Locul copilariei

[costel]

Nu mi-au fost cantate melodii de genul "ceata lui pitigoi...", dar am fost leganat. Nu am fost dus in copilarie de parinti decat la bunici si in Bucuresti (aici aveam un unchi, veneam la cateva luni sa facem provizii - paine si alte bucate). Dar chiar daca nu am fost plimbat in multe orase, in cele in care am fost prezent, am hoinarit cu adevarat. Aveam un deal in apropiere, unde impreuna cu ceilalti copii ne-am facut o coliba. Aici aveam cea mai mare pofta de mancare - desi ne gateam intr-o tigaie ce fusese aruncata la fier vechi. Fiecare aducea ce putea de acasa. In principiu cartofi. Si de multe ori din aceia marunti, caci erau mai ieftni. Era un loc unde se adunau la masa copiii strazii mele.

Mi-as dori sa intalnesc multimea de copii din timpul copilariei mele. Ce m-as bucura, sa vin de la serviciu si sa dau un sut in mingea cu care ei se joaca, sa intru in jocul "ratele si vanatorii" macar pentru cateva minute...

Pentru acei care au copii sau nepoţi este lesne să retrăiască anii copilăriei dar cine nu are...trăieşte cu propriile sale amintiri.

[icamilin]

Pui
Cu multa rabdare
O raza de soare
O petala de trandafir,
O petala de lalea
Si toata dragostea ta.

Adaugi
Un zambet de copil,
O stea stralucitoare,
Curcubeu pentru culoare,
Miros dulce de crin,
Si o frantura de senin.

Apoi,
Ca o zana buna,
Aduci anotimpurile pe rand,
Asezate intr-o cununa,
Cu daruri minunate,
Din inima ta rasfirate.

Si,
Fara sa te grabesti,
Nu uita sa stropesti
Cu sanatate din plin
Si sa amesteci totul
Cu rasul tau cristalin.

Versuri primite de nepotica mea de la invatatoare ei pentru ziua mamei!


Mama, este ziua ta
Azi, eu iti urez asa:
Multi ani fericita sa traiesti!
E minunat cand zambesti,
Iubirea ta mi-o daruiesti!


Doamne ajuta! O primavara lipsita de griji tuturor mamicilor! cu drag, icamilin

[axios]

poate doar in Rai, cu voia Domnului, voi mai vedea cerul asa de albastru, cum era in ochii copilariei mele...

viata e ca un televizor in culori care, in timp, isi pierde din intensitatile culorilor... cand esti copil totul e atat de colorat. rosul e mai rosu, galbenul iti place, negrul e lucios, verdele iti vine sa-l mananci... cu timpul totul devine fad...
pacatele astea...


imi vreau albastrul inapoi...

ceea ce va si doresc.
Doamne ajuta!

[Thheo]

În prealabil postat de icamilin

Pui
Cu multa rabdare
O raza de soare
O petala de trandafir,
O petala de lalea
Si toata dragostea ta.

Adaugi
Un zambet de copil,
O stea stralucitoare,
Curcubeu pentru culoare,
Miros dulce de crin,
Si o frantura de senin.

Apoi,
Ca o zana buna,
Aduci anotimpurile pe rand,
Asezate intr-o cununa,
Cu daruri minunate,
Din inima ta rasfirate.

Si,
Fara sa te grabesti,
Nu uita sa stropesti
Cu sanatate din plin
Si sa amesteci totul
Cu rasul tau cristalin.

Versuri primite de nepotica mea de la invatatoare ei pentru ziua mamei!


Mama, este ziua ta
Azi, eu iti urez asa:
Multi ani fericita sa traiesti!
E minunat cand zambesti,
Iubirea ta mi-o daruiesti!


Doamne ajuta! O primavara lipsita de griji tuturor mamicilor! cu drag, icamilin

Va multumesc ptr poezie....e frumoasa ....deosebita ....merita pastrata...am sa i-o citesc mamei....

[romantic]

În prealabil postat de tigerAvalo9

http://www.youtube.com/watch?v=pRHAt...eature=related

O melodie superba a lui Nicu Wagner despre copilarie.E cam trista ,mi-au dat lacrimile.

Ooooooo, viata!

trista si adevarata

"unde esti copilarie, cu padurea ta cu tot?"

"Cand eram copil, vorbeam ca un copil, simteam ca un copil, judecam ca un copil; dar cand m-am facut barbat am lepadat cele ale copilului." .......

Cand eram copil adoram sa stau la soare, pe prispa din fata casei taranesti a bunicilor.
Stateam asa ore in sir, nu stiu de ce ... si cand lumea ma intreba ca ce faceam, eu ziceam: "Stau la alduitul soare."

mereu asa ziceam

indraznet raspuns, nu-i asa?

eh, asta-i viata, multumim de cantec si de lacrimile-i.

Zi buna!

...
mesaj şters

[romantic]

Copilaria mea a fost la tara.
Pentru mine, a fost un timp magic.

Dupa ce am venit la oras, am ramas tot taran si asa o sa raman mereu.
Bine, uneori cu mai mult bun simt, alteori cu mai putin.

Functie de circumstante, ma adaptez si eu, uneori atenuante.

Cand eram copil, eram f. sensibil, orice vorba rautacioasa ma durea nespus.

De multe ori veneam batut acasa de prin diverse harjoneli si incaierari, asta pana cand am invatat sa dau si eu!

Dupa ce am crescut, am ramas la fel de sensibil, numai ca, fac pe durul.

E necesar.

Astăzi copii au nenumărate jucării.Când eram copil doar puţini copii aveau tot felul de jucării de aceia adeseori când mergeam în oraş stăteam încremeniţi ,cu năsucurile lipite de câte o vitrină admirând câte o păpuşă cu ochii care se închideau şi deschideau,cu plete negre sau bâlaie,câte un trenuleţ pe şine şi câte alte minunăţii.
Nu avusem niciodată o păpuşă adevărată şi visam adeseori să ţin în braţe o păpuşă blondă şi dolofană,îmbrăcată cu rochiţă adevărată,dar mă mulţumeam cu păpuşile făcute din cârpe cu care mama încerca să mă amăgească.
Mi-au plăcut întodeauna păpuşile,îmi plac şi acum şi pentru a acoperi lipsa lor de atunci păstrez la loc de cinste aşezate frumos pe o noptieră păpuşi cumpărate în drumurile mele.
Gard în gard cu noi în spatele unui minunat gard viu alcătuit din liliac de toate culorile locuiau două domnişoare bătrâne mustăcioase (le şi chema Mustaţă) care erau atât de urâte încât ne speriam numai văzându-le prin curta lor.Ne tuplilam pe lângă gardul viu şi le pândeam ce fac amuzându-ne de urâţenia lor cu acea inocenţă şi sinceritate pe care doar copilăria o are.
Într-o zi pe când mă indeletniceam cu urmărirea mustăcioaselor simt o mână care mă apucă de bretelele de la şort şi mă ridică în sus şi aud o voce răguşită:
- Ce faci aici? Nu este frumos să te uiţi în curtea oamenilor.Ia vino cu mine!
Trăgându-mă de mână mai cu voie, mai de nevoie m-am trtezit în casa domnişoarelor.
În scurt timp a apărut şi cealaltă cu o farfurioară cu dulceaţă de trandafiri şi cu un pahar cu apă.
S-au aşezat lângă mine privindu-mă cu ochi blânzi şi plini de dragoste iar eu după ce am înfulecat dulceaţa privindu-le la rândul meu nu mi s-au mai părut câtuşi de puţin urâte.
Am început să mă uit prin cameră frumos aranjată cu mileuri albe scrobite puse pe mobilă şi la un momentdat am văzut-o!
Era minunat! Nu mai văzusem niciodată aşa ceva.Era înaltă,blondă,cu părul numai bucle,cu ochii albaştri clipitori .Avea o rochie din mătase cu dantele şi în picioare avea săndăluţe.
- Pot să o ating le-am întrebat timidă?
- Poţi să o ţii în braţe mi-au răspuns aproape într-un glas.
Am luat păpuşa în braţe îar după ce i-am mângâiat părul şi rochiţa am vrut să o pun la loc ştiind că nu voi avea nciodată aşa o păpuşă minunată.
- Dacî îţi place poţi so păstrezi mi-u spus,din nou într-un glas.
- Cum adică pot să o iau acasă???
- Este a ta,noi nu avem copii şi ştim că nu ai o păpuşă adevărată.
Am înşfăcat minunăţia uitând să le mulţumesc şi am alergat la mama şi la surori să mă laud cu cadoul primit, dar graba mea a fost mai mult de teamă ca nu cumva să se răzgândească şi să-mi-o ia înapoi.
Nu am mai râs nicodată de ele şi cred că atunci , pentru prima oară am înţeles că urătul poate fi frumos şi că oamenii nu trebuie judecaţi după felul cum arată.
Am păstrat-o mulţi ani şi am iubit-o mult.Ce lucru minunat este să dăruieşti unui copil sărman o jucărie!

În prealabil postat de dorinastoica14

Astăzi copii au nenumărate jucării.Când eram copil doar puţini copii aveau tot felul de jucării de aceia adeseori când mergeam în oraş stăteam încremeniţi ,cu năsucurile lipite de câte o vitrină admirând câte o păpuşă cu ochii care se închideau şi deschideau,cu plete negre sau bâlaie,câte un trenuleţ pe şine şi câte alte minunăţii.
Nu avusem niciodată o păpuşă adevărată şi visam adeseori să ţin în braţe o păpuşă blondă şi dolofană,îmbrăcată cu rochiţă adevărată,dar mă mulţumeam cu păpuşile făcute din cârpe cu care mama încerca să mă amăgească.
Mi-au plăcut întodeauna păpuşile,îmi plac şi acum şi pentru a acoperi lipsa lor de atunci păstrez la loc de cinste aşezate frumos pe o noptieră păpuşi cumpărate în drumurile mele.
Gard în gard cu noi în spatele unui minunat gard viu alcătuit din liliac de toate culorile locuiau două domnişoare bătrâne mustăcioase (le şi chema Mustaţă) care erau atât de urâte încât ne speriam numai văzându-le prin curta lor.Ne tuplilam pe lângă gardul viu şi le pândeam ce fac amuzându-ne de urâţenia lor cu acea inocenţă şi sinceritate pe care doar copilăria o are.
Într-o zi pe când mă indeletniceam cu urmărirea mustăcioaselor simt o mână care mă apucă de bretelele de la şort şi mă ridică în sus şi aud o voce răguşită:
- Ce faci aici? Nu este frumos să te uiţi în curtea oamenilor.Ia vino cu mine!
Trăgându-mă de mână mai cu voie, mai de nevoie m-am trtezit în casa domnişoarelor.
În scurt timp a apărut şi cealaltă cu o farfurioară cu dulceaţă de trandafiri şi cu un pahar cu apă.
S-au aşezat lângă mine privindu-mă cu ochi blânzi şi plini de dragoste iar eu după ce am înfulecat dulceaţa privindu-le la rândul meu nu mi s-au mai părut câtuşi de puţin urâte.
Am început să mă uit prin cameră frumos aranjată cu mileuri albe scrobite puse pe mobilă şi la un momentdat am văzut-o!
Era minunat! Nu mai văzusem niciodată aşa ceva.Era înaltă,blondă,cu părul numai bucle,cu ochii albaştri clipitori .Avea o rochie din mătase cu dantele şi în picioare avea săndăluţe.
- Pot să o ating le-am întrebat timidă?
- Poţi să o ţii în braţe mi-au răspuns aproape într-un glas.
Am luat păpuşa în braţe îar după ce i-am mângâiat părul şi rochiţa am vrut să o pun la loc ştiind că nu voi avea nciodată aşa o păpuşă minunată.
- Dacî îţi place poţi so păstrezi mi-u spus,din nou într-un glas.
- Cum adică pot să o iau acasă???
- Este a ta,noi nu avem copii şi ştim că nu ai o păpuşă adevărată.
Am înşfăcat minunăţia uitând să le mulţumesc şi am alergat la mama şi la surori să mă laud cu cadoul primit, dar graba mea a fost mai mult de teamă ca nu cumva să se răzgândească şi să-mi-o ia înapoi.
Nu am mai râs nicodată de ele şi cred că atunci , pentru prima oară am înţeles că urătul poate fi frumos şi că oamenii nu trebuie judecaţi după felul cum arată.
Am păstrat-o mulţi ani şi am iubit-o mult.Ce lucru minunat este să dăruieşti unui copil sărman o jucărie!

Ce poveste minunata, Dorina!