Sa ne impartasim des sau rar?

[cristiboss56]

Sunt nelămurit şi chiar indignat, aflând după mai bine de trei ani, că Ory nu-L mărturiseşte pe Hristos. Atunci pe cine mărturiseşte, dacă nu vă este cu supărare ? Apoi , ca cineva să fie atât de categoric în a acuza şi a eticheta credinţa sau necredinţa cuiva, înseamnă că a ajuns deja la rangul de Sfinţenie. Am eu dreptul , sau ori şi cine de aici , şi nu numai , să spun : "Nu-L mărturiseşti pe Hristos" ? Deci, iertat să-mi fie, dar afirmaţia şi acuzaţia dumnevoastră , nu vă onorează , mai ales în perioada Postului. Iertările de rigoare, se impun, Domnule Zaharia. Un post binecuvântat ! +

În prealabil postat de cristiboss56

Valabil atât pentru cel ce chestionează , cât şi pentru cel chestionat ! Milostenia nu se trâmbiţează , şi nu-i pentru fală în nici un caz !

Cristian, intrebarile se mai pun si ca cel caruia i le pui sa se intrebe si sa-si raspunda siesi; nu neaparat trebuie dat aici raportul.

În prealabil postat de cristiboss56

Sunt nelămurit şi chiar indignat, aflând după mai bine de trei ani, că Ory nu-L mărturiseşte pe Hristos. Atunci pe cine mărturiseşte, dacă nu vă este cu supărare ? Apoi , ca cineva să fie atât de categoric în a acuza şi a eticheta credinţa sau necredinţa cuiva, înseamnă că a ajuns deja la rangul de Sfinţenie. Am eu dreptul , sau ori şi cine de aici , şi nu numai , să spun : "Nu-L mărturiseşti pe Hristos" ? Deci, iertat să-mi fie, dar afirmaţia şi acuzaţia dumnevoastră , nu vă onorează , mai ales în perioada Postului. Iertările de rigoare, se impun, Domnule Zaharia. Un post binecuvântat ! +

Iarta-ma, Cristian, ca intervin, dar in ce fel Il marturiseste ory pe Hristos? Chiar m-as bucura sa imi spui, ca mie imi scapa...

[cristiboss56]

În prealabil postat de anna21

Imi pare rau ca te simti "pusa la zid". Stiu ca te straduiesti sa faci ceea ce este bine.
Ai spus intr-o postare ca-ti asculti "glasul constiintei". Pe mine acest glas m-a inselat (sau ce ascultam eu nu era constiinta, era altceva). Noi nu suntem in masura sa judecam binele si raul. Iar dreptatea nu am inventat-o noi.
Si eu pot sa ma simt nedreptatita, sa cred ca eu judec mai bine lucrurile, sa cred ca nu sunt inteleasa corect.. Dar apoi, daca ma gandesc bine, nici chiar eu nu ma inteleg pe mine, ce pot pretinde altora?
Azi ma revolta un lucru, maine poate ii multumesc lui Dumnezeu pentru el.
Nu stiu la ce canoane te referi, este alegerea ta sa te supui sau nu. Dar gandeste-te ca si daca ai fi cu adevarat nedreptatita (desi eu nu cred).. daca te supui, exista rasplata pentru asta.

În unanimitate,Sfinţii Părinţi au confirmat şi au accentuat că conştinţa noastră , precum şi mustrările ce vin ( mustrările de conştinţă ) , este certitudinea legături noastre cu Dumnezeu, dar să avem mintea, si sufletul dăruit lui Dumnezeu, prin rugăciune, post , mărturisire şi Împărtăşire.
Conştinţa te îndrumă, te avertizează, îţi dă sclipirea necesară în momentele dificile, te mustră pentru faptele nevrednice. Conştinţa noastră ( legătura cu Dumnezeu ) este permanentă. Adormirea conştinţei, este îndepărtarea de Dumnezeu, şi mult mai grav , ruperea acestei legături , prin voia liberă dată .

În prealabil postat de ory

Anca, in priviinta " pacatului " meu nu este vorba de curatirea propriuzisa, ci este vorba de viata insasi....

Sa inteleg ca nu ti-ai curatit pacatul? Si atunci cum?
Sau vrei sa spui ca ti se reproseaza modul de a-ti trai viata? Dar si viata se poate schimba, incat sa devina placuta lui Dumnezeu. Oare nu asta facem si noi toti?
Tocmai de aceea se feresc unii de credinta, ca in clipa in care crezi trebuie sa te schimbi, sa iti schimbi viata si sa devii alta...

[ory]

În prealabil postat de cristiboss56

În unanimitate,Sfinţii Părinţi au confirmat şi au accentuat că conştinţa noastră , precum şi mustrările ce vin ( mustrările de conştinţă ) , este certitudinea legături noastre cu Dumnezeu, dar să avem mintea, si sufletul dăruit lui Dumnezeu, prin rugăciune, post , mărturisire şi Împărtăşire.
Conştinţa te îndrumă, te avertizează, îţi dă sclipirea necesară în momentele dificile, te mustră pentru faptele nevrednice. Conştinţa noastră ( legătura cu Dumnezeu ) este permanentă. Adormirea conştinţei, este îndepărtarea de Dumnezeu, şi mult mai grav , ruperea acestei legături , prin voia liberă dată .

Foarte frumos ai spus Cristi, Multumesc din inima !...din inima asta a mea subreda, dar tot simtitoare.
Din pacate se expune prea multa raceala, multa raceala prin cuvinte invaluite in elogii " foarte grav, durere multa pentru semen, pedeapsa, ..."

În prealabil postat de cristiboss56

În unanimitate,Sfinţii Părinţi au confirmat şi au accentuat că conştinţa noastră , precum şi mustrările ce vin ( mustrările de conştinţă ) , este certitudinea legături noastre cu Dumnezeu, dar să avem mintea, si sufletul dăruit lui Dumnezeu, prin rugăciune, post , mărturisire şi Împărtăşire.
Conştinţa te îndrumă, te avertizează, îţi dă sclipirea necesară în momentele dificile, te mustră pentru faptele nevrednice. Conştinţa noastră ( legătura cu Dumnezeu ) este permanentă. Adormirea conştinţei, este îndepărtarea de Dumnezeu, şi mult mai grav , ruperea acestei legături , prin voia liberă dată .

Adormirea constiintei o practicam cu totii, atunci cand in mod repetat facem pacatul, desi suntem avertizati de constiinta ca nu e bine. daca noi am asculta de glasul constiintei noastre tot timpul, am fi sfinti. Si nu suntem.

[zaharia_2009]

În prealabil postat de cristiboss56

Sunt nelămurit şi chiar indignat, aflând după mai bine de trei ani, că Ory nu-L mărturiseşte pe Hristos. Atunci pe cine mărturiseşte, dacă nu vă este cu supărare ? Apoi , ca cineva să fie atât de categoric în a acuza şi a eticheta credinţa sau necredinţa cuiva, înseamnă că a ajuns deja la rangul de Sfinţenie. Am eu dreptul , sau ori şi cine de aici , şi nu numai , să spun : "Nu-L mărturiseşti pe Hristos" ? Deci, iertat să-mi fie, dar afirmaţia şi acuzaţia dumnevoastră , nu vă onorează , mai ales în perioada Postului. Iertările de rigoare, se impun, Domnule Zaharia. Un post binecuvântat ! +

Afirmatia lui Ory este ...live. Ce sa ne facem ca nu intelegem la ea? Eu insa cu dragoste frateasca (nu numai augmentata de post ci deobste prezenta)va invit si va rog sa va spuneti parerea(pe larg sau concis)despre iertare .Ca sa inlesnim conversatia va propun sa precizam aspectele: cind iertam,cit iertam ,ce iertam, care este raportul nostru ,al iertatorilor,fata de cei care au facut canoanele,puteau ei sa ierte mai mult dar ne-au lasat pe noi sa ducem pina la capat iertarea, ce folos avem sau ce putem pierde daca iertam noi mai mult, putem cadea in pacate iertind asa, otova,cam cit de mari ar fi aceste pacate? Este necesar sa mai consideram toate canoanele sau putem completa necunoasterea lor cu ,,iertarea",suntem indreptatiti si iertati de pacate invocind necunoasterea canoanelor?
Ce prevaleaza la Hristos: dreptatea sau iertarea, de unde putem cunoaste clar aceasta? Intr-un fel sau altul sf. canoane pedepsesc mai mult decit este necesar omul sau ii afecteaza demnitatea? Daca da, de ce nu a facut nimeni nimic pina acum?

Sunt doar citeva intrebari isvorite din insusirile sf. canoane si bine inteles din ignoranta noastra. Nu va ascund ca m-as bucura sa-mi raspundeti tintit,pe fiecare intrebare. Doresc sa va cunosc mai bine parerile despre ortodoxie si sa vad mai bine felul in care o marturisiti. Nu doresc sa va afrontez iar daca vi se pare va rog sa ma iertati. Chiar daca aveti timp sau nu,chef sau nu astept un raspuns elegant si fratesc. Nu va obliga nimeni la nimic ci doar va rog !

[cristiboss56]

În prealabil postat de Anca-Miha

Adormirea constiintei o practicam cu totii, atunci cand in mod repetat facem pacatul, desi suntem avertizati de constiinta ca nu e bine. daca noi am asculta de glasul constiintei noastre tot timpul, am fi sfinti. Si nu suntem.

De răspundem la mustrări şi căutăm îndreptarea, adormirea nu s-a produs, dar nici pericolul nu a trecut. Vigilenţa şi iar vigilenţă !

În prealabil postat de ory

Ce stupida esti Anca ! ! !...ai judecat exact cum m-am asteptat, atat de stramt !
Iti spun sincer, tu ai o problema cu mine si, pana nu-ti descatusezi inima si constientizezi ca acest dispret nu-si are rostul si nici locul intr-o inima " milostiva ", nu stiu de cata intelepciune trecuta prin ani vei da dovada.

Din pacate asa vom fi luati la bani marunti de faptele noastre la judecata. Si atunci nu vom mai putea spune nimic, caci faptele noastre ne vor acuza. Singurele faptele de milostenie ne vor salva, deci vor atarna greu...

În prealabil postat de ory

Anca draga, m-ai intrebat ce fac eu pentru Dumnezeu, iar prin aceasta intrebare imi dau seama ca nu realizezi ce implicare poate avea aceasta intrebare. Cum adica ce fac eu pentru Dumnezeu, dar ce, eu sunt robot ca sa fiu capabila a pune pe hartie functiile de care sunt capabila prin cip sa mi le exprim ?, sau sunt om , iar umanul din noi este atat de complex incat devine aproape imposibil sa insiram ce trasaturi din el sunt dedicate Domnului sau nu. Este un intreg Univers, draga Anca, ceea ce facem, gandim, simtim, vorbim, cugetam, privim, savarsim intre oameni si pentru oameni , pentru noi insine. Viata este formata din clipe, iar clipele acumulate in ani si ani de cugete, simtiri, fapte si tot tacamul de lucrari pamantene. Intelegi !
Felul cum ma respect pe mine denota un anumit grad de respect fata de Cel care m-a creat, felul cum respect pe ceilalti, nu din egoism m-am trecut mai intai pe mine, ci din necesitatea de-a invata prin sine ce-nseamna respectul si apoi de-al darui....tot astfel cu toate cate le intampinam pe pamant, toate ne departeaza sau ne apropie de Dumnezeu in masura in care ele trec neaparat prin filtrul ratiunii, caci acesta este marele dar oferit speciei superioare, care este omul. Apoi, felul cum privesc pe celalalt, cum ii vorbesc, cum imi apasa in suflet durerea lui, cum pot sa o ajut ca sa-l alin, felul cum privesc sexualitatea prin mine si prin cel de langa mine...sau prin ceilalti, felul cum privesc esteticul sau uratul, cum privesc si cum tratez neputinta mea sau a celorlati, cum ofer o mana spre purtarea ei mai cu usurinta, felul cum tratez mancarea cea de toate zilele, ........materialismul, iubirea si ura, nepasarea....ohoooo! Nu am spatiu in care sa pot exprima cum ma simt sau nu mai aproape de Dumnezeu, dce fac in mod concret pentru El. Dar, niciodata, absolut niciodata nu am sa consider canoanele sau presupusele scrieri care dispretuieste fiinta umana si o condamna, o pedepseste nejustificat in realitate, nu am sa le consider dovada de credinta, indiferent cat ar inalta acestea Numele Lui Dumnezeu.
Nu am sa spun aici cata milostenie fac, sau cata nu fac, nici cat ma rog, sau nu ma rog, nici cat postesc sau nu postesc, nici cata pocainta zace in mine sau nu, nici cat de mult iubesc sau urasc...dar spun sincer, simt multa, foarte multa durere cand vad ura fata de om invaluita in credinta, indiferent de scuze si pretexte, fie ele si rupte din rai, si o spun cu toata durerea pe care am intampinat-o in jurul oamenilor " credinciosi " . Si totusi, nu condamn pe nimeni, fiindca asta este firea noastra omeneasca, chiar daca ne place sa citim si sa visam, ne manifestam exact cum ne dicteaza instinctele si discernamantul...educat.
Iar acum, te intreb pe tine Anca, ce faceai tu pentru Dumnezeu cand aveai 30 de ani ?...sa nu-mi spui ca nu-L cunosteai pe Dumnezeu, fiindca , banuiesc ca nu traiai in Kamerun si de-aia nu-l cunosteai. Si, stii de ce te intreb ? Pentru ca varsta face foarte mult diferenta in ceea ce tot spunem pe-aici...dar, mai ales experientele si sacrificiile atribuite acestora .

Dupa cum nu m-am asteptat, deci cu parere de rau, trebuie sa consta ca faptele placute lui Dumnezeu nu prea sunt mentionate, ci doar sari peste ele.

Dar ca sa iti raspund la intrebare, la 30 ani munceam pe rupte ca sa imi hranesc cei doi copii de 7 si 4 ani. Inca nu stiam de Iisus Hristos; am aflat de El abia la 35. Si ca si tine ma credeam fara greseala; tot ce faceam era bine, caci imi ascultam glasul constiintei, adica gandurile ce-mi treceau prin cap... Dar asa a vrut Dumnezeu, ca la 35 ani sa vad un film de 6 ore cu Iisus Hristos. Atunci a fost prima intalnire; apoi am primit de la bunica mea NT, apoi au urmat multe incercari pe viata si pe moarte. Acum pot spune cu mana pe inima ca viata mea nu mai are sens fara Dumnezeu. Imi pare rau ca L-am cunoscut atat de tarziu, caci as fi putut evita o serie de greseli. De aceea imi creste inima cand vad tineri care sunt preocupati de Dumnezeu si isi modeleaza viata dupa invatatura Lui, si avand succes in viata cu ajutorul Lui.
Ory, constat ca ai multe idei preconcepute, printre altele ca eu te urasc. Nu te urasc, ca nu am de ce; vad insa ca esti departe de Dumnezeu si imi pare rau. Pentru Dumnezeu noi toti oamenii la un loc suntem un singur om. Pacatele mele ii apasa si pe ceilalti, asa cum pacatele celorlalti ma apasa si pe mine. De aceea nu trebuie sa fim indiferenti.
Te rog deci nu mai confunda viata lumeasca, pe care o stim cu totii cum e, cu viata de sfintenie, care ne apropie de Dumnezeu. Te invarti intr-un cerc si miscarea ta nu are finalitate.
Credinta este incompatibila cu ura.