Patima slavei desarte

Cristi, dar oare noi, cei care scriem pe forum si o facem cu atata siguranta de sine, ca si cum doar noi detinem adevarul absolut, nu suntem noi oare cei mai cuprinsi de slava cea desarta?
Nu gandim oare ca ideile noastre, cunostintele noastre sunt cele ce trebuie aratate lumii, ca lumea are ce invata de la noi daca citeste postarile noastre? oare nu e asta o foarte subtila manifestare a slavei de care vorbim? nu putem decat sa ne invinovatim pe noi insine, ca sa nu cadem in plasa intinsa de spatiul alb, ispititor, unde postam.

[carmina]

"Nu cel care se dispretuieste pe sine arata ca este smerit - caci cum nu se va mandri pe sine prin aceasta umilinta ? - ci acela care,insultat fiind de catre altul,nu-si va imputina iubirea sa catre dansul."

(Sf.Ioan Scararul - Cuvantul XXII Despre multele chipuri ale slavei desarte)

[cristiboss56]

În prealabil postat de carmina

"Nu cel care se dispretuieste pe sine arata ca este smerit - caci cum nu se va mandri pe sine prin aceasta umilinta ? - ci acela care,insultat fiind de catre altul,nu-si va imputina iubirea sa catre dansul."

(Sf.Ioan Scararul - Cuvantul XXII Despre multele chipuri ale slavei desarte)

Şi când te gândeşti cât de "sensibili" şi şifonabili suntem ! Ce să mai vorbim de insultă. . .

[georgeval]

[SIZE=2]Cand vorbim despre slava desarta, trebuie neaparat sa insemnam caile pe care ea se dezvolta in noi. Una dintre aceste cai este multa graire. [/SIZE]
[SIZE=2]"Multa graire e tron, pe care slavei desarte ii place sa se arate si sa se dea in spectacol cu multa pompa". Cazand in multa graire, dezvoltam in noi insine slava desarta. Pe langa asta, nu are insemnatate doar ceea ce spun, ci si daca oamenii imi spun multe si mai ales daca ma lauda - si asta dezvolta slava desarta. Slava desarta se nimiceste prin tacere: "[/SIZE][SIZE=2]Tacerea lui Iisus l-a rusinat pe Pilat - si tacerea gurii barbatului binecredincios va surpa slava desarta".[/SIZE]

[carmina]

În prealabil postat de georgeval

[SIZE=2]Cand vorbim despre slava desarta, trebuie neaparat sa insemnam caile pe care ea se dezvolta in noi. Una dintre aceste cai este multa graire. [/SIZE]
[SIZE=2]"Multa graire e tron, pe care slavei desarte ii place sa se arate si sa se dea in spectacol cu multa pompa". Cazand in multa graire, dezvoltam in noi insine slava desarta. Pe langa asta, nu are insemnatate doar ceea ce spun, ci si daca oamenii imi spun multe si mai ales daca ma lauda - si asta dezvolta slava desarta. Slava desarta se nimiceste prin tacere: "[/SIZE][SIZE=2]Tacerea lui Iisus l-a rusinat pe Pilat - si tacerea gurii barbatului binecredincios va surpa slava desarta".[/SIZE]

indemn la tacere si meditatie la inceputul Triodului... multumesc,georgeval.
te rog,spune-mi cum pot transpune invataturile Parintilor in viata mea,de om obisnuit cu griji cotidiene;exista cale de mijloc ?

[cristiboss56]

În prealabil postat de carmina

indemn la tacere si meditatie la inceputul Triodului... multumesc,georgeval.
te rog,spune-mi cum pot transpune invataturile Parintilor in viata mea,de om obisnuit cu griji cotidiene;exista cale de mijloc ?

Până iţi va răspunde George, dragă Carmen , trebuie sa-ti dau o veste tristă : calea de mijloc in credinţă este cea mai periculoasă şi cea mai dăunătoare, este calea vrajmaşului , calea amăgirilor deşarte.

[georgeval]

În prealabil postat de carmina

indemn la tacere si meditatie la inceputul Triodului... multumesc,georgeval.
te rog,spune-mi cum pot transpune invataturile Parintilor in viata mea,de om obisnuit cu griji cotidiene;exista cale de mijloc ?

Prin "cale de mijloc" sa inteleg ca te referi la modalitatea de a evita extremele unui crestinism rationalist si fals misticism-pietism. Cred ca Sfintii Parintii nu ne-au recomandat extrema misticismului, nu ne-au dat retete. Pentru fiecare s-au adresat in functie de maturitatea duhovniceasca- pentru ca sfintenia nu este o stare uniforma. Exista un exemplu, ca Sfintii sunt asemenea vaselor de dimensiuni diferite dar toate sunt pline. Cred ca in putinul si nimicnicia noastra trebuie sa-L avem mereu pe Hristos, sa nu fim singuri. Asta au incercat Sfintii Parinti sa ne invete sa devenim temple vii ale lui Dumnezeu- printr-o rugaciune cat mai deasa si prin unirea deplina - Sfanta Euharistie. Acestea sunt garantia unei relati autentice.

[Traditie1]

Calea de mijloc înseamna îndreptarea ascezei spre interior, nu spre performante exterioare. Dar mortificarea trebuie sa fie totala, orice îngaduinta fata de sine, cât de mica, e fatala.

Sfântul Maxim si altii spun ca iubirea trupeasca de sine e maica tuturor relelor:
http://www.crestinortodox.ro/articol...timasa-de-sine

[carmina]

Citesc despre patimi-cu durere ma recunosc in multe ipostaze;incerc sa indrept ceva,dar,cu cat caut mai mult,imi dau seama ca,de fapt,"experimentez" o alta patima,sub o alta forma-mai subtila.
Multumesc Domnului,am cunoscut linistea si bucuria inaltatoare ,asezata,a apropierii fata de El-prin rugaciune;golul din suflet pe care l-am simtit atata timp cat m-am atasat de material,a disparut,am constientizat ca Domnul,in nemasurata Lui mila fata de mine,Mi-a intins (a cata oara?) mana Sa pentru a ma readuce Acasa.Poate ca posibilitatea de a-mi vedea propriile greseli si de a-L cauta continuu,este tot darul Lui;nu vreau sa-L pierd si de aceea caut sa nu ma ratacesc.Aceasta este calea de mijloc de care vorbeam.