Minciuna din noi

Ce concluzii se pot desprinde de aici pentru viata noastra duhovniceasca?



Iubirea minciunii, iubirea de noi insine, amagirea de sine, complacerea intr-o stare de indreptatire permanenta este “iubirea intunericului” de care vorbeste Evanghelia dupa Ioan. De aceea omul cauta mereu sa fuga de Adevar, de Adevarul tare, incomod, dureros al Evangheliei, al lui Hristos.

Omul cauta evadari in lumi imaginare, cauta sa interpreteze si sa reduca Evanghelia la masurile sale sau… cauta sa uite complet de Evanghelie, de constiinta si de chemarile lor.

Mereu cauta sa se justifice in starea in care se gaseste, refuzand cu indarjire sa se schimbe… Sau, mai subtil, cauta sa dea impresia ca vrea sa se schimbe/sa se indrepte, face anumite lucruri formal, uneori chiar cu mare rigurozitate, tocmai pentru a putea, la adapostul lor, sa-si urmeze, inclinatiile inavuabile ale inimii.

Isi construieste mereu teoriile sale proprii, isi pune parerea sa deasupra Sfintilor Parinti, ii tagaduieste sau nici nu-l intereseaza ce spun acestia. Daca totusi ii cunoaste, ii “interpreteaza” (= ii rastalmaceste), ii scoate din context si mai ales ii citeste cerebral, nu in Duh (ce-o mai fi si ala Duh?! ) astfel incat sa para a-l confirma in propriile teorii. Pentru ca nu cauta in ei Adevarul si nu-i citeste onest, cu sinceritate, ci doar spre a se folosi de ei pentru intarirea patimilor si ideilor proprii.

Traieste superficial, cat mai mult in afara de sine, in cele exterioare, cat mai imprastiat si incarcat cu activitati desarte. Fuge de tot ce inseamna problematizare, seriozitate, neliniste interioara... Se refugiaza in clisee comode, in sentimentalisme dulci si in inchipuiri trandafirii, optimiste, care sa-i dea un confort psihologic si… cam atat. Cauta in religie satisfactii, placeri desfatari, realizarea scopurilor sale. Nu-l intereseaza sa faca voia lui Dumnezeu, ci doar ca Dumnezeu sa o faca pe a sa. E pragmatic, utilitarist, are nevoie de un Dumnezeu “la indemana”, accesibil, care sa-i serveasca in orice imprejurare mai grea, care sa-i dea confortul si linistea (psihologica si sociala) la care se considera indreptatit…

Intr-un cuvant… omul crede in el insusi, crede in gandul sau, in simtirea sa, in ce-i da diavolul in gand sau in simtire, nu crede in Adevar, deci nu crede cu adevarat in Dumnezeul cel Viu, care cerceteaza inimile si rarunchii…

Toti suntem orbi si toti suntem bolnavi de minciuna, mai mult sau mai putin, iar daca nu ne luptam sa ne curatim, toti vom fi lepadati de la Hristos ca unii ce nu L-am purtat pe El decat pe buze, numai cu buzele L-am sarutat, dar inima noastra am dat-o… ‘Tatalui minciunii‘, cu inima L-am vandut si l-am batjocorit…