ingrijit si Mi-ai redat zambetul. Apoi am fost murdar, iar tu M-ai primenit, reparand si facan curat cu mult drag in fiecare coltisor di casa Mea, iar a treia oara eram flamand si M-ai hranit, poftindu-Ma la masa cu tine si impartind cu Mine tot ce aveai. Vezi, Eu vin intotdeauna la intalnire si Ma bucur nespus ca tu M-ai steptat si ca, iata, M-ai gasit!>
Uite-asa s-a intamplat, dragii mei, si incepand de atunci, am cautat sa ma intalnesc mereu cu Dumnezeu, in tot ce faceam, in orice lucru important sau marunt, facandu-le pe toate cu mult drag si intelegere, cu rabdare si bunatate. La orice pas in viata poti face ceva bine sau ceva rau, dar daca alegi calea cea buna in viata, Dumnezeu este cu tine. Asa ca aveti grija, caci Dumnezeu va asteapta in fiecare zi la intalnirea cu El. Chiar si copiii ca voi, cat ar fi de mici, pot face mult bine: sa nu minta, sa ii ajute pe perinti cum pot, sa nu se certe, sa invete bine si sa se roage, iar sufletul lor se va umple de bucurie si dragoste. Eu unul asa am trait toata viata mea, cautand sa ma intalnesc in fiecare zi cu Dumnezeu, si asa sa faceti si voi, dragii bunicului!>>
Au trecut multi ani de atunci dar povestea bunicului o pastrez si acum in mintea mea, iar cand cineva imi cere ajutorul, incerc sa fiu si eu asemenea bunicului meu, sa fac totul cu bucurie si rabdare, caci nu se stie niciodata cand si unde ma intalnesc si eu cu Bunul Dumnezeu.


<Leon Magdan>

[ionelaz]

În prealabil postat de Maria-Raluca

"Dar ce credeti ca mi-a raspuns Dumnezeu:<Cum sa nu vin tocmai Eu la intalnire. Ne-am intalnit azi de trei ori: mai intai am fost ranit, si tu M-ai ingrijit si Mi-ai redat zambetul. Apoi am fost murdar, iar tu M-ai primenit, reparand si facan curat cu mult drag in fiecare coltisor di casa Mea, iar a treia oara eram flamand si M-ai hranit, poftindu-Ma la masa cu tine si impartind cu Mine tot ce aveai. Vezi, Eu vin intotdeauna la intalnire si Ma bucur nespus ca tu M-ai steptat si ca, iata, M-ai gasit!>
Uite-asa s-a intamplat, dragii mei, si incepand de atunci, am cautat sa ma intalnesc mereu cu Dumnezeu, in tot ce faceam, in orice lucru important sau marunt, facandu-le pe toate cu mult drag si intelegere, cu rabdare si bunatate. La orice pas in viata poti face ceva bine sau ceva rau, dar daca alegi calea cea buna in viata, Dumnezeu este cu tine. Asa ca aveti grija, caci Dumnezeu va asteapta in fiecare zi la intalnirea cu El. Chiar si copiii ca voi, cat ar fi de mici, pot face mult bine: sa nu minta, sa ii ajute pe perinti cum pot, sa nu se certe, sa invete bine si sa se roage, iar sufletul lor se va umple de bucurie si dragoste. Eu unul asa am trait toata viata mea, cautand sa ma intalnesc in fiecare zi cu Dumnezeu, si asa sa faceti si voi, dragii bunicului!>>

<Leon Magdan>

Minunata povestire,Dumnezeu sa te binecuvinteze si sa ne ajute sa facem intocmai ca bunicul din poveste!

[silverstar]

[COLOR=green][SIZE=3]Dragostea calugarului[/SIZE]

Pe un drum, un caine a sarit la un om si a inceput sa-l latre. Omul a pus imediat mana pe o piatra si a aruncat dupa animal. Cainele s-a ferit si, ce sa vezi ? a sarit mai tare la om, gata-gata sa-l muste. Speriat rau, omul a mai apucat doar sa intre intr-o curte si sa tranteasca poarta. Acum statea acolo, in timp ce cainele urla de mama focului dincolo de gard.
[/COLOR]
[COLOR=green]Chiar in acel timp, a trecut pe strada si un calugar. Vazandu-l, cainele a sarit la parinte, latrand si aratandu-si coltii. Linistit, calugarul a scos o bucata de paine din traista si i-a intins-o catelului. Imediat, acesta a incetat sa latre, s-a apropiat usor-usor si, dandu-si seama de bunatatea omului, a luat bucatica de paine chiar din mana acestuia si a inceput sa o manance de zor. Apoi s-a asezat langa calugar, dand din coada.
[/COLOR]
[COLOR=green]- Vezi, omule - i-a spus parintele celui din spatele gardului - bunatatea naste intotdeauna bunatate. Daca tu ai fost rau cu cainele, cum ai fi vrut sa fie el cu tine? Hai, vino si mangaie-l! Sa nu mai faci niciodata un rau, acolo unde poti face bine. Si crede-ma, oriunde si oricand poti face numai bine. De tine depinde!

"Dragostea este bucuria de a darui altora bucurii."[/COLOR]

[silverstar]

[COLOR=#008000]O iubire nemuritoare

Intr-o dimineata am fost martora unei iubiri extraordinare, in ciuda faptului ca in locul in care ma aflam -- un sanatoriu de batrani -- nu te lasa sa crezi ca mai exista asa ceva. La vremea respectiva, tatal meu impartea camera cu alti trei barbati in varsta. Nu era o situatie prea placuta, dar nu am avut de ales.

Cu cateva zile inainte de vizita mea la sanatoriu a mai fost internat un cuplu de batrani. Pentru ca nu le puteau oferi o camera cu un pat dublu, personalul sanatoriului a fost obligat sa SEPARE cuplul. Batranului (pe care-l vom numi domnul WEST) i-a fost rezervat un pat langa tata, iar sotia lui doamna West -- avea sa imparta camera cu alte doua doamne mai in varsta.
[/COLOR]
[COLOR=green]Cand m-am dus sa-l vad pe tata in dimineata aceea, l-am cunoscut pe domnul West. Trei surori medicale stateau in jurul lui. El nu mancase nimic de cateva zile bune... adica de cand a fost internat. Imi dadeam seama dupa chipul ingrijorat al asistentelor ca isi faceau probleme pentru el. In timp ce o asistenta incerca sa-l convinga sa manance cateva linguri... de mancare, o alta asistenta se lupta cu el sa-l determine sa bea un milkshake. Cea de-a treia statea langa el cu un pahar de apa in mana. Domnul West refuza insa sa manance si sa bea ceva.
[/COLOR]
[COLOR=green]- Sa incercam cu asta! spuse o asistenta.
Ea scoase o acadea si i-o oferi domnului West. O refuza insa si pe aceasta.
Nu dorea sub nici o forma sa asculte glasul ratiunii. In cele din urma rosti numele iubitei lui sotii, care se afla intr-o camera pe acelasi palier.
- Aduceti-o pe doamna West spuse asistenta. Poate ca domnul West va manca de dragul ei.
[/COLOR]
[COLOR=green]Dupa cateva minute, in camera intra, intr-un scaun cu rotile, o doamna cu un chip blajin. Acadeaua ajunse la ea si o aducea acum ca pe un trofeu. Zambetul ei era contagios, caci - atunci cand o vazu - fata domnului West se lumina dintr-o data. Simteam ca prezenta mea ar fi putut sa-i deranjeze dar, nu-mi puteam dezlipi ochii de la cuplul acela extraordinar... [/COLOR]

[COLOR=green]Isi tradau dragostea pe care si-o purtau, prin fiecare gest sau vorba pe care si-o spuneau, prin felul in care doamna West, ii mangaia mana sotului ei si ii atingea fruntea sau prin fiecare privire pe care si-o daruiau.
[/COLOR]
[COLOR=green]Cu o voce domoala, l-a convins in cele din urma pe domnul West sa manance. Spre surprinderea auditoriului lor, domnul West se delecta in final cu acadeaua, bucurandu-se in acelasi timp de prezenta sotiei sale. [/COLOR]

[COLOR=green]In timp ce asistentele ii dadeau sa manance, el isi invaluia iubita intr-un zambet generos. Doamna West incepu apoi sa fredoneze o melodie. Chipul lui la inceput atat de grav, deveni incetul cu incetul, expresia seninatatii absolute.
[/COLOR]
[COLOR=green]Ochii mi se umplura de lacrimi. Asistenta trase o perdea in jurul lor pentru a le oferi cat mai multa intimitate. Am descoperit atunci ca dragostea nu este numai apanajul tineretii. Ea poate dainui o viata intreaga...
[/COLOR]
[COLOR=green]Astazi domnul si doamna West se afla intr-un loc unde nu exista nici reguli, nici sanatorii si nici scaune cu rotile. Nu mai exista nici pereti care sa-i desparta, si nici motive pentru lacrimi nu mai au. Sunt convinsa ca iubirea sotilor West a trecut barierele sentintei... "pana cand moartea ne va desparti", dainuind acum pe veci.
[/COLOR]
[COLOR=green]Caci am vazut atunci in ochii lor nu numai o iubire nemuritoare ci si o clipa de eternitate...
[/COLOR]
[COLOR=green]Nancy B.Gibbs[/COLOR]