Poezii preferate...

[alx]

Luminare

Intelept din Crucea Lumii,
Am venit din nou la tine
Sa-mi dezvalui, ca strabunii,
Ce e rau si ce e bine.

M-au purtat sub zari straine
Suferinti abia-ndurate,
Dar m-a scos pe dulci coline
Vraja viselor curate.

Am venit aici, Strabune,
Sa-mi raspunzi la o-ntrebare:
De ce multe ce par bune
Sunt o tragica eroare?

Cat vom rataci, Parinte,
Pana cand vom intelege
Calea care nu ne minte
Catre-a fericirii lege?

Fiu al Vietii si al Sortii,
Leganat in mii de astri,
Ai trecut cumpana mortii
De pe muntii negri-albastri.

Iti voi darui Credinta,
Pune-o-n spirit, fa-o Viata,
Creste-o intru staruinta,
Tine-o ca pe-o arma-n fata!

Daca sarpele-ndoielii
Iti va undui in cale,
Daca flacara pripelii
Te va pravali la vale,

Daca-n crunta disperare
Vei uita ca Viata-i Lege,
Daca neagra suparare
Drum prin tine va alege,

Daca viforul de spaima
Brazde va taia din tine,
Daca-nselatoarea faima
Te-o purta pe cai straine,

Daca flacara iubirii
Se va stinge in durere,
Daca Legiuirea Firii
O vei crede doar parere,

Daca mintea-ti obosita
Va uita cararea Vietii,
Si-o pleca ademenita
De otrava crunta-a cetii,

Daca singur printre oameni
Te-i simti macar o data,
Desi tu la chip le sameni
Si nu esti lipsit de pata,

Daca-n sufletu-ti de zare,
Zamislit de vechi canoane,
Se vor narui altare,
Se vor prabusi icoane,

De-i ajunge barca-n valuri,
Simplu bot, facut din tina,
Trup golit de idealuri
Si de spirit de lumina,

Daca slab, lipsit de vlaga,
Vei striga: El nu ma vede!
Rasuna-va Vocea Draga,
Cu porunca: Vezi si crede!

Iti voi darui Speranta,
Calauza, sfat si soarta,
Prin taramul de romanta,
Peste-a suferintei poarta.

Pune-o-n suflet si-o ascunde,
Creste-o ca pe-o floare sfanta!
Simti suflarea ei de unde,
Desi inca nu cuvanta?

De vei fi lovit prin spate
Chiar de cei ce-ti stau sub mana,
Din Speranta fa-le parte,
Ca din painea cea romana!

Caci lipsitii cei de paine
Si Speranta, fiu al Sortii,
Au apucaturi de caine
Si se-nchina numai mortii.

Iata-ti zestrea de lumina!
Te patrunde pan' la planset.
De tenebre lumea-i plina,
Tu s-aprinzi faclii din umblet!

Mergi 'nainte dupa Lege,
Nu privi deloc in urma!
Omenirea va-ntelege
Ca sunt oameni si nu turma.

Drept sa treci, Fecior al Vietii,
Peste poarta suferintei,
Prin taramul mort al cetii,
Spre taramul biruintei!

Din Speranta si Credinta,
Tu, cu doua maini sa sameni!
Fiu nascut spre biruinta,
Pleaca iarasi printre oameni!