Ce inseamna a deznadajnui?

[cristinateodora11]

Am sa iti raspund cu niste pilde :

Nu iese ulei, dacă măslinele nu sunt stoarse... Nici vin, dacă strugurii nu sunt presaţi... Nici parfum, dacă florile nu sunt strivite... Ai simţit vreo presiune în viaţa ta, azi? Nu-ţi fă griji... Dumnezeu tocmai scoate ce-i mai bun din tine!

A iubi inseamna a suferi si cum multi fug de suferinta putini stiu sa iubeasca. E valabil si pentru deznadejde....

Cand o usa a prieteniei ,se inchide, o alta se deschide; dar deseori ne uitam atat de mult la usa inchisa ca nu o mai vedem pe cea care s-a deschis pentru noi.

Vor exista mereu oameni care te vor răni, aşa că trebuie să-ţi păstrezi încrederea şi doar să ai mai multă grijă în cine ai încredere şi a doua oară!
Întotdeauna fă bine. Aceasta va mulţumi pe câţiva şi va surprinde pe restul.


Multa lume confunda iubirea cu nevoia de a stapini o alta fiinta umana, nevoie ce rezida din frica de singuratate care vine din frica de moarte. Cand nu iti va mai fi frica de moarte, nu iti va mai fi frica de singuratate.
Singuratatea apare cind nu gasesti nimic de facut care sa iti ocupe intelectul, sa iti produca satisfactii si rezultate dincolo de egoismul personal.
Atunci cind atingi starea asta, esti liber cu adevarat
Cind pricepi ca nimeni nu se desparte de nimeni. Ca marea majoritate a relatiilor sunt cu scop educativ si nu pe viata
Si cind se termina, sa le lasi sa se duca……….atunci e lectia invatata si treci la alt nivel
Iubirea neconditionata e ceva care nu se termina, oricit si oricui ai da, se intoarce inzecit, in forme nebanuite, care te umplu de bucurie.


Deznadejdea apare din lipsa de iubire, din lipsa de intelegere.

Iar aici : http://www.ioanguradeaur.ro/724/dezn...-si-nepasarea/ gasesti vorbele intelepte ale lui Ioan Gura de Aur despre "deznadejde si nepasare".

Deznadejdea duhovniceasca apare atunci cand, dupa savarsirea unui pacat, vine diavolul si ne insufla ganduri de felul acesta:,,De-acum esti pierdut.", ,, De acum esti pacatos." , ,, Degeaba te mai rogi! "etc.

Mesajul Sfantului Siluan Athonitul, primit de la insusi Mantuitorul, (,,Tine-ti mintea in iad si nu deznadajdui!" este de o profunzime aparte. Se refera la starea sufleteasca a omului care lupta cu sine si cu ispitele, se roaga, posteste etc. In aceasta situatie poate sa apara mandria cea pierzatoare de suflet. Crestinului poate sa i se para ca a ajuns la masuri inalte datorita rugaciunii lui , nu datorita milei lui Dumnezeu. In aceasta situatie, caderea in mandrie atrage dupa sine caderea in pacat ca urmare a indepartarii ajutorului lui Dumnezeu. Caderii in pacat ii urmeaza deznadejdea, caci diavolul pe unul care a ajuns in aceasta stare cauta sa-l piarda duhovniceste facandu-l sa supradimensioneze pacatul in care a cazut si sa minimalizeze posibilitatea de a mai fi iertat.

De aceea, e important ca omul care se roaga sa se fereasca in primul rand de mandrie, adica sa-si tina mintea in iad, adica sa stie ca e posibil sa greseasca in orice clipa daca ajutorul lui Dumnezeu se retrage. Apoi cu cat cineva este mai sporit duhovniceste cu atat se autoanalizeaza mai atent si descopera ca are motive sa-i ceara iertare lui Dumnezeu: pentru pacate cu gandul , cu vorba ori chiar cu fapta.

A doua parte a indemnului ,,si nu deznadajdui" se refera la increderea pe care trebuie s-o aiba crestinul in mila lui Dumnezeu. In astfel de situatii, crestinul trebuie sa lupte impotriva gandurilor diavolesti si sa aiba nadejdea cea buna ca Iisus S-a rastignit pentru fiecare dintre noi, deci ne poate salva din orice pacat, cu conditia sa ne spovedim si sa ne pocaim.

[cristiboss56]

În prealabil postat de antoniap

Deznadejdea duhovniceasca apare atunci cand, dupa savarsirea unui pacat, vine diavolul si ne insufla ganduri de felul acesta:,,De-acum esti pierdut.", ,, De acum esti pacatos." , ,, Degeaba te mai rogi! "etc.

Mesajul Sfantului Siluan Athonitul, primit de la insusi Mantuitorul, (,,Tine-ti mintea in iad si nu deznadajdui!" este de o profunzime aparte. Se refera la starea sufleteasca a omului care lupta cu sine si cu ispitele, se roaga, posteste etc. In aceasta situatie poate sa apara mandria cea pierzatoare de suflet. Crestinului poate sa i se para ca a ajuns la masuri inalte datorita rugaciunii lui , nu datorita milei lui Dumnezeu. In aceasta situatie, caderea in mandrie atrage dupa sine caderea in pacat ca urmare a indepartarii ajutorului lui Dumnezeu. Caderii in pacat ii urmeaza deznadejdea, caci diavolul pe unul care a ajuns in aceasta stare cauta sa-l piarda duhovniceste facandu-l sa supradimensioneze pacatul in care a cazut si sa minimalizeze posibilitatea de a mai fi iertat.

De aceea, e important ca omul care se roaga sa se fereasca in primul rand de mandrie, adica sa-si tina mintea in iad, adica sa stie ca e posibil sa greseasca in orice clipa daca ajutorul lui Dumnezeu se retrage. Apoi cu cat cineva este mai sporit duhovniceste cu atat se autoanalizeaza mai atent si descopera ca are motive sa-i ceara iertare lui Dumnezeu: pentru pacate cu gandul , cu vorba ori chiar cu fapta.

A doua parte a indemnului ,,si nu deznadajdui" se refera la increderea pe care trebuie s-o aiba crestinul in mila lui Dumnezeu. In astfel de situatii, crestinul trebuie sa lupte impotriva gandurilor diavolesti si sa aiba nadejdea cea buna ca Iisus S-a rastignit pentru fiecare dintre noi, deci ne poate salva din orice pacat, cu conditia sa ne spovedim si sa ne pocaim.

Bun şi foarte corect, dar când te cuprinde spaima obsesivă de cipuri, spre exemplu, nu miroase oare a deznădejdie, Antonia ?

În prealabil postat de cristiboss56

Bun şi foarte corect, dar când te cuprinde spaima obsesivă de cipuri, spre exemplu, nu miroase oare a deznădejdie, Antonia ?

Nu ma las cuprinsa de deznadejde asa de usor. Ai putea sa crezi ca nu la mine ma gandesc atunci cand vorbesc despre cipuri? Acum, dupa ce m-am documentat, ma las in voia lui Dumnezeu, Care imi stie limitele mai bine ca mine. Dumnezeu chiar a oranduit sa am unde sa ma retrag in acele vremuri, daca nu voi da coltul pana atunci.

Ma gandesc doar ca sunt atatia care bagatelizeaza aceasta problema si nici asta nu-i bine. Nu pot sa stau linistita cand stiu ca unii isi pot pierde sufletele din cauza ca nu sunt informati. Si atunci consider ca trebuie sa vorbesc. Ma simt cu constiinta impacata numai atunci cand spun ceea ce stiu. Deznadejdea e nociva, dar nelinistea cea buna e necesara.

[cristiboss56]

În prealabil postat de antoniap

Nu ma las cuprinsa de deznadejde asa de usor. Ai putea sa crezi ca nu la mine ma gandesc atunci cand vorbesc despre cipuri? Acum, dupa ce m-am documentat, ma las in voia lui Dumnezeu, Care imi stie limitele mai bine ca mine. Dumnezeu chiar a oranduit sa am unde sa ma retrag in acele vremuri, daca nu voi da coltul pana atunci.

Ma gandesc doar ca sunt atatia care bagatelizeaza aceasta problema si nici asta nu-i bine. Nu pot sa stau linistita cand stiu ca unii isi pot pierde sufletele din cauza ca nu sunt informati. Si atunci consider ca trebuie sa vorbesc. Ma simt cu constiinta impacata numai atunci cand spun ceea ce stiu. Deznadejdea e nociva, dar nelinistea cea buna e necesara.

Aşa este Antonia şi-ţi doresc ca acel colţ de care vorbeai să fie cât mai târziu, pentru a avea timp să ţi le pui pe toate în ordine. Pace şi numai bucurii să ai !

Iti multumesc, Cristi. La fel iti doresc si eu tie.

Dumnezeu sa ne ajute pe cat mai multi sa avem o viata binecuvantata, un sfarsit crestinesc atunci cand va hotari El si un coltisor de Rai dupa aceea.

Iar acum sa ne gandim la patmile Mantuitorului, caci nicio suferinta a noastra nu poate sa egaleze suferinta trupeasca si sufleteasca a lui Iisus.

Gandul la Patimile Mantuitorului este un adevarat antidot impotriva deznadejdii. Ce jertfa uimitoare a acceptat Iisus pentru noi! Ce minunata pilda nerostita a iubirii aproapelui! Poruncile evanghelice lasate au fost exemplificate la cel mai inalt nivel.

Dumnezeu sa ne ajute sa parcurgem cu bine si ultima saptamana Postului Mare si sa ne bucuram crestineste de sarbatoarea Pastelui.

[patinina34]

CAPITOLUL VIII - Despre deznădejde

[COLOR=#0000ff][/COLOR]
O călugăriţă cuprinsă de deznădejde repeta mereu:
– Mă tem că n-am să mă mântuiesc.
Un părinte înţelept i-a răspuns:
– Cine ar putea să se mântuiască dacă monahii nu se mântuiesc? Pentru cine a creat [COLOR=#0000ff]Dumnezeu[/COLOR] Raiul? Vom fi mântuiţi. Trebuie să ne bucurăm. Trebuie să recunoaştem că suntem păcătoşi, dar de asemenea să preamărim pe [COLOR=#0000ff]Dumnezeu[/COLOR]. Încrederea în [COLOR=#0000ff]Dumnezeu[/COLOR] este ca o [COLOR=#0000ff]rugăciune[/COLOR] continuă. Nu gândi nimic rău. Gândurile de hulă sunt ca avioanele: zboară deasupra, ne tulbură liniştea şi apoi se duc. Eu trebuie să spun când sunt păcătos, nu atunci când [COLOR=#810081]diavolul[/COLOR] vrea ca eu să gândesc aşa.


***

De asemenea, părintele a mai spus:
– Multă lume poate fi mângâiată lângă cineva care este paşnic.

***

Un pustnic a spus:
– Calea sigură către veşnicie este asigurată prin nevoinţă, purtarea corectă, simţământul de a fi nevrednic înaintea lui [COLOR=#db3f1c]Dumnezeu[/COLOR], nădejde (oxigenul duhovnicesc), mângâiere şi siguranţă. Nu supărarea şi ascultarea silită şi rugăciunea forţată; nu lacrimile şi tristeţea. Toate acestea vin de la diavol. Da, într-adevăr, trebuie să plâng pentru păcatele mele, dar în acelaşi timp să şi nădăjduiesc în dragostea lui [COLOR=#db3f1c]Dumnezeu[/COLOR]. Dar nu pot rezista dacă plâng, pentru că [COLOR=#db3f1c]diavolul[/COLOR] vrea ca eu să deznădăjduiesc. De multe ori, [COLOR=#db3f1c]diavolul[/COLOR] zdrobeşte un om cu deznădejdea şi [COLOR=#db3f1c]diavolul[/COLOR] devine victorios. Dar aceasta nu se întâmplă când cineva este încrezător ca un copil ce se ţine de mâna tatălui său. Încrederea noastră în [COLOR=#db3f1c]Dumnezeu[/COLOR] este o [COLOR=#db3f1c]rugăciune[/COLOR] neîncetată, care aduce roade bune. Deznădejdea vine de la diavol. Nu spune: «O, ce s-a întâmplat cu mine?», ci încredinţează-te lui [COLOR=#db3f1c]Dumnezeu[/COLOR] şi nădăjduieşte în El.
– Ascultarea noastră nu trebuie făcută cu tristeţe sau pentru că s-a întâmplat să fim monahi. Părinţii de care ascultăm nu sunt ca împăratul Diocleţian, care ne dau ordine. Din contră, ascultarea noastră faţă de ei ne apără şi de aceea trebuie să le fim recunoscători. Nu trebuie să ne împotrivim celor spuse de ei şi să nu-i ascultăm.

***