Aproape de noi - copii cu deficiente

În prealabil postat de cristina2012

Unul dintre copii mei si-a rupa mana destul de urat. A fost nevoie de o operatie, are nervul lezat, dar, slava Lui Dumnezeu, se reface. In spital, in sectia de ortopedie intotdeauna gasesti multa durere... acum a fost zguduitor. Am cunoscut o mama cu doi copii cu handicap grav, apoi pe prietena ei cu doi copii cu handicap si mai grav si inca o prietena a lor cu un copil in aceeasi situatie. Femei puternice, luptand din greu pentru recuperarea copiilor lor. Daca Bogdanel, baietelul care a fost in salon cu fiul meu, este un copil sensibil si istet, cu sanse mari de recuperare, surioara lui, diagnosticata cu tetrapareza spastica, la fel ca si prietenii lor, Mihai, Petruta si Lilian, diagnosticati cu microcefalie si tetrapareza spastica au sperante mai mici. Dar mamele se lupta pentru ei, nu cartesc, desi se descurca greu cu banii, iar sistemul medical si de asigurari din Romania este si el o povara in plus pentru acesti oameni atat de incercati.

Am facut un montaj cu fotografii si filmulete cu ei, este incarcat pe Youtube aici: http://www.youtube.com/watch?v=CsG7j37Sslc . Au nevoie de ajutorul nostru. Dar nu vreau atat sa va prezint acest film ca sa solicit un ajutor anume pentru ei, desi repet, au mare nevoie, cat mai ales sa vi-i prezint, nu neaparat pe ei, ci pe cei ca ei. Au atata nevoie de apropierea noastra, de o vorba buna, chiar la telefon, de o plimbare in curtea spitalului. E o lume aparte cu care, atunci cand te intalnesti trebuie sa te opresti si sa-i privesti, sa-i intelegi... este ca in reclama aceea de la Animal Planet de acum cativa ani, cu un domn care se opreste uimit in fata unui biet melc ratacit intr-o statie de metrou. Se opreste, se apleaca privind miscarile lente ale melcului si atunci imaginile din jur, metroul si oamenii incep sa se miste cu viteza dublata in jurul lor... Asa e si lumea lor. Ei nu se pot grabi, fiecare miscare, fiecare suras, Doamne, poate chiar un pas, se fac incet, cu munca si durere.
Peste tot in jurul nostru ii putem intalni. Sa le acordam cateva cuvinte, un suras. Desi e greu, intr-un fel e o binecuvantare, asa spun cei care se ocupa de ei, parinti, prieteni. Ei sunt aproapele nostru aflat in suferinta, popositi o clipa si asupra lor.
DUMNEZEU SA VA BINECUVANTEZE!

Minunat filmuleţul tău Cristina!
Este atâta bucurie în ochii acestor copii.Am ochii plini de lacrimi,nu mă pot opri din plâns.De atâtea ori trecem indiferenţi pe lângă ei.Nu au nevoie decât de puţină atenţi ca să fie fericiţi.