|
|
|
|
|
|
|
#1
18.07.2009, 21:41:28
|
|||
|
|||
Multumesc !!!
Este prima data cand intru sa postez o problema pe un forum si trebuie sa marturisesc ca sunt impresionata de ajutorul pe care mi l-ati dat ! Nici nu ma asteptam sambata sa-si bata cineva capul sa-mi scrie vreun rand, sincer ! Multumesc inca o data !
Sa incep cu primul mesaj de la "Moshu". Ai dreptate deznadejdea e una din armele diavolului si simt ca atunci cand sotul mai face cate o boacana asta e prima treaba care-mi incolteste inima deznadejdea: ca nimic nu se va schimba niciodata, ca nu e nici un sens....Ca daca nici pe sot nu-l iubesc, cum o sa iubesc restul oamenilor ?! of ! Dar slava Domnului ca-mi El risipeste repede gandurile astea. In ceea ce priveste respectul fata de el, intr-adevar este o mare greseala din partea mea sa ajung sa nu-l respect, mi-e tare frica de acest stadiu ca sa zic asa. Spunea un parinte odata ca Domnul ne da tot ce ne trebuie in fiecare moment din viata noastra ca sa fim ca El sa facem alegerile Lui si nu alegerile diavolului, adica avem tot ce ne trebuie ca sa nu pacatuim. Deci se aplica si la mine. Rational imi spun ca trebuie sa-l respect si sa-l iubesc neconditionat, altfel nu are nimic valoare in vesnicie. Dar sunt om slab,bolnav . Da, e mare dar de la Domnul ca sunt casatorita, mai ales ca inainte sa-l cunosc pe el am tot cautat un om din Biserica si oarecum ma descurajasem ca sa mai gasesc pe cineva vreodata... Bine, el a avut si o copilarie dificila (diferita de a mea care a fost ca in povesti: parinti iubitori, bunici credinciosi, impartasita in fiecare duminica, etc...) : la doi ani de la nasterea lui Gabi, tatal lui datorita unui sir de evenimente nefericite s-a refugiat in bautura si petreceri cu femei. A rabdat mama lui 15 ani treburile astea si pana la urma s-au despartit. El a fost singur la parinti si toata copilaria a asistat la certuri,urlete, batai, vanatai....... dureros ! Si nu a avut niciodata pe tatal lui ca exemplu si ca indrumator. Iar cu tatal meu...ce sa zic ?! Parintii ,mei il iubesc pe el ca pe mine, le e drag de el dar nu cred ca ar fi cazul de asa discutii intre Gabi si tatal meu...cred ca le-ar fi rusine la amandoi. Da, Gabi e genul visator mai de graba! Incepe lucruri marete si nu le termina niciodata, nu numai ca nu le termina dar nici nu intra la pasul doi! El nu are incredere in fortele proprii, imi mai zice : "da, ca de obicei eu voi gresi si aici..." si greseste si apoi zice : "vezi, ti-am zis ca o sa gresesc, eu mereu gresesc!". Si ii zic sa nu mai plece de la premisa ca greseste ca cel care zicea "eu o sa ajung in iad, eu o sa ajung in iad!" si a ajuns in iad ptr ca spunea cu deznadejde! Dar per total, ai dreptate, din punctul meu de vedere faptul ca nu ii pot purta neputinta e o boala a mea, nu am de ce sa nu-i port greutatea lui, ca si Hristos imi poarta mie toate mizeriile. 
|
|
#2
18.07.2009, 21:53:13
|
|||
|
|||
|
Poate va plictisesc cu toate palavragelile mele, sa imi spuneti !
Raspuns pentru Sofia: 1. sotul meu era la fel si inainte sa ne casatorim, dar am pornit de la ideea ca el nu avut mediul propice evolutiei profesionale, infloririi ca sa zic asa, si ca daca va fi ajutat vom creste impreuna Mai sunt si alte diferente intre noi, dar nesemnificative, adica lui ii place un gen de mancare, mie altul, el admira linia duhovniceasca anumitor sfinti eu a altora, dar tot aceleasi conceptii avem. Da e drept ca ceva pe el il blocheaza, dar cum sa descopar ?! Cu tatal lui nu s epune problema sa discut, iar mama ... in fine ea il ridica in slavi si nu accepta sa aude vreun defect al fiului sau, singura ei mangaiere. 2. da, s-a agravat situatia dupa casatorie pentru ca totul a fost la comun, deci el s-a trezit cu o situatie materiala mult mia buna dupa casatorie. Dar nu pentru asta s-a casatorit, asta a fost doar o consecinta, sunt sigura ca nu pentru asta s-a casatorit, il simt, doar ca s-a complacut sa primeasca toate de-a gata. El a studiat exact materia de care este pasionat, tocmai aici e nedumerirea mea de ce daca e pasiunea lui, pentru ca se vede si recunoaste si el, totusi da kiks ?! La consiliere profesionala m-am gandit si eu. Cunosti pe cineva bun in domeniu?! Care sa sa aiba si delicatetea de a nu ne critica sau a stramba din nas daca ii mentionam ca mergem la Biserica.
|
|
#3
18.07.2009, 21:56:00
|
|||
|
|||
|
Pentru "The Fallen" : ai facut descrierea perfecta a sotul lui meu, exact asa e ! De unde stii ? Mai spune-mi despre tipul asta de personalitate, gen de reactii...
|
|
#4
18.07.2009, 21:56:53
|
|||
|
|||
|
Ptr Mihailt : da, e criza modiala, dar la el tine de altceva din pacate....
|
|
#5
18.07.2009, 21:59:50
|
|||
|
|||
|
Ptr Anna: cum sa fac sa nu mai am asteptari ?! Cum sa fac sa nu ma mai astept ca sotul meu sa isi dea silinta sa lucreze, sa fie serios, sa se zbata pentru familia lui, sa ia initiativa, sa-si asume responsabilitati ?! Am incercat pentru doua secunde sa fac asta si nu am putut! Apoi am zis : bine, eu nu pot prin puterea mea sa ma strunesc, sa-l rog pe Domnul sa-mi daruiasca sa nu mai am asteptari de la el...dar cred ca Domnul nu s-a putut intelege cu mine.
|
|
#6
18.07.2009, 22:02:33
|
|||
|
|||
|
Pentru Zaharia 2009 : Nu imi doresc sa divortez! Nici daca vreodata voi vrea acest lucru (Doamne fereste!!!!!) tot nu-mi doresc sa divortez ! Nu se pune problema de divort! Nu o vad ca pe o solutie. Vreau doar sa se rezolve aceasta problema a lui, sa il inteleg mai bine ca sa stiu cum sa-l iau si sa stiu ce sa fac de fapt in situatia data, ca sunt casatorita numai de doi ani, sunt copacel...
|
|
#7
18.07.2009, 22:04:47
|
|||
|
|||
|
Ptr "Heaven": Mi-e greu cand mai vad vreo chestie dintr-asta de-a lui manifestandu-se sa nu-i zic ceva de genul replicilor "da-te mai in colo"....of ! Da, vorba Annei cu patericu' ca de acolo ar cam trebui sa fiu !
|
|
#8
18.07.2009, 22:10:06
|
|||
|
|||
|
Poti sa nu ai asteptari prin a te gandi ca e un om bolnav. Daca ai vedea un om pe un scaun cu rotile, ai avea asteptarea sa umble? Sau un om orb, ai avea asteptarea sa vada si te-ai enerva si l-ai critica ca nu vede? Cred ca nu. Sotul tau e bolnav sufleteste. Nu avea asteptari de la EL, incearca sa cauti cum se poate vindeca. Cred ca ti-au dat sfaturi bune sa mergi la psiholog cu el. La fel, sa te rogi pentru el si cand vorbesti cu el, vorbeste de la inima la inima, fara critici: Cum te simti? Vrei sa vorbim? Ce se intampla? Etc. Ca sa vezi ce se intampla cu el si ce il roade, ce il tine in loc. Rolul asta il poate juca psihologul si e mai priceput.
Tot asa, sa nu mergi in extrema cealalta si sa il rasfeti. Trebuie gasit un echilibru. Sa nu il critici, dar sa nici nu il lasi in starea asta la infinit.
__________________
"Daca cineva mi-ar fi dovedit ca Hristos sta in afara adevarului, si daca in realitate adevarul ar sta in afara de Hristos,atunci as prefera sa fiu cu Hristos si nu cu adevarul" (Dostoievski) "Daca Dumnezeu nu exista atunci totul este permis" (tot Dostoievski)
|
|
#9
18.07.2009, 22:39:54
|
|||
|
|||
|
Citat:
Ok, marturisesc, eu sunt asa in mare parte.
|
|
|
Mod hibrid