Lumina sfanta de la Ierusalim

[costel]

Pe la 1300 niste armeni au dorit sa primeasca ei lumina. Patriarhul ortodox s-a indepartat si asezat langa un stalp, care este pana in ziua de azi, ca marturie. Au asteptati toti, cu focul inimii, sa vina focul divin. In cele din urma, a venit focul divin ca un fulger, ca un traznet, acolo unde era patriarhul ortodox. Nu pentru omul acela, ci pentru sfanta Ortodoxie.

Oare doar ortodocsii sa fie capabili sa faca rost de "lumanarile minuni"? Bineinteles ca altfel stau lucrurile. Sunt simple lumanari. Dar avem musulmani, armeni, evrei ... si cu ei nu se petrec astfel de minuni, e firesc sa apara comentarii rautacioase.

Cat despre aceasta lumina, asa este, ea nu arde la inceput. Iata ce spune parintele Galeriu: "Aceasta lumina cel putin trei minute nu arde, nu mistuie, asemeni rugului de la Horeb, care ardea si nu se mistuia. Vom incerca sa talcuim de ce pe urma isi schimba chipul: nu ea se schimba, ci contactul cu lumea o face sa se schimbe. La inceput ea nu arde, asa incat unii isi dadeau cu ea pe fata, altii treceau cu mana prin ea. Chiar la sfesnicul pe care il aveam eu multi veneau si puneau mana in flacara. Insa dupa cateva minute, cand ea se uneste cu firea noastra - noi toti avem harul lui Dumnezeu in noi, dar de multe ori ne departam de el prin pacatele noastre, si firea noastra parca nu mai arata intotdeauna ca purtam har - datorita contactului cu lumea de aici, incepe sa capete si chipul lumii acesteia. E o unire intre cer si pamant, intre lumina divina si lumina noastra."