Sfanta Maria Egipteanca si schimbarea trupului-idol in trup-altar

[Florin-Ionut]

Un frate sedea intr-o chilie din Egipt, in multa smerenie petrecand. Si avea
acesta o sora care curvea in cetate pricinuind pierzare la multe suflete. De multe
ori suparandu-l batranii, mai pe urma trimitandu-l pe fratele la dansa, doar
sfatuind-o se va strica pacatul cel ce se lucra printr-insa. Dupa ce a ajuns el la
locul acela, vazandu-l unii din cunoscuti, a alergat mai inainte si a vestit surorii
lui, zicand: iata, fratele tau este langa usa. Atunci ea impungandu-se la cele
dinauntru si lasand pe ibovnicii carora le slujea, a iesit cu capul gol in
intampinarea fratelui sau. Dand sa-l imbratiseze, i-a zis fratele: sora mea cea
adevarata, fie-ti mila de sufletul tau, ca multi pier din cauza ta! Cum vei putea
suferi munca cea vesnica si amara? Iar ea cutremurandu-se, i-a zis: crezi ca mai
este mantuire pentru mine de acum? Raspuns-a fratele: de vei voi, este mantuire.
Ea aruncandu-se la picioarele fratelui sau, il ruga sa o ia in pustie, impreuna cu
el. El i-a zis: pune-ti acoperemantul pe cap si vino dupa mine! Atunci ea i-a zis:
sa mergem, ca mai de folos imi este sa fac aceasta necuviinta sa merg cu capul
gol, decat sa intru in cursa faradelegii. Si mergand ei, o sfatuia fratele sau la
pocainta. Cand vedea pe unii venind inspre ei, de vreme ce nu toti stiu ca esti
sora mea , da-te in laturi putin din cale, pana ce vor trece cei ce vin. Iar ea s-a
abatut. Dupa aceea i-a zis: sa mergem, soro, in calea noastra! Dar ea nu i-a
raspuns. Si apropiindu-se el de dansa, a gasit-o moarta. A vazut si talpile
picioarelor ei insangerate, caci era desculta. Si fratele vestind batranilor cele ce
s-au intamplat si iscandu-se neintelegere intre dansii, s-a descoperit unuia din
batrani despre dansa, ca de vreme ce nu a purtat grija de nici un lucru trupesc, ci
si-a defaimat si trupul, nesuspinand intru atata rana, pentru aceasta i s-a primit
pocainta.

[costel]

Ce minunat spune cuvioasa Maria Egipteanca: m-a dezgustat patima mea si am urat-o, am dat fagaduinta Domnului sa nu ma mai intorc la uraciunile de dinainte". Asta trebuie sa facem si noi: sa nu ne mai slujim noua insine, ci lui Dumnezeu. Aceasta este cheia care deschide usa care zavorase poacainta. Am aflat cum se poate deschide, sa o urmam in fapta si sa intram.

[georgeval]

Este coplesitoare viata Sfintei Cuvioase, dar si pilda pentru cei care zac in noroiul patimilior si cuprinsi de deznadejde renunta la pocainta. Iata, Biserica ne pune inainte un model de pocainta. Din mocirla patimilor se ridica un inger in trup.

[anne]

[SIZE=3] Undeva, in cel mai tainic coltisor al sufletului nostru, tanjim, ne dorim sa intalnim un Om Sfant, care sa ne spovedeasca si sa ne impartaseasca, un parinte Zosima… Drumul spre oamenii lui Dumnezeu, drumul spre sfintenie, de ce nu?? …e un drum de pocainta si lacrimi…o LUPTA PANA LA SANGE cu patimile ce ne stapanesc…cu ispitele ce ne impresoara… [/SIZE]
[SIZE=3] Mi-e draga, mi-e foarte draga Sfanta Maria Egipteanca…Si cred ca avem cu totii nevoie de astfel de modele.Cat ma bucur ca o indragiti si voi, dragii mei !!! Cat de frumos ati scris…va multumesc tuturor…am lacrimat citind…[/SIZE]
[SIZE=3] Ea s-a impartasit la sfarsitul vietii si s-a pocait …si s-a nevoit…si si-a plans pacatele 47 de ani in pustie…. Noi ne-am impartasit de zeci de ori…si oare…macar o data am avut lacrimile ei sfinte, curatitoare pentru pacatele noastre si ale celor dragi noua??? Vai de sufletele noastre!!! Gresim mereu si mereu si abia zicem un DOAMNE IARTA-MA…[/SIZE]
[SIZE=3] Graba vietii in care de la o vreme locuim… nu ne prea lasa sa ne vedem pacatul in toata hidosenia lui…si neputinta…si nedesavarsirea… AJUTA-NE DOAMNE CA NEPUTINCIOSI SUNTEM!!! Lumineaza-ne Stapane si da-ne lacrimile de pocainta ale Mariei Egipteanca! Goi si pustii suntem…si nimic bun in noi nu avem!!![/SIZE]

[windorin]

Sfantul este mereu printre oameni; unii il admira, altii il ocarasc; unii il lauda, altii il defaimeaza. Ochii oamenilor, desi il cunosc, nu vor sa-l mai recunoasca. "Ochi avem, dar nu vedem", pentru ca nu mai stim sa stam, sa tacem si sa ascultam. Totul este graba si viteza. Alergam, nu mergem. De unde, atunci, timp sa cautam un om adevarat langa noi, de unde timp sa-l gasim pe omul cel adevarat din noi?

Sfantul nu lipseste din viata nici unui om. Parintele Zosima nu lipseste din viata nici unui crestin. De asemenea, nici pocainta Mariei Egipteanca nu lipseste de la fata omului. Tocmai de aceea vom da seama inaintea lui Dumnezeu, ca vazand nu am vazut si auzind nu am inteles.

Lumea acopera cu noroiul ei orice curatenie. Paul Evdochimov spunea ca "existenta unei vieti spirituale reale, persoana unui sfant, va constitui un fel de ghimpe de neindurat pentru un ateism care se vrea sistematic, moral si totalitar".

[carmina]

"Crestinismul a revelat aptitudinea fiecarui om pentru sfintenie si cea a lumii intregi de a reflecta sfintenia.

Sfintenia este stralucirea unei persoane transcendente care ni se reveleaza pentru a ne ridica la ea.Suntem impinsi sa ne depasim starea de pacatosenie pentru a putea ramane in fata ei,in timp ce aceasta iradiere ne face constiinta personala mai sensibila si mai constienta de pacatele noastre.Sfintenia lui Dumnezeu apare ca invadarea constiintei omului de catre o instanta suprema,transcendenta,care face sa nasca in noi o vointa de curatie si o aspiratie spre mai multa maretie.Smerenia si dorinta de curatie astfel suscitate sunt adevarata cunoastere de sine.(…)
Numai o constiinta superioara poate trezi o alta constiinta,numai lumina dumnezeiasca poate ridica constiinta omului pana pe treapta cea mai inalta facand totodata evidenta nimicnicia ei.(…)
Aceasta curatie dumnezeiasca,desavarsita,nu face numai sa trezeasca rusinea noastra,ea ne si atrage.Nu produce numai frica,ci si bucurie,caci despuierea fiintei noastre a descoperit odata cu pacatul si ceea ce este bun in noi;a trezit vointa noastra de a ne curati de pacat pentru a placea constiintei divine.Ne simtim fericiti pentru ca Dumnezeul Cel Sfant ne-a dat posibilitatea de a ne curati,de a iesi din rautate;putem parasi somnul pentru o existenta vie,scoasa din izvorul intregii existente,persoana lui Dumnezeu,in ardoarea iubirii Lui.Ne simtim fericiti pentru ca Dumnezeul Cel Sfant nu ne-a alungat definitiv,ci a trezit in noi dorinta de a ne curati.Ne simtim fericiti pentru ca suntem despovarati de o greutate purtata inconstient si eliberati de o piedica in calea vietii noastre depline."
(Parintele Staniloae - “Sfintenia,transparenta lui Dumnezeu in constiinta omului” in cartea “Rugaciunea lui Iisus si experienta Duhului Sfant”)

[patinina34]

Am gasit o poezie care m-a miscat foarte mult:

[COLOR=black]SAVARSIREA CUVIOASEI MARIA EGIPTEANCA
[/COLOR][COLOR=#330000]poem de Sf. Ioan Iacob Hozevitul
[/COLOR][COLOR=black]
[/COLOR][COLOR=black]In vremea noptii langa apa
In lunca Sfantului Iordan
Asteapta cautand in zare
Un pustnic Calamonitean.

Ce ai batranule Parinte,
De esti asa nerabdator
Si tot privesti in “ceea parte`
Cu ochiul tau iscoditor?

Ai pus vreo undita in apa
Si n-o gasesti la locul ei
Sau la loc mai bun de pescuire
De ceea parte poate vrei?


Dar asta nu se face noaptea,
S-o faci mai bine de cu zi
Si-i lucru de mirare Avvo,
Ca-ti vine dor a pescui!

Asa s-ar fi mirat oricine
Vazandu-l pe batran sezand
La miezul noptii langa apa
(Pescar pe el l-ar fi crezand).

Dar dupa cum se vede treaba
Nu-i este lui de pescuit
De sta asa in nemiscare,
Rugandu-se necontenit.

Privind mai bine, vom cunoaste
Ca este “Pustnicul Zosima`,
El poarta mantie in spate,
La piept: Epitrahil si schima.

Un vas bisericesc in mana,
El tine prea cuviincios
Avand dumnezeiescul Sange
Cu Sfantul Trup al lui Hristos.

In vremea asta el asteapta
Din ceea parte de Iordan,
Sa vie spre impartasire
“Sihastra de neam Egiptean`.

Un an de zile se-mplinise
De cand s-a inteles cu ea
S-aduca “Sfintele` Batranul
Si-acuma ea intarzia!

In mintea lui i se strecoara
O banuiala cu fior:
“Dar poate nu mai sunt eu vrednic
Sa vad acum acel <>![/COLOR]

[COLOR=black]Si daca vine ce voi face?
De luntre nu m-am ingrijit`!
Acestea cugetand Batranul
Un plans amar l-a napadit.

Dar numai iata ca zareste
Pe Sfanta pustnica venind
Deasupra apei (ca pe gheata)
Mirat o vede el pasind.

Pe trupul ei parlit de soare
Si ca o scandura uscat
Ea poarta doar o zdreanta veche
Pe care Pustnicul i-a dat.

In ziua cand era sa moara
Atuncea s-a impartasit
Si pentru asta pe Zosima
Mai inainte l-a vestit.

Caci vrand sa moara nestiuta
I-a zis sa vie la un an
S-o afle ca mai inanite
De ceea parte de Iordan.

Cu multa nerabdare Avva
In anul urmator venind
Aflat-a trupul Cuvioasei
De un an de zile adormit.[/COLOR]

[COLOR=black]Iar in nisip era scrisoare
Cu ziua savarsirii ei:
Ca-i este numele “Maria`
S-o-ngroape dupa obicei.

Cantandu-i cele cuvenite
Sedea Batranul cugetand,
Ca nu avea nici o unealta
Sa-i faca groapa in pamant!

Dar, O! Minune prea slavita!
Venind un leu infricosat,
Cu ghearele scobind indata,
Mormantul Sfintei a sapat!

Apoi plecandu-se cucernic
In pace el s-a departat
Iar pustnicul cu multe lacrimi
Cinstitul trup a ingropat![/COLOR][COLOR=black][/COLOR]