Suferinta ne face mai buni sau mai rai?

[veilur]

În prealabil postat de dorinastoica14

Deoarece felul în care primim suferinţa ne poate aduce pe calea cea dreaptă sau ne poate duce la deznădejde vă provoc acum când se apropie Săptămâna Patimilor cu o întrebare.
Suferinţa ne face mai buni sau scoate ce este mai rău din noi?

Eu cred ca suferinta scoate adevaratu om din noi, de cele mai multe ori omu din noi fiind unu rau, plin de invidie si razbunare. Ca pentru sfinti suferinta era un instrument care-i slefuia si mai bine e cu totu alta treaba, ei traiau altfel si aveau o alta mentalitate decat noi.

[Marius22]

Exista foarte multe modalitati de raportare la realitatea suferintei si a mortii. Doua mi-au atras atentia. Unii vad moartea doar ca pe o cale de a pune capat suferintei din aceasta lume, pierzand din vedere ca suferinta nu sfarseste intotdeauna odata cu moartea.

Pentru altii, suferinta este pierderea Duhului Sfant prin pacat, iar moartea doar o trecere, o cale ce prilejuieste impartasirea si mai deplina cu Hristos. Acestia nu uita niciodata ca Hristos a suferit moarte pe cruce, pentru ca vesnicia la care sunt chemati, sa nu fie una a suferintei.

[windorin]

Suferinta nu ne face nici mai buni, nici mai rai, asta e clar.

Bolile si durerile Dreptului Iov nu l'au impiedicat sa ramana bun, bolile si durerile impratului Irod nu l'au ajutat sa se intoarca spre cele bune. Vedem astfel ca fiecare a ramas in ale sale, cel bun a ramas bun, iar cel rau a ramas rau.

Exista insa si fericite cazuri in care suferinta indreapta spre Dumnezeu.
Fiul Risipitor a priceput ce facea, si'a venit in fire si s'a intors la Tatal sau.

Daca vedem suferinta drept dragoste si dreptate a lui Dumnezeu, ea devine mantuitoare.
Orice am face, sa ne ferim de intrebarea: "De ce mie?"

În prealabil postat de windorin

Suferinta nu ne face nici mai buni, nici mai rai, asta e clar.

Bolile si durerile Dreptului Iov nu l'au impiedicat sa ramana bun, bolile si durerile impratului Irod nu l'au ajutat sa se intoarca spre cele bune. Vedem astfel ca fiecare a ramas in ale sale, cel bun a ramas bun, iar cel rau a ramas rau.

Exista insa si fericite cazuri in care suferinta indreapta spre Dumnezeu.
Fiul Risipitor a priceput ce facea, si'a venit in fire si s'a intors la Tatal sau.

Daca vedem suferinta drept dragoste si dreptate a lui Dumnezeu, ea devine mantuitoare.
Orice am face, sa ne ferim de intrebarea: "De ce mie?"

Apropos de Fiul risipitor! După ce s-a înapoiat şi a recunoscut cât a greşit crezi oare că a fost scutit de suferinţă? Nicidecum!Şi despre aceasta aflăm chiar din evanghelia respectivă căci şi neacceptarea iertării şi a bunătăţii de care Tatăl dă dovadă de către cei care nu i-au ieşit din cuvânt, este generatoare de suferinţe greu de imaginat! Căci Dumnezeu este drept "...şi nu se mânie în fiecare zi" dar noi oamenii unii cu alţii cum suntem?

[veilur]

Ideea e simpla: cand suntem sanatosi si ne simtim bine, vorbim cu usurinta despre boli si suferinta si am crede ca suntem in stare sa suportam pentru credinta si Hristos, ceea ce e total fals, cel putin pentru mine. Dar daca ar da o boala in noi pe bune, ia sa vezi cum se schimba tot omu si spune ca gata gata nu mai vrea durere ca durerea-i naspa si nu se poate suporta. A, ce spune-ti? E asa sau nu? In rest sunt doar vorbe vorbe
Subscriu si pe eduardd.

[AlinB]

În prealabil postat de veilur

Ideea e simpla: cand suntem sanatosi si ne simtim bine, vorbim cu usurinta despre boli si suferinta si am crede ca suntem in stare sa suportam pentru credinta si Hristos, ceea ce e total fals, cel putin pentru mine. Dar daca ar da o boala in noi pe bune, ia sa vezi cum se schimba tot omu si spune ca gata gata nu mai vrea durere ca durerea-i naspa si nu se poate suporta. A, ce spune-ti? E asa sau nu? In rest sunt doar vorbe vorbe
Subscriu si pe eduardd.

Depinde ce logica o urmeze. Logica omului obisnuit asta este.
Un om spiritual va vedea in spatele suferintei hotararea si intelepciunea lui Dumnezeu.

De cele mai multe ori Dumnezeu trimite suferinta ca medicament si indreptare. Daca omul vede legatura intre suferinta si pacatele sale, este un lucru ziditor. Daca el crede ca e prea bun sa "merite" asa ceva, atunci suferinta poate sa-l faca mai rau.

Si mai este si exemplul lui Iov, care n-a suferit pentru pacate ci ca sa se arate prin el peste veacuri exemplul credintei desavarsite prin care un om slab dar credincios si smerit a rusinat pe diavolul care avea putere cvasi-deplina asupra lui.

Daca nu suntem capabil sa ne schimbam din iubire pentru Hristos, cu atat mai putin vom reusi prin suferinta. Sa fim sinceri..foarte putini sunt cei care multumesc din toata inima atunci cand sufera..si mai putini sunt cei se se folosesc de ea. Durerea trupeasca in general naste genul de intrebare; Doamne Tu existi?? Si El iti dovedeste ca DA, prin usurarea durerilor...problema e ce faci dupa..Uiti pana la urmatoarea boala sau cauti cu fiecare rasuflare sa multumesti? Sunt la randul meu un om ce sufera dar nu cutez a spune ca durerea trupeasca mi-a inmuiat cumva inima.. De aceea spun mereu, vorbesc vorbe..adevarul e altul.. il stim doar noi si Hristos. Aici, pe forum e mai simplu sa fii invatator decat invatacel..

În prealabil postat de Marius22

Exista foarte multe modalitati de raportare la realitatea suferintei si a mortii. Doua mi-au atras atentia. Unii vad moartea doar ca pe o cale de a pune capat suferintei din aceasta lume, pierzand din vedere ca suferinta nu sfarseste intotdeauna odata cu moartea.

Pentru altii, suferinta este pierderea Duhului Sfant prin pacat, iar moartea doar o trecere, o cale ce prilejuieste impartasirea si mai deplina cu Hristos. Acestia nu uita niciodata ca Hristos a suferit moarte pe cruce, pentru ca vesnicia la care sunt chemati, sa nu fie una a suferintei.

As mai adauga doar un citat pe care nu l-am putut uita niciodata>Evrei 6:6(la mine>KJV)

Mereu cand ma gindesc ca il rastignim pe Hristos de fiecare data cand pacatuim imi vine in minte povestea asta:

,,Se spune ca la marginea unui sat,statea Insusi Mantuitorul rastignit pe cruce.Oamenii veneau mereu la capatul satului pt. a-i cere Domnului sa le implineasca dorintele pe care ei le aveau.Si astfel vin oameni in fiecare zi si spun: Doamne Iisuse,te rog ajuta-ma, sa imi gasesc un loc de munca mai bun, ajuta-ma Iisuse sa ma casatoresc cu un baiat harnic, da-mi Doamne o masina mai buna, o casa mai frumoasa...si tot felul de cereri.
Mantuitorul, era istovit de greutatile care i le provoca crucea, era aproape sfarsit de atata durere, insa nimeni nu venea macar cu o cana de apa,o bucatica de mancare,un gand bun,sau orice simplu gest care sa-I aline durerile.Era parasit de toti,era singur acolo rastignit pe o cruce la marginea satului, nimeni nu era interesat sa-L viziteze, ci doar atunci cand aveau trebuinta de ceva.
Iar El,mereu cu dragoste ii privea, si le zambea, si le implinea toate dorintele lor.Dar ei,in bucuria lor,fugeau grabiti spre casa, uitand si sa-I multumeasca.Mantuitorull astepta,si mereu astepta ca sa vina cineva sa Il dea jos de pe cruce, si sa-L primeasca in casa lor.Insa nimeni nu se gasea.Mantuitorul,sleit de puteri,plin de rani si sange,aproape de moarte, cu o ultima suflare ii roaga sa-L dea jos de pe cruce,si sa-L primeasca in casa lor pt. a le aduce o mare bucurie: viata vesnica.
Oamenii mai cu o jumatate de gura se hotarasc intr-un final sa-L elibereze.Mantuitorul,cu lacrimi in ochi si indurerat,si ii roaga pe oamenii de fata daca Il primesc in casele lor.Oamenii refuzand,ii spun Mantuitorului:
Vezi Tu Doamne,noi nu putem sa Te primim in casele noastre,dar ce-ar fi sa vii Tu din nou, ca Sa te rastignim pe cruce?
Iisus vazand dorinta arzatoare a oamenilor, cu lacrimi de sange se pleaca supus,si cu toata dragostea accepta sa fie din nou rastignit de catre cei pe care El ii iubeste atat de mult.Si astfel merge din nou sa se rastigneasca, indurand din nou acele groaznice suferinte, rabdand din nou loviturile ciocanelor care Ii strapung mana si picioarele cu piroane.Si astfel Mantuitorul, moare din nou, singur si uitat de noi, fiind rastignit de acei carora le facuse atata bine...

Daca povestea pe care am citat-o deranjeaza pe cineva,din orice motiv..sa ma scuze pt ca am postat-o.

[Rodica50]

Nu, nu deranjeaza, dar zic si eu , asa, cine ne opreste sa vizitam un suferind, sa imbracam un sarman, sa dam din bucata noastra de paine calui ce nu are, un sfat bun ce ne costa, a fi amabil e greu...sa oferim adapost celui ce nu are... E drept ca in egoismul nostru la care tot mai mult suntem siliti sa apelam pentru a ne pastra locul de munca,lasitatea cu care nu ajutam pe cel cazut, mandria care ne incearca la orice pas... il rastignim pe Hristos. Binele din noi trebuie sa plece pentru a avea bine... si cum spunea Steindhart: Fii boier! Ce te costa fii amabil?

[costel]

Astazi am citit un articol despre parintele Constantin Voicescu. Era inchis si urma sa treaca prin asa zisa "reeducare" de la Pitesti. Scapa de aceasta "reeducare", pentru ca i s-a descoperit un TBC osos la genunchi si a fost trimis la inchisoarea de la Targu Ocna. Pentru asta ajunge sa spuna: "Nu stii de ce mare pacoste te scapa Dumnezeu, care iti da o incercare, cum a fost la mine boala... Nu trebuie sa cartim niciodata, ca nu stim daca nu cumva se poate si mai rau."