![]() |
![]() |
|
|
|
|
|
#1
|
||||
|
||||
|
Tot în această zi, pomenirea soborului Arhanghelului Gavril din Adin. Soborul și praznicul Arhanghelului Gavril a început a se face în Sf. Munte al Athosului, la o chilie a Mănăstirii Pantocrator, ce se numește "Axion estin", la locul cel numit Adin. * Tot în această zi , pomenirea Sfântului Mucenic Teopemt împreună cu alți patru, care de sabie s-au săvârșit. * Tot în această zi, pomenirea Sfântului Neansi, preaînțeleptul mucenic. + Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne , miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
#2
|
||||
|
||||
|
Cuviosul Onufrie a fost un mare sihastru din Egipt , care a trăit pe la anii 350-400. La început a viețuit, o vreme , în Mănăstirea Ermopale, din părțile Tebaidei, apoi s-a retras în pustie, fără să mai vadă om timp de șaizeci de ani. Aici și-a găsit pacea inimii și se ruga nu doar pentru el, ci pentru toată Biserica și pentru necazurile oamenilor din lume. Trăia din osteneala mâinilor sale. Cuviosul Onufrie a murit în anul 400 și a fost îngropat de Sfântul Cuvios Pafnutie. <<< Fugind de tulburările cele lumești și de grijile vieții ca de cele vrednice de fugă și de defăimat, te-ai dus la locuri neumblate, și singurătatea ca o pasăre mulți ani ai petrecut, ascuns fiind în crăpături, în peșteri și în prăpăstii, avându-ți cugetul întins spre Domnul și împlinind poruncile Lui. De la care ai luat har, Cuvioase, și ca soarele ai strălucit. Părinte, roagă-te neîncetat să ne mântuim noi ! Amin + >>>
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
#3
|
||||
|
||||
|
Aceasta a trăit în zilele împăratului Dioclețian și era din Vivlos, cetate a Palestinei, fiica unui mare și strălucit bărbat , anume Eutolmie. Și fiind botezată de Eutalie episcopul, și ajungând în vârsta de 15 ani, trăgea și întorcea spre credința în Hristos pe fetele cele ce erau de vârsta ei și crescute împreună cu dânsa, și le învăța să se ferească de idoli. Dar a fost pârâtă la guvernatorul Ulosian de un oarecare Nicodim. Și fiind adusă la întrebare, a mărturisit numele lui Hristos. Și pentru acee a fost bătută și pătrunsă prin urechi cu țepi de fier arse, atâta cât i-a dat și sângele pe nări, și i s-a încins tot capul de arsură ; după aceea tăindu-i-se capul , s-a mutat către Domnul.
<< Săvârșindu-ți sufletul curat, Mărită, ai primit harul Duhului și cu rănile trupului te-ai arătat preafrumoasă. Pentru aceasta fiind tu curată desăvârșit, cu totul nevinovată, s-a logodit cu tine Mirele sufletelor, Prealăudată >>. Sfânta Muceniță Achilina este un model de jertfelnicie și de unire cu Hristos pentru eternitate. Puritatea și fecioria sufletului ei a fost primită de Mirele Cel veșnic - Hristos, Care S-a logodit cu ea în taina iubirii sfinte . Această unire a fost numită de Sfinții Părinți :" îndumnezeire. Hristos însă nu Se unește spiritual decât cu sufletul feciorelnic de păcate, înmiresmat de puritate și de rugăciune și împodobit cu virtuțile ca și cu niște flori preaalese care nu se vestejesc niciodată" .
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
#4
|
||||
|
||||
|
Proorocul Elisei, fiul lui Safat, a fost agricultor. În anul 898 î.Hr. , din poruncă dumnezeiască , Ilie l-a chemat la misiunea de prooroc. Elisei l-a urmat pe Ilie până la înălțarea acestuia la cer, când i-a preluat cojocul, dar și darul profetic.
Dumnezeu a făcut multe minuni prin intermediul proorocului Elisei ; a înviat morți, a curățat de lepră pe Neeman Sirianul , a despărțit Iordanul , lovindu-l cu cojocul lui Ilie ș.a. A murit pe la 839 î.Hr. și a fost înmormântat la Sevastopoli , în Samaria.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
#5
|
||||
|
||||
|
Sfântul prooroc Amos este unul din cei 12 profeți "mici" și a trăit în secolul al VIII-lea înainte de Hristos. Acesta s-a născut în satul Tecoa, în pământul lui Zavulon, și a proorocit 50 de ani.
Iar Amesia, mincinosul preot al lui Vetil, bătându-l adesea, îl pizmuia și-l defăima ; și în sfârșit l-a omorât fiul lui Amesia lovindu-l cu un toiag gros la tâmplele capului. Căci îl mustra pentru vicleșugul vițeilor de aur. Și s-a dus la pământul său încă un suflet, și peste două zile a răposat, către anul 787 , și a fost îngropat cu părinții lui. Amos se tâlcuiește : tare credincios, popor aspru, vârtos. Deci era la chipul trupului păros , bătrân , având barbă ascuțită si asemenea la chip cu Ioan cuvântătorul de Dumnezeu. Sf. Prooroc Amos nu trebuie confundat cu Amos, tatăl Sfântului Prooroc Isaia.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
#6
|
||||
|
||||
|
Acesta era din Pretoriada Zefiriei, eparhia Ciliciei, și pentru că cinstea pe Hristos și se închina Lui, a fost adus la guvernatorul Maxim și a fost bătut cu toiege. Povestind el cele despre Apolon și Dafne, ca îndrăgind-o pe ea Apolon și umblând după ea, nu și-a câștigat pofta, a pornit pe guvernator spre mai multă urgie și mânie. Pentru aceasta iarăși a fost bătut peste pântece și întins pe un grătar de fier înroșit. Apoi a fost adus la altă cercetare, și a fost chinuit în multe și felurite chipuri. Apoi a fost întrebat de guvernator, despre Hristos, cum S-a întrupat și pe cine socotește Dumnezeu ? Iar sfântul i-a spus lui pe scurt toată rânduiala cea pentru noi. Deci, adus fiind la a treia cercetare, și silit fiind să guste din cele jertfite idolilor, pentru că n-a voit de bunăvoie ci jertfa aceea cu silnicie i s-a băgat în gură a scuipat-o jos, iarăși a fost chinuit cumplit și și-a dat duhul la Dumnezeu.
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
|
#7
|
||||
|
||||
|
- 1502 : În timpul ultimei sale expediții, Columb descoperă insula Martinica - 1520 : Papa îl ex-comunică pe Martin Luther din Biserica Catolică
- 1848 : A fost sfințit drapelul național tricolor, adoptat prin decret la 14 iunie de către Guvernul revoluționar de la București ; drapelul avea culorile albastru, galben, roșu și avea înscrisă deviza : "Dreptate , Frăție ".
__________________
Biserica este dragoste, așteptare și bucurie. (Părintele Alexander Schmemann) |
![]() |
|
Subiecte asemănătoare
|
||||
| Subiect | Subiect început de | Forum | Răspunsuri | Ultimele Postari |
| Remember - TEOFIL PARAIAN | cristiboss56 | Stiri, actualitati, anunturi | 21 | 03.03.2011 20:24:48 |
| remember? | Corinanyc | Rugaciuni | 0 | 16.08.2009 11:05:06 |
| Remember Pr. Ioanichie Balan | jenica | Generalitati | 25 | 16.01.2008 18:10:49 |
|
|