atei

Maria draga, despre iubirea mea ti-am spus cum stau lucrurile.
Daca doresti, iti repet: eu nu iubesc pe altcineva decit familia, si nici macar nu am pretentia ca tind spre a iubi pe altcineva.
Ceea ce doresc eu sa subliniez este ca nici voi nu iubiti altfel: si tu si eu lacrimam cind vedem copilul din poza de mai sus dar nu facem nimic; e mai important aproapele. Eu ma gindesc ca nici asa un simplu om nu poate face nimic, tu te gindesti in plus ca probabil stie Dzeu ce sa faca cu el.
Am o familie cel putin fericita, careia nu ii lipseste nimic. Asta probabil ca si sigurantei materiale. Nu mi-am inselat sotia, nu am de gind sa o fac vreodata, nu mi-am batut copiii (decit parinteste :)). Parintii sint sigur ca i-am suparat, dar gasesc in asta ceva normal. Dragostea parintilor e cea mai puternica din lume, deci e normal ca un fiu sa nu intoarca aceeasi dragoste catre parinti. Asta nu inseamna ca nu tin la ei, ca ei nu sint multumiti de mine si sintem cu totii constienti de asta.
Repet: nici voi nu iubiti altfel. Exista numai accidente.
Nu va veti iubi niciodata dusmanul, e o aberatie crunta. Cine spune ca isi iubeste dusmanul e un ipocrit total (am auzit inventii cum ca isi iubeste omul-dusman si uraste faptele sale, o aberatie). Va iubiti doar aproapele, iubirea voastra fiind proportionala (vorbesc in medie) cu gradul de rudenie si credinta. Vorbesc aici stiintific pentru ca are o explicatie stiintifica.
Eu am mai spus si mai demult, voi aveti o parere foarte proasta despre omnipotenta: cum poti sa spui ca cineva e omnipotent dar "incearca" sa ajute pe cineva si plinge ca nu poate? Cum puteti trai cu asemenea contradictii?
Intelege ca un ateu nu se considera nici pe departe desavirsiti (si aici iarasi ne asemanam); sintem insa mindri ca din neputinta noastra mai iese citeodata un lucru bun. Sintem mindri ca putem face asta singuri, fara ajutor de la un tatuc "iubitor".
In rest, te rog sa ma crezi ca nu ai cum sa jignesti pe nimeni, de vina sint prejudecatile pe care incerc sa le netezesc pe acest forum.