cea mai frumoasa ascultare

[patinina34]

Foarte interesant si frumos topic.
Mi-au placut istoriisirile voastre Dorin si Podoloski.

Imi amintesc de vremea cind mergeam des la manastire.
Eram copil pe atuncea.
Eu mergeam ca si in vacanta pentru 2-3 saptamini , pe vremea aia.

A fost perioada, cea mai impresionanta din viata mea, cind acesti calugari m-au invatat cum sa ma rog si cum sa postesc.

Poate aveam vre-o 10-11 ani.
Tatal meu imi spunea casa:trebuie s amaninci carne ca sa cresti si sa ai putere sa inveti la scoala.
La manastire, in schimb, mi se spunea diferit, total opusa invatattura. Ei nu aveau carne acolo.

Aveam doi verisori calugari acolo, deci mergeam ca si in vizita la verii mei, desi, eu cautam pe ei ca veri de sange, imi amintesc ca staretul de acolo, avea o haina lunga, la fel ca a verisorilor mei, eu in nestiinta mea de copil, nimeream mereu sa-l iau de mana pe staret, saracul, insa el imi spunea ca ei toti sint verisorii mei...
Apoi verisorii adevarati, cei de sange, imi spneau sa ascult de orice calugar de acolo, deoarece ei sint frati cu mine.
Era asa de greu pentru mine sa inteleg, cind fratii mei erau acasa ramasi...la oras.
Ziua mergeam la cules de flori medicinale: musetel, alte flori.
La manacare, eram intotdeauna, asezata pe un scaun mai inalt, insa asta pentru ca nu eram prea inalta si nu reuseam sa ajung la masa.
Atunci mi s-a spus asa: vezi, scaunaul asta inalt care este doar pentru tine?
Asa vei sta mereu la masa, daca te rogi si postesti. Pe scaunul cel inalt!
Imi amintesc cum fugeam - oriunde m-as fii gasit, cind trageau clopotele pentru rugaciune. Era regula pentru ei, insa am insusit-o si eu, pentru ca asa mi s-a spus.
Ma puneam si eu acolo in genunchi si mi-au dat carti, din care eu trebuia s areci rugaciunile care mi-au fost destinate si indicate mie de catre staretul manastirii.
Ceea ce m-a impresionat la modul rpofund si placut, si de fapt asta repet toata viata mea de atunci, era acea ascultare, acea supunere, incit eu desi eram galagioasa de felul meu, acolo, spre surprinderea mea, eram tacuta, silentioasa.
Mi se infiltrase in mintea mea de copil, acea atitudine, de supunere.

[patinina34]

În prealabil postat de patinina34

Asa vei sta mereu la masa, daca te rogi si postesti. Pe scaunul cel inalt!

Pentru o mai buna intelegere:

Eu am sperat ca rugandu-ma, eu voi ajunge sefa mare , in viata mea.

Nu radeti!Asa am inteles eu atunci.

Sa stau pe scaunul cel mai inalt mereu...
Si ma sarguiam la rugaciune ca sa ajung sefa in viata mea...
Dupa citiva ani, pentru ca intre timp nimeni nu mi-a explicat nimic legat de acel scun inalt, am inteles sensul real: era pentru sufletul meu.

[Saurian]

Rar mai găseşti pe forumul acesta topicuri aşa de odihnitoare. Cred că a greşit iniţiatorul topicului cu numele pe care l-a pus. Ar fi mai potrivit cred: "Întâmplări frumoase cu călugări" sau ceva de gen.

Să povestesc şi eu o întâmplare, două ce mie mi-au rămas adânc sădite în inimă.

La începutul întoarcerii mele spre Hristos doream f mult să mă călugăresc. Aşteptam să termin facultatea şi apoi m-aş fi dus la mănăstire. La un moment dat la noi, în Bistriţa, s-a organizat o conferinţă LTCOR în care era invitat un călugăr. M-am dus ceva mai devreme la acea locaţie şi DUmnezeu a făcut în aşa fel încât să îl întălnesc pe acel părinte când nu era venit nimeni altcineva. Trebuie să menţionez că era pentru prima oară în viaţa mea când puteam să vorbesc cu un călugăr şi să nu fie din aceia cerşetori. Mă uitam pe afiş care era pus pe un gărduleţ ce înconjura clădirea unde se ţinea conferinţa. Călugărul ăsta era tare "şmeche". Eu mă fac că mă uit pe afiş că mi-era ruşine să vorbesc cu acest părinte iar acest părinte se făcea şi sfinţia sa că citeşte acel afiş. La un moment dat citind amândoi afişul îmi fac curaj şi îl întreb: "Părinte, dintotdeauna aţi fost mai bun?" Părintele îmi spune: "Eu nu sunt bun, singur Dumnezeu e bun" Vreau să vă spun că am rămas fără glas. Adică se smerise atât de natural ( mă refer că vorbea aşa de natural şi simplu ) şi mai ales că citisem n cărţi cu părinţi care spuneau că sunt mari păcătoşi. Exemplul viu m-a lăsat fără cuvinte dar Duhul Sfânt a fost cu mine şi mi-a insuflat cuvânt "înclinaţie spre Dumnezeu". Şi am întrebat dacă de mic a avut înclinaţie spre Dumnezeu şi mi-a spus că da, m-a întrebat dacă vreau să mă călugăresc şi eu dar au venit şi alţii şi în fine... ERam f ruşinos. La conferinţe se întâmpla să vorbească de schitul la care era stareţ. Când povestea îmi venea să mă duc să mă călugăresc la părintele acesta. Aşa frumos povestea... şi luptele şi tot. Odată îmi venea să plâng că nu mă pot duce în acel moment să mă călugăresc la acea mănăstire. Şi nu am vizitat niciodată acea mănăstire... nici până acum din păcate. Poate mă va învrednici Dumnezeu în viitorul apropiat.



A doua poveste a fost la Petru Vodă. Era prima oară că mergeam acolo şi eram în mâinile dracilor. Eram obsedat de o fată de pe internet şi eram sigur că trebuie să fim împreună. Când am ajuns la mănăstire mă simţeam în plus. Primul părinte cu care m-am întâlnit în biserică să-l întreb de cazare m-a cam certat că nu se discută aşa ceva în mănăstire şi mi-a spus unde să mă duc să întreb de cazare. La cazare sora Mihaela era dispărută şi nu venea. Era primul meu pelerinaj pe care îl făceam singur şi toată viaţa mea nu m-am dus singur fără părinţi deci a fost un şoc f mare pentru mine. S-a rezolvat cu cazarea dar nu aveam linişte şi am început să întâlnesc şi cu răutatea oamenilor de la mănăstire. Prietena ce m-a îndreptat spre Păr Iustin Pârvu să îi povestesc problemele mele nu mi-a spus că acolo sunt şmecherii, că nu se ţine rândul, că se intră prin spate etc. La un moment dat fiind distrus m-am dus la cimitir, la mormântul păr Gheorghe Calciu Dumitreasa, să plâng acolo. Şi am plâns tare de tot. Ce mai... dintotdeauna sunt mai plângăcios şi atunci a fost un şoc destul de mare faptul că totul era prost. La un moment dat ce se întâmplă? Nişte călugări de abia terminau de reparat podul ce lega dealul cimitirului cu cel al mănăstirii. ŞI la un moment dat un călugăr mai bătrân ( vreo 50 de ani cred că avea ) începe să tămâieze podul. Şi cum cânta "Sfinte Dumnezeule..." parcă o făcea mai mult în glumă. Că râdeau călugăraşii. La un moment dat mai vine un călugăr cam de aceeaşi vârstă şi îl fugăreşte pe primul cu un băţ în mână. Mi s-a părut foarte frumoasă faza şi am râs tare de tot. Din păcate nu ştiu cine au fost acei părinţi că acum dacă mi-aş aminti cum arăta ar fi bine că îi cunosc acum. Oricum mi-a plăcut această fugărire de copii între doi oameni bătrâni. Parcă arăta ceea ce spunea Hristos că dacă nu avem suflet de copil nu putem intra în împărăţia Lui.

[NiCcoleta]

Va multumesc tuturor pentru tot ce ati postat aici.
Cineva avea dreptate...acest topic chiar este foarte odihnitor.


PS:...mai vreau...

[Anna]

În prealabil postat de Saurian

A doua poveste a fost la Petru Vodă. Era prima oară că mergeam acolo şi eram în mâinile dracilor. Eram obsedat de o fată de pe internet şi eram sigur că trebuie să fim împreună.

Si cum s-a sfarsit povestea cu fata?

[windorin]

Adevarat este ca doar Dumnezeu cunoaste inimile oamenilor.

Eram intr'un pelerinaj. Manastiri, rugaciuni, Sfinte Moaste, discutii lungi. Eram un grup mare. Ispitele nu lipseau la nici un pas. Un baiat, din cei cativa din grup, imi era antipatic. Fara vreun motiv anume, fara ceva concret, nu imi era simpatic. Multi altii imi pareau mai buni decat el; si eu insumi eram vazut de mine mai bun ca el. Il vedeam artificial, plictisitor, mult prea modern si fara o vedere profunda a lucrurilor. Au trecut cateva zile bune. Urma sa ne impartasim. In seara din'nainte am hotarat sa facem cu totii Canonul de Impartasanie, citind fiecare cate o rugaciune. Dintre toti, acel baiat a fost singurul care a plans neincetat, de la inceputul si pana la sfarsitul rugaciunilor. Mi'a fost rusine de mine.

[Anna]

În prealabil postat de windorin

Adevarat este ca doar Dumnezeu cunoaste inimile oamenilor.

Eram intr'un pelerinaj. Manastiri, rugaciuni, Sfinte Moaste, discutii lungi. Eram un grup mare. Ispitele nu lipseau la nici un pas. Un baiat, din cei cativa din grup, imi era antipatic. Fara vreun motiv anume, fara ceva concret, nu imi era simpatic. Multi altii imi pareau mai buni decat el; si eu insumi eram vazut de mine mai bun ca el. Il vedeam artificial, plictisitor, mult prea modern si fara o vedere profunda a lucrurilor. Au trecut cateva zile bune. Urma sa ne impartasim. In seara din'nainte am hotarat sa facem cu totii Canonul de Impartasanie, citind fiecare cate o rugaciune. Dintre toti, acel baiat a fost singurul care a plans neincetat, de la inceputul si pana la sfarsitul rugaciunilor. Mi'a fost rusine de mine.

Ce frumos, nu pentru ca ti-a fost rusine, ci de acel baiat, si lectia primita. Si mie mi s-au intamplat lucruri asemanatoare, dar m-am bucurat.

[podolski_2]

sunt particele din sufletul nostru.

eu unul le recitesc de cateva ori , asa de mult imi plac.
de obicei nu citesc posturile lungi, ci doar imi trec privirea, insa de data asta, le recitesc cu toata atentia.

[anita]

În prealabil postat de windorin

Adevarat este ca doar Dumnezeu cunoaste inimile oamenilor.

Eram intr'un pelerinaj. Manastiri, rugaciuni, Sfinte Moaste, discutii lungi. Eram un grup mare. Ispitele nu lipseau la nici un pas. Un baiat, din cei cativa din grup, imi era antipatic. Fara vreun motiv anume, fara ceva concret, nu imi era simpatic. Multi altii imi pareau mai buni decat el; si eu insumi eram vazut de mine mai bun ca el. Il vedeam artificial, plictisitor, mult prea modern si fara o vedere profunda a lucrurilor. Au trecut cateva zile bune. Urma sa ne impartasim. In seara din'nainte am hotarat sa facem cu totii Canonul de Impartasanie, citind fiecare cate o rugaciune. Dintre toti, acel baiat a fost singurul care a plans neincetat, de la inceputul si pana la sfarsitul rugaciunilor. Mi'a fost rusine de mine.

Lectii din acestea am primit si eu destule in viata ,nu neaparat de la cei credinciosi ci de la cei despre care imi facusem o impresie gresita.
Multumesc lui Dumnezeu ca m-a ajutat prin sf.Spovedanie .
Si un indemn pe viitor la mai multa smerenie din partea mea.

Cu adevarat este odihnitor acest topic...

Eu am sa va povestesc o intamplare din decembrie 2008, cand faceam un pelerinaj cu sotia mea gravida in luna a treia.

Ajunsi la Manastirea Agapia, ne-am hotarat sa mergem si la Agapia Veche, adica sa urcam pe jos pana acolo pentru ca era zapada. Am luat intr-o plasa cate ceva si am pornit catre acea manastire.

Nu sunt prea iscusit sa descriu peisajul, dar era ceva de vis. Drumul era printr-o padure de brazi, inlati de abia reuseai sa le vezi varful si totul era acoperit de o zapada stralucitoare.
Am ajuns la manastire si ne-am indreptat catre bisericuta manastirii. Acolo, la intrare, am intalnit o maicuta, foarte batrana dupa chipul cel afisa, i-am dat plasa ce o carasem de jos si un acatist, dupa care am intrat sa ne inchinam.

Cand am ispravit rugaciunea si admirarea picturii, am iesit in pridvor si ma uitam la o pictura a Sfantului Arhanghel Mihail, iar sotia mea a cumparat cate ceva. Maicuta a venit la mine si mi-a dat o cruciulita si o iconita pentru masina, ca sa ne protejeze. Am ramas mut, tocmai ce ma gandeam sa-mi iau ceva pentru masina, ca nu aveam nici una nici alta. I-am multumit si ne pregateam sa plecam. Nici nu am facut vreo 5 metri si ne vorbeam , ca abia asteptam sa ajungem jos si sa mancam, ca ne razbise foamea. Atunci maicuta striga dupa noi si ne cheama la masa. Ne-am uitat unul la altul si am zis sa mergem , pentru mine a fost prima oara cand am mancat intr-o manastire.

Am ajuns la trapeza si am observat ca maicutele au pus masa doar pentru noi, ele trebaluind prin bucatarie. In timp ce mancam , sotia mi-a povestit de legenda manastirii (cum a fost surpata vechea biserica) si am zis sa mergem sa vedem locul respectiv, ce era mai la deal si avea o cruce imprejmuita de un gard.

Si o luam noi asa, usurel, la deal si observam un caine alb destul de voinic ca vine dupa noi. Tacut, a facut cativa pasi cu noi dupa care vad ca o ia in directia din care veneau niste caini latrand. Noi nu le-am dat importanta, cu toate ca erau slobozi si intre noi si ei era distanta de vreo 200 de metri (ne despartea o vale). Ma gandeam eu asa in mintea mea cum sa ne aparam daca vin spre noi si ma mai tot uitam la ei. Sotia mea era senina si increzatoare, incat nu ma puteam trezi eu cu motive de panica. Am ajuns la locul cu pricina, am stat un pic si ne pornim inapoi catre manastire. Acum imi era clar , cainele care plecase cu noi s-a dus la ceilalti si i-a linistit si acum se intorcea impreuna cu noi la manastire. A ajuns langa noi chiar cand am intrat prin poarta din spate a manstirii si ne-a condus dupa aceia prin manastire pana la iesire. Nu l-am auzit latrand, nici nu se gudura pe langa noi, ci parca isi ducea o misiune. La plecare l-am mangaiat cu oarecare frica pe cap si s-a intors in treaba lui.

Sincer va spun ca in toate pelerinajele noastre, am vazut minuni.

In ultima, cand ne-am intors de la Petru Voda, am gasit dimineata masina pe pana. Era un cauciuc ce avea probleme dar nu-i dadusem atentie. La inceput am crezut ca e lucrearea vreunui vecin, dar la vulcanizare am vazut ce putea sa se intample pe drum.

Ascultarea e in felul urmator: Calatoreste cu gandul la Dumnezeu si Dumnezeu va avea grija de tine!

Doamne ajuta!