Ce inseamna a deznadajnui?

A deznadajnui inseamna necredinta,credem ca nimeni nu ne poate ajuta atunci cand ne aflam in vreun necaz sau suparare.Logica se bazeaza pe intelepciune,iarasi intepciunea este dar de la Dumnezeu.Cand te afli cu inima indurerata,calauzesteti mintea inafara de trup si de cele trecatoare,roagate smerit si vei afla liniste.

[patinina34]

A deznadajdui, inseamna pentru mine, un suflet gol.
Acel suflet nu a dobindit nimic duhovniceste la acel moment din viata unei persoane.

Daca acel suflet a avu nadejdea in Dumnezeu si a pierdut-o, atunci insemna ca mintea este prea preocupata cu griji lumesti, iar sufletul rataceste in acel moment.

Este cea mai urita stare pe care un suflet o poate avea.
Acesta este si momentul propice pentru boli psihice, fiind un rezultat al bolii sufletului.
Aici doctorii nu pot face nimic sint neputinciosi practic, doar un preot poate ajuta cu slujbe, apoi multe rugaciuni te vor scoate din starea aceasta.

Aceasta este si explicatia faptului ca unii se simt nervosi, fara motiv, altii se simt abandonati, altii se sinucid.

Fereasca Dumnezeu de deznadejde!!!

[carmina]

Cel ce va crede ca Dumnezeu este puternic sa zideasca pe om din nou, acela se mîntuieste într-o clipeala, ca noua dupa credinta ni se da. A nu crede astfel înseamna a nesocoti pe Dumnezeu. Zicea un parinte la pateric ca toti credem ca Dumnezeu face minuni, dar noi trebuie sa credem ca El face minuni si cu noi, cu noi pacatosii, asa cum sîntem, si nu cîndva, ci acum, acum si aici, ca nu-i alta vreme decît cea pe care o avem si cea pe care o avem e cea mai buna. Du-te în camera ta si zi: “Iata, Bunule, am venit. Tu stii cine sînt. Tu m-ai zidit, Tu mîntuieste-ma. Stiu ca poti, stiu ca vrei. Ajuta-ma”. Si mai multe cuvinte nu mai spune, asteapta pîna va veni nadejdea peste tine. Eu stiu ca daca omul se va pune jos în camera Sa si va zice Domnului: “Nu ma ridic pîna nu ma ierti”, Dumnezeu îl cerceteaza si Îl iarta, numai sa creada.
Sa ai obicei sa nu zici cuvintele sfinte numai ca sa fie zise, ca asa pierd crestinii de azi rugaciunea si credinta, ca repeta cuvintele vietii vesnice fara sa le cerce pe inima
. Cuvintele acestea, daca sînt zise cu simplitate si nadejde, încalzesc inima si racoresc mintea, cufundînd omul în mare pace. Daca vei citi cîte vreun psalm doi înainte a de a iesi din casa si tot asa înainte de culcare, cred ca te vei linisti în doua zile, dar sa nu prea vorbesti lucrurile lumii acesteia. Zic doua zile pentru ca înca nu te-ai întarit, dar daca ai cunoaste mai îndeaproape iubirea lui Dumnezeu, te-ai linisti dupa ce termini de zis “Împarate ceresc”, chiar daca ai fi omorît pe cineva cu 5 minute mai devreme.
Ce crezi ca este pacea inimii, oare curatarea de pacate? Dar sa stii ca si un gînd poate arunca în deznadejde mai mare decît cea în care te afli acum. Nu lipsa pacatelor aduce pacea inimii, nu lipsa pacatelor aduce sfintenia, ci inima smerita, adica inima care primeste toate cîte i se întîmpla, chiar si pacatele, si în toate vede lucrarea lui Dumnezeu. Pacea inimii înseamna sa stii sa nu te clatini atunci cînd vin pacatele asupra ta. Ca zice David “de sapte ori va cadea dreptul si se va ridica” si “fericit barbatul caruia nu-i va socoti Domnul pacatul”. Auzi, fericit nu cel ce nu pacatuieste, ci cel caruia Domnul nu-i va socoti pacatul! Dar cu-i nu-i socoteste Domnul pacatul, oare sînt privilegiati din astia? Celui ce se spovedeste Domnului cu nadejde, zice mai departe David, de aceea va veni catre Dînsul tot cuviosul (vezi aceastea în psalmul 31).
Asa ca, sa ne ridicam acum înaintea Domnului, ca pîna acum am fost pacatosi, dar de acum este vreme pentru o viata noua. Pe urma iara vom cadea si iara ne vom ridica. Si poate ca vom cadea mai tare decît sîntem cazuti acum, dar asta n-are nici o importanta, ca atunci cînd se ridica omul cu nadejde si cu dragoste catre Cel ce ne-a iubit pe noi, toate se spulbera. Sa ne minunam vazînd zadarnicita toata uneltirea diavolului care a facut-o cu noi de la începutul vietii noastre, ca pe toate acestea le putem risipi printr-o vorba zisa cu îndrazneala copilareasca: “Doamne, Tu m-ai zidit, Tu mîntuieste-ma”. Sa fim precum copiii, ca aceea primesc bataie si pe urma, zbenguindu-se uita, si vin si se arunca rîzînd în bratele parintelui, si se îmbratiseaza, si se saruta, si uita.

Pr.Savatie Bastovoi - Scrisoare catre un prieten cazut în ispita

http://savatie.trei.ro/savatie/scris..._in_ispita.htm

[windorin]

În prealabil postat de patinina34

A deznadajdui, inseamna pentru mine, un suflet gol. Acel suflet nu a dobindit nimic duhovniceste la acel moment din viata unei persoane. Daca acel suflet a avu nadejdea in Dumnezeu si a pierdut-o, atunci insemna ca mintea este prea preocupata cu griji lumesti, iar sufletul rataceste in acel moment.

Este cea mai urita stare pe care un suflet o poate avea. Acesta este si momentul propice pentru boli psihice, fiind un rezultat al bolii sufletului. Aici doctorii nu pot face nimic sint neputinciosi practic, doar un preot poate ajuta cu slujbe, apoi multe rugaciuni te vor scoate din starea aceasta. Aceasta este si explicatia faptului ca unii se simt nervosi, fara motiv, altii se simt abandonati, altii se sinucid.

Frumos spus. Omul care este incercat de deznadejde este doar acela care isi simte sufletul gol.

Personal, cred ca deznadejdea este roada necomuniunii si a singuratatii.

[patinina34]

Da, Dorin, sint multe moduri de a formula acea goliciune, care, brrrrrrr, personal, sper sa nu o am niciodata, insa rugandu-ne, si multumind lui Dumnezeu pentru toate, bune si rele, o vom evita, cu siguranta.

[windorin]

Nu cred ca putem fugi de ea in mod deplin. Cred ca oricat de duhovnicesti am fi, tot ne va incerca aceasta ispita, ca ingaduinta a lui Dumnezeu, spre a ne vedea micimea.

Ma gandesc la momentul in care Hristos s-a rugat in Gradina Ghetsimani. Nu putem spune ca a deznadajduit (sau ceva de genul asta), insa teama pe care a simtit'o aduce a slabire a nadejdii. (Fapt caracteristic firii noastre, pe care El a luat'o.)

[patinina34]

În prealabil postat de windorin

Nu cred ca putem fugi de ea in mod deplin. Cred ca oricat de duhovnicesti am fi, tot ne va incerca aceasta ispita, ca ingaduinta a lui Dumnezeu, spre a ne vedea micimea.

Ma gandesc la momentul in care Hristos s-a rugat in Gradina Ghetsimani. Nu putem spune ca a deznadajduit (sau ceva de genul asta), insa teama pe care a simtit'o aduce a slabire a nadejdii. (Fapt caracteristic firii noastre, pe care El a luat'o.)

Asta cred ca este corect, noi putem doar sa incercam, si sa fim consistenti in incercarile noastre.

[windorin]

Gandeam odata ca deznadejdea smereste cel mai bine pe om. Doar atunci el ajunge sa vada ca nu'si poate fi lui insusi bucurie, pace si mantuire. Abia atunci el reuseste sa vada cat de neputincios este. Importanta este insa masura deznadejdei, adica sa nu fie fara cale de intoarcere. Insusi Dumnezeu ingaduie retragerea harului (cam aici apare deznadejdea) spre a arata omului cata nevoie are Dumnezeu si de oamenii de langa el.

Sfantul Nicolae Velimirovici spune: [SIZE=2] "Oare nu este deznadejdea inceputul rugaciunii?"[/SIZE]