am nevoie e un sfat

[caminaris]

În prealabil postat de lovemariuta

Buna, numele meu e Maria.Lucrez si locuiesc la Londra,Anglia de trei ani de zile.Aici lucrez intrun atelier auto si mam indragostit de un musulman, casatorit cu doi copii.Eram si foarte buni prieteni inainte si stateam impreuna in aceeasi casa.Eu avea chirie un flat si el o camera.Si totul a inceput in februarie, cu toate ca eu il cunosc de trei ani niciodata nu mam gandit ca va fi ceva intre noi.Si toate bine si frumoase mam indragostit de el si el ma iubeste dar nu poate sa isi lase familia pentru mine.are doi copii unu de un an jumate si unu de doua luni.Si pentru ca el o avut casatoria aranjata de mama lui ii casatorit cu fata lui sorasa lui mamasa.la ei ii permis casatoriile acestea.Si din cauza familiei lui, rusinei ce o sa o provoace, a copiilor, nu poate sa isi paraseasca familia.Eu il iubesc asa de mult ca am vrut sa ma sinucid.Sotia lui statea in Pakistan si a trebuit sa vina la Londra pentru ca le expira viza si ii aici cam de o luna.Si eu de o luna intreaga plang absolut in fiecare zi si ma apasa o durere in suflet de simt ca nu mai am loc in lumea asta.Si eu nu inteleg de ce pentru ca nu neam despartit, inca ii cu mine, atat tot ca nu mai are timp asa de mult pt mine.Stiu ca ii un pacat foarte mare dar nu pot sa renunt la el.Si el imi tot zice ca nu ii viitorul meu, dar inima mea nu poate sa accepte ca il pierde.Va rog ajutatima!
Nu mai pot sa dorm, nu mai mananc.Azi miam adus aminte ca nu am mancat ieri.Toata lumea ma intreaba ce ii cu mine?de ce tot plang? Nu ma pot opri.Ma simt asa de distrusa sufleteste ca simt ca nu mai am loc in lumea asta! Va rog ajutatima!
Sa nu imi dati sfaturi ca sa il parasesc sau sa incerc sa il uit ca nu pot! Am incercat deja.
Am inceput sa iau calmante care deja nu isi mai fac efectul si am numai 21 de ani.Parintii mei zic ca e o pasiune de adolescenta.Dar inima mea nu poate sa simta pasiune cand sufera asa de mult! Imi doresc doar putere de la Dumnezeu ca sa pot sa trec peste asta dar nu stiu cum! Va rog ajutati-ma.Am vorbit si cu un preot si mia zis sa citesc Paraclisul Maicii Domnului! Il citesc de prea multe ori pe zi dar tot asa de prost ma simt! Va rog sa ma ajutati cu un sfat foarte bun ca simt ca incet inebunesc.Nici inima nu imi mai bate normal.am slabit sase kg intro luna.va rog,multumesc

Draga Maria, asculta-l pe Hristos. Asta e rezolvarea. Ce spune Hristos? L-ai intrebat?
Daca nu stii cum sa-l intrebi iti spun imediat: Te duci la un preot ortodox si te spovedesti. Toate cuvintele pe care le vei primi de la Parintele dupa spovedanie asculta-le si urmeaza-le cu sfintenie. Acele cuvinte sunt de la Hristos. Cu totii pacatuim, nu esti tu prima si nu vei fi nici ultima. Dar nu cu totii ne si pocaim dupa pacat. Asa ca ia-ti inima in dinti si spovedeste-te curat, nu numai cu pacatul asta, ci cu toate pacatele. Daca nu-i spui preotului un pacat spovedania nu are valoare. Nu-ti e iertat nici-unul. Asa ca sa ai mare atentie. Uite mai jos ce spune Cuviosul Paisie Aghioritul, citeste ca sa fii pregatita:
CUVIOSUL PAISIE AGHIORITUL NE INVATA:
“- Părinte, intru în panică atunci când am căderi în nevoinţa mea.

- Nu te teme. Este luptă şi vom avea şi răni. Acestea se vindecă prin spovedanie. Iată, soldaţii aflaţi în război, atunci când sunt răniţi într-o luptă, aleargă imediat la medic, îşi leagă rana şi continuă să se lupte cu mărime de suflet. Intre timp dobândesc şi experienţă din rănire şi se păzesc tot mai bine, astfel încât să nu mai fie răniţi. Aşa şi noi, atunci când suntem răniţi în nevoinţa noastră, nu trebuie să ne pierdem curajul, ci să alergăm la medic - la duhovnic - să-i arătăm rana să ne vindecăm duhovniceşte şi să continuăm din nou “lupta cea bună”[1]. Rău este atunci când nu căutăm să-i aflăm pe vrăjmaşii cei înfricoşători ai sufletului, patimile, şi nu ne nevoim ca să-i omoram.

- Părinte, unii din mărime de suflet nu merg să se spovedească. “Fiindcă se poate să mai fac aceeaşi greşeală, spun ei, pentru care pricină să merg şi s-o spovedesc? Ca să-mi bat joc de părintele?”.

- Aceasta nu este corect! Este ca şi cum un soldat ar spune atunci când este rănit: “Fiindcă războiul nu s-a terminat şi se poate să fiu rănit din nou, pentru ce să-mi leg rana?”. Dar dacă nu o va lega, va avea hemoragie şi va muri. Se poate ca din mărime de suflet să nu meargă să se spovedească, dar procedând astfel, in cele din urmă se vor netrebnici. Şi vezi, diavolul exploatează până şi harismele. Dacă nu ne curăţim sufletul prin spovedanie, atunci când cădem şi ne murdărim, socotind că iarăşi vom cădea şi ne vom murdări, punem noroi peste vechiul noroi şi după aceea este greu să ne curăţim.



Nevoia de mărturisire
- Părinte, Cuviosul Marcu Ascetul spune: “Cel cunoscător nu se mărturiseşte lui Dumnezeu prin amintirea căderilor sale, ci prin răbdarea întristărilor ce vin pe urmă”. Oare la ce se referă?

- Trebuie să se facă şi una, şi cealaltă. Cel credincios se mărturiseşte la duhovnic, dar se mărturiseşte şi mai înainte prin rugăciune cu smerenie lui Dumnezeu, golindu-se pe sine: “Dumnezeul meu, am greşit, sunt aşa şi aşa”. In acelaşi timp primeşte şi mâhnirile ce i se întâmplă ca pe un medicament. Sfântul nu spune să nu faci prima şi a doua mărturisire, ci numai să suferi întristările. Dar ce înseamnă “mărturisesc”? Oare nu înseamnă “a scoate afară ceea ce am înlăuntrul meu”? Dacă ai bune înlăuntrul tău, “te mărturiseşti Domnului“[2], adică îl slavosloveşti pe Dumnezeu. Dacă ai rele îţi mărturiseşti păcatele tale.

- Părinte, când va merge cineva pentru prima dată să se mărturisească, îi va spune duhovnicului său toată viaţa sa de mai înainte?

- Prima dată va face o mărturisire generală. Precum bolnavul, atunci când intră în spital, îşi spune istoricul său, ca de pildă: “Am avut o afecţiune a plămânilor, dar acum a trecut; am făcut o operaţie cu anestezie totală sau locală etc.”, tot astfel şi la prima mărturisire, cel ce se mărturiseşte, dacă va încerca să spună duhovnicului amănunte din viaţa sa, acela va afla rana şi o va vindeca. De multe ori o lovitură căreia nu-i dai importanţă va avea consecinţe după aceea. Desigur, prima oară când va merge la duhovnic va spune, să presupunem, o sută de păcate. A doua oară va spune o sută zece, pentru că diavolul îl va lupta mai mult, fiindcă s-a spovedit şi i-a stricat treaba. A treia oară se poate să spună o sută cincizeci, dar după aceea le va micşora mereu numărul, până când va merge la mărturisire şi va avea de spus foarte puţine păcate.



Mărturisirea corectă
- De ce uneori nu facem nevoinţa care trebuie ca să ne îndreptăm, deşi ne mustră conştiinţa?

- Aceasta se poate întâmpla şi dintr-o lovitură sufletească. Atunci când cineva a intrat în panică din pricina vreunei ispite, ar vrea să se nevoiască, dar nu are dispoziţie, nu are putere sufletească. Atunci trebuie să se aranjeze lăuntric prin spovedanie. Prin spovedanie este mângâiat, este întărit şi, cu harul lui Dumnezeu, îşi regăseşte curajul pentru nevoinţă. Dacă nu se aranjează îi poate veni şi o altă ispită şi astfel, întristat cum este, se frânge mai tare, îl îneacă gândurile, deznădăjduieşte şi după aceea nu se mai poate nevoi deloc.

- Şi dacă aceasta se întâmplă adeseori?

- Dacă se întâmplă adeseori, omul trebuie să se aranjeze adeseori, să-şi deschidă inima sa duhovnicului, ca să prindă curaj. Şi atunci când se aranjează, trebuie să pună maşina să alerge, adică să se nevoiască cu mărime de suflet şi intensiv, pentru ca vrăjmaşul s-o ia la picior.

- Părinte, ce este de vină atunci când nu simt nevoia de a mă spovedi?

- Nu cumva nu te supraveghezi pe tine? Mărturisirea este taină. Să mergi şi în mod simplu să-ţi spui păcatele tale. Ce crezi? Oare nu ai încăpăţânare? Nu ai egoism? N-o răneşti pe sora ta? Nu judeci? Oare eu ce spun atunci când merg? “M-am mâniat, am judecat …”, şi duhovnicul îmi citeşte rugăciunea de iertare. Dar şi păcatele mici au şi ele greutatea lor. Atunci când mergeam la Părintele Tihon[3] să mă spovedesc, nu aveam nimic serios să-i spun, dar el îmi spunea: “Nisip, fiul meu, nisip!”. Păcatele mici se adună şi fac o grămadă de nisip, care este mai greu decât o piatră mare. Unul care a făcut un păcat mare se gândeşte mereu la el, se pocăieşte şi se smereşte. Tu ai multe păcate mici. Dacă îţi cercetezi însă condiţiile în care ai crescut tu şi pe cele în care a crescut acela, vei vedea că eşti mai rea decât el.

Să încerci de asemenea să fii mai concretă în mărturisirea ta. Nu ajunge să spună cineva, de pildă, “invidiez, mă manii etc”, ci trebuie să spună căderile sale concrete pertru ca să poată fi ajutat. Şi atunci când este vorba ce ceva grav, precum este viclenia, trebuie să spună şi cum a gândit şi cum a acţionat, căci altfel îşi bate joc de Hristos. Dacă omul nu mărturiseşte adevărul la duhovnic, nu-i descoperă greşeala sa astfel ca sa-l poată ajuta, păţeşte vătămare, precum cel bolnav îşi pricinuieşte un mare rău sănătăţii sale atunci când îşi ascunde de medic boala sa. In timp ce dacă se arată pe sine exact aşa cum este, atunci duhovnicul îl poate cunoaşte mai bine şi îl poate ajuta mai eficient.

Daca vrei sa stii mai multe poti citi aici: http://www.razbointrucuvant.ro/2009/...-facem-corect/