intrebare pt cei casatoriti

[Fani71]

[quote=Saurian;130328]Stai puţin că eu tot nu pricep ceva. Să spunem că aş fi căsătorit ( nu sunt ). Dacă am avea grijă să ne protejăm ( Doamne fereşte de ce am ajuns să ne protejăm... De nişte barbari care îţi cuceresc inima cu strigătele lor de războinici... Lumea asta e pe dos, sincer. ) spune-mi unde e faza că relaţia trupească dintre noi doi e dragoste ( o dăruire totală fără un pic de egoism ) şi nu sex ( satisfacerea plăcerilor noaste )? Eu ca un copil prost fără experienţa în a întemeia o familie mă întreb: ce ar putea exprima mai bine unirea dintre cei doi soţi, dăruirea unuia faţă de altul decât apariţia unei noi vieţi?

Înţeleg că e foarte greu, că e de neconceput greutăţile vieţii dar tot rămân la întrebarea: de ce fiinţe, de ce monştri ne protejăm? Adică până la ce punct Îl lăsăm să intervină Dumnezeu în viaţa noastră? Până la relaţia trupească? Adică în manifestarea trupească a iubirii soţilor noi nu Îl lăsăm pe Dumnezeu să intre şi EL şi să se unească cu noi doi?

Lăsaţi-mă să trec măsura puţin ( dacă e să fiu banat asta e dar din partea unor ortodocşi să dea astfel de sfaturi total greşite mi se par foarte anormal. măcar să spună: eu sunt curvar/curvară şi doar atâta pot dar să nu se considere mai în măsură de a trece peste cuvintele Sf Părinţi în subiecte atât de delicate ): să spunem că eu mă masturbez. Pentru ca să nu crească tensiunea sexuală şi să ajung la nebunie ar trebui să mă tot masturbez până îmi găsesc o soţie. După ce m-am căsătorit ce să fac abstinenţă atâta timp că iarăşi înnebunesc aşa că iarăşi mă masturbez sau mă culc cu ea în timpul postului sau a praznicelor împărăteşti. Vi se pare normal asta, oameni buni? Iertaţi-mă că în Săptămâna Luminată am ajuns să spun astfel de lucruri.


Saurian, nu ai tintut seama, cred, de cazurile concrete de care ziceam. Hai sa luam unul mai drastic: amandoi ortodocsi, amandoi doritori sa tina post, etc, isi doresc copii, se respecta. Sotul are cancer si trebuie sa faca chemioterapie. Li se spune ca de altfel ca are putine sanse de supravietuire. Li se spune ca trebuie sa ia anticonceptionale, pentrui ca e mare pericol sa se nasca un copil handicapat. Chiar inca 18 luni dupa chemioterapie. Asta inseamna sa zicem 3 ani in care nu ar trebui sa conceapa copii. Ce propui sa faca acest cuplu? Sa 'aiba incredere in Dumnezeu' si sa aduca pe lume copii handicapati?

Ai dreptate cand spui ca e foarte greu de despartit 'satisfacerea placerii' de exprimarea dragostei neegoiste si a tandretei prin relatia sexuala intr-un cuplu. Ca toate cele omenesti, si astea sunt amestecate. Dar Dumnezeu a binecuvantat si placerea si un cuplu crestin are toata viata ca sa-si transfigureze si acest aspect al dragostei. Dar sa te lipsesti unul de altul cativa ani este inimaginabil pentru un cuplu are se iubeste.
In plus, sa iti spun un secret: cand un cuplu se iubeste cu adevarat, fiecare se gandeste mai mult la placerea celuilalt decat la a lui.

Vreau sa-ti mai spun ca am toata simpatia pentru punctul tau de vedere si cred ca si eu gandeam cam asa sau pe aproape mai demult.
In plus, cum zice sau implica Cristiboss, cand esti casatorit relatia sexuala devine mult mai despatimita, mai calma, mai tandra, in genera.

Repet: daca citesti prin cartile ortodoxe inclusiv la sfintii parinti gasesti si tu ca NU nasterea de prunci este scopul principal al casatoriei si ca relatia trupeasca este NEINTINATA la oamenii casatoriti, inclusiv placerea care decurge din ea.

Tu ce crezi, cand doi oameni casatoriti fac dragoste fara sa ia anticonceptionale, ei se gandesc tot timpul 'fac asta ca sa am copii, fac asta ca sa am copii, fac asta ca sa am copii' si pot distinge asa de usor intre placere si 'daruire totala si fara pic de egoism?'

PS Eu sunt casatorita si stiu despre ce vorbesc. Unul din exemplete date in mesajul meu de mai sus a fost valabil pentru cuplul nostru.