Citat:
În prealabil postat de ionela77
Draga Elenadana, problema ta este foarte serioasa si stiu ca nu poti realiza acest lucru... cel putin nu acum, in acest moment.
Ai picat intr-o capcana clasica, e un lucru frecvent care se intampla la psiholog sau la duhovnic, iar daca este indeplinita cumva si conditia fundamentala ca duhovnucul sau psihologul sa fie si charismatic, atragator, rezultatul este sigur. Eu inteleg in modul urmator: omul se ascunde, traieste in separare cu durerile si dramele lui, nu exista empatie din partea celorlalti, putini au acest dar de a empatiza cu semenii (empatia fiind un corolar al iubirii de aproape - nu poti intra in pielea celui din fata ta daca nu il iubesti in mod sincer si dezinteresat, nu ii poti patrunde cu adevarat sufletul fara sa-l iubesti). In aceste conditii (in care discutiile se rezuma la ce ai mai gatit azi sau cum e vremea de afara - adica pur de complezenta), omul avid de comunicare, se destainuie psihologului (sau duhovnicului in cazul de fata) care impartaseste durerile acestuia si devenind partas la ele, i se atribuie automat un loc deosebit in sufletul celui care s-a deschis si s-a detensionat desertand durerile proprii (povara dusa pana atunci in mod singular este acum purtata de doua persoane).
Hai sa analizam altfel, sa zicem ca te doare ceva, ai o problema care te afecteaza serios, cu cine o poti discuta daca nu cu un prieten care stii ca te iubeste si te intelege si mai ales care nu te tradeaza? Cu fiecare noua confesiune acest prieten devine mai special, iti inspira mai multa incredere. De aici (daca acest prieten este de sex opus) nu mai este decat un pas spre "iubire" (un fals sentiment de iubire as zice). Poate ca acel prieten are o familie, are copii .... sau poate ca este calugar si probabilitatea aparitiei unei relatii de alta natura decat de prietenie, este nula sau aproape nula...
Exista o intreaga psihologie aferenta confesiunii. As putea spune ca este o capcana clasica si eu nu cred ca tu esti un caz singular. Tu ai un merit special ca ai avut curaj sa spui acest lucru in mod public. Probabil ca aceasta problema a devenit atat de insuportabila incat necesitatea marturisirii ei a devenit stringenta. Nu stiu ce sa te sfatuiesc... depinde de foarte multe lucruri... Poate ar trebui sa marturisesti acest lucru unui preot in varsta, nu stiu daca este indicat sa ii spui chiar lui, duhovnicului tau. Dar de spus cred ca trebuie sa spui pentru ca deja gandurile tale au alunecat mult intr-un labirint din care usa pe care scrie "exit", nu mai e de gasit. Faptul ca ai picat in plasa asta se datoreaza maestriei potrivnicului binelui, care ne cunoaste punctele slabe si exact acolo loveste cu perseverenta. Tu esti un suflet sensibil, dezamagit probabil, nu ai gasit o iubire curata, alergi dupa un ideal care s-a aratat intruchipat in duhovnicul tau. Dar nu uita ca desi are toate calitatile pe care le cauti tu la un barbat, el si-a inchinat sufletul lui Hristos. In Scriptura scrie: sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti si sa iubesti pe Dumnezeu mai mult decat pe tine insuti. Incearca sa reflectezi la acest lucru..... As putea sa-ti mai sugerez ceva, daca nu te superi, sa citesti zilnic Paraclisul Maicii Domnului sau pravila aceea minunata de rugaciune catre Maica Domnului "Bogorodisnaia". Este imposibil ca Ea sa nu te ajute daca te rogi cu adevarat. Pe mine m-a ajutat in nenumarate randuri. Ajutorul Ei e smerit, te ajuta si nu-ti lasa semne ca te-a ajutat, ai impresia egoista ca s-a rezolvat din senin problema (este o gandire tipica lumii noastre, putini vad minunile pentru ca majoritatea asteapta prea mult supranaturalul)  |
Da,inteleg ce spuneti!Explicatia psihologica am gasit-o si eu:stiu perfect cum s-a nascut aceasta ''pasiune'' a mea,stiu si de ce :sunt foarte vulnerabila acum,am ramas pe lume doar eu si sora mea care s-a operat de cancer(asa am ajuns la acest calugar),sunt singura si in plan sentimental(asta pentru ca asa simt ,nu ma pot atasa de nimeni).
Si dupa cum ati spus s-a creat o apropiere ,o comunicare cu duhovnicul.
Imi spuneti sa cer ajutorul unui alt duhovnic eventual.Problema e ca eu ma complac in aceasta situatie,nu vreau sa-mi dispara aceste sentimente atata timp cat stiu ca lui nu-i vor face rau in nici-un fel.Vreau sa-mi traiesc durerea.Asa cum simt eu,e un sentiment inaltator,lipsit de orice murdarie sexuala,totul pare pur ,curat,ceea ce simt se bazeaza pe stima ,respect,il vad undeva foarte sus....Vreau sa traiesc aceste sentimente.
Stiti ce-am simtit cand mi-ati spus sa citesc Paraclisul Maicii Domnului?!Teama!Teama ca Maica Domnului ma va ajuta sa nu mai simt ceea ce simt acum.Si eu vreau sa simt!
Pentru asta as avea nevoie de explicatia psihologica:de ce nu vreau sa gasesc poarta de iesire????????!!!!!!!!!!!!!
16.07.2009, 21:43:19
.
Mod hibrid