Iubirea - Taina sau Negot?

[laurschepsis]

În prealabil postat de eulaura

"dar eu am o problema cu dragostea la oameni: nu cred ca oamenii pot iubi cu adevarat absolut, total neconditionat.

Uneori tind sa cred ca nici rudele, parintii nu iubesc chiar absolut neconditionat, desi probabil e cea mai curata dintre iubiri.

Iubim imagini pe care noi le avem despre ceilalti. de ce?

gandindu-ma la toate astea, incep sa cred ca iubirea adevarata e doar un privilegiu divin, pe care doar Dumnezeu il simte cu adevarat...si poate il mai gusta si cei care locuiesc langa El.

.:)

Doamne-ajuta!

Draga Laura,
Am citit cele scrise de tine si mi-am adus aminte de ganduri care mi-au ravasit ani de-a randul convingeri mai vechi si mai noi. Imi revin in memorie momente cand vedeam in fata mea raul manifestandu-se in forme din cele mai urate si ma intrebam cum trebuie sa fac ca sa pot sa-l iubesc si pe cel care imi facea rau. Imi spuneam ca din moment ce nu simteam nici o urma de atasament fata de cel care imi facea rau nici sa incerc a-l iubi nu pot sa o fac pentru ca, nefiind o reactie naturala, spontana, fireasca, nu as fi sincer nici macar cu mine insumi. Si atunci, cum sa fac? Era evident ca nici sa astept ca sa se intample o minune cu persoana mea - sa ma culc asa cum eram si sa ma trezesc ziua urmatoare atotiubitor de oameni - nu este solutia corecta. Si atunci, unde este Adevarata dragoste?

Nu pot sa-ti spun decat ce raspunsuri am primit pana acum la nelinistile mele, din care unele vad ca sunt si ale tale.

Un prim pas este sa-ti intorci privirea catre tine. Sa vezi tot ce ai facut rau si pentru care te-ai cait si asa cum ai cautat iertare pentru tine sa acorzi iertare neconditionat si anticipat si pentru ceilalti.

Apoi cu rabdare sa inveti a sta senina in fata raului. Cel pe care il vezi ca iti face rau, sa fii convinsa ca ai putea fi chiar tu. Daca azi poti sa-l intelegi pe cel care greseste fata de tine este pentru ca Dumnezeu, in marea sa mila fata de noi toti pacatosii, a avut rabdare si ne-a asteptat sa ne descoperim si sa ne curatim petele de pe fire. Si atunci daca avem credinta si spunem ca il iubim pe Iisus Hristos, ca o iubim pe Sfanta Lui Maica si pe atatia sfinti in fata carora defilam zilnic in toata "splendoarea" pacatoseniei noastre, atunci ar trebui sa-l iubim si pe aproapele nostru, care, nestiutor de bine fiind, ne face rau. Si, daca firea noastra pacatoasa nu il poate iubi, macar sa avem si intelegerea, si rabdarea, si compatimirea pentru a-l intelege si a nu propaga raul iscat de el.

Sa nu ma intelegi gresit. Eu, un pacatos, nu sunt in stare de aceste "performante" totdeauna. Dar, har Domnului, au fost momente in care, macar am avut rabdarea sa tac si sa astept ca Dumnezeu sa aseze lucrurile la locul lor, eu considerand ca nu sunt in stare.

As mai spune ca preocuparea fata de spatiul sfant daca se opreste la aflare si intelegere nu este suficienta pentru a putea ajunge in preajma iubirii adevarate. Este nevoie si de multa, multa, multa incercare de a pune in fapta cele aflate si pricepute. Sa faci dovada in fapt a intelegerii daca vrei sa mergi catre dragostea deplina. Odata, un mare regizor m-a intrebat daca stiu ce este generozitatea. M-a surprins acesta interogatie, dar si mai tare m-a surprins raspunsul lui: "generos este in primul rand cel care STIE sa primeasca si abia apoi cel care doreste sa dea."

Iubim imagini despre ceilalti cand avem doar imagini despre noi. Iubim cu adevarat pe ceilalti cand incepem sa ne vedem cu adevarat pe noi insine, cand ne intoarcem in inima noastra si incepem sa o curatim pentru a o face vas curat in care Dumneseu Tatal si Fiul sa vina sa se odihnesca. Eu cred ca dragostea deplina este un deziderat accesibil noua si nu un privilegiu divin, in masura in care incercam sa fim si noi desavarsiti asa cum Tatal nostru este.

Doamne-ajuta!