Cand facem milostenie...

Milostenia este o arma duhovniceasca, alaturi de post si rugaciune. Prin milostenie, luptam impotriva zgarceniei noastre, impotriva lacomiei noastre, impotriva iubirii de arginti care este o patima considerabila. Cred ca atat pentru post, cat si pentru rugaciune si milostenie ne manifestam ravna in grade diferite.

Cred ca milostenia porneste din interiorul sufletului ca expresie a iubirii aproapelui. Dau milostenie atunci cand simt ca pot sa fac acest lucru cu toata inima.

Putem face milostenie pentru cei adormiti, milostenie pentru cei vii, milostenie pentru biserica, milostenie pentru saraci etc. Daca facem Parastas, dam si celor bogati si celor saraci. Daca scopul nostru este de a ajuta saraci, atunci ne orientam spre cei care ni se par saraci. Daca se poate sa fie crestini, e mai bine.

Am citit cum in trecut, cu prilejul praznuirii unui sfant, oamenii dadeau milostenie in cinstea sfantului respectiv. In zilele noastre serbarea zilei onomastice se indeparteaza uneori prea mult de ceea ce le-ar face placere sfintilor.

[adi_cambir]

Fratilor, nevrednic sunt a va scrie acestea insa nadajduiesc sa ma invredniceasca si pe mine Preablandul si Iubitorul de oameni Dumnezeu alaturi de voi cei ce cititi: voia Domnului nostru Iisus Hristos este clara in aceasta privinta: sa dam ORICUI ne cere mai mult decat ne cere pentru ca, lovit fiind de valul neasteptat de bunatate, si acest oarecare impreuna cu noi sa laude Numele Domnului Caruia I Se cuvine Slava in veci. Amin.
Luati aminte, insa, fratilor ca Mantuitorul zice: nimic bun nu putem savarsi fara Dansul.
...ca a Sa este Imparatia si Puterea si Slava, a Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin!

[patinina34]

În prealabil postat de adi_cambir

Fratilor, nevrednic sunt a va scrie acestea insa nadajduiesc sa ma invredniceasca si pe mine Preablandul si Iubitorul de oameni Dumnezeu alaturi de voi cei ce cititi: voia Domnului nostru Iisus Hristos este clara in aceasta privinta: sa dam ORICUI ne cere mai mult decat ne cere pentru ca, lovit fiind de valul neasteptat de bunatate, si acest oarecare impreuna cu noi sa laude Numele Domnului Caruia I Se cuvine Slava in veci. Amin.
Luati aminte, insa, fratilor ca Mantuitorul zice: nimic bun nu putem savarsi fara Dansul.
...ca a Sa este Imparatia si Puterea si Slava, a Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor! Amin!

Mi-a placut raspunsul tau , Adi si este foarte adevarat.

[patinina34]

Ortodocşii se împart în două categorii: duhovniceşti şi neduhovniceşti. A fi duhovnicesc este bine, iar a fi neduhovnicesc este rău. Există lucrări care te situează în categoria celor dintîi, precum şi fapte care te situează în categoria celor din urmă. Cei dintîi se roagă mult, postesc mult, tac mult. Într-un cuvînt, pe toate le fac cu prisosinţă. Cei din urmă se roagă puţin sau deloc, mănîncă de toate şi nu ştiu să-şi ţină gura.

[COLOR=#0b6d90][/COLOR]
Rari sînt oamenii Bisericii care vorbesc despre milostenie, dreptate, compătimire. Acestea, chipurile, le au şi alte religii şi, de aceea, nu sînt neapărat „duhovniceşti”.
Orice s-ar întîmpla în lume, ortodocşii ştiu că doar prin rugăciune se rezolvă totul. De pildă, acum 20 de ani, comuniştii au deschis foc asupra mulţimii aflate în piaţa din faţa catedralei din Timişoara. Atunci cînd oamenii înfricoşaţi au alergat să se ascundă în catedrală (cea mai mare catedrală din România!), uşile bisericii au fost închise şi ei au fost împuşcaţi pe trepte. Acum în aceeaşi catedrală mitropolitul şi preoţii se roagă pentru odihna sufletelor celor pe care i-ar fi putut salva printr-un simplu şi cu totul uman gest: să le deschidă uşa atunci cînd au bătut în ea.
Luna trecută în Chişinău erau mii de tineri care se ascundeau de securitatea comunistă care îi căuta pentru a-i tortura şi chiar ucide. Au fost zile în care oamenii se temeau să iasă în stradă, pentru că securiştii îi atacau prin parcuri şi-i tîrau în beciuri de unde nu se ştie cîţi au ieşit ci cîţi au dispărut. Cu toate acestea, nu a ieşit nici un ierarh, nici de la Chişinău, nici de aiurea care să ceară încetarea torturii şi a uciderii în numele regimului.
Eu mă întreb dacă ortodocşii chiar au devenit „duhovniceşti” într-un procent atît de zdrobitor, încît nimeni nu mai aude şi nu mai vede din cauza extazului pricinuit de rugăciune? Totuşi a te îndurera cu durerea aproapelui nu este mai puţin duhovnicesc decît a vedea îngeri.
Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon, şi a căzut între tîlhari, care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au rănit, au plecat, lăsîndu-l aproape mort. Din întîmplare un preot cobora pe calea aceea şi, văzîndu-l, a trecut pe alături (căci se ducea, probabil, să se roage). De asemenea şi un levit, ajungînd în acel loc şi văzînd, a trecut pe alături (căci se ducea, probabil, să pregătească cele de trebuinţă pentru slujba templului). Iar un samarinean (care era socotit necurat de către preot şi levit), mergînd pe cale, a venit la el şi, văzîndu-l, i s-a făcut milă, şi, apropiindu-se, i-a legat rănile, turnînd pe ele untdelemn şi vin, şi, punîndu-l pe dobitocul său, l-a dus la o casă de oaspeţi şi a purtat grijă de el. Iar a doua zi, scoţînd doi dinari i-a dat gazdei şi i-a zis: Ai grijă de el şi, ce vei mai cheltui, eu, cînd mă voi întoarce, îţi voi da.
Care din aceşti trei vi se pare că a procedat mai duhovniceşte?
Şi a mai zis Hristos: Mergeţi şi învăţaţi ce înseamnă cuvintele “milă voiesc şi nu jertfă!”

[anastasia2008]

Imi aduc aminte de o intamplare, (am citit-o intr-o carte), in care se spunea ca un calugar s-a intalnit cu un cersetor care i-a cerut bani. Si parintele, mahnit, i-a raspuns ca nu are nici un ban. Dar, gandindu-se un pic, i-a spus:" eu nu am sa-ti dau bani, dar am sa-ti ofer altceva: prietenia mea." Si i-a intins mana sa.
Mi-a placut mult intamplarea aceasta si de cate ori aveam ocazia le-o spuneam copiilor la scoala.
Un alt parinte imi spunea ca nu trebuie sa analizam persoana respectiva, ca trebuie sa o ajutam, sa facem milostenie cu ea, pur si simplu. Nu trebuie sa alegem persoanele pe care le ajutam, ci daca simtim imboldul acela de a ajuta, sa o facem, indiferent daca e betiv, tigan, sau altceva.

[Florin-Ionut]

În prealabil postat de anastasia2008

Imi aduc aminte de o intamplare, (am citit-o intr-o carte), in care se spunea ca un calugar s-a intalnit cu un cersetor care i-a cerut bani. Si parintele, mahnit, i-a raspuns ca nu are nici un ban. Dar, gandindu-se un pic, i-a spus:" eu nu am sa-ti dau bani, dar am sa-ti ofer altceva: prietenia mea." Si i-a intins mana sa.

Eu am vazut pe cineva facand asa. Era un copil care cersea pe la Mitropolie si omul, neavand bani, a schimbat cateva vorbe cu acel copil, a zambit, l-a facut sa se simta bine. Comparativ cu asta, gestul meu de a-i intinde un banut mi s-a parut rece, fad, aiurea... Am invatat ca pot sa completez milostenia "trupeasca" cu cea sufleteasca - atat cat permit imprejurarile.

[ClaudiuT]

În prealabil postat de patinina34

Ortodocşii se împart în două categorii: duhovniceşti şi neduhovniceşti. A fi duhovnicesc este bine, iar a fi neduhovnicesc este rău. Există lucrări care te situează în categoria celor dintîi, precum şi fapte care te situează în categoria celor din urmă. Cei dintîi se roagă mult, postesc mult, tac mult. Într-un cuvînt, pe toate le fac cu prisosinţă. Cei din urmă se roagă puţin sau deloc, mănîncă de toate şi nu ştiu să-şi ţină gura.

[COLOR=#0b6d90][/COLOR]
Rari sînt oamenii Bisericii care vorbesc despre milostenie, dreptate, compătimire. Acestea, chipurile, le au şi alte religii şi, de aceea, nu sînt neapărat „duhovniceşti”.
Orice s-ar întîmpla în lume, ortodocşii ştiu că doar prin rugăciune se rezolvă totul. De pildă, acum 20 de ani, comuniştii au deschis foc asupra mulţimii aflate în piaţa din faţa catedralei din Timişoara. Atunci cînd oamenii înfricoşaţi au alergat să se ascundă în catedrală (cea mai mare catedrală din România!), uşile bisericii au fost închise şi ei au fost împuşcaţi pe trepte. Acum în aceeaşi catedrală mitropolitul şi preoţii se roagă pentru odihna sufletelor celor pe care i-ar fi putut salva printr-un simplu şi cu totul uman gest: să le deschidă uşa atunci cînd au bătut în ea.
Luna trecută în Chişinău erau mii de tineri care se ascundeau de securitatea comunistă care îi căuta pentru a-i tortura şi chiar ucide. Au fost zile în care oamenii se temeau să iasă în stradă, pentru că securiştii îi atacau prin parcuri şi-i tîrau în beciuri de unde nu se ştie cîţi au ieşit ci cîţi au dispărut. Cu toate acestea, nu a ieşit nici un ierarh, nici de la Chişinău, nici de aiurea care să ceară încetarea torturii şi a uciderii în numele regimului.
Eu mă întreb dacă ortodocşii chiar au devenit „duhovniceşti” într-un procent atît de zdrobitor, încît nimeni nu mai aude şi nu mai vede din cauza extazului pricinuit de rugăciune? Totuşi a te îndurera cu durerea aproapelui nu este mai puţin duhovnicesc decît a vedea îngeri.
Un om cobora de la Ierusalim la Ierihon, şi a căzut între tîlhari, care, după ce l-au dezbrăcat şi l-au rănit, au plecat, lăsîndu-l aproape mort. Din întîmplare un preot cobora pe calea aceea şi, văzîndu-l, a trecut pe alături (căci se ducea, probabil, să se roage). De asemenea şi un levit, ajungînd în acel loc şi văzînd, a trecut pe alături (căci se ducea, probabil, să pregătească cele de trebuinţă pentru slujba templului). Iar un samarinean (care era socotit necurat de către preot şi levit), mergînd pe cale, a venit la el şi, văzîndu-l, i s-a făcut milă, şi, apropiindu-se, i-a legat rănile, turnînd pe ele untdelemn şi vin, şi, punîndu-l pe dobitocul său, l-a dus la o casă de oaspeţi şi a purtat grijă de el. Iar a doua zi, scoţînd doi dinari i-a dat gazdei şi i-a zis: Ai grijă de el şi, ce vei mai cheltui, eu, cînd mă voi întoarce, îţi voi da.
Care din aceşti trei vi se pare că a procedat mai duhovniceşte?
Şi a mai zis Hristos: Mergeţi şi învăţaţi ce înseamnă cuvintele “milă voiesc şi nu jertfă!”

Ai mare dreptate, dar parca asa m-a luat melancolia citindu-l .... e dureros ....

Har si Pace de la Domnul!

[LapetiteMoc]

În prealabil postat de ClaudiuT

Ai mare dreptate, dar parca asa m-a luat melancolia citindu-l .... e dureros ....

Har si Pace de la Domnul!

__________________________________________________ __________________________

Lumea in care traim e astfel alcatuita. Fiecare e cu gandul numai la sine insusi. Din pacate!
E greu sa intelegem cu mintea. Sa facem ce ne spune inima spre mantuirea proprie! Fiecare isi zideste singur calea spre mantuire. Lumea nu o putem schimba.

Slava lui Dumnezeu, pe pamant pace si intru oameni bunavoire!

[patinina34]

Cind cineva este suparat, are nevoie de mangaiere, si daca cineva se va milostivi sa-i spuna o vorba buna, incurajatoare, mare milostenie si-a facut, ca omul a ramas fericit.

Daca cineva este dezbracat, si poti sa-l imbraci cu ceva, mare milostenie ai facut.

Daca cineva e insetat, si i-ai dat apa, mare milostenie ai facut.

Daca cineva iti cere ajutorul, si-ti cere sa te rogi pentru el/ea, si tu o faci, sau dai la slujba, mare milostenie ai facut.( cu ocazia aceasta multumesc tuturor care m-au trecut pe la Sfantul Maslu, pe la slujbe diferite. Dumnezeu Bunul sa va insuteasca osteneala).


Daca cineva nu are adapost, si poti sa-i oferi sau sa-l indrumi, mare milostenie ai facut.

Situatii din astea sint cu miile.

A face milostenie, nu inseamna doar a oferi bani.
De multe ori milostenia, nu are nimic cu o oferta de bani.

Ce se intimpla daca cineva da oferta de bani si persoana respectiva, va merge sa dea banii pe tigari/alcool etc?
Milostenia este a ta, a celui care a facut-o.
Pacatul este al celui ce a intrebuintat banii in mod gresit, deoarece a mintit, a inselat, insa pentru sufletul celui/celei care a dat, tot milostenie ramine.