Povesti de iubire

[ory]

Sa vorbim de iubire,uite,este 1 noaptea si eu ascult Celine Dion si-mi aminteste de vremuri de mult apuse,vremuri care-mi tresaltau sufletul pana la ultima vibratie a Universului,imi innecau fiinta de atata simtire,o induceau in cele mai pagane cotlaone indoctrinand-o cu satisfactia renasterii.Si astfel toate se duc si vin,si lasa-n urma lor amintirea,iar inainte,speranta ca amintirii ai va fi iertata intensitatea.Cum spunea Cioran;"daca as plange mi-e teama ca lacrimile ar inunda aceasta lume asa cum focul din sufletul meu ar incendia-o..."Iubirea-cel mai de temut sentiment pamantesc,duhul careia face cele mai mari ravagii printre nimicnicia omeneasca,ca un tsunami care apare instantaneu.Uneori ma-ntreb,cum de i-a fost dat omului,acestei fiinte atat de plapande si nesigure,un dar atat de imens,atat de greoi de perceput cu mintea si sufletul unui trup definit ca o calauza trecatoare...mult prea trecatoare.Nu mi-am dat raspuns,n-am reusit,am reusit insa,prin iubire sa-mi cunosc neputinta si maretia laolalta,ca un ghetar in mijlocul oceanului.Si inima,bat-o vina!,bate in cadenta atator sentimente controversate si oboseste,si tresalta-n palpitatiile unor dorinte efemere,apoi se odihneste rapusa de resemnarea unei lumi mult prea potrivnice.
Nu,nu am baut nimic "energizant",doar suc de portocale(100%,muzica si mult dor,un coctail de nostalgie nocturna,"si-atata tot din ce-a putut sa fie....."
Somn usor ingerasi,pentru ca nu puteti fi decat niste ingerasi care se bucura de cuvantul lui Dumnezeu,iar atunci cand cineva greseste,sau pare nebun,sa va ganditi:poate nu e decat un om asuprit de iubire,fiindca iubirea are si determina tare multe lucruri.Vorbesc de iubirea aceia care nu lasa sufletul sa-mbatraneasca niciodata,ca-ntr-un lagar de o ireversibila visare. OYASUMINASAI!

[ory]

"Dragostea ai face pe oameni frumosi!"(maxima japoneza)

[nicola06]

Eu cred ca ar fi totusi bine sa cauti un duhovnic cu multa dragoste sa faca o rugaciune pentru voi ca are mare putere rugaciune unui astfel de duhovnic.
Daca esti din Bucuresti eu ti-l recomand pe parintele Irineu de la M-rea Antim
Sau pe parintele Arsenie Muscalu de la Patriarhie sau pe parintele Macarie de la M-rea Pasarea la o "palma" de Bucuresti.
Dac esti din moldova acolo sunt destui
Totodata rog pe forumisti sa faca si ei o rugaciune pentru voi.
Doamne ajuta![/quote]

Duhovnicul meu mi-a zis sa-mi vad de viata mea.. de studiile mele in special... ca daca are facut farmece nu isi revine el asa repede.. si o sa-mi gaseasca DUmnezeu un bun crestin...
Am fost la manastiri, eu sunt din Moldova :)... la Petru Voda, Schitu Putnei si la altele.. ca suntem bogati in manastiri... impreuna cu mama lui si am dat pomelnice. cum cum o vrea bunul Dumnezeu, El stie mai bine ce e de folos pentru noi, si cand e timpul ne raspunde la rugaciuni.
Dumnezeu sa-ti rasplateasca, tie si celor care au rugat lui Dumnezeu pentru noi. Sincer ma bucur, si parca mai iau puteri cand vad pe cei din jur ca nu sunt indiferenti la necazurile mele si sunt alaturi de mine. Iti multumesc din suflet !
Doamne ajuta!

[ory]

De ce iubim?,si cand iubim,ce iubim?...Iubim placerea ce ne-o provoaca atingerea de persoana care pretindem ca ne atrage,iubim binele si frumosul care ni se-ntampla atunci cand ne simtim atasati de cineva,maretia de simtiri si cugete care ne invadeaza fiinta ca un drog.Deci pana la urma,ce iubim?...pe noi insine?Si da si nu,pentru ca in detrimentul acestui sentiment egoist de implinirea propriei placeri,ne-a fost data,cu aceiasi intensitate si satisfactia si capacitatea de-a darui,ca un altruism subconstient.

[Laurentiu]

În prealabil postat de ory

Este frumos ca te-ai gandit sa initiezi un astfel de topic,frumos si delicat,dar este si pacat ca nu ai avut o relatie cu iubirea ta cea dintai,sa-i fi atins cat de putin acel suflet nobil pe care doar l-ai perceput.Sau poate ca nu ai vrut decat sa ramana o adiere gingasa de care sa-ti amintesti si sa-ti aline sufletul in viitor,in momente de o liniste confidenta.Cu siguranta,fiecare om,fiecare suflet pastreaza in el o iubire si-i confera energia de neimaginat pe care o poate degaja fiinta umana.
Pentru mine,nu pot spune ca prima dragoste este neaparat si cea adevarata,de fapt dragostea este dragoste,nu este adevarata sau falsa,ci doar dragoste cu toate principiile sau lipsa ei de principii.Dragostea asa zisa falsa,nu este decat o pasiune trecatoare care izvoraste dintr-un amalgam de simtiri vremelnice,bazate mai mult pe fizic,si deci,pe procesele chimice care au loc in oameni la un moment dat.Personal,am iubit de mai multe ori,de fiecare data cu o anumita intensitate,mai mare sau mai mica,dar intotdeauna am oferit cat am putut eu,uneori m-am intrebat,chiar,care o fi cea adevarata si-am avut tendinta sa o numesc pe cea care mi-a provocat cea mai multa durere,infinita durere.Dar nu este asa,ea nu a fost decat mai controversata,si din anumite motive reale,devenita intangibila.....de fapt,dragostea nu poate fi intangibila atata timp cat ea exista in interiorul nostru,ca un vis pe care nu ni-l poate lua nimeni.In mod firesc,in dragoste nu ar trebui sa existe obstacole de nepatruns,pentru ca iubirea in sine sfideaza orice lege,si totusi exista aceste baricade care nu pot fi darmate pentru ca in viata exista in mod cert lucruri permise si lucruri nepermise,exista legi scrise si nescrise dupa care ne ghidam pentru un echilibru viabil si-o randuiala sociala decenta.In realitate,daca am ceda la fiecare instinct de iubire care poate sa existe in decursul unei vieti,uneori si fara rationament,ar iesi un haos.Din punctul meu de vedere,adevarata iubire se naste in timp,prin cunoasterea persoanei putin cate putin,in diferite circumstante,construind caramida pe caramida,din fapte si simtiri,templul unei iubiri pe care nici o furtuna sa nu fie capabila sa-l darame."Oamenii iubesc atat cat simt,dar mai ales cat gandesc",foarte bine spus,pentru ca totul,absolut totul in viata se rezuma la modalitatea proprie de abordare a lucrurilor inconjuratoare,la mentalitatea proprie,bine-nteles si prin prisma unor factori importanti cu care ne-am format;educatia,zestrea genetica si mediul inconjurator.
Am iubit mai mult decat am crezut ca poate fi capabil un suflet sa simta,dar privind in urma consider ca intr-o oarecare masura a fost risipa de energie,datorita imaturitatii si neinfranarii am pierdut multa energie de care acum as fi avut mult mai multa nevoie.Poate o sa ma condamnati,fiindca iubirea in estenta ei este un izvor de simtiri contradictorii,irationale si marete,un izvor care se vrea absorbit pe indelete de sufletul uman,un izvor care detine magia unor trairi incontestabil de frumoase,dar si unul care-si cere tributul pe masura,tributul durerii nemarginite.Despre iubire se poate vorbi la infinit si tot nu am putea-o defini,si totusi o mare iubire il face pe om sa-si aminteasca ca a trecut prin viata...fara regret.

Nu am vrut sa ramana doar o adiere gingasa
Eram indragostit de ea dar totodata simteam ca nu-mi apartine
In plus familiile noastre erau foarte diferite ea facea parte dintr-o altfel de familie si nici nu vroiam sa o fac sa sufere pentru ca familia mea au existat mereu probleme intr-un fel nu vroiam sa i-a parte la cele ce se petreceau in viata mea .
Daca gasesti o floare si nu o poti uda las-o altcuiva ce are posibilitatea sa o ude
O floare daca nu o uzi se ofileste si isi pierde si mireasma si frumusetea

[Laurentiu]

Cezara si Razvan
Povestea noastra de dragoste incepe intr-o zi de 14 febroarie 2004.Ne-am cunoscut prin intermediul unei prietene bune de-a mea.Desi ne cunosteam doar de cateva ore vorbeam de parca ne cunosteam de ani de zile.Am ramas impreauna de atunci pana in ziua de azi.Am impartit lucruri bune si ne-am ajutat unul pe celalalt.Ne aveam numai unul pe celalat pentru ca cei care se dovedeau prieteni ne doreau raul, asa ca am decis sa ramanem doar noi doi.Acum dupa 2 ani si 3 luni Razvan a plecat in Italia sa munceasca pentru a cladi o familie.Si eu am ramas aici singura, e foarte greu dar stiu in adancul inimii ca v-a fi bine, pentru ca ne iubim.Iubirea invinge mereu!!!!

[ory]

Laurentiu,nu stiu de unde ai redat aceasta poveste,dar tare bine ar fi sa fie precum spune ea:"Iubirea invinge mereu!"...din pacate nu intotdeauna se adevereste aceasta sintagma conferita acestui sublim sentiment.Si nu stiu de ce-l numim sublim,cand de fapt el face atatea ravagii in sufletele oamenilor,se stie ca iubirea provoaca foarte multa bucurie,dar si suferinta deopotriva.Daca intr-adevar iubirea ar fi invins totul,pamantul ar fi fost absolvit de foarte multa suferinta si-am fi fost mai "sfinti",intr-o lume potrivnica.
Si sotul meu,inainte de-a ne casatori,a plecat in italia sa munceasca,de asemeni,pentru a a-si asigura o oarecare stabilitate,dar acolo s-a apucat de fumat,de stat prin baruri si de semeni,ca o consecinta a acestor lucruri neplacute,de a-mi reprosa mie lucruri care inainte nu existau cu desavarsire,deci,mai pe scurt,tindea sa se schimbe,din pacate,in rau.Atunci,i-am explicat tot ce era de explicat cu grija tot ceea ce avea sa piarda pentru niste tendinte atat de josnice,am discutat prelung la telefon,pana am hotarat ca nu are rost sa mai avem o relatie in conditiile de fata.Si deci,astfel avea sa i-a intorsaura relatia noastra,una negative,din motive initial imbucuratoare si constructive,caci,inainte de-a pleca nu dorea decat sa fie decat un pas prosper.Apoi,i-am spus raspicat:"sa vina acasa,daca mai vrea sa fie cu mine",caci sesizasem ca prin intermediul telefonului nu mai puteam conversa civilizat sau profund asupra situatiei care se creease,imprevizibila,de altfel.I-am hotarat,sa vina,altfel am rupt orice cu el,doream in felul acesta ,sa-i tai din pripa tendintele de-a se apleca spre patima tutunului si-a alcoolului.Si astfel,baiatul a preferat sa vina acasa,nu vroia sa ma piarda,ci doar "sa ma puna la punct",intr-un stil specific barbatesc,caci imaturitatea-si spusese cuvantul.Avenit acasa,deci,dupa trei saptamani si-au continuat certurile,fiindca mandria nu-i dadea pace,chiar daca eu aveam dreptate si nu-i doream decat binele,dupa care a plecat iarasi in Italia,fara acordul meu,din acel moment nu m-a mai interesat soarta lui......iar cand a realizat ca intr-adevar aluneca spre o viata pe care de fapt nu si-a dorit-o si care-l ruina,cand a vazut ca nu-mi mai pasa de viata lui,a inceput sa se simta profund de singur,inutil si atat de murdar in ceea ce odinioara detesta el insusi la cei din jur.Astfel a inceput s-o lase mai usor cu tendintele vicioase,sa ma caute mai cu ravna,si sa ma asigure ca eu sunt ceea ce-si doreste cu adevarat,sa avem o familie impreuna.Mai ales ca,in realitate,Italia nu-i oferea cine stie ce posibilitati materiale,se platea prost,ori eu detineam o situatie materiala imbucuratoare,si deci,nu era nevoie de un sacrificiu atat de mare si de nemeritat pentru un pretext mai degraba decat pentru o necesitate reala.
Astfel a venit acasa,a incercat sa-si reconstruiasca increderea mea in el,incredere care se ruinase atat de rapid,si care foarte greu se poate capata.Insa de atunci totul a luat forme constructive,de atunci nu a mai dorit sa plece,si nu mi-a mai gresit cu nimic care sa ma faca sa nu-l mai doresc in viata mea.Au trecut 4 ani de-atunci,ne-am casatorit de aproape trei ani si avem si un baietel.Ne intelegem foarte bine,ne completam bine,si nu ne-am plictisit unul de celalalt nici o clipa,si tocmai astazi avem 6 ani de cand ne cunoastem.Dar nu a fost simplu sa ajungem in acest stadiu,pentru ca iubirea singura este neputinciasa,daca nu este inconjurata de intelepciune si rabdare.
Acum,daca ar mai exista oportunitatea unei eventuale plecari afara a lui,as avea incredere ca face ceea ce trebuie,ca este constient de ceea ce ne este benefic,si lui insusi,si nu ar mai constitui o problema detasarea.Deocamdata suntem multumiti cu statutul pe care-l detinem.Intr-adevar a fost o poveste cu happy end,dar numai noi stim zbuciumul si durerea prin care am trecut,nesiguranta si deznadejdea care ne-a pascut o vreme.Acum depinde de la situatie la situatie,de la om la om....si totusi noi am fost destul de maturi(28 de ani)si tot am trecut prin aceasta valtoare a vietii,daca varsta este mai frageda,situatia in sine,condusa de imaturitate poate avea consecinte nefaste.
Aceasta este o poveste despre actualitatea vietii si nesigurantei in Romania,despre dezbinarea si incertitudinea cu care lupta atatea familii care pleaca afara pentru un trai mai bun.In realitate,traiul nu se imbunatateste ci se complica...in multe situatii,iar aparenta iubire da sens vietii dar nu o poate forma in totalitate.

[Laurentiu]

Dar tot iubirea a fost la baza daca nu te-ar fi iubit nu s-ar mai fi intors sa te caute caci pamantul e plin de fete dar ele te iubea pe tine vezi tot iubirea daca n-ar fi fost ea rabdarea se pierdea si intelepciunea
Dar pentru ca=ti purta dragoste a venit sa te urmeze:)
Si de-as da trupul meu ca sa fie ars si dragoste nu am nimic nu-mi foloseste
si de-as avea credinta incat sa mut si muntii dar dragoste nu am nimic nu sunt
Completati versetul va rog si remediati greselile ,,eu am scris ce mi-aduc aminte

[Laurentiu]

Si sa stii ca iubirea schimba suflete omul care se indragosteste si care pana mai ieri a fost un drac poate azi sa devina inger.

[ory]

"Cei barbari nu cunosc iubirea,cei mai putin barbari o cunosc dar le este rusine s-o marturiseasca"
.....Intr-adevar m-a iubit si de-aceia s-a intors la mine,si indiferent de tendintele lui rele,materialul sufletului si caracterului a fost unul bun de aceia s-a intors spre ceva ce stia ca este bun,altfel putea sa horbocaie in bezna fara sa-i pese de lumina.Oricum,nu a mai pus mana pe tigara de-atunci,si alcoolul este cu masura,din cand in cand.
Si totusi,iubirea zilelor noastre este neputincioasa,nu reuseste sa se desfasoare asa cum si-ar dori ea sa o faca,dezinteresat si plna de rabdare.Exista multa deznadejde in acest sens,ca sa nu mai spun de calitatea parintilor care si-o impun viata copiilor lor,si care se dovedeste de cele mai multe ori rau intentionata si materialista.Daca ar fi fost dupa parintii sotului meu(doar mama),ar fi fost ok.drumul pe care fiul ei i-l apucase,pur si simplu n-o interesa consecintele.Si m-a durut enorm aceasta atitudine din partea ei,pentru ca a contat enorm inaintea sotului meu,n-am condamnat-o,doar am considerat ca nu pot sa-i cer sa gandeasca mai mult daca nu poate.Din pacate exista foarte multe relatii dezbinate de parinti,parinti incatraniti carora nu le pasa decat de pornirile lor negative si pe care le considera intelepte......dintr-un egoism nejustificat.
Slava Domnului ca nu a trebuit sa locuim cu socri,din partea niciunuia dintre noi,cred ca nu ar fi iesit bine,nu sunt rai,sunt doar manati de mentalitati de generatii diferite care nu putea sa intre in conformitate cu mentalitatea noastra...si altele,si altele.