Forum Crestin Ortodox Crestin Ortodox
 
 


Du-te înapoi   Forum Crestin Ortodox > Generalitati > Generalitati
 
 
Thread Tools Moduri de afișare
  #9  
Vechi 24.02.2009, 12:48:21
peps peps is offline
Member
 
Data înregistrării: 16.02.2009
Religia: Ortodox
Mesaje: 55
Implicit

"Canonul 1 al Sf. Atanasie cel Mare (+373)

„Toate făpturile lui Dumnezeu sunt bune și curate; fiindcă Cuvântul lui Dumnezeu n-a făcut nimic netrebnic și necurat; că după cum zice Apostolul, „ai lui Hristos bună mireasmă suntem între cei ce se mântuiesc" (II Corinteni 2,15). Dar fiindcă săgețile diavolului sunt diferite și de multe feluri, și pe cei mai curați la minte se nevoiește a-i tulbura, și oprește pe frați de la străduințele obișnuite, semănând pe ascuns în ei gânduri necurate și spurcate, vino, ca pe scurt să alungăm amăgirile diavolului, prin harul Mântuitorului nostru și să întărim mintea celor mai simpli. "Toate sunt curate celor curați, iar celor necurați și conștiința și toate le sunt spurcate" (Tit 1, 15).


Dar mă minunez de vicleșugul diavolului, căci fiind el stricăciune și pieire, stârnește gânduri la aparență curate; iar ceea ce se face este mai curând cursă ori ispitire, căci precum am zis mai înainte, pentru ca să rețină pe cei străduitori de la zelul obișnuit și mântuitor și pentru ca să se pară că a învins în această privință, întrebuințează astfel de momeli, care nu aduc nici un folos pentru viață, ci provoacă întrebări și flecării, care trebuiesc înlăturate. Căci, spune-mi mie, iubite și prea cucernice, ce păcat, sau necurăție, are o scurgere firească. Aceasta ar fi tot așa ca și cum cineva ar voi să aducă învinuire pentru secreția ce se elimină prin nări, și pentru scuipatul ce se elimină prin gură; dar avem să spunem încă mai multe și despre curgerile din pântece, care sunt necesare celui viu pentru viață.


Și apoi dacă credem că omul este făptura mâinilor lui Dumnezeu, după dumnezeieștile Scripturi, cum se putea face din puterea curată un lucru spurcat! "Dacă suntem neam al lui Dumnezeu, după Faptele dumnezeiești ale Apostolilor (17, 28-29), apoi nimic necurat nu avem în noi"; fiindcă numai atunci ne spurcăm, când făptuim păcatul cel prea puturos. Iar când se întâmplă vreo scurgere firească involuntară, atunci necesitatea firei, precum am spus, pe lângă celelalte o suferim și pe aceasta. Însă fiindcă cei ce vreau să grăiască împotriva celor ce se numesc drepte, sau mai bine zis, celor făcute de Dumnezeu, se referă și la cuvântul evanghelic, după care "nu cele ce intră spurcă pe om, ci cele care ies", trebuie să se mustre și această nesocotință a lor, că nu o voi numi întrebare. Fiindcă înainte de toate, nefiind întăriți, în neștiința lor, vatămă Scripturile. Iar cuvântul divin este așa: Fiindcă iarăși unii au asemenea îndoială asupra mâncărilor, însuși Domnul, dezlegând neștiința lor, adică dând în vileag eroarea lor zice că: „Nu cele ce intră spurcă pe om, ci cele ce ies; apoi adaugă: și de unde ies? și răspunde: din inimă; căci se știe că acolo sunt visteriile rele ale gândurilor spurcate și ale celorlalte păcate. Iar Apostolul învățând mai pe scurt despre aceasta zice: "Mâncarea nu ne va pune pe noi înaintea lui Dumnezeu" (1 Corinteni 8, 18). Și de ar zice cineva acum deslușit că scurgerea firească nu ne va duce spre păcat; se poate că și doctorii, ca măcar de la cei din afară să se rușineze, în privința aceasta vor răspunde că celui ce trăiește i s-au dat oarecari ieșiri indispensabile spre a elimina prisosința scurgerilor care hrănesc fiecare mădular din noi, precum cele de prisos ale capului sunt perii, și mucoasele cele ce se elimină din cap, și ale pântecelui ce se leapădă; deci cele de prisos ale canalelor de sămânță este aceea. Așadar, ce fel de păcat este în fața lui Dumnezeu, o bătrânule prea iubitor de Dumnezeu, când însuși Stăpânul cel ce a plăsmuit vietatea a voit și a făcut aceste mădulare, ca să aibă acest fel de ieșiri?..."
Reply With Quote
 



Subiecte asemănătoare
Subiect Subiect început de Forum Răspunsuri Ultimele Postari
femeia in biserica-intrebare copilu Reguli in Biserica 8 25.09.2010 17:37:49
De ce dragostea este un acziune "murdara" pentru religie? KittyNou Generalitati 27 14.06.2010 18:14:36
Femeia intre televizor si telenovela-M.D(Femeia care a uitat de modelul M-ciiDomnului 11111111 Generalitati 98 10.01.2010 08:41:15
Este nevoie de intermediari intre noi si Hristos sau este suficienta credinta in El? maria-luisa Generalitati 41 05.01.2010 21:35:11
Femeia in biserica iosif Reguli in Biserica 73 02.11.2009 05:44:25