Sunt divortata - ce pot face mai departe?

[Fani71]

În prealabil postat de Tzantzarika

Cand l-am cunoscut eram intr-o perioada in care credeam a oricum datorita divortului sunt vesnic condamnata si nici nu mai intram in biserica. I-am spus de la inceput ca nu ma intereseaza casatoria. Ce m-a legat de el - a fost starea de liniste si siguranta pe care o am cand sunt langa el. Cateodata noaptea am vise inspaimantatoare si sunt foarte speriata si agitata si visez ca el vine si-mi pune mana pe dupa umeri - si in acel moment spaima imi trece.
Oricat de grea si stresanta a fost o zi cand intra pe usa si imi zambeste stiu ca totul o sa fie in regula pentru ca el e langa mine. Si poate ca astea suna a dependenta - dar... am nevoie de el.

Draga Tzantzarica, si eu as spune cum ti-au spus si altii sa ai incredere ca Dumnezeu iarta si daca iarta atunci iarta cu atat mai mult urmarile deciziilor pripirte din prima tinerete, luate in necunostinta de cauza (eductie atee, mediu ateu si poate usuratic, necunoasterea sensului Tainei etc). Si da, 'refacerea vietii' este posibila tocmai pentru ca Biserica Ortodoxa recunoaste acest lucru, recunoaste ca omul mai poate gresi si nu il condamna vesnic pentru o greseala (chiar si pentru una mai grava ca a ta!). Din cate zici ai avut toate motivele, si crestineste vorbind, sa divortezi - din moment ce sotul tau nu se ocupa de tine si de copii si numai tu te-ai straduit sa salvezi casnicia. Nu numai adulterul sau bataia este motiv de moarte a dragostei, mai sunt si altele...
Orcium, asta apartine trecutului, acum cred ca ar fi bine sa privesti in viitor, si sa incerci sa te casatoresti cu cel care este langa tine si care spui ca il simti ca pe un om solid, care te ocroteste si isi poate asuma responsabilitati pentru tine. daca chiar asa este, cred ca nu se va opune sa se casatoreasca cu tine.

As mai spune ceva ce mi se pare (dar poate ca ma insel) ca nu ti-a mai spus nimeni mai sus.
Pocainta nu e acelasi lucru cu sentimentul de compatibilitate si remuscarile vesnice (sa nu mai suporti sa intri in biserica, sa ai cosmare si altele asemenea). Pocainta ar trebui sa fie asa: iti recunosti greseala (hai sa zicem, partea ta de greseala, in cazul tau), te arunci la picioarele lui Hristos, te spovedesti in fata preotului, si pe urma traiesti iertarea lui Dumnezeu. O primesti, si nu te mai ingrijorezi, te lasi in bratele Lui. Stiind bineinteles ca ti-a iertat multe, dar tocmai de aceea iubindu-l si tu mai mult. De aici poate ve i mare folos pentru tine, o smerenie si o dragoste pe care nu le-ai fi avut poate daca Dumnezeu nu te-ar fi iertat. Cupabilitatea este intr-un fel un semn ca nu ai acceptat inca iertarea lui Dumnezeu. Cel putin asa inteleg eu lucrurile. Nu te ingrijora. Ai incredere in prima ta intuitie, cea care ti-a trimis preoti 'ingaduitori', cum zici, cand ai alergat la Biserica. Stie Dumnezeu ce face...
Unii ti-au recomandat sa te duci la un dohovnic sporit duhovniceste. Oricat de sporit sau nesporit ar fi cel care te-a spovedit, el are harul preotesc, deci Dumnezeu te-a iertat cu ajutorul lui. Asa ca nu te mai ingrijora, nu iti mai fa crize de constiinta. Insa poate foloseste sa vorbesti cu alti oameni induhovnoiciti sau cu oameni cu experienta si inteligenti ca sa incerci sa-ti dai seama ce greseli ai facut poate si tu, de a murit dragostea, cum ziceai, ca sa nu le mai repeti.

Mi-am dat si eu cu parerea.. Sa mai ierti daca ce am spus nu foloseste.

Doamne ajuta! Putere, curaj si mai ales: nadejde si parce, Dumnezue ne iubeste si ne vrea binele.