Pedeapsa pentru pacate

[cristiboss56]

Sfânta Biserică ne învaţă că pedeapsa păcatului este grea. Pedeapsa vine nu numai din partea cugetului nostru şi a semenilor noştri, ci ea vine mai ales din partea lui Dumnezeu, Care , la Judecata din urmă, va da fiecăruia după faptele sale. Atunci, cei buni vor primi răsplata vieţii celei de veci, iar cei răi vor fi lăsaţi în suferinţele pe care singuri şi le-au pregătit, prin neascultarea şi îndreptarea de Dumnezeu şi de poruncile Lui ( Matei 25, 31 - 46 ) .
"Când ridicaţi mâinile voastre către Mine, Eu îmi întorc ochii în altă parte, şi când înmulţiţi rugăciunile voastre, nu le ascult. Mâinile voastre sunt pline de sânge ; spălaţi-vă, curăţiţi-vă ! Nu mai faceţi rău înaintea ochilor Mei. Incetaţi odată ! ( Isaia 1, 15-16 ) . Este ca un strigăt, prin care ni se descoperă de ce atunci când ne rugăm nu suntem ascultaţi de Dumnezeu. Ne arată calea pe care o avem de urmat : spălaţi-vă , curăţaţi-vă ! Câţi înţeleg aceasta, câţi înţelegem până la urmă a urma acest îndemn ? Suferinţa dată pentru păcatele nemărturisite şi neândreptate la timp, vine ca un duş rece, pe neaşteptate , întru trezirea noastră. Din păcate, repet din păcate toate cele ce vin asupra noastră, sunt mult prea blânde şi percepute doar ca pedepse, nedreptăţi, ghinioane, sau orice altceva decât ca un semn al strâmbătăţii noastre şi a celor dinaintea noastră. Să nu uităm cuvintele din Sfânta Scriptură : Nebune, în noaptea aceasta vor cere de la tine sufletul tău , şi : în ce te va găsi moartea, în aceea vei fi judecat.

[cristiboss56]

Zis-a un părinte oarecare : "Ceara de nu se va înfierbânta cu foc spre a se muia, nu este cu putinţă a se întipări pecetea ce o vei pune pe dânsa. Asemenea şi omul, de nu va fi muiat prin focul scârbelor, al bolilor, al ostenelilor, al ispitelor şi al neputinţelor, nu se poate tipări într-însul pecetea Sfântului Duh, că pentru aceasta zice Domnul către Apostolul Pavel : < Ajunge ţie darul Meu, că puterea Mea întru neputinţă se săvârşeşte>".
Însuşi Sfântul Apostol Pavel zice în cartea sa : " Cu dulceaţă este mie a mă lăuda pentru neputinţele mele, ca să se sălăşuiască în mine puterea lui Hristos". Să învăţăm a răbda pentru Domnul cu mulţumire toate scârbele , necazurile , năpastele , bolile şi orice ispită va veni, după Voia lui Dumnezeu, întru folosul nostru. Prin răbdarea scârbelor cu mulţumire, va intra omul în Impărăţia Cerului, precum însuşi Domnul zice : " Cu multe scârbe se cade a intra în Împârăţia Cerului".

[pace_voua]

Foarte adevarat!

Si apoi sa nu uitam ca pe cei pe care ii iubeste Domnul ii si mustra, nu e indiferent fata de ei;

In plus, "cate-or fi, le-om duce toate, de-a fi pace, de-i razboi";

in viata asta fiecare avem poveri de dus, unele din partea greselilor altele din partea stramosilor dar "cel care va rabda pana la sfarsit, acela se va mantui";

in plus, nimic altceva nu e mai important in viata decat salvarea sufletului caci nu stim daca in secunda urmatoare, ziua, saptamana etc. vom mai exista in planul fizic;

de aceea toate sa le facem in numele Creatorului, Yahve, Allah, sau cum doriti cand nu le facem in numele Lui nu e bine; sunt in numele altcuiva inseamna ca;

si apoi inca ceva: Dumnezeu stie ce face cu noi si toate cate ni le da sunt spre folosul nostru;

daca noi intelegem la timp atunci nu ni le mai da

[Florin-Ionut]

Deci morala este ca pacatele noastre vor fi pedepsite. Vom primi ceea ce meritam, de preferinta inainte de moarte. De rabdat toate cu stoicism si fara sa cartim, cu ajutorul Celui care cunoscut suferinta extrema.

[cristiboss56]

În prealabil postat de Florin-Ionut

Deci morala este ca pacatele noastre vor fi pedepsite. Vom primi ceea ce meritam, de preferinta inainte de moarte. De rabdat toate cu stoicism si fara sa cartim, cu ajutorul Celui care cunoscut suferinta extrema.

Exact Florin ! Este greu , dar nu imposibil, atâta timp cât crezi cu adevărat în El şi-n viaţa veşnică. O astfel de discuţie am purtat azi cu mama mea, mai mult un monolog, ea find foarte deznădajduită de boală. Da, să avem multă, multă nădejde !

[cristiboss56]

Sfântul Ioan Gură de Aur, spunea că necazurile întăresc prieteniile şi îndepărtează ura, iar Sfântul Maxim Mărturisitorul vorbeşte despre sensul încercărilor, ca mijloc de probare şi întărire a credinţei. Privind astfel, nu ne mai poate revolta cuvântul Sfântului Pavel că "suntem puşi spre necazuri". Acest cuvânt îl spune Apostolul care a suferit şi a răbdat mult, dar şi Apostolul care a căutat să cunoască raţiunea pătimirii sale. Totuşi, este greu să spui unei persoane că necazul face parte din firescul vieţii, deoarce caracteristica vieţii umane este fuga de durere si căutarea plăcerii. În această fugă omul uită de Dumnezeu şi de semeni, calcă totul în picioare pentru a obţine o clipă de bucurie egoistă. În aceste momente intervine Dumnezeu, spunându-ne, prin încercările vieţii, că nu suntem singuri, ci depindem şi de alţii, nu putem face nimic durabil fără Dumnezeu. În necazurile vieţii găsim cale către vecin, iar el găseşte umanul din el şi îl face dumnezeiesc prin simplul gest al oferirii ajutorului. Necazurile ne trezesc şi ne sensibilizează, dar ele nu sunt un scop al vieţii , ci le putem privi şi ca un accident în drumul istoriei. Biserica, în rugăciunile ei, nu caută necazurile, ci , dimpotrivă , se roagă mult pentru îndreptarea lor, dar prin acest gest al rugăciunii în vremea încercărilor arătăm că nu suntem nemulţumitori, ci suntem răbdători. Răbdarea este şi ea o virtute ce se învaţă în timp, despre care am vorbit la un alt topic dedicat acestei virtuţi.

[Florin-Ionut]

"Dacă cel drept este răsplătit pe pământ, cu cât mai mult cel nelegiuit şi păcătos!"
Pilde 11, 31

[cristiboss56]

"Necazul pe care îl rabzi cu bună înţelegere te va face să-i afi rodul în vremea rugăciunii". << Evagrie Ponticul>>
"Inima învârtoşată este poarta de fier zăvorâtă înaintea cetăţii ; iar celui ce pătimeşte răul şi este strâmtorat i se deschide de la sine, ca şi lui Petru". <<Marcu Ascetul>>