Iubirea prin ura de sine

[cristiboss56]

În prealabil postat de laraG

Arhimandritul Sofronie Saharov spune ca atunci "cand ne uram pe noi insine pentru raul care traieste in noi , atunci ni se deschid netarmuritele zari ale iubirii ce s-a poruncit noua:in afara de Hristos, niciodata nu vom imbratisa intreaga lume in flacara de viata facatoare a harului ce se pogoara de sus; nu vom zari dimensiunile fiintiale ale celei de a doua porunci:Sa iubesti pre aproapele tau ca insuti pre tine cf.Mt.22,37-40.
Personal, cred ca nu voi reusi sa fac loc in sufletul meu unei asemenea iubiri pe care sa o pot pastra pana la capatul vietii.Deseori sunt in mare pericol de a nu ma iubi si de a nu iubi pe aproapele.Tot parintele Sofronie insa,spune :"Crestinul descopera prezent in sine, si vadit si ascuns, tot raul inluntrul sau, cel putin ca potential, si se vede pe sine cu adevarat mai rau decat toti si decat totul."
Dar cred ca sunt departe de a-mi da seama de starea tragica in care ma gasesc uneori.

Atâta timp cât conştiinţa te mustră, e semn bun, e semn al legăturii neântrerupte cu Dumnezeu. Adormirea şi liniştirea nefirească, e semn de-ngrijorare !

[windorin]

Crestinul nu lupta sa-si omoare poftele, mania sau ura.. ci doar sa le schimbe directia, sa le reorienteze. Sa'l pofteasca pe Dumnezeu si cele sfinte, sa se manie pe pacatul din el si din cei din jur, sa urasca raul si toate neputintele personale.

Asa cred ca e si cu ura de sine. Evanghelia spune "nimeni, niciodata, nu si'a urat trupul sau", deci nu poate fi vorba de o ura inteleasa in termenii general folositi. Este vorba de o ura sfanta, o ura duhovniceasca, care ajuta sufletul sa nu se lege de sine mai mult decat trebuie.

Frumos spune parintele. Si eu cred ca abia ura de sine ne umple de dragoste jertfelnica fata de Dumnezeu si fata de aproapele. Atunci cand nu ne mai luat pe noi in calcul, abia atunci va lucra in noi puterea dragostei lui Dumnezeu.

[Traditie1]

Teoria joaca de multe ori feste. Nu orice ura e rea iar ura de sine nu înseamna sa-ti doresti raul ci sa te consideri foarte rau, vrednic de iad si sa fii îngrozit de propria necuratie în fata lui Dumnezeu.

[windorin]

În prealabil postat de Traditie1

Teoria joaca de multe ori feste. Nu orice ura e rea iar ura de sine nu înseamna sa-ti doresti raul ci sa te consideri foarte rau, vrednic de iad si sa fii îngrozit de propria necuratie în fata lui Dumnezeu.

Bine punctat. Exista doua manifestari ale sentimentului de ura: una distructiva si una ziditoare.
Ura ca patima este distrugatoare.
Ura ca virtute este ziditoare si datatoare de har.

[cristiboss56]

În prealabil postat de Traditie1

Teoria joaca de multe ori feste. Nu orice ura e rea iar ura de sine nu înseamna sa-ti doresti raul ci sa te consideri foarte rau, vrednic de iad si sa fii îngrozit de propria necuratie în fata lui Dumnezeu.

De fapt , asta te tine in trezie !