Sa ne impartasim des sau rar?

[georgeval]

În prealabil postat de ory

Uite, weekend-ul acesta am vorbit, pentru prima oara in viata mea cu un preot de mir, m-am spovedit la el, tot pentru prima data, i-am spus in mare aproape toate pacatele mele de cand ma stiu, adica cele impunatoare si mi-a spus ca a trecut destul timp de cand nu m-am impartasit, mi-a fost destul canonul de-a sta departe de Trupul Mantuitorului si Sangele sau ( 8 ani ) , m-a dezlegat de anumite legari duhovnicesti si mi-a spus sa ma impartasesc in Postul ce vine si, vine chiar repede.
Nici nu va inchipuiti ce derutata ma simt, ce emotionata...imi este tare greu sa trec peste niste exigente cu care m-am obisnuit, practic, toata viata, fiindca eu am tinut legatura numai cu preoti din manastiri care nu-mi iertau nici o zi de frup mancata intr-un intreg post, foarte multe lucruri...
Nu i-am spus duhovnicului meu dinainte ca am apelat la un preot de mir, chiar acesta a fost foarte intrigat de faptul ca duhovnicul m-a tot legat dar nu mi-a dat niciodata solutii, nici macar sperante...
Este foarte complicat pentru mine, in toata aparenta dezinvoltura cu care ma prezint in acest Univers al credintei, mie chiar imi pasa si-mi este foarte greu sa fac distinctia intre severitatea, delasarea sau ingaduinta unor preoti. Preotii sunt tot oameni, cu experiente si frustrari, cu educatie sau nu ( mai ales dintre calugari ), cu duhul intelepciunii sau nu, cu seriozitate sociala sau nu, cu patimi sau nu...indiferent de situatie, mireanul si crestinul este cel care trebuie sa suporte toate aceste neconcordante si pe capul lui cad multe nedumeriri si dezolari....
Sincer, am fost prea mult ancorata in severitate ca sa pot primi acum cu sufletul deschis ingaduinta si adevarata iubire si intelegere Propovaduita de Dumnezeu prin Biserica Sa ...si, nu este vorba de nevrednicie !

Ory, erai sub canon inainte la preotul de manastire? In cazul in care erai sub canon ar trebui sa mergi la el si ceri dezlegare si dupa aceea sa faci ascultare de preotul de mir. Ma rog mi se pare putin complicat daca nu ai cerut dezlegare de canon, daca erai sub canon.

[ory]

Da, George, am spus ca sunt sub canon, am spus si pentru ce si toate pacatele motivate...am spus totul. Dar stii George, situatia este mai complicata, cat despre duhovnicul meu dinainte, mi-a spus ca oprirea mea este nedeterminata, adica mult peste 8 ani, fata de un pacat pe care Biserica, in mod normal il trateaza cu ceva reticiente, nu este considerat oprit pe o perioada nedeterminata si, asa cum exista controverse intre doctori in unele priviinte, asa exista si intre preoti. Preotul respectiv a vorbit de situatia mea si cu un Episcop, adica preotul de mir...etc.
Mi-a fost destul de greu sa admit un canon pe o perioada nedeterminata, mai ales atata timp cat nu mi s-a oferit nici un fel de solutie salvatoare cumva, iar eu nu pot sta la infinit departe de Sf. Impartasanie doar pentru faptul ca exista un " razboi " nevazut in randul bisericii, eu sunt o individualitate si nu consider ca trebuie sa ma supun pana la infinit unor reguli, care tind sa devina relative, tratate de Biserica insasi cu ceva nelamuriri.
Oricum, exista destule erori in ceea ce priveste spovedania la manastiri, am multe prietene care, in loc sa-si schimbe duhovnicii, foarte aspri, de altfel, au renuntat la biserica....si este Pacat ! Caci Dumnezeu nu este chiar atat de neingaduitor si nici nu cred ca a conditionat intr-atat " sa gustam din Trupul Sau si sa bem din Sangele Sau intru amintirea Sa ..."
....Un om simplu nu are cum sa inteleaga , ii este bine asa cum este si se simte vrednic sa judece pe altii ( ma refer la cei care le au cu literatura religioasa ) .

În prealabil postat de dorinastoica14

Am citit mai întâi topicul de la un capăt la altul şi apoi m-am hotărât să scriu câteva rânduri având în vedere că vine postul şi mulţi ne vom împărtăşi.
Euharistia are rolul de a ne apropia de Dumnezeu şi a ne ajuta la iertarea păcatelor.Adevărat, avem mare nevoie de aceasta dar,după ce am făcut toată viaţa păcate mari venim să luăm vindecare fără tratament?Tratamentul este canonul fără canon nu se pot ierta păcatele.
Dacă preotul nu-ţi dă canon cere-i tu,nu pleca de la dânsul fără canon căci nu se iartă păcatele.
Am observat la mulţi tineri că încearcă să re-inventeze ortodoxia sau să o modernizeze.Citiţi fraţilor canoanele (se găsesc şi pe net) şi apoi poate veţi înţelege că împărtăşania este foc ce arde pe acei nevrednici.
Am cunoscut şi pe acest forum persoane apropiate de vârsta mea şi chiar tinere care au mers la duhovnici sporiţi, au primit canon de câţiva ani şi au intrat sub ascultare şi care au o stare de rugăciune continuă şi o fericire pe care numai acei care trăiesc aceastea o pot şti.
Cum adică să mă împărtăşesc cu trupul şi sângele Domnului Iisus Hristos fără măcar trei zile de post,să am relaţii intime cu soţul după sau înainte de sfânta împărtăşanie,să mă uit la tv. sau chiar să stau pe net în fiecare zi, să merg la petreceri şi discoteci..şi câte alte păcate.Sunteţi tinere dragele mele,aveţi tot felul de probleme specifice femeilor tinere...
Măi fraţilor şi surorilor noi trăim în lume şi suntem lumeşti!
Vrei să te împărtăşeşti săptămânal ? Dacă eşti vrednic de aceasta fă-o.Eu nu mă simt vrednică şi mă pregătesc cu post şi rugăciune atâta cât pot eu om lumesc ce sunt să o fac de 5-6 ori pe an dacă am dezlegare(căci uneori se întâmplă să fac vreun păcat care mărturisit să nu-mi permită îmediat primirea împărtăşaniei).
Vă doresc post cu folos.

Dorina ai dreptate. As mai avea de adaugat numai un lucru: regretul pentru pacatele/faptele facute si dorinta de indreptare, de restaurare.

[caminaris]

În prealabil postat de Va_iubesc

Dragii mei frati in Hristos, ma bucur mult ca existati. Cum prenumele meu fusese deja luat de altcineva, m-am gandit sa imi pun un nume care sa exprime ce simt. Si iata, vedeti...Va iubesc!

Traiesc intr-o alta tara, unde exista preoti de doua "proveniente". Unii din Ardeal, care dau binecuvantare la o impartasanie deasa, chiar si de 2-3 ori pe saptamana, daca participi la Sf. Liturghie si ai dezlegare. Iar altii, care "merg" pe o impartasanie rara, in posturi sau maxim la 40 de zile. Eu, personal, urmez sfatul duhovnicului meu, deci merg pe calea ascultarii. Totusi, as dori sa stiu, daca ati citit ceva legat de asa ceva.

Eu am vazut ca in primele veacuri crestinii se impartaseau foarte des. Chiar Sf. Vasile cel Mare dadea binecuvantare sa se impartaseasca credinciosii de 4 ori pe saptamana. In prezent, in Grecia se merge pe acest sistem, in Ardeal din ce in ce mai mult, in Occident la fel. Poate stiti care au fost cauzele care au condus la o restrictionare a impartasirii dese. Rusii si majoritatea romanilor au ramas traditionali unei impartasiri mai rare. De ce aceste diferente?

Ma gandesc ca e important ca participarea la aceasta Taina sa fie facuta cu multa trezvie, cu pregatire, cu dorinta vie de a ne apropia de Trupul si Sangele Mantuitorului, cu spovedanie si intoarcere de la toate cele ale intunericului pt a putea primi Lumina. Asa ca pentru mine nu conteaza numarul de impartasiri, ci schimbarea noastra launtrica, incercarea noastra de imbunatatire, inainte de a ajunge in fata Sfantului Potir.

Haideti ca m-am tot intins la vorba. Acum va las si pe voi sa vorbiti.

Domnul sa va dea cuvant!
Elena

Inainte de impartasire trebuie sa tinem 5-6 zile de post - asta scrie in toate indreptarele de spovedanie. Ceea ce inseamna ca nu ne putem spovedi mai des de o saptamana pentru ca incalcam regula principala. Postul acesta e special ca sa-L cinstim pe Domnul nostru Iisus Hristos pentru jertfa Lui pe Cruce. Adica El s-a jertfit pentru noi, suferind fara vina chinuri inimaginabile!!! iar noi ne jertfim pentru el prin acest post. E tot ce putem aduce noi ca ofranda din suflet.
Acuma ca sa te impartasesti la o saptamana se poate dar inseamna sa o tii numai intr-un post. Cine poate sa faca asta n-are decat, va avea plata in cer pe masura. Cine nu poate asta, se impartaseste mai rar, dupa puterea lui.
Cei care sunt la inceputul vietii crestinesti adevarate, de practicant activ, se impartasesc mai rar - de 2 ori pe an la Pasti si la Craciun.
Dar ei evolueaza si intr-un an sau doi incepe sa le vina mai usor sa tina posturile, sa se roage etc. si atunci se impartasesc si in postul Sfintei Fecioare Maria si in postul Sfintilor Petru si Pavel.
Dupa cativa ani ajungi sa te impartasesti mult mai des pentru ca postul nu ti se mai pare o osanda ci chiar o bucurie.
Care ajung sa traiasca numai in post si in plus sa aibe si constiinta curata (ca fac fapte bune) aceea se pot impartasi si in fiecare saptamana. Dar nu de mai multe ori, ca sari peste perioada de pregatire!

În prealabil postat de andaluzia

Am si eu o nelamurire legat de Sfanta Impartasanie.De cand ma stiu mi s-a spus (si sunt convinsa ca e correct) ca inainte de a ti se administra Sfanta Impartasanie e necesara o pregatire sufleteasca precum si o curatire trupeasca-post si rugaciune-si bineinteles de marturisirea pacatelor.Ei bine de doi ani incoace de can am ajuns in Sua,am vazut(atat in cadrul BOR cat si in a celor grecesti)cum preotii impartasesc credinciosii fara a se fi spovedit sau postit inaine.Sunt putin confuza si as dori sa aflu mai mute lucruri referitor la subiect

In sua marea majoritate a crestinilor sunt catolici. Asa e la ei: nici nu se mai spovedesc inainte de Sfanta Impartasanie! Dau un ban si considera ca banul lor e echivalentul spovedaniei! Si asta e o regula instituita chiar de prelatii lor si Papa al lor. Ca urmare si preotii nostri care traiesc printre ei ajung dupa un timp sa fie influentati de catolici. Tu trebuie sa ignori ce fac altii si sa te comporti asa cum stii ca e bine: 5-6 zile de post si rugaciune indoita, rugaciuni pregatitoare, pacatele pe hartie dupa indreptar, tot, tot, tot. Si iti va fi greu, ca vei fi tentata sa te schimbi si tu dupa ei, aproape ca te vor obliga.
Heh, occidentul e un miraj pentru cei care isi doresc o viata mai buna pentru ei si familia lor. Dar daca o sa traiesti bine aici te duci in fundul iadului. Si nu pentru inca o viata ci pentru eternitate. Dumnezeu sa te ocroteasca!

În prealabil postat de vsm

Doamne ajuta!

Ascultarea este foarte importanta, intr-adevar...spovedania, la randul ei si impartasania la fel; am primit un sfat, de la parintele care ma sfatuieste din cand in cand, nu este duhovnicul meu,ce mi-a spus? sa nu uit in fiecare seara sa meditez la cele ce am facut in ziua respectiva si daca am gresit sa Il rog pe Dumnezeu sa ma ierte...cred ca tuturor vi s-a intamplat sa va intrebati dupa spovedanie:"Oare nu am uitat ceva?" Este foarte bine sa IL rugam pe Bunul Dumnezeu in fiecare seara sa ne ierte greselile, pacatele...intotdeauna mi-a fost teama sa nu fi uitat ceva...cred ca daca vom recapitula in fiecare seara cele petrecute in ziua respectiva va fi un pic mai usor la Sfanta Spovedanie...ce credeti?

Doamne ajuta!

Va iubesc pe toti!

Da, foarte frumos sfat. Cu totii ar trebui sa ni-l insusim. Este o carte: "Cele 24 vami ale vazduhului" - daca ai gresit ceva in ziua respectiva poti sa te duci la capitolul cu pricina, spre exemplu la vama a 20-a - a nemilostivirii, ca n-ai dat 1 leu unui sarac care ti s-a parut prea sanatos sau prea bine imbracat. Si acolo e totul asa de in amanunt explicat incat iti dai seama ca ai facut mai multe pacate odata: l-ai judecat pe cersetor, nu i-ai oferit nici macar un cuvant de bine daca n-ai vrut sa-i dai bani (ce a cerut el), ai oferit exemplu rau trecand pe langa el ca trenul prin gara etc. - o gramada de pacate decurg dintr-unul singur!

În prealabil postat de ory

Oricum, exista destule erori in ceea ce priveste spovedania la manastiri, am multe prietene care, in loc sa-si schimbe duhovnicii, foarte aspri, de altfel, au renuntat la biserica....si este Pacat ! Caci Dumnezeu nu este chiar atat de neingaduitor si nici nu cred ca a conditionat intr-atat " sa gustam din Trupul Sau si sa bem din Sangele Sau intru amintirea Sa ..."
....Un om simplu nu are cum sa inteleaga , ii este bine asa cum este si se simte vrednic sa judece pe altii ( ma refer la cei care le au cu literatura religioasa ) .

Ory, prietenele acelea n-au renuntat la biserica! Decat pe moment. Tu ai vazut ca au renuntat dar asta nu inseamna ca nu se vor intoarce. Astea au fost conditiile pe care le-a cerut Dumnezeu de la ele, acelea pe care li le-au spus duhovnicii aspri de care vorbesti. Ele au si alte alternative. Daca au ales alternativa manastirii, unde sunt duhovnici mai aspri decat pot ele suporta, o sa-si gaseasca in parohii un duhovnic mai bland. Ca omul tot spre viata crestina tinde. Daca nu acum atunci mai tarziu ele tot se vor indrepta spre un duhovnic. Ca doar de asta imbatranim (in loc sa intinerim cu cat trece timpul), ca sa vina bolile cele curatitoare - bolile, neputinta, ele sunt doctorii care ne indreapta invariabil spre Dumnezeu - Tamaduitorul sufletelor.

[zaharia_2009]

Am sa va spun o poveste oarecum asemanatoare cu a lui Ory (din multe puncte de vedere)si sa o judecati voi:
Am un f. bun prieten (coleg din clasele I-XII)care este avocat si care a patit urmatoarele:de mic copil a fost crescut de parinti in practica ortodoxa.Prin vremea liceului a avut o prietena(cu care dupa 10 ani de prietenie s-a casatorit)cu care a inceput sa traiasca cred cam de prin clasa XI.Au intrat amindoi la facultate ,au terminat fiecare, s-au casatorit si au facut 2 copii.Dupa ce au facut in cadrul casatoriei toata urgia de pacate au inceput fiecare sa faca si in afara ei.Totul pina intro zi cind D.zeu le-a cerut socoteala.De atunci in colo ei au divortat,la oarecare timp tatal lui a murit de cancer(si a fost traumatizat de eveniment),a incercat sa se recasatoreasca dar a avut surprize mari neplacute. In cele din urma a renuntat si pt. ca ii era greu s-a indreptat catre o minastire alegindu-si un duhovnic.Acesta pt. toate avorturile(era vremea lui Ceausescu)pe care i le-a ingaduit sotiei(ca si cap de familie)si probabil prietenelor,pt. desfrinari,fumat,pt. lipsa vietii duhovnicesti i-a dat 3 ani de pocainta cu un anume canon.El s-a aratat sirguincios si ascultator dar mai recidiva in anumite pacate motiv pt. care l-a mai aminat de la impartasanie.Cind s-a hotarit sa se zeleasca mai mult a cazut in pacatul mindriei(se lauda cu ,,smerenie" cite rugaciuni face,cit de aspre posturi tine,etc.).Din acesta a cazut in cel al desfrinarii dar interesant era ca f. rar se intimpla aceasta: exact cind dorea duhovnicul sa-l impartaseasca.Duhovnicul nu a hotarit sa-l impartaseasca ca incurajare sau ca intarire duhovniceasca ci il amina de fiecare data ,ii dadea canon si il lasa sa se obisnuiasca cu lupta duhovniceasca. Tot asa s-a intimplat timp de 11 ani pina cind duhovnicul l-a impartasit. El insa nu s-a suparat,nu a renuntat,nu s-a miniat,nu a vrut sa-si schimbe duhovnicul, nu a cerut canoane mai usoare,nu a staruit sa fie odata impartasit ci a asteptat cuminte pina s-a milostivit D.zeu.
Bine inteles nu va spun ce folos duhovnicesc a avut si cum arata acum.
Ce ziceti de rabdarea asta ,dar mai ales de supunerea si nevointa facuta?Dar de parinte si de stiinta lui duhovniceasca ce aveti de zis?

[caminaris]

Rabdare rabdare rabdare
Bravo pentru amandoi
Duhovnic bun dar si ucenic pe masura

[Noesisaa]

Ory, nu pot sa spun decat ca ma bucur pentru tine si pentru curajul pe care l-ai avut de a cauta alinare in alta parte.

[sophia]

@Ory - ma bucur pentru tine. E bine ca ai gasit duhovnicul potrivit. Dumnezeu sa-ti ajute in continuare.

@Zaharia si ceilalti - in povestea lui Ory si aceea povestita de Zaharia cu prietenul, exista un mare risc. Duhovnicii si-au asumat un mare risc - acela de a pierde definitiv niste credinciosi. Cel putin prietenu lui Zaharia, daca povestea este reala, este o minune ca a rezistat.
Am citit recent un articol pe acest site exact pe tema canoanelor si amanarii impartasaniei si a riscului ce-l implica.
Eu (si altii) imi pun intrebarea care este de fapt voia lui Dumnezeu - de a pedepsi drastic un pacatos si a-l indeparta de la impartasanie si a-l speria de credinta (deci de a-l pierde din credinta), sau a-l ierta si a-l aduce degraba pe drumul cel bun.
Este mare deruta in mintea mea: In V.T pacatul lui Adam si a Evei a fost drastic pedepsit si inca nu a fost iertat. In N.T Iisus era bun si iertator, ajuta oamenii si in acest fel atragea mai degraba omul spre credinta lui.
Din nou ma intreb unde este adevraul pana la urma si dupa care carte sa ne luam. Eu ma iau dupa N.T.
Si da, si eu sunt de parere ca duhovnicul trebuie sa mai vina cu o lucrare pe langa acele canoane grele pe care le dau unora. In general trebuie lucrat mai mult cu omul.
Impartasania nu trebuie sa fie telul suprem, sau privarea de la ea o pedeapsa. Trebuie ajutati oamenii, mai ales aceia cu probleme mai mari, si in alt fel. Discutii individuale periodice, lucrat cu ei cu rabdare, ca sa nu mai cada si ca sa capete in credere chiar si in perioada cand sunt "pedepsiti" sa nu se impartaseasca sau primesc alte canoane.
Nu trebuie ca Dumnezeu si credinta, sa ajunga o spaima, un bau-bau. Acestea trebuie primite cu placere si fara frica si nesilit. Atunci este cu adevarat credinta. Altfel nu.
S-au scos cam peste tot in lume legi sa nu se mai bata copiii, sa ii tratezi bland, fara pedepse si etc. si daca te prinde ca le-ai incalcat, urgent vine si-ti ia copilul si nu-l mai vezi (ca nu esti bun parinte, chipurile) si il da la orfelinat, sau asistenti maternali. Se spune ca educatia poate fi facute f.bine si in altfel. Eu n-am constatat asta inca.
Dar ma intreb atunci cum este cu educatia data de tatal duhovnic si Cel din Cer. Oare cum e mai bine in acest caz?

@ Georgeval - legat de impartasirea copiilor. Mie mi-a ramas in suflet suferinta unei fetite din biserica noastra. Avand mai mult de 7 ani trebuie sa nu manance in dimineata aceea. Fetita se plangea in fiecare duminica ca o doare burta de foame si se chinuia asa pana pe la ora 12 cand se face impartasania. Nu mi se pare normal. Sunt totusi multe ore si este vorba de un copil. Si se poate imbolnavi de stomac in acest fel.
De altfel este un copil f.cuminte. Acum vine mai rar la biserica. Dac-o fi mai bine asa?
Stiu ca in ultima vreme copiii gresesc tot mai devreme, dar tot din vina parintilor in mare parte. Cum sa se procedeze cu ei la impartasanie nu stiu. De la ce varsta sa nu manance si de la ce varsta sa se spovedeasca.
Sau cat de des sa se impartaseasca, pe grupe de varsta? Cei mai mici fiindca au voie sa manance, sa ia mai des, cei mai marisori, care trebuie sa fie cu stomacul gol atatea ore, mai rar.

Si eu ma intreb la acei dezlagati sa se impartaseasca des, adica la saptamana, sau chiar mai des. Aceia cum traiesc? Mai au relatii cu sotul/sotia, ce mananca, etc. Si inteleg ca se dezleaga atunci in mod pausal, trecandu-se peste niste canoane totusi.
De aceea spun, ori ei renunta la orice viata normala, ori le sunt dezlegate niste lucruri si atunci nu este corect fata de ceilalti credinciosi.
Mie una nu-mi place sa iau impartasanie ca pe bomboane, ass tot timpul. Trebuie sa ai sufletul pregatit, si trupul pentru asa ceva, trebuie sa simti ceva special cand o faci. Cred ca daca o faci des, nici nu mai simti gustul, sentimentul special si sensul impartasaniei.

[ory]

În prealabil postat de zaharia_2009

Am sa va spun o poveste oarecum asemanatoare cu a lui Ory (din multe puncte de vedere)si sa o judecati voi:
Am un f. bun prieten (coleg din clasele I-XII)care este avocat si care a patit urmatoarele:de mic copil a fost crescut de parinti in practica ortodoxa.Prin vremea liceului a avut o prietena(cu care dupa 10 ani de prietenie s-a casatorit)cu care a inceput sa traiasca cred cam de prin clasa XI.Au intrat amindoi la facultate ,au terminat fiecare, s-au casatorit si au facut 2 copii.Dupa ce au facut in cadrul casatoriei toata urgia de pacate au inceput fiecare sa faca si in afara ei.Totul pina intro zi cind D.zeu le-a cerut socoteala.De atunci in colo ei au divortat,la oarecare timp tatal lui a murit de cancer(si a fost traumatizat de eveniment),a incercat sa se recasatoreasca dar a avut surprize mari neplacute. In cele din urma a renuntat si pt. ca ii era greu s-a indreptat catre o minastire alegindu-si un duhovnic.Acesta pt. toate avorturile(era vremea lui Ceausescu)pe care i le-a ingaduit sotiei(ca si cap de familie)si probabil prietenelor,pt. desfrinari,fumat,pt. lipsa vietii duhovnicesti i-a dat 3 ani de pocainta cu un anume canon.El s-a aratat sirguincios si ascultator dar mai recidiva in anumite pacate motiv pt. care l-a mai aminat de la impartasanie.Cind s-a hotarit sa se zeleasca mai mult a cazut in pacatul mindriei(se lauda cu ,,smerenie" cite rugaciuni face,cit de aspre posturi tine,etc.).Din acesta a cazut in cel al desfrinarii dar interesant era ca f. rar se intimpla aceasta: exact cind dorea duhovnicul sa-l impartaseasca.Duhovnicul nu a hotarit sa-l impartaseasca ca incurajare sau ca intarire duhovniceasca ci il amina de fiecare data ,ii dadea canon si il lasa sa se obisnuiasca cu lupta duhovniceasca. Tot asa s-a intimplat timp de 11 ani pina cind duhovnicul l-a impartasit. El insa nu s-a suparat,nu a renuntat,nu s-a miniat,nu a vrut sa-si schimbe duhovnicul, nu a cerut canoane mai usoare,nu a staruit sa fie odata impartasit ci a asteptat cuminte pina s-a milostivit D.zeu.
Bine inteles nu va spun ce folos duhovnicesc a avut si cum arata acum.
Ce ziceti de rabdarea asta ,dar mai ales de supunerea si nevointa facuta?Dar de parinte si de stiinta lui duhovniceasca ce aveti de zis?

Zaharia, crede-ma, situatia mea este ca de la cer la pamant fata de situatia expusa de tine, nu exista comparatie, la mine nu mai este deja vorba de pacate, ci de diferenta de doctrina si intelegere fata de anumiti preoti, deja sunt prinsa pe undeva la mijloc....oricum, nu vreau sa spun mai multe, inteleg foarte bine ceea ce ai expus, dar si situatia mea mi-o rationez din punct de vedere spiritual, dar si social.
Nici pe departe nu am schimbat din mandrie si din lipsa de smerenie duhovnicul....este mai complicat, fiindca este vorba, pana la urma de politica religioasa, si nu de pacate.
Uite, Zharia, ca o edificare, in priviinta mea nu este vorba de fumat, de baut, de avorturi, de adulter sau mai stiu eu ce, fiindca, Slava Domnului nu-l cunosc decat pe sotul meu, iar de avort am incercat sa nu-l adopt ( incepandu-mi viata sexuala foarte tarziu ) si am incercat pe cat posibil sa-mi vad de viata mea, de casa mea, oprirea mea se datoreaza unor pacate, sa-i spunem mai neconventionale cu care Biserica insasi se afla in controversa, de fapt nu Biserica ma opreste, ci o parte din aceasta . Si mi s-a spus chiar ca s-ar putea sa nu primesc niciodata Impartasanie...lucru care m-a pus pe ganduri. Astfel am inteles, cunoscand de altfel destul de bine canoanele ,ca trebuie sa-mi croiesc cumva singura drum pe acest traseu spiritual si sa incerc a fi aproape de Dumnezeu asa cum consider eu, mai ales, atata timp cat nu ma departajez de considerentele celorlalti duhovnici, care mi-au inteles situatia mai bine decat calugarii. Nu poti priva un om de Sf. Impartasanie toata viata, deja nu mai este vorba de vrednicie sau nevrednicie, ci doar de o politica religioasa care, uneori poate deveni inadmisibila. Nu sa te numesti ortodox fara sa incerci a infaptui Sf. Taine, botez, cununie, Spovedanie, Impartasanie, pocainta...etc., ori eu am fost privata de aproape toate acestea, in afara de botezul pe care l-am primit in nestiinta de cauza...cum se face aceasta? Multa nedreptate exista pe lumea asta, multe ideologii schimonosite dupa cum i-au dus pe unii capul si atunci nu-mi ramane decat sa-mi reconsider prioritatile si sa iau atitudine, pana la urma, in virtutea propriei credinte, doar nu am cerut altceva, ci, doar sa ma simt aproape de Biserica, mai ales, avand in vedere ca tin foarte mult de conduita morala-crestina a vietii si familiei, dar nu doar crestina, cum se intelege deseori a fi plauzibil. Astfel nu poate fi decat o amagire si putem sa ne trezim ca gresim si mai mult.

[ory]

Multumesc Noesisaa ! Cred ca era cazul, dupa atata zbucium si neinteles....oricum, lucrurile sunt mult mai profunde decat par, iar realitatea mai " codificata "
A capatat un caracter mult prea formal toata aceasta presupusa credinta si s-a pierdut din vedere, in mod deliberat, esenta ei de curatire.