Lume sau manastire?

În prealabil postat de ory

...am intalnit odata un preot(arhim.)care,efectiv se ruga de mine sa-i permit a ma saruta,nu mai putea sa se infraneze,nu mai putea sa se resemneze cu aceasta obositoare calcare peste fire...i-am vazut in ochi neputinta si omenia,si nu ispita si dezamagirea de sine,i-am vazut doar trasaturile atat de fine ale unui om,ale unui barbat normal...si nu inger,caci nimeni nu s-a nascut si nu va fi inger pe pamant,nimeni decat copii ,care,in mod paradoxal traiesc instinctiv,nevinovat de instinctiv...oare asta sa-i faca ingeri?

Hmmm, ce ispita esti ory! Vad ca instinctele le intelegi perfect; le intelegem prea bine cu totii. Nu trebuie prea mare intelepciune pentru asta; doar instinct. Dar omul e mai mult decat instinctul lui.
Iata ce zice Sf. Apostol Iuda: "Acestia insa defaima cele ce nu cunosc, iar cele ce - CA DOBITOACELE NECUVANTATOARE - STIU DIN FIRE, intr-acestea isi gasesc pieirea."
Sper din tot sufletul ca nu ai contribuit la pieirea sarmanului om, greu incercat de ispite.
Ispitele fac parte din viata de calugar; sa-i ajute Dumnezeu pe calugarii nostri sa treaca peste aceste ispite mari.
Este gresit a ne uita la un calugar ca la un barbat! Dar ii putem intelege chinul prin care trece si sa-i dam ajutor, fugind de el rupand pamantul. Si calugarul e tot om si poate uita o clipa, ca ajutorul de la Dumnezeu vine, nu de la oameni.