Ce inseamna pentru voi a trai in strainatate?

Fani, te intele ca te-ai adaptat atat de bine caci ai plecat la 18 ani si te-ai format practic acolo. Nu la fel e cu oamenii care au trait o buna bucata din viata lor in Romania. Eu am plecat la 39 ani si m-am integrat bine aici, in ciuda limbilor scandinave, care sunt f grele.
Il inteleg si pe Traditie 1, caci si eu simt la fel, cand pun piciorul in Romania. Se simte energia. Bucurestiul e f aglomerat si traficul imposibil, dar in restul tarii e mai suportabil din acest punct de vedere. Daca ar fi dupa mine, m-as stabili in Timisoara, pe care as numi-o Viena Mica. Oamenii sunt f calzi, am gasit multa credinta acolo. Brasovul este f frumos, are munte. Poiana Brasov a devenit o asezare cu hoteluri ingramadite; nu mai e ce a fost.
Cei care se reintorc, voit sau fortat, aduc cu ei idei noi, pe care le aplica. Romanul are fantezie, e artist si ii place diversitatea. Sunt surprinsa in mod pozitiv de fiecare data cand ajung in Romania, mai ales in Bucuresti, dar nu numai: atatea locuri in care poti intra sa bei o cafea, sa mananci o prajitura BUNA, o mancare buna, toate amenajate cu gust si cu serviciu ireprosabil.

[patinina34]

Pentru mine e la fel ca pentru Anca.
Insa m-am adaptat bine la societatea de aici, desi nu am fost foarte tanara cind am plecat din tara, insa adaptarea vine totusi.

Mai repede sau mai tarziu.

Ideea este ca daca nu te adaptezi, inseamna ca e foarte rau, ca traiesti o trauma toata viata.

[Florin-Ionut]

Imi amintesc cum spunea o moldoveanca maritata cu un ucrainean, care locuia de ceva vreme in Milano si castiga destul de bine, vazandu-ma cum vin si plec mereu in Romania cu rucsacul in spate: oare cand o veni ziua in care sa merg si eu ACASA, ca m-am saturat de Italia asta...

[Anna]

Fani, intr-adevar poate pentru tine e asa pentru ca ai mers de la 18 ani si mai ales acum, ca ai un sot care nu e roman, ar fi culmea sa spui ca Romania e acasa. Eu cred ca atunci cand te casatoresti acasa e unde e si sotul/sotia.
Mie mi-ar placea foarte mult sa cunosc alte culturi. Am fost in vizita in alte tari si m-am atasat si de ele. De exemplu uneori mor de dor de Spania, desi am stat acolo doar doua saptamani (bine, n-am lucrat hahahaha) Mi-e dor de strazi, clima, plante, autobuse, limba si mai ales toate senzatiile pe care le-am avut acolo. Pe langa asta imi plac ffff mult oamenii diversi. Romanii(in orase) aproape ca ma plictisesc. Toti cam la fel...Ma mai racoresc tiganii, ciudatii, taranii (in sensul propriu nu figurat), mai vad si imigranti. M-am saturat de oameni bosumflati, acri, frustrati, baieti care se dau grande, fete care de care mai aranjate (toate in acelasi stil). Am nevoie de diversitate...
Cu toate acestea sunt tare legata de satul bunicii. Sunt foarte trista, am niste amintiri de acolo de parca as fi fost in Rai (nu numai locurile ci oamenii, societatea, totul)...o lume disparuta

[costel]

Eu nu am puterea sa plec definitiv intr-o alta tara. Poate si din cauza faptului ca nu prea sunt plimbat, nu stiu cum stau lucrurile in alta parte decat din descrierea altora. Iar vederea altora, nu inseamna vederea mea, puterea lor de acomodare nu este identica cu cea pe care o port eu... Nu sunt multumit cu multe, dar sunt cativa oameni in jurul meu minunati. Asa ca nu am regrete, poate si datorita acestor oameni, ca nu sunt plecat.

[LapetiteMoc]

A trăi în străinătate nu poate intra în contul vieții cuiva la capitolul realizări. Ține de destin, de încotro ne poartă Domnul pașii pentru a ne împlini misiunea mântuitoare sufletului nostru. Străvechiul proverb românesc rămâne valabil: ”Omul sfințește locul.” Nicicând invers.
Lumea pe care o descopăr aici nu e nici specială, nici deosebită de a noastră. O lume grăbită, avidă de averi materiale, pentru aproape 70 la suta dintre francezi Dumnezeu nu există etc. A propos de acest aspect, profesorul meu coordonator de teză mi-a atras atenția după Crăciun să nu mai trimit pe viitor mesaje de felicitare pentru sărbători religioase ”că doar intelectualii sunt capabili să înțeleagă că dincolo de rațiune nu există nimic”.

Ceea ce mă întristează este faptul că românii între ei se fac că nu se cunosc, sunt aroganți, vorba cuiva ”cu aere de occidentali” (se laudă cu realizările lor când te văd trist și abătut). Într-o zi în parcare m-a oprit o doamnă vorbindu-mi românește. Văzuse nr de înmatriculare românesc al mașinii. ”Ce face aici o româncă mai spălățică că noi, francezii, ne-am obișnuit numai cu țiganii români?” I-am ascultat discursul și atât ... Secvența cu ”noi, francezii” mi-a picat rău.
Mai trist este că am întâlnit pe cineva, medic stomatolog, implicat în mici cercuri siciliene... Mai mult nu are rost să spun...

Una peste alta, viața are peste tot aceleași obstacole de învins. Sub cerul lui Dumnezeu mă simt acasă și aici. Prietenii nu-mi lipsesc și Îl am alături în toate pe prietenul nostru al tuturor, Mântuitorul.

[MarinaAlca]

Ca si Costel, la randu-mi, am crezut ca nu voi gasi niciodata taria de a parasi definitiv Romania ptr o tara straina… dintotdeauna am fost o nostalgica, atasata de oameni si locuri dragi ale copilariei si tineretii mele.
Bine a punctat Anca... poate ca puterea mea de adaptare ar fi fost cu totul alta daca as fi privit strainatatea cu ochii adolescentului de 18 ani , care ajunge pe taramuri necunoscute, cu niscaiva gologani in buzunar si cu o desaga plina de idealuri.
La mine totul s-a intamplat la 38 ani… varsta la care personalitatea,caracterul iti sunt deja formate…..cu tabieturi si gusturi clar definite, cu mai putina dorinta sau putere de a face compromisuri.
Si iata-ma tragand usa dupa mine, cu toata agoniseala adunata in doar 2 valize, cu sufletul in tarana, ca un copac smuls din radacini, plecand la capatul pamantului, intr-un act de mare curaj si inconstienta la un loc.
Pentru mine, la acest moment, a trai intr-o tara straina inseamna suferinta, lacrimi si frustrari... si compromisuri mai multe decat sunt eu dispusa sa fac la aceasta varsta… ptr ca niciodata in trecutul meu nu am fost pregatita sa ma adaptez,sa ma modelez dupa un alt fel de clima, de mod de viata….a trai intr-o tara straina inseamna o lume noua, incontestabil mai civilizata din multe puncte de vedere decat cea din care am plecat.. . O lume cu oameni relaxati, o lume cu zambetul pe buze, de la casiera supermarket-ului si pana la ofiterul de politie, dar in acelasi timp, o lume rece si dezinteresata de durerile-ti personale, o lume in care nu-i usor a gasi un umar pe care sa odihnesti obrazul brazdat de lacrimi… o lume in care banul este stapan….o lume cu putina credinta….o lume fara biserica ortodoxa.. o lume in care iata-ma: “imbatranita”, impovarata de griji si neincredere.
Am mai spus-o si cu alta ocazie, ptr mine, cea mai mare dezamagire au fost cei cativa romani intalniti aici…
Si chiar de viata nu ma va mai aduce niciodata definitiv in Romania, pentru mine ACASA va fi pururea acolo unde imi este inima si nu blidul de mancare.
Imi e dor de bisericile noastre, de romanul cel atat de primitor in simplitatea si modestia lui financiara….
Traind intr-un oras strain, “fara spirit si vlaga”, ridic la rang de frumusete: poluarea, gropile si aglomeratia Bucurestiului meu iubit.
Ca militarul ce asteapta eliberarea, numar (AMR-ul )zilele ramase pana la urmatoarea vizita in Romania….drumul e epuizant…2 zile si 4 escale…dar paradoxal., in ultimele ore de zbor, cand simt apropierea de pamantul romanesc,o vitalitate nebanuita imi inunda intreaga fiinta, o fericire launtrica de nedescris…cand rotile avionului au atins pista de aterizare din Otopeni, am plans de fiecare data….pot spune cu tarie: DA, exista acea energie pozitiva despre care vorbea Anca…acea seva a pamantului care te cheama inapoi, ca pe pruncul lui drag si instrainat de atata vreme….

[MarinaAlca]

Cu riscul de a se supara Dorina pe mine, la urmatoarea vizita acasa, nimic nu m-ar bucura mai mult decat sa poposesc pret de cateva clipe, pentru a imi odihni sufletul si privirea, in minunata si atat de primitoarea gradina a Dorinei

În prealabil postat de MarinaAlca

Ca si Costel, la randu-mi, am crezut ca nu voi gasi niciodata taria de a parasi definitiv Romania ptr o tara straina… dintotdeauna am fost o nostalgica, atasata de oameni si locuri dragi ale copilariei si tineretii mele.
Bine a punctat Anca... poate ca puterea mea de adaptare ar fi fost cu totul alta daca as fi privit strainatatea cu ochii adolescentului de 18 ani , care ajunge pe taramuri necunoscute, cu niscaiva gologani in buzunar si cu o desaga plina de idealuri.
La mine totul s-a intamplat la 38 ani… varsta la care personalitatea,caracterul iti sunt deja formate…..cu tabieturi si gusturi clar definite, cu mai putina dorinta sau putere de a face compromisuri.
Si iata-ma tragand usa dupa mine, cu toata agoniseala adunata in doar 2 valize, cu sufletul in tarana, ca un copac smuls din radacini, plecand la capatul pamantului, intr-un act de mare curaj si inconstienta la un loc.
Pentru mine, la acest moment, a trai intr-o tara straina inseamna suferinta, lacrimi si frustrari... si compromisuri mai multe decat sunt eu dispusa sa fac la aceasta varsta… ptr ca niciodata in trecutul meu nu am fost pregatita sa ma adaptez,sa ma modelez dupa un alt fel de clima, de mod de viata….a trai intr-o tara straina inseamna o lume noua, incontestabil mai civilizata din multe puncte de vedere decat cea din care am plecat.. . O lume cu oameni relaxati, o lume cu zambetul pe buze, de la casiera supermarket-ului si pana la ofiterul de politie, dar in acelasi timp, o lume rece si dezinteresata de durerile-ti personale, o lume in care nu-i usor a gasi un umar pe care sa odihnesti obrazul brazdat de lacrimi… o lume in care banul este stapan….o lume cu putina credinta….o lume fara biserica ortodoxa.. o lume in care iata-ma: “imbatranita”, impovarata de griji si neincredere.
Am mai spus-o si cu alta ocazie, ptr mine, cea mai mare dezamagire au fost cei cativa romani intalniti aici…
Si chiar de viata nu ma va mai aduce niciodata definitiv in Romania, pentru mine ACASA va fi pururea acolo unde imi este inima si nu blidul de mancare.
Imi e dor de bisericile noastre, de romanul cel atat de primitor in simplitatea si modestia lui financiara….
Traind intr-un oras strain, “fara spirit si vlaga”, ridic la rang de frumusete: poluarea, gropile si aglomeratia Bucurestiului meu iubit.
Ca militarul ce asteapta eliberarea, numar (AMR-ul )zilele ramase pana la urmatoarea vizita in Romania….drumul e epuizant…2 zile si 4 escale…dar paradoxal., in ultimele ore de zbor, cand simt apropierea de pamantul romanesc,o vitalitate nebanuita imi inunda intreaga fiinta, o fericire launtrica de nedescris…cand rotile avionului au atins pista de aterizare din Otopeni, am plans de fiecare data….pot spune cu tarie: DA, exista acea energie pozitiva despre care vorbea Anca…acea seva a pamantului care te cheama inapoi, ca pe pruncul lui drag si instrainat de atata vreme….

Minunată postarea ta Marina.Se spune desper cuvântul "dor"că nu s-ar putea traduce în nici o limbă.Cred cele scrise de tine s-ar putea concentra în acest minunat cuvânt.

[cristiboss56]

În prealabil postat de MarinaAlca

Ca si Costel, la randu-mi, am crezut ca nu voi gasi niciodata taria de a parasi definitiv Romania ptr o tara straina… dintotdeauna am fost o nostalgica, atasata de oameni si locuri dragi ale copilariei si tineretii mele.
Bine a punctat Anca... poate ca puterea mea de adaptare ar fi fost cu totul alta daca as fi privit strainatatea cu ochii adolescentului de 18 ani , care ajunge pe taramuri necunoscute, cu niscaiva gologani in buzunar si cu o desaga plina de idealuri.
La mine totul s-a intamplat la 38 ani… varsta la care personalitatea,caracterul iti sunt deja formate…..cu tabieturi si gusturi clar definite, cu mai putina dorinta sau putere de a face compromisuri.
Si iata-ma tragand usa dupa mine, cu toata agoniseala adunata in doar 2 valize, cu sufletul in tarana, ca un copac smuls din radacini, plecand la capatul pamantului, intr-un act de mare curaj si inconstienta la un loc.
Pentru mine, la acest moment, a trai intr-o tara straina inseamna suferinta, lacrimi si frustrari... si compromisuri mai multe decat sunt eu dispusa sa fac la aceasta varsta… ptr ca niciodata in trecutul meu nu am fost pregatita sa ma adaptez,sa ma modelez dupa un alt fel de clima, de mod de viata….a trai intr-o tara straina inseamna o lume noua, incontestabil mai civilizata din multe puncte de vedere decat cea din care am plecat.. . O lume cu oameni relaxati, o lume cu zambetul pe buze, de la casiera supermarket-ului si pana la ofiterul de politie, dar in acelasi timp, o lume rece si dezinteresata de durerile-ti personale, o lume in care nu-i usor a gasi un umar pe care sa odihnesti obrazul brazdat de lacrimi… o lume in care banul este stapan….o lume cu putina credinta….o lume fara biserica ortodoxa.. o lume in care iata-ma: “imbatranita”, impovarata de griji si neincredere.
Am mai spus-o si cu alta ocazie, ptr mine, cea mai mare dezamagire au fost cei cativa romani intalniti aici…
Si chiar de viata nu ma va mai aduce niciodata definitiv in Romania, pentru mine ACASA va fi pururea acolo unde imi este inima si nu blidul de mancare.
Imi e dor de bisericile noastre, de romanul cel atat de primitor in simplitatea si modestia lui financiara….
Traind intr-un oras strain, “fara spirit si vlaga”, ridic la rang de frumusete: poluarea, gropile si aglomeratia Bucurestiului meu iubit.
Ca militarul ce asteapta eliberarea, numar (AMR-ul )zilele ramase pana la urmatoarea vizita in Romania….drumul e epuizant…2 zile si 4 escale…dar paradoxal., in ultimele ore de zbor, cand simt apropierea de pamantul romanesc,o vitalitate nebanuita imi inunda intreaga fiinta, o fericire launtrica de nedescris…cand rotile avionului au atins pista de aterizare din Otopeni, am plans de fiecare data….pot spune cu tarie: DA, exista acea energie pozitiva despre care vorbea Anca…acea seva a pamantului care te cheama inapoi, ca pe pruncul lui drag si instrainat de atata vreme….

Până la urma urmei, voi sunteţi adevăraţii ambasadori ai noştri, nu grăsanii şi îmbuibaţii din Corpul Diplomatic. Voi ce trăiţi şi munciţi cu adevărat acolo. Noi avem nevoie de voi, precum şi voi aveţi nevoie de noi cei de aici. Există o legătură sufletească şi asta contează cel mai mult. Deja când citesc un topic şi văd cine-l semnează, gândul mă duce spre America, Australia, Anglia, Franţa, Finlanda, Italia. Avem deja membrii din Japonia şi multe alte ţări. Tu singură Marina, îmi spuneai odată pe privat, că atunci când vezi un mesaj, îţi tresaltă inima pentru că şti că-i din România. Voi sunteţi ai noştrii, iar noi suntem ai voştrii. Să fiţi binecuvântaţi ! +