va rog sa ma ajutati ca sa pot intelege mai bine ce se intampla cu mine,

În prealabil postat de antoniap

Alina73

Orice decizie vei lua, iti vei asuma o noua cruce. Mai usoara sau mai grea, Dumnezeu stie. Daca ti-o asumi ca fiind mantuitoare, vei cauta sa faci cu multumire tot ce e mai bine.

Cunosc o femeie care are sotul paralizat. La varsta de 40 de ani a acceptat sa-si duca aceasta cruce. Il ingrijeste, ii vorbeste frumos, isi pune nadejdea in Dumnezeu si are multa pace in suflet. Suferinta are un rost mantuitor si chiar sfintitor numai daca o accepti fara cartire. Fireste ca pentru a ajunge sa gandesti asa, ai nevoie de un duhovnic.

Sotul tau este de asemenea bolnav. Bolnav sufleteste si in robia diavolilor. E de plans si el pe plan spiritual. Cauta sa ai in primul rand pace in suflet, iertand din inima pe toti cei care ti-au gresit. A tine minte raul inseamna a te imbolnavi. Bine ar fi sa te vindeci sufleteste mai intai.

Am citit despre sfinti care au acceptat sa ingrijeasca leprosi sau despre altii care s-au vandut pur si simplu ca robi pentru a sluji unor stapani pagani. Prin rabdare si cu multa rugaciune dupa ce resuseau sa-i aduca pe calea cea buna, mergeau si cautau alti stapani.

Fireste, am postat aceaste randuri in ideea de a-ti oferi si alternativa unei vieti sfintitoare, in care tu sa fii lumina care sa lumineze in jur, si nu sa fii cea care asteapta sa fie ocrotita. In calitate de mama, daca vei reusi sa-i educi pe copii sa aleaga in viata o cale mantuitoare, le-ai dat cea mai mare zestre care nu se va lua de la ei. Iar in calitate de sotie, daca vei dobandi o credinta puternica si vei trata la fel triumful si dezastrul, complimentele si injuraturile, prin blandetea ta il vei castiga sufleteste si pe el. Iar pacea lui Hristos va fi cu tine.

Dumnezeu sa ne ajute sa facem voia Sa!

Ai dreptate, Antonia. suferinta e o cale mantuitoare, acceptata si dusa fara cartire....
dar cum sa nu te umpli de resentimente cand sotul tau, omul fata de care ai ales sa traisti, te chinuie zi de zi, si copiii? e foarte important sa il ierte, intr-adevar, dar asta nu se face asa, cu una cu doua.
si trebuie sa vedem cat putem duce...ca vrand sa facem mai mult decat putem, ne putem pierde si noi.