|
#141
|
|||
|
|||
„Papa al păcii” – „Gloria olivea” ar trebui să fie în slujbă atunci când s-ar realiza pacea între țările arabe și evrei. După el, ar trebui să urmeze numai unul – „Petru, Romanul” care se va încorona cu tripla coroană ce poartă inscripția VICARIUS FILII DEI – al cărei număr rezultat din însumarea valorii literelor este 666 (Apoc.13:18). În Catedrala din Washington, coroana lui Paul al VI-lea este punctul principal de atracție și, desigur, o frumoasă sursă de venituri. Al 266-lea papă ar trebui să fie ultimul, cu el găsindu-și împlinirea evenimentele timpului de sfârșit, până la distrugerea Romei. Dar înainte ca aceste evenimente să aibă loc, trebuie proclamat: „Acum este pace și liniște!” (1Tes.5:1-3). Procesul mondial de pace va fi încununat de succes datorită „Tratatelor Romane” prin care se va realiza un compromis asupra Ierusalimului între Israel și țările arabe. Așa cum sugerează Acordul de la Oslo, acest tratat provizoriu va fi încheiat pe o perioadă de șapte ani.
Reply With Quote |
#142
|
|||
|
|||
Pentru Maleahi
Va rog sa nu uitati sa-mi raspundeti la o intrebare postata anterior. La ce biserica faceti referire in exemplul dvs.? Mai exact, membri carei biserici este posibil sa fie prigoniti, in vremurile de pe urma? |
#143
|
|||
|
|||
Citat:
|
#144
|
|||
|
|||
Cea iehovista din care dumnealui face parte, asa cum dvs. credeti ca adventistii vor fi priponiti ca tin sabatul, etc.
|
#145
|
|||
|
|||
Citat:
Episcopul de Roma, careia i se zicea papa, a avut de la inceput o importanta speciala, pe care o recunosteau si orientalii, ca primul intre egali. La el se recurgea in, caz de disputa. A se vedea conflictele legate de sf. Ciprian din Africa in sec al 3lea, deci inainte de Constantin si primul sinod. Atat el cat si adversarii lui au apelat la papa. Si la conciliul din Niceea, papa de la Roma a trimis un reprezentant (cred ca nu a venit personal, pe atunci era mai greu). Papaliatea a avut un rol important la denuntarea ereziilor inainte de Leo 1. Asta e papalitatea cum a fost ea inteleasa la inceput. Cum a inceput ea sa se dezvolte la un moment dat e altceva. In restul discutiei nu intru, am vrut doar sa rectific aceasta greseala. |
#146
|
|||
|
|||
Citat:
Credința aducătoare de mântuire nu este într-o religie moartă, ci în Domnul cel viu care a înviat din morți, s-a înălțat spre cer și va reveni. EL nu numai că a spus: „ EU sunt învierea și viața, ” ci a adus dovada incontestabilă și a luat asupra Lui răspunderea pentru învierea noastră. Aceasta este singura cale pe care trebuie să pășească cei ce vor să fie mântuiți. Oricine dorește să atingă ținta veșnică, trebuie să se despartă de tot ce nu este de origine divină, să părăsească tradițiile religioase și să se întoarcă la Domnul. Apartenența la o religie nu are nimic de-a face cu salvarea sufletului, cu mântuirea, care vine numai de la Dumnezeu. Nu există nici un sacrament dătător de mântuire și nici o procedură religioasă care ar putea să mântuiască. Numai în Răscumpărător găsim răscumpărarea, numai în Salvator avem salvarea, căci este scris: „ Cine crede în Fiul, are viața veșnică; dar cine nu crede în Fiul, nu va vedea viața, ci mânia lui Dumnezeu rămâne peste el ” (Ioan 3:36), Este necesară credința sinceră a fiecărui individ în singurul Dumnezeu adevărat, care ni S-a descoperit în Isus Hristos (Ioan 17:3). |
#147
|
|||
|
|||
Citat:
|
#148
|
|||
|
|||
Citat:
http://www.aievea.net/20.pdf De fapt, daca faceti o comparatie intre ceea ce scrie in Apocalipsa cap. 13 si istoria papalitatii, probabil veti ajunge singur la o concluzie. Daca aveti alta interpretare, chiar as fi interesat. Ma pasioneaza subiectele din Apocalipsa. |
#149
|
|||
|
|||
Am gasit acest text intr-o revista eparhiala- Baraganul Ortodox, pe martie. Nu e un punct de vedere oficial, dar e un punct de vedere ... unul din putinele exprimate in presa bisericeasca. Am sa-l impart in 2 parti.
Ca să înțelegem calea ortodoxă trebuie să definim extremele - scurtă reflecție despre 666 - Apelul părintelui Iustin Pârvu către credincioși, ca „să cereți autorităților române să abroge legile care permit îndosarierea și urmărirea electronică a creștinilor” a avut suficient ecou încât să aducă problema în prim planul opiniei publice, astfel încât Sfântul Sinod să o introducă pe ordinea de zi a prime ședințe, iar un senator să aprecieze că „a fost o reacție a societății civile extraordinare. Nu am mai văzut așa ceva niciodată. O mobilizare de excepție …” (Iulian Urban în Gardianul, 11.03.2009). Nu știm încă dacă acest efect se va mărgini aici, sau va conduce și la un reviriment în Biserică, cel puțin unul de atitudine. Știm însă că, în cele câteva săptămâni de frământări, s-a limpezit miza problemei: se militează pentru o atitudine creștină de implicare civică pentru stoparea unor măsuri care pot aduce atingere demnității persoanei sau pot facilita controlul persoanei. Nu voi insista asupra acestui aspect decât cu o precizare: personal fiind monahie „de oraș”, cu ascultarea în activitatea de asistență socială, nu pot fi decât de acord cu implicarea civică a creștinilor, cu condiția ca această implicare să fie în spirit ortodox, adică să urmeze calea de mijloc. Extremele între care ne situăm sunt, de o parte neimplicarea, sub pretextul că specific Bisericii este activitatea sacramentală și pastorală iar, de cealaltă parte, instituționalizarea implicării, până la folosirea Bisericii ca instrument de promovare a atitudinii civice. Motivul pentru care m-am hotărât să scriu pe marginea acestui subiect este acela al unui aspect teologic întâlnit nu de puține ori în discuții: potențialul pericol pentru mântuire al fatidicului 666 înscris în actele de identitate. Este evident că 666 este prezentat în Cartea Apocalipsei ca simbol al răului, mai exact ca pecete a lui antihrist. Și este tot atât de evident că promovarea lui intenționată prin sistemul informatizat de evidență a mărfurilor, a banilor și, posibil, a persoanelor este un act de provocare la adresa creștinilor. Dar sunt aceste 2 argumente corelate suficiente să conducă la concluzia că acceptarea lui 666 pe actul de identitate reprezintă o cădere din har? Dacă încadrăm problema teologic, pentru a vedea care este învățătura tradițională a Bisericii în această situație particulară, una din accepțiunile care i se dă este aceea că 666 prezent în actul de identitate ar echivala cu o închinare implicită la diavol - iar aceasta este o cădere, după cuvântul Mântuitorului „nimeni nu poate să slujească la doi domni” (Mt. 6,24). Să vedem, așadar, cum s-a rezolvat o situație similară în istoria Bisericii și întâlnim o astfel de situație chiar în Biserica primară, printre creștinii proveniți dintre păgâni. Problema care frământa atunci comunitatea creștină a fost generată de consumarea de către unii creștini a alimentelor jertfite idolilor, atât în particular, prin cumpărarea cărnii din măcelărie (I Cor. 10,25) sau în vizitele la familii păgâne (I Cor. 10, 27-29), cât și în templele idolești (I Cor. 8,10), situație care smintea pe alți creștini, care considerau aceste alimente ca „întinate”. Sfântul Apostol Pavel răspunde acestor frământări prin două abordări diferite, una adresată comunității din Roma, alta adresată comunității din Corint, dar care lămuresc unul și același principiu. Astfel, scriindu-le creștinilor de la Roma, se adresează simultan, dar în oglindă, și celor „tari” (care consumau alimentele închinate idolilor) și celor „slabi” (care socoteau consumarea acestora ca întinare): „unul crede să mănânce de toate/cel slab însă mănâncă legume” (Rom. 14,2); „cel ce mănâncă să nu disprețuiască pe cel ce nu mănâncă/iar cel ce nu mănâncă să nu osândească pe cel ce mănâncă, fiindcă Dumnezeu l-a primit” (Rom. 14,3); „cel ce mănâncă, pentru Domnul mănâncă, căci mulțumește lui Dumnezeu/și cel ce nu mănâncă, pentru Domnul nu mănâncă, și mulțumește lui Dumnezeu” (Rom. 14,6); „dar tu, de ce judeci pe fratele tău?/sau și tu, de ce disprețuiești pe fratele tău?” (Rom. 14,10). Principiul conform căruia dă Sfântul Apostol Pavel dezlegare acestei frământări din Biserica primară este acela ca cei tari în credință „să umble potrivit iubirii” față de cei slabi, căci – scrie apostolul – „știu și sunt încredințat în Domnul Iisus căci nimic nu este întinat prin sine, decât numai pentru cel care gândește că e ceva întinat; pentru acela întinat este. Dar dacă, pentru mâncare, fratele tău se mâhnește, nu mai umbli potrivit iubirii. Nu pierde, cu mâncarea ta, pe acela pentru care a murit Hristos” (Rom. 14, 14-15). Scriindu-le corintenilor care se confruntau cu aceeași situație, abordează problema gradual, cu o mare densitate de idei și o înălțime teologică de excepție. Găsim acest text în prima Epistolă către corinteni, capitolele 8-10 și, datorită faptului că spațiul restrâns al articolului de față obligă la o sintetizare a analizei textului dens al apostolului, menționez că, în general, comentatorii acestui text identifică 3 registre: |
#150
|
|||
|
|||
Mai întâi, Sfântul Apostol Pavel se adresează celor tari în credință (în I Cor. cap. 8, 9 și 10,1-13), care au cunoștința dar, confirmându-le cunoștința, le atrage atenția că iubirea – și nu cunoștința – este cea care trebuie să le normeze comportamentul. Cunoștința îi poate semeți, așadar mai degrabă să se înfrâneze, decât libertatea lor de comportament să fie pricină de smintire pentru cei slabi în credință. Pentru a preveni o eventuală obiecție a acestora, cum că face din slaba cunoștință a unora lanț pentru rațiunea lor, apostolul face o digresiune, în cap. 9 și 10, 1-13, în care se dă pe sine ca exemplu de renunțare.
În al doilea rând, Sfântul Apostol Pavel se adresează extremei laxiștilor (I Cor.10,14-24), acei credincioși din rândul celor tari în credință care nu doar consumau simplu alimentele jertfite idolilor, în particular sau „șezând la masă în templul idolilor” (I Cor. 8,10), ci participau la ritualurile păgâne de sacrificare, uneori poate cu ostentație. Acestora la interzice să mai participe la ritualurile păgâne, scriindu-le „iubiții mei, fugiți de închinarea la idoli” și, pentru a veni în preîntâmpinarea ripostei acestora că închinarea la idoli nu reprezintă ceva, adaugă „Ca unor înțelepți vă vorbesc. Judecați voi înșivă ce vă spun” și prezintă paralela dintre jertfa euharistică și libațiunile și sacrificiile păgâne, concluzionând: „Nu puteți să beți paharul Domnului și paharul idolilor; nu puteți să vă împărtășiți din masa Domnului și din masa demonilor” (I Cot. 10, 21), precizând din nou că am dobândit libertatea harului, dar nu orice libertate este ziditoare: „toate îmi sunt îngăduite, dar nu toate zidesc” (I Cor. 8,23). În al treilea rând, Sfântul Apostol Pavel se adresează extremei fanaticilor (I Cor. 10, 25-31), acei credincioși dintre cei slabi în credință care introduseseră ca normative de comportament în viața de zi cu zi interzicerea consumului de alimente închinate idolilor, osândind pe cei care le mai consumau. Apostolul limitează atitudinea acestora de a se face osânditori ai libertății conștiinței celorlalți și de a stabili ei normativele de comportament, făcând precizări cu caracter practic despre faptul că se pot consuma aceste alimente în particular și modul în care se pot consuma. Ca o concluzie la scrierea ziditoare, plină de iubire și duh de pace a apostolului, redau un comentariu la acest text din Viața și operele Sf. Apostol Pavel, o traducere în limba română a patriarhului Nicodim, publicată în 1942 la Mânăstirea Neamț: „E cu totul limpede că toate simpatiile apostolului Pavel teoretic erau cu cei tari, deși el se pare că simte ceva de felul unei înclinațiuni practice spre partea ascetismului. El nici într-un chip nu aprobă libertinajul trufaș, obraznic și ofensator. Până la un anumit grad trebuie să fie respectate și prejudiciile, chiar și prejudiciile absurde și fanatice și ar fi un grosolan egoism și o nedreptate de prisos a-i învenina. Afară de asta ar fi nedrept să le dea exemplu de siluire contra celui ce-i tulbură conștiința. Dar când această tulburare și acest fanatism al celor slabi au devenit la rândul lor îndrăznețe, atunci, cum perfect convine ap. Pavel, ei trebuie înfrânați și potoliți, ca slăbiciunea să nu pună lege pentru putere. Altceva este a îngădui pe cei slabi și alta a le da voie să se poarte tiranic cu ceilalți. Neștiința lor nu trebuie să devină hotar pentru știința adevărată… În lucrurile unde, prin o mică indulgență și abnegațiune poate fi înlăturată tulburarea, acolo cei tari trebui să cedeze și să se mărginească în drepturile lor; dar în ceea ce s-ar atinge de practica de toate zilele, ca de pildă cumpărările de carne în piață sau de primirea invitațiunilor obișnuite, acolo neputincioșii nu trebuie să devină îndrăzneți sau să caute a predomina. Unii, fără îndoială, ar putea să se exprime dezaprobativ relativ de aceste cedări. Ei ar putea acuza pe ap. Pavel, cum au învinuit ei și pe Petru, de violarea groaznicei legi din Sinai. Ei l-ar putea numi „nelegiuit” sau cu alt nume oarecare jignitor, cum ar voi; dar el nu-i un astfel de om, încât să-l poți speria cu aceasta sau să-l faci să renunțe la un principiu limpede și adevărat printr-o gălăgie unanimă, dar absurdă” . Revenind la chestiunea zilei, problema închinării implicite la diavol prin acceptarea lui 666 pe actul de identitate este analogă problemei închinării implicite la diavol prin consumul de alimente închinate idolilor. Am făcut această reflecție deoarece cercetarea mai atentă și nepătimașă a izvoarelor tradiției ne va ajuta să discernem calea ortodoxă între extreme. Doar astfel ne vom manifesta în mod autentic ortodox în societate și în raport cu statul. Pentru aceasta va trebui mai întâi să ne judecăm pe noi înșine dacă ne aflăm pe calea împărătească sau pe una extremă, judecându-ne, însă, după cuvântul apostolului: „Fericit este cel ce nu se judecă pe sine în ceea ce aprobă!” (Rom. 14,15). |
|
Subiecte asemănătoare | ||||
Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
Spuneti NU vaccinurilor-VACCINAREA: EROAREA MEDICALA A SECOLULUI | antiecumenism | Generalitati | 1045 | 29.03.2024 21:46:14 |
PORNOGRAFIA - maladia secolului XXI ! | Eugen7 | Teologie si Stiinta | 18 | 08.12.2012 15:13:52 |
Confuzia dogmei catolice si ecumenismul ortodox | catalin2 | Dogmatica | 133 | 31.12.2011 18:37:37 |
Sfinți catolici ai secolului al XX-lea. | Mihnea Dragomir | Biserica Romano-Catolica | 6 | 15.12.2011 17:54:46 |
|