Cite feluri de cruci avem?

[patinina34]

Descoperirea Crucii M#ntuitorului
Golgota a rămas ca un loc blestemat. Gunoaiele Ierusalimului au început să fie aruncate acolo, dar Dumnezeu a schimbat cursul istoriei şi, prin decretul lui Constantin cel Mare, creştinismul a fost scos de sub interdicţia legii romane şi i s-au data aceleaşi drepturi ca oricărei alte religii a imperiului, prin decretul de la Milano, din 313. Prin punerea semnului crucii pe scuturile ostaşilor împăratului Constantin, acest semn al mântuirii nu a mai fost un prilej de pedeapsă pentru creştini. Până atunci, aşa cum vedem în catacombele romane, creştinii foloseau semnul crucii pe morminte sau pe pereţii catacombelor într-o formă disimulată, ca o ancoră (cel mai adesea) ca un trident, sau ca o svastică. De atunci începe venerarea deschisă a crucii, ca simbol mistic al suferinţei şi al Învierii Domnului.
Cea care aduce la iveală Crucea cea adevărată, spre venerarea \ntregii omenirii creştine, a fost Sfânta Elena, mama împăratului Constantin. Aceasta a cerut Împăratului să-i dea bani pentru a face săpături pe Golgota spre a descoperi sfânta cruce. Dumnezeu i-a ajutat şi crucea a fost dezgropată în 326. Nu a fost greu să fie recunoscută, fiind singura care avea cuie bătute în ea, fiindcă cei doi tâlhari fuseseră legaţi cu funii pe crucile lor. Pentru mai bună verificare, crucea a fost aşezată peste un mort, care a înviat şi a rostit cuvinte de slavă lui Dumnezeu.
Aceasta este crucea despre care Sf. Apostol Pavel scrie: "Căci cuvântul crucii este, pentru cei ce pier, nebunie, iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu, căci scris este: pierde-voi înţelepciunea celor înţelepţi şi ştiinţa celor învăţaţi o voi nimici." (1 Cor, 18-19)
Sfânta Elena, aşa cum ne spun Ambrozie, Rufinus şi alţi urmaşi ai apostolilor, a trimis două cuie din crucea Domnului fiului ei Constantin, unul din cuie fiind încastrat într-o diademă. Crucea a fost pusă în basilica Sfânta Cruce din Ierusalim, zidită de împărăteasa Elena. Acolo era, de asemenea, un cui şi placa pe care Pilat pusese să se scrie INRI. În faţa bazilicii, a fost înălţată o cruce de metal pe care, împăratul Teodosie al II -lea a acoperit-o cu aur şi diamante în 417.
În urma unui război cu Perşii, sfânta cruce a fost luată ca un trofeu de mare valoare şi astfel Ierusalimul a rămas fără obiectul de venerare cel mai sacru. La câţiva ani după aceasta, împăratul Heraclius a pornit un război contra Perşilor pentru a recuceri obiectul sacru al crucii. Era în anul 614. Perşii au fost înfrânţi, crucea adusă cu mare cinste la Ierusalim şi patriarhul oraşului a înălţat-o în faţa poporului, în ziua de 14 Septembrie, când tot poporul a căzut în genunchi şi a cântat cu lacrimi: "Crucii Tale ne închinăm, Hristoase, şi sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o mărim".
Sfânta cruce s-a pierdut, nu au mai rămas decât părţi din ea, aflate în proprietatea unor Patriarhii. Este sigur că, în perioada iconoclasmului, crucea a fost negată ca şi icoanele. Poate că a fost ascunsă de patriarhul Ierusalimului, eventual, descompusă în bucăţi spre a fi mai uşor de ascuns şi apoi, scoasă din nou la iveală. Se presupune că a fost trimisă la Constantinopol, atunci când pericolul musulman a crescut şi că a stat acolo până în preajma căderii Constantinopolului. Unii istorici cred că atunci crucea a fost desfăcută în bucăţi mai mici şi trimisă diferitelor patriarhii spre salvarea ei. În felul acesta cei care duceau bucăţile de cruce puteau trece prin controlul musulman fără pericol.
Dar chiar dacă astăzi avem doar fragmente ale sfintei cruci, simbolul crucii reprezentat în multiple forme, rămâne ca semn al morţii şi Învierii Domnului nostru Iisus Hristos spre care martirii îşi aţinteau ochii în timpul suferinţei şi mureau fericiţi. Crucea evocă patima mântuitoare pentru lume a lui Iisus. În ea se recapitulează întreaga Lui viaţă.
"El a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn pentru ca noi, murind faţă de păcate, să trăim spre îndreptare", spune Sf. Petru în întâia sa epistola sobornicească, la capitolul 2, vers 24. Paradoxul credinţei creştine constă în aceea ca puterea lui Dumnezeu se arată în suferinţă, pe cruce, căci aşa cun mărturiseşte Sf. Pavel, "când sunt slab, atunci sunt tare". (2 Cor. 12)
Pe de o parte, crucea descoperă starea de păcat a lumii şi responsabilitatea omului pentru organizarea infernală a veacului nostru şi, pe de altă parte este provocarea lui Dumnezeu contra concepţiei fataliste a răului şi a morţii, căci ea constituie cursa în care Mântuitorul a prins pe stăpânitorul lumii acesteia. Pe de altă parte, crucea este şi simbolul Bisericii lui Hristos care stă cu rădăcina înfiptă în dealul Golgotei trăgându-şi seva din sângele jertfei lui Iisus. Ea se înalţă până la cer prin braţul vertical şi cuprinde în ea întreaga lume pe care o îmbrăţişează salvator prin braţele orizontale. Ea închipuie verticalitatea bisericii, înălţarea la ceruri şi dimensiunea ei orizontală, socială, pentru toată viaţa pământească a omului.(Paragraf construit pe datele din Dicţionar de Teologie Ortodoxă de Preot prof. Ion Bria, B.O.R. 1994)

[patinina34]

[COLOR=maroon]SIMBOLUL CRUCII[/COLOR]

Cuvântul Părintelui Dumitru Stăniloae adresat tinerilor


„Mă bucur, iubiţi tineri, că preţuiţi atât de mult Sfânta Cruce şi vreţi să ridicaţi aceste cruci ca un simbol al orientării voastre în viaţă şi ca o cinstire a memoriei celor care şi-au însuşit crucea, primind moartea pentru neamul acesta. Crucea reprezintă pentru noi – pentru creştini, pentru poporul care îşi face semnul înainte de orice faptă şi la toate rugăciunile – suprema iubire a unuia pentru altul şi suprema iubire a fiilor pentru neamul lor.
Crucea înseamnă că mergi până la moarte, de bunăvoie, pentru ceilalţi. Hristos, prin cruce, a mers de bunăvoie până la moarte pentru noi, ca să învingă moartea. Numai primind crucea de bunăvoie, nu silit, ci din iubirea supremă pentru celălalt, numai aşa capeţi şi tu viaţă veşnică şi te înalţi spre desăvârşire, prin unirea cu Hristos, ajutându-i şi pe ceilalţi să facă aceasta.
Crucea este semnul iubirii dintre noi şi semnul iubirii lui Dumnezeu pentru noi. Ridicând aceste cruci, manifestaţi hotărârea de a vă iubi neamul, de a vă iubi unul pe altul, de a lupta pentru unitatea poporului nostru până la moarte.”

[patinina34]

Cum este corect sa facem semnul Crucii?

[patinina34]

[SIZE=-1]În orice carte despre Egipt care arată vechile monumente şi ziduri ale templelor antice, se poate vedea folosirea crucii Tau. Imaginea alăturată jos îl prezintă pe Amon, zeul egiptean, care ţine în mână o cruce Tau.[/SIZE]
[SIZE=-1]Pe o clădire a lui Amenofis IV din Teba, în Egipt, se află o imagine care îl arată pe un rege cum se roagă. Se poate abserva cercul rotund al soarelui cu o reprezentare mistică a zeului-soare sub el. Un cunoscut istoric spune referitor la Egipt: „Aici găsim, neschimbate de mii de ani, printre cele mai sacre hieroglife ale ei, crucea în diverse forme... dar cea care este cunoscută în mod deosebit ca fiind ,crucea din Egipt’ sau crucea Tau are forma literei T, adesea cu un cerc sau un oval deasupra ei. Totuşi, acest simbol mistic nu a fost specific acestei ţări, ci a fost venerat... printre caldei, fenicieni, mexicani şi în fiecare popor antic din ambele emisfere" [5].[/SIZE]
[SIZE=-1]Pe măsură ce simbolul crucii s-a răspândit în diverse naţiuni, folosirea lui s-a dezvoltat în diferite moduri. Printre chinezi, „crucea este... recunoscută a fi una dintre cele mai vechi reprezentări artistice... este înfăţişată pe zidurile pagodelor lor, este pictată pe felinarele folosite la iluminarea celor mai tainice nişe din templele lor" [6].[/SIZE] [SIZE=-1]Crucea a fost un simbol sacru în India timp de secole printre necreştini. A fost folosită la însemnarea borcanelor cu apă sfântă luată din Gange, precum şi ca un simbol al sfinţilor Jaina dezincarnaţi. În partea centrală a Indiei, au fost descoperite două cruci grele de piatră care datează cu mult înaintea erei creştine - una având peste trei metri, cealaltă peste doi metri. Budiştii, şi numeroase alte secte din India, îi însemnau pe adepţii lor pe cap cu semnul crucii [7].[/SIZE]

[patinina34]

[SIZE=-1]Crucea a ajuns să fie considerată ca simbol creştin doar din momentul în care creştinismul a început să fie păgânizat (sau, aşa cum preferă unii, păgânismul a fost creştinizat). În anul 431 s-au introdus crucile în biserici şi în încăperi, iar folosirea crucilor pe turle nu a apărut decât prin 586 [1]. În secolul 6, imaginea crucifixului a fost autorizată de biserica de la Roma [2]. Nu li s-a cerut caselor particulare să posede cruce decât începând cu al doilea Conciliu din Efes [3].[/SIZE] [SIZE=-1]Dacă crucea este un simbol al creştinismului, nu se poate afirma cu corectitudine că ar fi avut originea în cadrul creştinismului, căci într-o formă sau alta a fost un simbol sacru cu mult înaintea erei creştine şi printre multe popoare necreştine. Conform dicţionarului An Expository Dictionary of New Testament Words, ea şi-a avut originea printre babilonienii din Caldeea antică. „Forma bisericească a unei cruci cu două raze... şi-a avut originea în Caldeea antică şi a fost folosită ca simbol al zeului Tamuz (apărând în forma misticului Tau, iniţialele numelui său) în acea ţară şi în ţinuturile dimprejur, inclusiv Egiptul... Pentru a face să crească prestigiul sistemului ecleziastic apostat, păgânii au fost primiţi în sânul bisericilor fără regenerarea prin credinţă, şi li s-a permis în mare parte să-şi păstreze semnele şi simbolurile păgâne. De aceea Tau sau T, în forma ei cea mai frecventă, cu bara orizontală pusă mai jos, a fost adoptată ca să reprezinte crucea lui Cristos"! [4][/SIZE]