![]() |
![]() |
|
#18
|
|||
|
|||
![]() Citat:
Daca ai merge la Biserica, ai stii ca in fiecare duminica se citeste cate un capitol din Apostol si unul din Sf. Evanghelie; deci este imposibil ca ortodoxul, care merge la Sfanta Liturghie sa nu fi auzit si citit Noul Testament. Predica adanceste apoi cele citite. La acestea se mai adauga Taina Sfintei Euharistii, adica transformarea painii si a vinului, in Trupul si Sangele Domnului. In timpul Sf. Liturghii la ortodocsi au avut loc multe minuni, consemnate si care se pot citi, minuni pe care le- facut Dumnezeu acelor preoti, care au avut un dubiu in ce priveste veridicitatea aceste Sf. Taine. S-au trezit ca painea si vinul s-au transformat in carne si sange, iar dupa alte rugaciuni, au redevenit Trupul si Sangele Domnului sub forma de paine si vin, caci Dumnezeu stie ca noi oamenii nu am putea manca carne si sange. Aceste rare cazuri de inteleptire ale preotilor si diaconilor care se indoiau, au fost invatatura pentru toti preotii si diaconii, precum si pentru noi, mirenii. Unii preoti au avut chiar ocazia sa vada in altar cum ingerii ii ajutau la Sf. Taina a Euharistiei. Te infiori cand iti dai seama ca cerul se deschide si Iisus Hristos este prezent in altar, inconjurat de toate marimile ceresti. Doar Maica Domnului vine de la inceputul Sf. Liturghii, si de aceea nu e bine a veni cu intarziere sau a pleca din timpul Liturghiei. Pentru tine e bine sa compari credinta ortodoxa cu cea adventista, pentru a sti sa le dai raspunsul cel mai corect, intarindu-ti totodata si propria credinta. Odata ce incepi sa gusti din ortodoxie, va continua sa te uimeasca cat de atotcuprinzatoare, adevarata si vie este. Daca ti-ai format impresia ca religia ortodoxa constituie o limitare in drumul tau spre mantuire, atunci pot sa-ti spun ca nu stii inca nimic despre ortodoxie si ca e cazul sa incepi sa studiezi cu adevarat nu numai biblia, ci si Sfintii Parinti, precum si sa iei la cunostinta hotararile Sfintelor Sinoade ecumenice, care au stabilit prin Duhul Sfant un Crez, care nu poate fi schimbat. Ori daca ma uit la "Crezamintele" altor culte, acestea nu au mai nimic in comun cu Crezul Niceenian, pe care ortodocsii il respecta cu strictete. Nu este suficient sa ne facem noi singuri ganduri despre biblie, sau sa ascultam predicile teatrale ale cate unui predicator, gen Ton, ci trebuie sa te duci la scrierile izvorate din inspiratie divina. Atunci abia ai certitudinea ca incepi sa intelegi ceva. Foarte usor se poate aluneca pe o panta gresita, iar urmarile ar fi catastrofale. Nu incerca sa compari preotii ortodocsi cu cei iudei, ca deja esti pe pista gresita. Te poti inspira, in cautarea ta sincera de a descoperi ortodoxia, si pe alte topice. Gasesti trimiteri catre autori si carti, foarte folositoare. Dar am o intrebare: cum de ai ramas singura ortodoxa printre atatia adventisti?!? In cazul acesta ce mai ai ortodox in afara de botez? |
|
![]() |
||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Daca stie cineva... | florin_7vl | Generalitati | 3 | 21.09.2010 16:12:35 |
poate cineva sa ma ajute... | Nevrednicul | Generalitati | 10 | 16.11.2009 11:57:03 |
Daca stie cineva | sunsray | Generalitati | 3 | 14.08.2009 00:24:45 |
daca poate cineva sa ma ajute | virgil1 | Generalitati | 14 | 30.05.2009 21:51:10 |
Daca a citit cineva | truthtostone | Generalitati | 0 | 22.11.2008 13:23:27 |
|