Pentru o armonie perfecta intre stiinta si teologie...

Au trecut aproape 300 de ani de cind stiinta a inceput sa iasa din strinsoarea religiei. Nu mai exista nici o legatura intre cele doua, chiar daca sint multi care si-ar dori asta.

[Florin-Ionut]

Pe mine stiinta ma apropie de Dumnezeu. Cu cat aflu mai multe, cu cat se fac publice noi descoperiri, cu atat mi se intareste credinta.

Sunt unii care vor neaparat sa explice natura inconjuratoare - cosmosul - excluzand posibilitatea unei existente supranaturale si invocand tot felul de teorii care mie personal mi se par aiurea. Pentru mine, viata ca sens si insasi moartea sunt absurde si irationale fara Dumnezeu.

Trecand pe terenul teologiei crestine, credem ca mai inainte de a aparea ateii in lume au fost alte fiinte care au facut alegerea de a refuza planul lui Dumnezeu si care au ales sa existe intr-o stare pe cat se poate "in afara" lui Dumnezeu. Este o consecinta a libertatii pe care o au respectivele fiinte si, la fel, ateismul este alegerea de a il refuza pe Dumnezeu invocand argumente care li se par rationale si care alegere va avea drept consecinta o stare de a fi la marginea existentei, departe de voia divina.

[Fani71]

Eu cred ca stiinta apartine unui alt plan decat teologia.

Cu riscul de a supara pe unii din prietenii atei, as zice ca teologia este pentru stiinta ce ste spatiul in trei dimensiuni pentru plan. Ea este globala, stiinta este partiala.

Stiinta este un mod de cunoastere a naturii care are valoarea ei, nu numai practica, dar si pur si simplu ca cunoastere in sine. Insa este o cunoastere pe un anumit plan, cel material.

Teologia se vrea o cunoastere COSMICA a lui Dumnezeu (atat cat se poate), a omului si a lumii. Ea depaseste planul material, dar nu il exclude. Si poate foarte bine sa accepte valoarea cunostiintelor stiintifice fara sa stea sa se compare cu ele.

Teologia adevarata nu este de aceea reductoare, nu incearca sa reduca totul la niste dogme, cum cred unii. Ea vede omul din perspectiva cosmica, vede lucrarea lui Dumnezeu peste tot, dar nu s eopreste la detaliile din planul material si nu incearca sa le explice rational.

Pe vremea cand se spunea ca stiinta este 'slujitoarea teologiei', in Evul Mediu occidental, stiinta era altfel ca in zilele noastre, ea facea parte din cunostiinta cosmologica teologica a lumii, nu avea instrumentele pur rationale si experimentale pe care le are astazi. Pentru omul din epoca aceea, lumea era vazuta ca transparenta pentru Dumnezeu, era o 'padure de simboluri'. Incepand de la Renastere si mai ales de la Galilei, acest mod de a fi si a intelege lumea a disparut din conceptiua stiintifica, iar stiinta a luat alta cale, cea a cercetarii pur rationale a lumii. Care este si ea un mod de cunoastere posibil. Chiar daca sa zicem este mai redus in inaltime, in verticalitate, este mai dezvoltat in largime, el este un mod de cunoastere legitim, pentru ca planul material exista si ratiunea este data de la Dumnezeu - si da si rezultate practice pe care chiar in momentul asta avem avantajul de a le aplica..

Eu cred ca odata aparut acest fel de cunoastere, stiinta moderna, ea este autonoma si nu mai poate fi pusa direct in slujba teologiei. Ar fi o greseala si o contradictie in termeni. Un om de stiinta credincios se poate minuna de ceea ce descopera ca fiind lucrarea lui Dumnezeu, sau poate sa se bucure ca ceea ce descopera contribuie la bunastarea semenilor, la salvarea unor vieti etc, dar nu cred ca ar trebui sa foloseasca teologia ca INSTRUIMENT direct in cercetarea stiintifica.

Acestea fiind spunse, stiinta ar trebui sa nu se amestece nici in planul care o depaseste, al spiritului.
Iar teologia nu are de ce sa se amestece in teoriile stiintifice. Cu viziunea ei globala, ea nu are acelasi mod de a intelege planul material. Insa cred ca poate si chiar este datoare de a cunoaste anumite descoperiri stiintifice ca sa aplice mai bine credinta la viata de zi cu zi si sa vorbeasca oamenilor de azi in limbajul lor. Altfel ar insemna sa traim in alta lume decat cea de azi. Un crestin traieste in prezent, nu in trecut.

Nu zic ca am dreptate si ca neaparat asa trebuie sa gandeasca un crestin, adica nu sunt prea sigura, sunt numai niste ganduri ale mele. Bineinteles, un ateu va considera acest mod de a gandi complect neverificabil, deci nestiintific.
Este! ;-)
Dar si teologia este complect neverificabila stiintific, si teologii care pretind altceva se inseala grav dupa parerea mea, pentru ca teologia depaseste planul rational deci vericabilitatea.

Cred ca este foarte important sa vorbim despre lucrurile astea mai intai inainte sa ne certam pe tema 'creatie sau evolutie'.

[Fani71]

Sunt de acord ca nu este corect sa denaturezi stiinta si ca 'creationismul stiintific', atata cat pot eu sa-mi dau seama, nu este de fapt stiintifc pentru ca nu se bazeaza numai pe metode stiintficie - observatia, experienta si ratiunea - si deformeaza unele fapte ca sa se potriveasca, cum cred ei, cu credinta lor.

Dar se pare ca si unii evolutionisti fac lucruri asemanatoare in favoarea ateismului. Si asta mi se pare o atitudine nestiintifica.

Un exemplu cam primar, dar poate ajuta la intelegerea a ceea ce vreau sa spun:
Imi amintesc ca atunci cand eram la scoala in Romania comunista un profesor care facuse scoala stalinista ne-a zis ca s-a demonstrat ca Dumnezeu nu exista, pentru ca 'cosmonautii au fost in cer si nu L-au vazut'. Chiar atunci la 11 ani mi s-a parut acest argument simplist si rau intentionat. Cred ca din pacate unii evolutionisti fac la fel, desi intr-un mod mai subtil si mai inteligent. Amesteca planurile si vor sa demonstreze 'stiintific' ca nu Dumnezeu a facut lumea. Or asta nu tine de observatie, experiment si ratiune, deci ar trebui sa nu se pronunte categoric, ci doar sa spuna, daca vor, ca asta li se pare lor o ipoteza plauzibila.

Mi-as dori mult si alte comentarii din partea tuturor la ceea ce am scris. Ma intereseaza si cred ca prin discutii si aducerea unor elemente noi am putea intelege mai bine aceste lucruri.

[MariS_]

Se pare ca am prostul obicei de a intra in subiecte care ma depasesc, totusi o
sa spun cateva ganduri.
Cred ca intrebarea cheie aici e: ce lipseste ca stiinta si credinta sa convetuiasca
in armonie. Raspunsul meu: onestitatea si sinceritatea.
Cand omul de stiinta e onest si sincer, nu va face extrapolari ale rezultatelor sale
stiintifice la intreaga existenta, pentru ca nu are nici o cale de demonstratie sau
verificare. Se va limita sa afirme teoria sa doar la domeniul cunoscut. Daca insista
sa impuna teoria sa in afara acestui domeniu (atentie, oamenii de stiinta recunosc
ca in universul actual exista zone foarte indepartate, opuse galaxiei noastre, de la
care nici macar nu putem primi informatii, dupa parerea lor, pentru ca s-ar departa
de noi cu viteze foarte mari si lumina de la ei nu va ajunge la noi niciodata) atunci
nu sunt onesti si sinceri. La fel si credinciosii care neaga dreptul stiintei de a face
cunoscute legile si regulile dupa care se "misca" universul. Nu trebuie sa le impunem
noi credinta, pentru ca vor ajunge singuri la ea, eventual dupa ce vor strabate cu
mare efort muntele ratiunii si vor zari frumusetea peisajului de "dincolo"...

[hmiron]

Nu exista nici o incompatibilitate intre stiinta si religie. Daca credeti ca Dumnezeu a facut lumea din neant, atunci stiinta, care incearca sa inteleaga cum functioneaza lumea, nu se intersecteaza cu nimic aflat deasupra creatiei. Oriunde s-ar uita oamenii de stiinta, ei nu se vor putea departa de planul nostru de existenta. Cum a spus cineva, unii oameni de stiinta se simt neputinciosi pe masura ce inteleg mai mult. E posibil ca descoperirile insasi sa fi facut pe multi si mai credinciosi decat erau, sau sa fi transformat atei gnostici in atei agnostici sau chiar teisti.

Singurii care se simt amenintati sunt creationistii ce interpreteaza strict Geneza. Acestor fundamentalisti stiinta le baga bete in roate, asa ca au toate motivele sa perceapa stiinta ca pe o amenintare. Cand in Geneza vezi o alegorie, atunci stiinta nu incurca cu nimic.

Daca crezi ca Dumnezeu a creat lumea, esti creationist si nu e nimic in neregula cu asta.
Daca crezi ca Dumnezeu a creat lumea acum 6000 de ani, esti un creationist lunatic.

Sesizati, va rog, diferenta.

[MariS_]

Nu stiinta se cearta cu credinta, ci omul de stiinta nesincer cu omul
credincios nesincer. Cele doua n-au probleme sa se inteleaga, chiar
foarte bine, daca nu s-ar baga sustinatorii lor cu nesinceritatea si
neonestitatea, exagerand fiecare cu afirmatiile si justificarile.

In umila mea parere sustin ca "minunea" cea mai mare facuta de Iisus
nu a fost invierea lui Lazar, ci spalarea picioarelor apostolilor. A invia
pentru Cel ce da viata e un lucru "normal", dar a spala picioarele celor
ce se vor lepada de El sau chiar il va vinde, depaseste "normalul".
Daca omul de stiinta si credinciosul ar urma pilda sau "minunea" asta,
ramanand smeriti in cugetul lor, armonia s-ar instala de la sine.

[georgeval]

În prealabil postat de hmiron

Nu exista nici o incompatibilitate intre stiinta si religie. Daca credeti ca Dumnezeu a facut lumea din neant, atunci stiinta, care incearca sa inteleaga cum functioneaza lumea, nu se intersecteaza cu nimic aflat deasupra creatiei. Oriunde s-ar uita oamenii de stiinta, ei nu se vor putea departa de planul nostru de existenta. Cum a spus cineva, unii oameni de stiinta se simt neputinciosi pe masura ce inteleg mai mult. E posibil ca descoperirile insasi sa fi facut pe multi si mai credinciosi decat erau, sau sa fi transformat atei gnostici in atei agnostici sau chiar teisti.

Singurii care se simt amenintati sunt creationistii ce interpreteaza strict Geneza. Acestor fundamentalisti stiinta le baga bete in roate, asa ca au toate motivele sa perceapa stiinta ca pe o amenintare. Cand in Geneza vezi o alegorie, atunci stiinta nu incurca cu nimic.

Daca crezi ca Dumnezeu a creat lumea, esti creationist si nu e nimic in neregula cu asta.
Daca crezi ca Dumnezeu a creat lumea acum 6000 de ani, esti un creationist lunatic.

Sesizati, va rog, diferenta.

Ma tot intreb, sa fie oare o pura conincidenta intre prima zi a creatiei- cand Dumnezeu a creat lumina si teoria exploziei de lumina, sau intre ziua a V a(cand a creat pasarile zburatoare si animalele din ape) si inrudirea dintre inotatoare si zburatoare despre care vorbeste evolutionismului?

Motto: ,,Evoluţia raportului teologie-ştiinţă a urmat evoluţiei istoriei raţiunii umane şi a filosofiei în acelaşi timp: de la conflict la deschidere reciprocă şi dialog, de la antagonism la convergenţă, de la intoleranţă reciprocă, la respect şi chiar la colaborare pe baza unor principii actuale clar stabilite. Teologia şi ştiinţa aparţin sferei cunoaşterii unitare, nu se exclud una pe alta, ci sunt complementare în procesul cunoaşterii lumii şi a vieţii, având în acesaşi timp o finalitate comună: ajungerea la esenţa cunoaşterii, la descoperirea adevărurilor date omului de Dumnezeu."


http://www.crestinortodox.ro/sanatat...tie-72658.html
http://www.crestinortodox.ro/intervi...nta-98813.html
http://www.crestinortodox.ro/credint...nta-96167.html
http://www.crestinortodox.ro/editori...ica-70143.html
http://www.crestinortodox.ro/sanatat...nta-72638.html
http://www.crestinortodox.ro/stiri/c...nta-75270.html

Cred ca aceste articole merita citite.

[I.Calin]

În prealabil postat de Scotianul

Motto: ,,Evoluţia raportului teologie-ştiinţă a urmat evoluţiei istoriei raţiunii umane şi a filosofiei în acelaşi timp: de la conflict la deschidere reciprocă şi dialog, de la antagonism la convergenţă, de la intoleranţă reciprocă, la respect şi chiar la colaborare pe baza unor principii actuale clar stabilite. Teologia şi ştiinţa aparţin sferei cunoaşterii unitare, nu se exclud una pe alta, ci sunt complementare în procesul cunoaşterii lumii şi a vieţii, având în acesaşi timp o finalitate comună: ajungerea la esenţa cunoaşterii, la descoperirea adevărurilor date omului de Dumnezeu."

În definitiv, când este vorba de adevărurile ultime ale științei, acestea nu contrazic credința în Dumnezeu ci o confirmă. Știința are ca obiect de studiu creația, pe când religia ne ghidează pașii spre Creator. Unde este contradicția? (Nu vă întreb pe dvs., era o întrebare retorică).