Locul copilariei

În prealabil postat de dorinastoica14

Astăzi copii au nenumărate jucării.Când eram copil doar puţini copii aveau tot felul de jucării de aceia adeseori când mergeam în oraş stăteam încremeniţi ,cu năsucurile lipite de câte o vitrină admirând câte o păpuşă cu ochii care se închideau şi deschideau,cu plete negre sau bâlaie,câte un trenuleţ pe şine şi câte alte minunăţii.
Nu avusem niciodată o păpuşă adevărată şi visam adeseori să ţin în braţe o păpuşă blondă şi dolofană,îmbrăcată cu rochiţă adevărată,dar mă mulţumeam cu păpuşile făcute din cârpe cu care mama încerca să mă amăgească.
Mi-au plăcut întodeauna păpuşile,îmi plac şi acum şi pentru a acoperi lipsa lor de atunci păstrez la loc de cinste aşezate frumos pe o noptieră păpuşi cumpărate în drumurile mele.
Gard în gard cu noi în spatele unui minunat gard viu alcătuit din liliac de toate culorile locuiau două domnişoare bătrâne mustăcioase (le şi chema Mustaţă) care erau atât de urâte încât ne speriam numai văzându-le prin curta lor.Ne tuplilam pe lângă gardul viu şi le pândeam ce fac amuzându-ne de urâţenia lor cu acea inocenţă şi sinceritate pe care doar copilăria o are.
Într-o zi pe când mă indeletniceam cu urmărirea mustăcioaselor simt o mână care mă apucă de bretelele de la şort şi mă ridică în sus şi aud o voce răguşită:
- Ce faci aici? Nu este frumos să te uiţi în curtea oamenilor.Ia vino cu mine!
Trăgându-mă de mână mai cu voie, mai de nevoie m-am trtezit în casa domnişoarelor.
În scurt timp a apărut şi cealaltă cu o farfurioară cu dulceaţă de trandafiri şi cu un pahar cu apă.
S-au aşezat lângă mine privindu-mă cu ochi blânzi şi plini de dragoste iar eu după ce am înfulecat dulceaţa privindu-le la rândul meu nu mi s-au mai părut câtuşi de puţin urâte.
Am început să mă uit prin cameră frumos aranjată cu mileuri albe scrobite puse pe mobilă şi la un momentdat am văzut-o!
Era minunat! Nu mai văzusem niciodată aşa ceva.Era înaltă,blondă,cu părul numai bucle,cu ochii albaştri clipitori .Avea o rochie din mătase cu dantele şi în picioare avea săndăluţe.
- Pot să o ating le-am întrebat timidă?
- Poţi să o ţii în braţe mi-au răspuns aproape într-un glas.
Am luat păpuşa în braţe îar după ce i-am mângâiat părul şi rochiţa am vrut să o pun la loc ştiind că nu voi avea nciodată aşa o păpuşă minunată.
- Dacî îţi place poţi so păstrezi mi-u spus,din nou într-un glas.
- Cum adică pot să o iau acasă???
- Este a ta,noi nu avem copii şi ştim că nu ai o păpuşă adevărată.
Am înşfăcat minunăţia uitând să le mulţumesc şi am alergat la mama şi la surori să mă laud cu cadoul primit, dar graba mea a fost mai mult de teamă ca nu cumva să se răzgândească şi să-mi-o ia înapoi.
Nu am mai râs nicodată de ele şi cred că atunci , pentru prima oară am înţeles că urătul poate fi frumos şi că oamenii nu trebuie judecaţi după felul cum arată.
Am păstrat-o mulţi ani şi am iubit-o mult.Ce lucru minunat este să dăruieşti unui copil sărman o jucărie!

Ce poveste minunata, Dorina!