Acoperamintele bisericesti

[costel]

Acoperamantul mare pentru amandoua vasele liturgice este o bucata de panza mai mare, patrata, avand o Cruce in mijloc, care se pune la acoperirea Darurilor peste sfantul disc si peste sfantul potir, cadindu-se si rostindu-se cuvintele: „Acopera-ne pe noi cu acoperamantul aripilor Tale; departeaza de la noi pe tot vrajmasul si potrivnicul; impaca viata noastra, Doamne; miluieste-ne pe noi si lumea Ta si mantuieste sufletele noastre, ca un bun si de oameni iubitor“.

Acest acoperamant semnifica puterea si purtarea de grija a Duhului Sfant, Care acopera intreaga creatie, incalzind si dand viata tuturor celor ce sunt - „Trimite-vei Duhul Tau si se vor zidi si vei innoi fata pamantului“ (Psalm 103, 31) si „Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor“ (Facerea 1, 2). De aceea, acest acoperamant a fost numit si sfantul aer, pentru ca semnifica acoperamantul Duhului lui Dumnezeu peste Darurile euharistice: „Nadejdea mea este Tatal, scaparea mea este Fiul, acoperamantul meu este Duhul Sfant, Treime Sfanta, slava Tie“. Acesta simbolizeaza piatra pusa pe mormantul Domnului. Numele de aer il purta si bucata de panza cu care se invelea Sfanta Evanghelie (secolele X-XIII), cand se iesea la Vohodul de la sfarsitul slujbei din Vinerea Patimilor. Locul acestui aer l-a luat mai tarziu Epitaful.

Originea acoperamintelor e legata de servetelele simple pe care le foloseau crestinii in primele veacuri la acoperirea Darurilor (painea si vinul pentru Sfanta Euharistie), spre a le feri de profanare prin atingerea lor de catre laici sau prin caderea insectelor. Acoperamintele au luat forma de astazi numai dupa ce painea euharistica avea sa se intrebuinteze sub forma actuala de Agnet (secolul al VIII-lea). Pe fiecare acoperamant se brodeaza un motiv sfant sau cel putin semnul Sfintei Cruci (Liturgica generala, Bucuresti, editia a II-a, 1993, p. 507).