Dumnezeu cel bun -oare?

În prealabil postat de naephius

Dumnezeu simte si El, si Ii pasa de suferintele omului, dar de aici nu rezulta automat ca trebuie sa intervina si sa puna pansament pe ranile omului ori de cate ori acesta sufera. O fiinta buna intotdeauna elimina raul cat de repede poate, cu exceptia cazului cand, facand asta, ar aduce un rau si mai mare sau ar elimina un bine mai mare. O mama nu refuza sa-si duca copilul la operatie pentru ca operatia-l va durea, ci il duce urgent, pentru ca stie ca daca nu-l va duce, acesta va muri.

Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Sau in lume ca sa scape pe cei ce cred in El din blestemul pacatului, facand din ei fii ai lui Dumnezeu dupa har. Planul lui Dumnezeu cu oamenii nu e sa le aline suferinta ori de cate ori au parte de ea, ci, folosindu-se de suferinta, sa-i caleasca si sa-i faca sfinti, precum El este sfant.

Exista suferinta din pricina mortii intrata in lume in urma pacatulul adamic. Adam si Eva, pacatuind, au adus moarte fizica si spirituala intregii omeniri. Dumnezeu nu putea pur si simplu sa repare greseala lui Adam, sa-i mature pacatul sub covor si sa pretinda ca nimic nu s-a intamplat, pentru ca s-ar fi negat pe Sine, Dreptatea si Sfintenia absoluta, ci, pentru a ne intoarce din nou catre El, adica catre sursa vietii, pacatul din noi trebuia rezolvat. Pacatul a declansat in om legea pacatului si a mortii, care lucreaza in omul natural (neregenerat) fara voia sau controlul lui si-l strica pe dinauntru. Legea pacatului si a mortii are dreptul sa lucreze in om, cerandu-si drepturile de la insasi Legea lui Dumnezeu, care cere condamnarea pacatosului. Astfel, suntem despartiti de Dumnezeu si nu putem face nimic prin noi insine pentru a iesi din aceasta stare. Rezulta ca numai Dumnezeu ne putea ajuta, dar, dupa cum am spus, nu ne putea ierta pur si simplu, pretinzand ca nimic nu s-a intamplat, altfel ar fi fost nedrept. Solutia a fost intruparea lui Dumnezeu Cuvantul, adica Hristos, Cel prin care am fost creati, si prin care existam. Pentru ca ne-a iubit, a venit sa sufere, sa moara pentru pacatele noastre ispasindu-le in trupul Sau pe cruce, si sa invieze, prin aceasta lucrare Dumnezeu rezolvand pacatul nostru si deci avand dreptul sa desfiinteze in mod drept in noi, cei credinciosi intru Hristos, legea pacatului si a mortii, aducanu-ne din nou in comuniune cu El, cu Viata. In cei care il au pe Hristos locuind in ei, prin credinta, nu mai lucreaza legea pacatului si a mortii, ci legea Duhului de viata, care ii curateste si ii sfinteste, aducandu-le viata, din morti cum erau. In toti cei ce nu cred in Hristos lucreaza legea pacatului si a mortii, care-i desparte de Dumnezeu aici pe pamant, si-i va desparti definitiv si irevocabil si in vesnicie (dupa moartea fizica).

Desigur, totul poate fi prezentat in forme care sa atraga. Dar cind iei la maruntit ceea ce spui nu sta deloc la o judecata rationala.
De exemplu, pe mine ma depaseste total urmatorul rationament: Dzeu este un zeu universal, care ii judeca pe toti, toti sintem urmasii lui Adam deci pacatosi prin definitie, dar isi trimite fiul intr-un singur loc pe lume. Hristos este fiul sau, de fapt el este Dzeu, stie ca e nemuritor, dar se preface ca e muritor, ca moare pentru noi.
Spui ca cei ce nu cred in Hristos sint despartiti de Dzeu si dupa moartea fizica, desi multora nu le-a dat ocazia sa il cunoasca.
Sint foarte multe contradictii peste care, chiar daca mi-as dori sa ajung la Dzeu, nu pot sa trec. M-as insela pe mine insumi.