Infertilitatea in cuplu si dorinta neimplinita de a avea copii

[cristina2012]

În prealabil postat de Fani71

Trebuie sa ma mai gandesc, si nu am o parere foarte clar transata inca. Insa imi vine sa zic, cristina, ca este un fel de taiere a firulul in patru sa spunem ca este pacat sa incercam metode care POT duce la pierderea unor embrioni (deci nu pierderea automata, ci pierderea prin accident, cum ar veni, in toate cazurile pe care le descrii). Viata comporta intotdeauna riscuri. Un medic care hotaraste sa faca o operatie periculoasa pentru pacient, cu sanse de reusite mici, in speranta ca ii va salva viata si ii va rede sanatatea (alternativa ar fi sa il lase sa traiasca cu boala), si pacientul in urma operatiei moare totusi, pacatuieste? Ma gandesc acum si la cazuri ca despartirea unor copii siamezi, care ar putea trai in continuare si asa.
Este oare pacat sa iti asumi si riscuri, in speranta de a da viata?

Fani, in primul rand nu consider pacat sa imi asum riscul unei operatii necesare sanatatii mele sau copilului meu.

Riscuri in speranta de a da viata iti asumi oricum din momentul in care apare o sarcina obtinuta in cel mai natural mod cu putinta, atat pentru mama cat si pentru copil, dar aceste riscuri cam sunt in mana Lui Dumnezeu sau a naturii (in ideea ca sunt boli pe care nu le infige Domnul in om ci sunt urmarea unor accidente genetice, unor factori toxici, etc). Pe cand in diferitele tehnici de reproducere asistata iti asumi de buna voie si nu pe pielea personala ci pe viata si vesnicia altuia niste riscuri... aici nu mi se pare corect. Nici Bisericii nu i se pare, deci ma simt confortabil cu parerea mea.

Problema copiilor siamezi este cumplita, inca o rumeg. Cred ca trebuie extrem de bine cantarit fiecare caz in parte si facut totul cu sfatul si rugaciunea Bisericii. Intr-un fel poti gandi ca incerci sa-i vindeci pe cei doi copii, cam asta e esenta operatiilor necesare pentru a avea o viata normala. Daca insa e vorba de uciderea unuia dintre siamezi... nu cred ca mai este corect...

Nu mi se pare corect sa isi asume omul riscuri fara de Dumnezeu.

Nu mi se pare corect sa intervii in miracolul si finetea naturii si cu atata mai putin in finetea lucrarii Lui Dumnezeu.

Nu mi se pare corect sa consideri "material genetic", "bucati de carne", "simple celule", acele parti din om care pot purta viata. Parerea mea e ca ADN-ul uman merita un nesfarsit respect, asta pentru ca atunci cand se formeaza un nou ADN, avem in aceeasi clipa un nou suflet, o noua peroana, un chip anume al Lui Dumnezeu, ceva unic ce noi inca nu putem intelege.
Ca o multime imensa dintre aceste celule sfarsesc la canal, nu este treaba noastra, asa a lasat Dumnezeu si cu siguranta site el de ce, ca doar El ne-a creat, dar noi nu avem dreptul sa ne jucam cu ele, sa le manipulam...

Nu stiu ce sa zic, uneori nu putem spune ca nu e corect (cazul unor tehnci de reproducere asistata care nu presupun crearea, manipularea si omorarea/pierderea/neutilizarea de embrioni) dar fara a fi incorect, noi nu cunoastem exact urmarile. Parerea mea e ca implicatiile la nivelul mentalitatii viitoare sunt infioratoare. Nu cred ca are omul dreptul sa dea drumul acestui bulgaras de zapada, fara sa-i pese de avalansa ce o va starni.

Noi ca crestini ne raportam mereu la Dumnezeu, ni se cere un mare respect pentru persoana... pe cand pentru medicii aceia nu conteaza decat succesele stiintifice, iar pentru cei care-i platesc conteaza doar profiturile uriase care se obtin din reproducerea asistata.

Si nu mi se pare corect sa te scuzi in ideea ca acel rau oricum se poate intampla si in natura, mai ales ca nu prea stim si nu avem deloc dovezi ( doar presupun medicii care vor justificari pentru diferite tehnici abortive sau pentru contracetia abortiva) . Ma refer la moartea embrionilor.

În prealabil postat de Fani71

Sophia, cred ca te ambalezi putin prea atare. Nu cred ca noi vrem sa te condamnam sau sa te aratam cu degetul sau sa spunem ca sunt niste capricioase femeile care incearca sa aiba copii prin metode medicale. Ce spune cristina este ca trebuie sa ne gandim mult inainte de a pune in pericol o viata umana, or viata incepe de la prima celula, si viata unui embrion chiar cu handicap grav tot viata unei persoane umane este, deci este o mare responsabilitate distrugerea ei, chiar daca noi putem considera in anulmite situatii ca ar fi necesara.

Asa este.
Inteleg foarte bine suferitna celor ce nu pot avea copii, tocmai de aceea ma straduiesc sa le ajut cu tot ceea ce stiu. De regula ma doare sufletul pentru oamenii care sufera indiferent de motiv, ma doare sufletul penru cei care pacatuiesc, ma doare sufletul pentru cei care se incapataneaza sa nu-si priceapa boala lor si cu atat mai mult cand boala este sufleteasca.